Salvați oceanele, hrăniți lumea!

De ce vorbește un biolog marin despre foametea globală? Ei bine, spune Jackie Savitz, redresarea oceanelor lumii ar putea ajuta la hrănirea miliardului de oameni înfometați de pe glob. Într-o discuție revelatoare, Savitz ne spune ce se întâmplă în acest moment cu pescuitul mondial--nu e bine-- și oferă sugestii inteligente pentru modul în care putem ajuta la refacerea acestuia, în timp ce vom produce mai multă hrană pentru noi toți.

Poate vă întrebați

de ce un biolog marin din Oceana

ar veni aici să vă vorbească

despre foametea mondială.

Sunt astăzi aici pentru că

salvarea oceanelor
e mai mult decât o dorință ecologică.

E mai mult decât un lucru pe care-l facem

pentru că vrem să creăm slujbe pentru pescari

sau pentru a le păstra locurile de muncă.

E mai mult decât un scop economic.

Salvarea oceanelor poate hrăni lumea.

Lăsați-mă să vă arăt cum.

Așa cum știți, sunt deja

mai mult de un miliard de oameni
înfometați pe această planetă.

Ne așteptăm ca problema
să devină mai gravă

întrucât populația planetei
va crește la nouă miliarde

sau chiar 10 până la mijlocul secolului

și ne aștepăm la o presiune mai mare

pe resursele noastre de hrană.

Este o grijă mare, luând în considerare

poziția în care ne aflăm acum.

Știm că pământul arabil pe cap de locuitor

este deja în scădere

în țările dezvoltate
și în cele în curs de dezvoltare.

Știm că ne îndreptăm
spre o schimbare climatică,

ce va schimba modelele de precipitații,

făcând unele locuri mai uscate,
reprezentate în portocaliu,

și altele mai umede, în albastru,

cauzând secete în grânarele

din Orientul Mijlociu și Europa Centrală

și inundații în alte locuri.

Va fi mai greu ca pământul

să ne ajute să rezolvăm problema foametei.

De aceea oceanele trebuie să fie
cât mai abundente,

astfel încât să ne poată furniza

cât de multă hrană.

E un lucru pe care oceanele îl fac

de mult timp pentru noi.

După cum am văzut,
s-a înregistrat o creștere

în cantitatea de hrană
pe care am putut să o recoltăm

din oceanele noastre.

Părea că aceasta continuă să crească,

până aproape de 1980,

când am început să vedem o scădere.

Ați auzit de perioada de vârf a uleiului.

Poate asta e perioada de vârf a peștelui.

Sper că nu. Voi reveni la asta.

Dar vedeți o scădere de 18%

față de cantitatea de pește
pe care o prindeam la nivel mondial,

începând cu anul 1980.

Și asta e o mare problemă. E continuă.

Linia roșie continuă să scadă.

Dar știm cum să o redresăm

și despre asta voi vorbi astăzi.

Știm cum să inversăm acea tendință.

Acesta nu trebuie să rămână apogeul.

Dacă facem câteva lucruri simple în locuri vizate,

putem redresa pescuitul și să îl folosim

pentru a hrăni oamenii.

Pentru început vrem să știm unde sunt pești,

deci să vedem unde se află.

Se pare că peștii, în mod convenabil,

sunt localizați în mare parte

în zonele de pe coasta ale țărilor,

în zonele de coastă,

zone asupra cărora autoritățile naționale

au control

și pot administra pescuitul

în aceste zone de coastă.

Țările de pe coastă au autoritate

extinzându-se până la 200 de mile maritime,

în regiuni numite zone exclusiv economice.

E un lucru bun faptul că pot controla

pescuitul din aceste zone,

deoarece în largul mării, ce reprezintă

zonele mai întunecate pe această hartă,

e mult mai greu să controlezi lucrurile,

pentru că trebuie controlat internațional.

Intri în acorduri internaționale,

și dacă urmăriți
acordul schimbării climaterice

știți că acesta poate fi un proces foarte lent,

frustrant și plictisitor.

Astfel, dacă am putea controla
lucrurile la nivel național,

ar fi minunat.

Cât de mulți pești se află
în aceste zone de coastă,

comparativ cu largul mării?

Ei bine, vedeți

că sunt de șapte ori mai mulți

în zona de costă decât în larg,

deci e locul perfect pe care să ne concetrăm,

deoarece putem rezolva multe probleme.

