Salvați oceanele, hrăniți lumea!

De ce vorbește un biolog marin despre foametea globală? Ei bine, spune Jackie Savitz, redresarea oceanelor lumii ar putea ajuta la hrănirea miliardului de oameni înfometați de pe glob. Într-o discuție revelatoare, Savitz ne spune ce se întâmplă în acest moment cu pescuitul mondial--nu e bine-- și oferă sugestii inteligente pentru modul în care putem ajuta la refacerea acestuia, în timp ce vom produce mai multă hrană pentru noi toți.

Poate vă întrebați de ce
un biolog marin din Oceana

ar veni aici să vă vorbească
despre foametea mondială.

Sunt aici pentru că salvarea oceanelor
e mai mult decât o dorință ecologică.

E mai mult decât un lucru pe care-l facem

pentru că vrem să creăm
slujbe pentru pescari

sau pentru a le păstra locurile de muncă.

E mai mult decât un scop economic.

Salvarea oceanelor poate hrăni lumea.

Lăsați-mă să vă arăt cum.

Așa cum știți, sunt deja

mai mult de un miliard de oameni
înfometați pe această planetă.

Ne așteptăm ca problema
să devină mai gravă

întrucât populația planetei
va crește la 9 miliarde

sau chiar 10 până la mijlocul secolului

și ne așteptăm la o presiune mai mare

pe resursele noastre de hrană.

Este o grijă mare, luând în considerare
poziția în care ne aflăm acum.

Știm că pământul arabil pe cap de locuitor

este deja în scădere în țările dezvoltate
și în cele în curs de dezvoltare.

Știm că ne îndreptăm
spre o schimbare climatică,

ce va schimba modelele de precipitații,

făcând unele locuri mai uscate,
reprezentate în portocaliu,

și altele mai umede, în albastru,

cauzând secete în grânarele
din Orientul Mijlociu și Europa Centrală

și inundații în alte locuri.

Va fi mai greu ca pământul să ne ajute
să rezolvăm problema foametei.

De aceea oceanele trebuie să fie
cât mai abundente,

astfel încât să ne poată furniza
cât de multă hrană.

E un lucru pe care oceanele îl fac
de mult timp pentru noi.

După cum am văzut,
s-a înregistrat o creștere

în cantitatea de hrană pe care
am putut să o recoltăm din oceane.

Părea că aceasta continuă să crească,

până aproape de 1980,

când am început să vedem o scădere.

Ați auzit de perioada de vârf a uleiului.

Poate asta e perioada de vârf a peștelui.

Sper că nu. Voi reveni la asta.

Dar vedeți o scădere de 18%

față de cantitatea de pește
pe care o prindeam la nivel mondial,

începând cu anul 1980.

Și asta e o mare problemă. E continuă.

Linia roșie continuă să scadă.

Dar știm cum să o redresăm

și despre asta voi vorbi astăzi.

Știm cum să inversăm acea tendință.

Acesta nu trebuie să rămână apogeul.

Dacă facem câteva lucruri
simple în locuri vizate,

putem redresa pescuitul și să îl folosim
pentru a hrăni oamenii.

Pentru început vrem
să știm unde sunt pești,

deci să vedem unde se află.

Se pare că peștii, în mod convenabil,

sunt localizați în mare parte

în zonele de pe coasta ale țărilor,

în zonele de coastă,

zone asupra cărora autoritățile naționale
au control și pot administra pescuitul

în aceste zone de coastă.

Țările de pe coastă au autoritate

extinzându-se până la
200 de mile maritime,

în regiuni numite zone exclusiv economice.

E un lucru bun faptul că pot controla
pescuitul din aceste zone,

deoarece în largul mării, reprezentate

de zonele mai întunecate pe această hartă,

e mult mai greu să controlezi lucrurile,

pentru că trebuie controlat internațional.

Intri în acorduri internaționale,

și dacă urmăriți
acordul schimbării climaterice

știți că acesta poate fi un proces
foarte lent, frustrant și plictisitor.

Astfel, dacă am putea controla
lucrurile la nivel național,

ar fi minunat.

Cât de mulți pești se află
în aceste zone de coastă,

comparativ cu largul mării?

Ei bine, se poate vedea
că sunt de șapte ori mai mulți

în zona de costă decât în larg,

deci e locul perfect
pe care să ne concentrăm,

deoarece putem rezolva multe probleme.

