Auret van Heerden: Să facem munca globală dreaptă

Activistul Auret van Heerden vorbeşte despre următoarea frontieră a drepturilor angajaţilor - industriile globale în care nici un organism naţional nu poate proteja lucrătorii şi nu-i poate ţine în siguranţă. Cum putem păstra cinstit lanţul global al ofertei? Van Heerden prezintă perspectiva mediului de afaceri asupra muncii corecte.

Acest telefon mobil

şi-a început traiectoria

într-o mină artizanală

din Congo de Est.

Mineritul e făcut de bande înarmate

ce utilizează copii sclavi,

ceea ce Consiliul de Securitate al ONU

numeşte "minerale însângerate",

apoi a ajuns în nişte componente

şi a sfârşit într-o fabrică

din Shinjin în China.

[În] acea fabrică - mai mult de 12 oameni s-au sinucis

deja anul acesta.

Un om a murit după ce a lucrat un schimb de 36 de ore.

Toţi iubim ciocolata.

O cumpărăm pentru copiii noştri.

80% din cacao vine din Coasta de Fildeş şi Ghana

şi este recoltată de copii.

În Coasta de Fildeş avem o problemă imensă a copiilor sclavi.

S-a făcut trafic cu copiii din alte zone de conflict

pentru ca ei să vină să lucreze pe plantaţiile de cafea.

Heparin - anticoagulant sanguin,

un produs farmaceutic --

provine din atelierele improvizate

ca acesta din China,

pemtru că ingredientul activ

vine din intestinele de porc.

Diamantul dumneavoastră: aţi auzit cu toţii, poate aţi văzut filmul "Diamantul însângerat".

Aceasta este o mină în Zimbabwe

chiar în acest moment.

Bumbac: Uzbekistan este al doilea

exportator de bumbac de pe Pământ.

În fiecare an, când vine vremea recoltării bumbacului,

guvernul închide şcolile,

urcă copiii în autobuze, îi trimite la lanurile de bumbac

pentru trei săptămâni în care recoltează bumbacul.

Este muncă forţată a copiilor

la scară instituţională.

Şi toate aceste produse îşi sfârşesc probabil existenţa

într-o groapă de gunoi ca aceasta din Manila.

Aceste locuri, aceste origini,

reprezintă lacune în guvernare.

Asta este descrierea cea mai politicoasă

pe care o am pentru ele.

Acestea sunt bălţile întunecate

în care încep lanţurile globale ale aprovizionării -

lanţurile globale ale aprovizionării,

care ne aduc produsele noastre favorite de marcă.

Unele dintre aceste scăpări de guvernare

sunt gestionate de state ce sfidează acordurile internaţionale.

Unele nu mai sunt de loc state;

sunt state ce au eşuat.

Unele dintre ele

sunt doar ţări ce cred că dereglementarea sau lipsa reglementărilor

este cel mai bun mod de a atrage investiţii,

de a promova comerţul.

Oricum ar fi, ele prezintă pentru noi

o uriaşă dilemă morală şi etică.

Ştiu că nici unul dintre noi nu doreşte să fie complice

la faptul că se întâmplă

un abuz al Drepturilor Omului

într-un lanţ global de aprovizionare.

Dar chiar acum,

majoritatea companiilor implicate în aceste lanţuri de aprovizionare

nu au nici un fel

de a ne asigura

că nimeni nu a fost nevoit să-şi amaneteze viitorul,

nimeni nu a fost nevoit să-şi sacrifice drepturile

pentru a ne aduce

produsul nostru din marca favorită.

Acum, nu am venit aici să vă deprim

vorbind despre lanţul global al ofertei.

Avem nevoie să confruntăm realitatea.

Avem nevoie să recunoaştem ce grav

deficit de drepturi avem.

Aceasta este o republică independentă,

probabil un stat ce a eşuat.

Nu e în nici un caz un stat democratic.

Şi chiar acum,

acea republică independentă din lanţul aprovizionării

nu este guvernată

într-un mod pe care noi să-l socotim satisfăcător

pentru a ne angaja în comerţ etic sau consum etic.

Acum, asta nu-i o poveste nouă.

Aţi văzut documentarele

despre atelierele ilegale în care se fac haine

în toată lumea, chiar şi în ţările dezvoltate.

Dacă vreţi să vedeţi atelierul ilegal clasic,

ne întâlnim la Madison Square Garden,

vă duc în josul străzii şi vă arăt un atelier ilegal chinezesc.

Dar să luăm exemplul heparinei.

E un produs farmaceutic.

Te-ai aştepta ca lanţul de aprovizionare ce aduce heparina în spital

să scârţîie de curăţenie, probabil.

Problema e că ingredientul activ --

aşa cum am menţionat mai devreme --

provine din porci.