Putem reface o mare parte din pescării

dacă ne concentrăm pe zonele de coastă.

Cu cât de multe țări trebuie să lucrăm?

Există cam 80 de țari de coastă.

E necesar să ghidăm administrarea pescuitului

în toate aceste țări?

Deci ne întrebăm: pe cât de multe țări

trebuie să ne concentrăm,

știind că Uniunea Europeană

își admnistrează în mod convenabil pescuitul

prin intermediul politicii sale comune?

Prin urmare, dacă avem o administrare bună

în Uniunea Europeană și alte nouă țări,

cât de mult din pescuitul actual va fi acoperit?

Se pare că, Uniunea Europeană plus nouă țări

acoperă 2/3 din captura mondială de pește.

Dacă luăm 24 de țări plus Uniunea Europeană,

vom urca până la 90%,

aproape toată captura mondială de pește.

De aceea ne gândim să lucrăm
într-un numar limitat de locuri

pentru a redesa pescuitul.

Ce trebuie sa facem în aceste locuri?

Bazat pe munca noastră în Statele Unite

și în alte părți, știim că

trebuie să facem trei lucruri cheie

pentru a reface populația de pește:

Trebuie să stabilim cote sau limite

pe cantitatea extrasă;

trebuie redus pescuitul inutil, ce reprezintă

prinderea și uciderea accidentală
a peștilor ce nu sunt vizați.

Aceasta e foarte risipitoare.

Și trei: trebuie să protejăm habitatele,

zonele de creștere și de înmulțire

de care peștii au nevoie
pentru creștere și reproducere eficientă

pentru a leb fi refăcută populația.

Dacă facem aceste trei lucruri,
știm că pescăriile își vor reveni.

De unde știm?

Pentru am văzut-o având loc

în diferite locuri.

Acesta este un diapozitiv de arată

populația de hering din Norvegia,

ce s-a prăbușit începând cu anul 1950.

În timp ce populația scădea,
Norvegia a impus limite

sau cote pe pescuit. Ce s-a întamplat?

Situația și-a revenit.

Încă un exemplu, tot din Norvegia,

al populației de cod artic norvegian.

Aceeași problemă. Pescuitul se prăbușește.

Au stabilit limite pentru pescuitul inutil.

Acesta reprezintă peștii ce nu sunt vizați

și sunt aruncați peste bord fără chibzuință.

Când au impus limite,

pescuitul și-a revenit.

Nu a avut loc doar în Norvegia.

Am văzut că s-a întâmplat

de fiecare dată în multe alte țări ale lumii.

Când aceste țări

impun politici sustenabile de administrare,

pescuitul, deși se prăbușește,

pare că începe să se redreseze.

Deci avem multe speranțe.

Ce reprezintă asta
pentru captura mondială de pește?

Înseamnă că dacă luăm captura de pește

în declin

și o redresăm, putem să o creștem

până la 100 milioane de tone pe an.

Deci încă nu am atins apogeul.

Încă avem ocazia,

nu numai de a readuce peștii,

dar de a obține mai mulți

ce pot hrăni mai mulți oamenii

decât hrănește în acest moment.

Cât de mulți? În acest moment

putem hrăni cu o masă de pește pe zi

cam 450 de milioane de oameni,

bazându-ne pe captura actuală de pește,

care, după cum știm, este în declin.

Acest număr se va micșora în timp

dacă nu remediem situația.

Dacă impunem metode
de administrare a pescuitului,

ca cele descrise,

în 10 până la 25 de țări,

vom putea crește acest număr

și hrăni cu o hrană sănătoasă

până la 700 de milioane de oameni pe an.

E evident că trebuie să facem asta,

pentru că e o metodă bună
de a aborda problema foametei,

dar e de asemenea avantajoasă.

S-a dovedit că peștele
e cea mai rentabilă (preț-calitate) proteină

de pe planetă.

Analizând cât de multe proteine din pește

obținem per dolar investit

comparat cu celelalte proteine animale,

rezultă că peștele e o bună decizie de a investi.

De asemenea, nu are nevoie de pământ,

o rezervă limitată,

comparativ cu alte surse de proteine.

Și nu necesită o cantitate mare de apă dulce.

Folosește mult mai puțină apă dulce decât,

de exemplu, bovinele,

unde trebuie să irigi câmpul

pentru a crește hrana furajeră.