Putem reface o mare parte din pescării

dacă ne concentrăm pe zonele de coastă.

Cu cât de multe țări trebuie să lucrăm?

Există cam 80 de țari de coastă.

E necesar reparăm administrarea
pescuitului în toate aceste țări?

Deci ne întrebăm: pe cât de multe țări
trebuie să ne concentrăm,

știind că Uniunea Europeană

își administrează
în mod convenabil pescuitul

prin intermediul politicii sale comune?

Prin urmare, dacă avem o administrare bună

în Uniunea Europeană și alte nouă țări,

cât de mult din pescuitul actual
va fi acoperit?

Se pare că, Uniunea Europeană
plus nouă alte țări

acoperă 2/3 din captura mondială de pește.

Dacă luăm 24 de țări
plus Uniunea Europeană,

vom urca până la 90%,

aproape toată captura mondială de pește.

De aceea ne gândim să lucrăm
într-un număr limitat de locuri

pentru a redresa pescuitul.

Ce trebuie sa facem în aceste locuri?

Bazându-ne pe munca noastră din SUA

și din alte părți,

știm că trebuie să facem
trei lucruri cheie

pentru a reface populația de pește:

trebuie să stabilim cote sau limite
pentru cantitatea extrasă;

trebuie redus pescuitul inutil,

adică prinderea și uciderea accidentală
a peștilor ce nu sunt vizați.

Aceasta e foarte risipitoare.

Și trei: trebuie să protejăm habitatele,

zonele de creștere și de înmulțire

de care peștii au nevoie pentru
creștere și reproducere eficientă

pentru a fi refăcută populația.

Dacă facem aceste trei lucruri,
știm că pescăriile își vor reveni.

De unde știm?

Pentru am văzut-o având loc
în multe locuri.

Acesta e un diapozitiv de arată
populația de hering din Norvegia,

ce s-a prăbușit începând cu anul 1950.

În timp ce populația scădea, Norvegia
a impus limite sau cote pe pescuit.

Ce s-a întâmplat?

Situația și-a revenit.

Încă un exemplu, tot din Norvegia,

al populației de cod artic norvegian.

Aceeași problemă. Pescuitul se prăbușește.

Au stabilit limite
pentru pescuitul inutil.

Acesta reprezintă peștii ce nu sunt vizați

și sunt aruncați peste bord
fără chibzuință.

Când au impus limite,
populația de pește și-a revenit.

Nu a avut loc doar în Norvegia.

Am văzut că s-a întâmplat

de fiecare dată
în multe alte țări ale lumii.

Când aceste țări impun politici
sustenabile de administrare,

populația de pește, deși se prăbușește,

pare că începe să se redreseze.

Deci avem multe speranțe.

Ce reprezintă asta
pentru captura mondială de pește?

Înseamnă că dacă luăm captura
de pește în declin

și o redresăm, putem să o creștem

până la 100 milioane de tone pe an.

Deci încă nu am atins apogeul.

Încă avem ocazia,
nu numai de a readuce peștii,

dar de a obține mai mulți ce pot hrăni
mai mulți oamenii

decât hrănește în acest moment.

Cât de mulți?

În acest moment putem hrăni
cu o masă de pește pe zi

cam 450 de milioane de oameni,

bazându-ne pe captura actuală de pește,

care, după cum știm, este în declin.

Acest număr se va micșora în timp
dacă nu remediem situația.

Dacă impunem metode
de administrare a pescuitului,

ca cele descrise,

în 10 până la 25 de țări,

vom putea crește acest număr

și hrăni cu o hrană sănătoasă

până la 700 de milioane de oameni pe an.

E evident că trebuie să facem asta,

pentru că e o metodă bună
de a aborda problema foametei,

dar e de asemenea avantajoasă.

S-a dovedit că peștele e cea mai rentabilă
proteină de pe planetă.

Analizând cât de multe proteine din pește
obținem per dolar investit

comparat cu celelalte proteine animale,

rezultă că peștele
e o bună decizie de a investi.

De asemenea nu are nevoie de pământ,

ce e o rezervă limitată,

comparativ cu alte surse de proteine.

Și nu necesită o cantitate mare
de apă dulce.

Folosește mult mai puțină apă dulce decât,

de exemplu, bovinele,
unde trebuie să irigi câmpul

pentru a crește hrana furajeră.