Principalul producător american

al ingredientului activ

a decis acum câţiva ani să se relocheze în China

pentru că e cel mai mare furnizor de porci din lume.

Şi atunci când fabrica lor din China --

care e probabil destul de curată --

primeşte toate ingredientele

din abatoare de curte,

unde familiile taie porcii

şi extrag ingredientul.

Aşa că acum câţiva ani am avut un scandal

pentru că au murit în jur de 80 de oameni din toată lumea,

din cauza contaminărilor

ce s-au strecurat în lanţul aprovizionării heparinei.

Mai rău, unii dintre furnizori

şi-au dat seama că pot înlocui un produs

ce imita rezultatele heparinei la teste.

Substituentul costă 9 dolari livra,

în timp ce heparina adevărată - ingredientul adevărat

costă 900 de dolari livra.

Nici nu trebuie să gândeşti.

Problema era că a omorât mai mulţi oameni.

Aşa că îţi pui întrebarea,

"Cum se face că Administraţia SUA pentru Alimente şi Medicamente (FDA)

permite să se întâmple asta?"

Cum a putut agenţia guvernnamentală chineză pentru alimente şi medicamente

permite să se întâmple asta?"

Răspunsul e destul de simplu:

chinezii încadrează aceste unităţi

drept unităţi chimice, nu farmaceutice,

aşa că nu le auditează.

Iar FDA-ul american

are o problemă de jurisdicţie.

Pentru că e în afara teritoriului.

Ei de fapt desfăşoară câteva investigaţii în străinătate --

aproximativ 12 pe an - poate 20 într-un an bun.

Există 500

de astfel de unităţi

ce produc ingrediente active doar în China.

De fapt, în jur de 80%

din ingredientele active din medicamentele de acum

vin din străinătate,

mai ales din China şi India.

Şi nu avem un sistem de guvernare

nu avem un sistem de reglementare

capabile să asigure

că producţia aceea e sigură.

Nu avem un sistem care să asigure

că Drepturile Omului, simpla demnitate

sunt asigurate.

Aşa că la nivel naţional -

şi lucrăm în circa 60 de ţări --

la nivel naţional

avem un colaps serios al capacităţii guvernelor

de a reglementa producţia

pe teritoriul propriu.

Iar problema reală cu lanţul global de aprovizionare

este că e supranaţional.

Aşa că guvernele care eşuează,

care fac gafe,

la nivel naţional

sunt chiar mai puţin capabile să cuprindă problema

la nivel internaţional.

Şi vă puteţi uita pur şi simplu la titlurile ştirilor.

De exemplu Copenhaga anul trecut --

un eşec complet al guvernelor

în a face ce trebuie

puşi în faţa unei provocări internaţionale.

De exemplu întâlnirea G20 de acum câteva săptămâni --

a renunţat la angajamentele sale acum doar câteva luni.

Puteţi lua oricare dintre

provocările globale majore pe care le-am discutat săptămâna aceasta

şi să vă întrebaţi, unde este acţiunea de lider a guvernelor

care să intervină şi să propună soluţii,

răspunsuri

la aceste probleme internaţionale?

Iar răspunsul simplu este că nu pot, sunt structuri naţionale.

Votanţii lor sunt locali.

Au interese parohiale.

Nu pot subordona aceste interese

binelui public global.

Aşa că dacă vom asigura livrarea

bunurilor publice cheie

la nivel internaţional --

în acest caz, în lanţul global de aprovizionare --

trebuie să inventăm un mecanism diferit.

Avem nevoie de o mașinărie diferită.

Din fericire, avem unele exemple.

În anii 1990,

au fost o serie de scandaluri

privind producţia bunurilor de marcă în Statele Unite -

munca copiilor, munca forţată,

abuzurile serioase privind sănătatea şi siguranţa -

şi până la urmă preşedintele Clinton în 1996

a organizat o întâlnire la Casa Albă --

a invitat industria, ONG-urile pentru Drepturile Omului,

sindicatele, Departamentul Muncii --

i-a pus pe toţi într-o cameră

şi a spus "Uite,

Nu vreau ca globalizarea să fie o cursă spre rău.

Nu ştiu cum să previn asta,

dar cel puţin am să-mi folosesc bunele mele birouri

pentru a vă aduna pe voi împreună

ca să găsiți o soluție."

Aşa că au format un grup de lucru al Casei Albe

şi au petrecut aproximativ 3 ani discutând

despre cine îşi asumă câtă responsabilitate

în lanţul global al aprovizionării.

Companiile nu credeau că e responsabilitatea lor.

Nu ei erau proprietarii acelor unităţi de producţie.

Nu ei îi angajau pe acei lucrători.

Ei nu puteau fi traşi la răspundere din punct de vedere legal.