De asemenea,
are o amprentă de carbon scăzută.

Are o amprentă de carbon scăzută,

deoarece trebuie să ieși în larg
pentru a prinde peștele.

E nevoie de ceva combustibil,

dar după cum știm,
agrucultura are o amprentă de carbon

mai mare decât peștele,

deci e puțin poluant.

E deja o mare parte din dieta noastră,

dar această contribuție poate crește,

ceea ce-i bine

deoarece știm că e sănătos pentru noi.

Peștele poate reduce riscul de cancer,

boli de inimă și obezitate.

Directorului nostru executiv,
Andy Sharpless,

care este și autorul acestui concept,

îi place să spună că peștlele
e proteina perfectă.

Andy vorbește și despre faptul

că mișcarea de conservare a oceanelor

a întrecut mișcarea de conservare a uscatului,

În această mișcare,

avem problema biodiversității,

în opoziție cu producția de hrană.

Trebuie să tăiem pădurile cu biodversitate

dacă vrem să obținem teren arabil

pentru a hrăni oamenii cu porumb.

Deci există o permanentă dispută.

E o decizie dificilă continuă

ce trebuie luată între

două lucruri foarte importante:

menținerea biodiversității
și hrănirea populației.

Dar, în oceane, nu avem acest război.

În oceane, biodiversitatea
nu e în contradicție

cu abundența.

În realitate, sunt direct proporționale.

Când facem lucruri care produc biodiversitate,

obținem o mai mare abundență.

Asta-i important,
deoarece putem hrăni populația.

Acum, este o problemă.

Înțelege cineva asta? (Râsete)

Pescuitul ilegal.

Pescuitul ilegal subminează

pescuitul sustenabil despre care vorbeam.

Poate fi atunci când pescuiești

folosind instrumente interzise,

când pescuiești în zone interzise,

prinzi pești de mărime sau specie nepermisă.

Pescuitul ilegal înșeală consumatorul

și înșeală pescarii corecți.

Trebuie să se sfârșească.

Modul în care pescuitul ilegal
ajunge în magazin e prin fraudă

E posibil să fi auzit,

peștele e etichetat ca fiind altă specie.

Gândiți-vă la ultima oară când ați mâncat pește.

Ce ați mâncat?

Sunteți sigur de aceasta?

Deoarece am testat 1.300 de probe de pește

și aproximativ o treime din acestea

nu erau ceea ce scria pe etichetă.

9 din 10 bibani nu erau bibani.

59% din tonul testat

era etichtat greșit.

Și bibanul roșu: am testat 120 de probe.

Doar șapte erau cu adevărat biban roșu,

deci mult succes
când credeți că serviți biban roșu.

Hrana din mare are o proveniență complexă

și la fiecare etapă a acestui lanț,

există o oportuntate de fraudă,

dacă nu o urmărim.

Urmărirea e o metodă prin care industria

poate depista drumul parcurs
de la barcă până în farfurie

pentru a ne asigura că se poate afla

proveniența produsului de către consumator.

E foarte imporant.

E practicat de câțiva din industrie,
dar nu destui,

așa că înaintăm o lege în Congres,

SAFE Seafood Act
(Legea-Siguranța Produselor din Mare)

și mă bucur să anunț declanșarea

unei petiții semnate de 450 de bucătari,

ce trimite un semnal de apel Congresului

să susțină legea.

Are o mulțime de bucătari celebri
pe care poate îi știti:

Anthony Boudain, Mario Batali,

Barton Seaver și alții.

Au semnat deoarece cred

că oamenii au dreptul să știe

ce mănâncă.

(Aplauze)

Pescarilor le place de asemeni,
deci este o șansă mare

să obținem suportul de care avem nevoie

să trecem această lege.

Și vine într-un moment critic,

deoarece așa oprim frauda,

astfel vom limita pescuitul ilegal,

și așa vom asigura

că normele, protecția habitatului,

și reducerea pescuitului inutil

își vor face efectul scontat.

Știm că ne putem administra
pescuitul în mod sustenabil.

Știm că putem produce

hrană sănătoasă pentru milione de oameni

ce nu utilizează teren, ce nu folosește multă apă,

are o amprentă de carbon scăzută

și este rentabilă.

Știm că salvarea oceanelor

poate hrăni lumea

și trebuie să începem acum.

(Aplauze)

Muțumesc. (Aplauze)