Cine decide ce înseamnă artă? - Hayley Levitt

Vezi lecţia completă: https://ed.ted.com/lessons/who-decides-what-art-means-hayley-levitt

E o întrebare care a fost vehiculată de către filozofi şi critici de artă timp de decenii: cât de mult ar trebui ca intenţia pictorului să afecteze interpretarea lucrării? Planurile şi motivaţiile pictorului afectează semnificaţia sa? Sau depinde în totalitate de opinia privitorului? Hayley Levitt explorează ţesătura complexă a interpretării artistice.

Lecţie Hayley Levitt, regizor Avi Ofer.

Imaginează-ţi că tu şi prietenul tău
vă plimbaţi într-o galerie de artă

şi un tablou uimitor îţi fură privirea.

Roşul vibrant îţi apare
ca un simbol al dragostei,

însă prietenul tău e convins
că e un simbol al războiului.

Şi acolo unde tu vezi stele
pe un cer romantic,

prietenul tău vede poluanţi
care duc la încălzirea globală.

Pentru a soluţiona dezbaterea,
începi să cauţi pe internet, unde citeşti

că tabloul e o replică a proiectului
din clasa întâi al pictoriței:

roşu era culoarea ei preferată,
iar punctele argintii sunt zâne.

Acum ştii intenţiile exacte
care au dus la crearea acestei lucrări.

Greşeşti dacă o apreciezi altfel
decât a intenţionat pictorul?

Îţi place mai puţin acum,
când ştii adevărul?

Cât de mult ar trebui
să afecteze intenţia pictorului

propria ta interpretare a tabloului?

E o întrebare care a fost vehiculată

de către filozofi şi critici de artă
timp de decenii, fără niciun consens.

La mijlocul secolului XX,

criticul literar W.K. Wimsatt
şi filozoful Monroe Beardsley

susţineau că intenţia artistică
e irelevantă.

Ei au numit-o eroare intenţională:

convingerea că aprecierea
intenţiilor pictorului era greşită.

Disputa lor avea două aspecte:

Primul, pictorii pe care îi studiem
nu mai sunt în viaţă,

nu şi-au scris niciodată intenţiile

sau nu sunt disponibili să răspundă
la întrebările despre creaţia lor.

Al doilea, chiar dacă ar exista
o mulţime de informaţii relevante,

Wimsatt şi Beardsley considerau

că acestea ne-ar distrage
de la calităţile creaţiei în sine.

Ei au comparat arta cu un desert:

atunci când guşti o budincă,

intenţiile bucătarului nu influențează
dacă îţi place gustul sau textura sa.

Ceea ce contează, au spus ei,
e că acea budincă „merge”.

Ceea ce „merge” pentru o persoană,

nu e valabil pentru alta.

Din moment ce diverse interpretări
fac apel la diverse persoane,

punctele argintii în tabloul nostru
ar putea fi interpretate drept zâne,

stele sau poluanţi.

După logica lui Wimsatt şi Beardsley,

interpretarea pictorului
a propriei sale lucrări

ar fi doar una din mulţimea
de posibilităţi acceptabile.

Dacă ţi se pare problematic,

s-ar putea să fii pe aceeaşi undă
cu Steven Knapp şi Walter Benn Michaels,

doi teoreticieni literari
care au respins eroarea intenţională.

Ei susţineau că intenţia pictorului

nu era doar o simplă interpretare,

ci unica interpretare posibilă.

De exemplu, să presupunem
că mergi pe o plajă

şi dai peste o serie de semne în nisip
care formează un vers de poezie.

Knapp şi Michaels consideră
că poezia îşi va pierde sensul

dacă ai descoperi că acele semne
nu erau opera unei fiinţe umane,

ci o coincidenţă creată de valuri.

Ei considerau că un creator intenţional

e ceea ce face poezia
subiect al înţelegerii.

Alţi gânditori pledează
pentru o poziţie de mijloc,

sugerând că intenţia
e doar o parte dintr-o mare enigmă.

Filozoful contemporan Noel Carroll
a adoptat această poziţie,

argumentând că intenţiile unui pictor
sunt relevante pentru publicul său,

la fel cum intenţiile vorbitorului

sunt importante pentru persoana
care e implicată în discuţie.

Pentru a înţelege cum funcţionează
intenţiile în conversaţie,

Carroll spunea să ne imaginăm
pe cineva ce ţine o ţigară şi cere un foc.

Tu îi răspunzi oferindu-i o brichetă,

înţelegând că motivaţia
e să-şi aprindă ţigara.

Cuvintele utilizate pentru a pune
întrebarea sunt importante,

însă intenţiile din spatele întrebării
îţi dictează înţelegerea şi într-un final,

răspunsul tău.

Spre care capăt al spectrului
tinzi mai mult?

Crezi, ca şi Wimsatt şi Beardsley,
că atunci când vine vorba despre artă,

dovada ar trebui să fie în budincă?

Sau consideri că planurile şi motivaţiile
pictorului pentru lucrarea sa

afectează sensul acesteia?

Interpretarea artistică
e o ţesătură complexă,

care probabil nu va oferi niciodată
un răspuns definitiv.