De asemenea,
are o amprentă de carbon scăzută.

Are o amprentă de carbon scăzută,

deoarece trebuie să ieși în larg
pentru a prinde peștele.

E nevoie de ceva combustibil,

dar agricultura are o amprentă
de carbon mai mare decât peștele,

deci e puțin poluant.

E deja o mare parte din dieta noastră,

dar această contribuție poate crește,

ceea ce-i bine deoarece știm
că e sănătos pentru noi.

Peștele poate reduce riscul de cancer,
boli de inimă și obezitate.

Directorului nostru executiv,
Andy Sharpless,

care este și autorul acestui concept,

îi place să spună că peștele
e proteina perfectă.

Andy vorbește și despre faptul că
mișcarea de conservare a oceanelor

a întrecut mișcarea
de conservare a uscatului,

În această mișcare,
avem o problemă în care biodiversitatea,

în opoziție cu producția de hrană.

Trebuie să tăiem pădurile
cu biodiversitate

dacă vrem să obținem teren arabil

pentru a hrăni oamenii cu porumb.

Deci există o permanentă dispută.

E o decizie dificilă continuă
ce trebuie luată

între două lucruri foarte importante:

menținerea biodiversității
și hrănirea populației.

Dar în oceane, nu avem acest război.

În oceane, biodiversitatea
nu e în contradicție cu abundența.

În realitate, sunt direct proporționale.

Când facem lucruri
care produc biodiversitate,

obținem o mai mare abundență.

Asta-i important,
deoarece putem hrăni populația.

Acum, există o prinsoare.

A prins cineva gluma?

(Râsete)

Pescuitul ilegal.

Pescuitul ilegal subminează
pescuitul sustenabil despre care vorbeam.

Poate fi atunci când pescuiești
folosind instrumente interzise,

când pescuiești în zone interzise,

prinzi pești de mărime
sau specie nepermisă.

Pescuitul ilegal înșală consumatorul
și înșală pescarii corecți.

Trebuie să se sfârșească.

Modul în care pescuitul ilegal
ajunge în magazin e prin fraudă

E atunci când peștele
e etichetat ca fiind altă specie.

Gândiți-vă la ultima oară
când ați mâncat pește.

Ce ați mâncat? Sunteți sigur de asta?

Deoarece am testat 1.300 de probe de pește

și aproximativ o treime
nu erau ceea ce scria pe etichetă.

9 din 10 bibani nu erau bibani.

59% din tonul testat

era etichetat greșit.

Și bibanul roșu: am testat 120 de probe

și doar șapte erau cu adevărat biban roșu,

deci mult succes când vreți
să cumpărați un biban roșu.

Hrana din mare are o proveniență complexă

și la fiecare etapă a acestui lanț,
există o oportunitate de fraudă.

Nu însă dacă o urmărim.

Urmărirea e o metodă prin care industria

poate depista drumul parcurs
de la barcă până în farfurie

pentru a ne asigura că consumatorul
poate afla proveniența produsului.

E foarte important.

E practicat de câțiva din industrie,
dar nu destui,

așa că înaintăm o lege în Congres,
SAFE Seafood Act

și mă bucur să anunț declanșarea

unei petiții semnate de 450 de bucătari,

ce trimite un semnal de apel
Congresului să susțină legea.

Are o mulțime de bucătari celebri
pe care poate îi știți:

Anthony Boudain, Mario Batali,

Barton Seaver și alții.

Au semnat deoarece cred că oamenii
au dreptul să știe ce mănâncă.

(Aplauze)

Și pescarilor le place,
deci este o șansă mare

să obținem suportul
pentru a trece această lege.

Și vine într-un moment critic,

deoarece așa oprim frauda,

astfel vom limita pescuitul ilegal,

și așa vom asigura că normele,
protecția habitatului,

și reducerea pescuitului inutil
vor avea efectul scontat.

Știm că ne putem administra
pescuitul în mod sustenabil.

Știm că putem produce hrană sănătoasă
pentru sute de milione de oameni

ce nu utilizează teren,
nu folosește multă apă,

are o amprentă de carbon
scăzută și e rentabilă.

Știm că salvarea oceanelor
poate hrăni lumea

și trebuie să începem acum.

(Aplauze)

Mulțumesc.

(Aplauze)