Toţi ceilalţi de la masă

le-au spus "Oameni buni, aşa nu merge.

aveţi o datorie de custodie, o datorie de a vă păsa,

de a vă asigura că produsul

ajunge de oriunde în magazin

într-un mod care ne permite să îl consumăm,

fără să ne temem pentru siguranţa noastră,

sau fără să fie nevoie să ne sacrificăm conştiinţa

pentru a consuma produsul respectiv."

Aşa că au căzut de acord "Ok. Ce vom face

e să convenim la un set comun de standarde,

un cod de conduită.

Îl vom aplica pe întregul

nostru lanţ de aprovizionare

indiferent de proprietate sau control.

Vom face asta parte din contract."

Şi asta a fost o lovitură absolut genială,

pentru ca ce au făcut

a fost să exploateze puterea contractului,

puterea privată,

pentru a livra bunuri publice.

Şi să fim realişti,

forma de contract a unei mărci majore multinaţionale

cu un furnizor din India sau China

are mai mare valoare de persuasiune

decât legea muncii locale,

reglementările locale de mediu,

sau standardele locale privind Drepturile Omului.

Aceste fabrici nu vor fi probabil niciodată vizitate de un inspector.

Dacă vine vreun inspector,

ar fi uimitor să poată

rezista tentației de a accepta mită.

Chiar dacă şi-ar face datoria,

şi ar raporta acele unităţi pentru neregulile lor,

amenda ar fi derizorie.

Dar pierzi contractul acela

pentru o marcă importantă,

aici e diferenţa

dintre a continua afacerea şi a da faliment.

Asta contează.

Aşa că am reuşit

să profităm

de puterea şi influenţa

singurei instituţii transnaţionale

din lanţul global al aprovizionării,

aceea a companiei multinaţionale,

şi să-i convingem să facă ce trebuie,

să-i facem să-şi folosească puterea pentru o cauză bună,

pentru a livra bunuri publice esenţiale.

Bineînţeles, acesta nu e un lucru firesc

pentru companiile multinaţionale.

Ele nu au fost gândite pentru asta, sunt destinate profitului financiar.

Dar sunt organizaţii extrem de eficiente.

Au resurse,

şi dacă putem adăuga voinţa, dedicaţia,

ele ştiu cum să livreze acest produs.

Acum, să ajungem în acel punct nu e uşor.

Acele lanţuri de aprovizionare pe care le-am arătat mai devreme,

ele nu se află acolo.

Ai nevoie de un loc sigur.

Ai nevoie de un loc în care oamenii se pot aduna,

să stea fără teama de a fi judecaţi,

fără incriminări,

pentru a privi problema în faţă,

pentru a cădea de acord asupra problemei şi a veni cu soluţii.

Putem face asta, soluţiile tehnice există.

Problema este lipsa încrederii,

lipsa parteneriatelor,

între ONG-uri, grupuri de campanie,

organizaţii ale societăţii civile

şi companii multinaţionale.

Dacă putem aduce acestea într-un loc sigur,

să le facem să lucreze împreună,

putem livra bunuri publice chiar acum,

sau în cantitate extrem de mică.

Este o propunere radicală,

şi e o nebunie să crezi

că dacă eşti o fată de 15 ani din Bangladesh

şi pleci din satul tău

pentru a lucra într-o fabrică în Dhaka -

pentru 22, 23, 24 de dolari pe lună -

cea mai bună şansă de a avea drepturi la muncă

este o fabrică care produce

pentru o companie de marcă

care are un cod de conduită

şi a făcut acest cod de conduită parte din contract.

E o nebunie;

multinaţionalele protejează Drepturile Omului.

Ştiu că nu-i va veni nimănui să creadă.

Veţi spune "Cum putem avea încredere în ele?"

Ei bine, nu avem.

E vechea zicală pentru controlul armelor:

"Ai încredere, dar verifică."

Aşa că facem audituri.

Luăm lanţul lor de aprovizionare, luăm toate numele de fabrici,

alegem un eşantion la întâmplare,

trimitem inspectori neanunţaţi

ca să inspecteze acele unităţi,

şi apoi publicăm rezultatele.

Transparenţa este absolut necesară în aces proces.

Te poţi numi responsabil,

dar responsabilitate fără posibilitatea de a fi tras la răspundere

de multe ori nu funcţionează.

Aşa că ceea ce facem e nu numai că listăm multinaţionalele,

dar le oferim și uneltele pentru a livra acest bun public --

respectul pentru drepturile omului --

şi verificăm.

Nu trebuie să mă credeţi. Nu ar trebui să mă credeţi.

Vizitaţi site-ul de internet. Uitaţi-vă la rezultatele auditului.

Întrebaţi-vă, se comportă această companie

într-un mod responsabil social?

Pot cumpăra acel produs

fără a-mi compromite etica?

Acesta e modul în care funcţionează sistemul.

Urăsc ideea

că guvernele nu protejează Drepturile Omului peste tot în lume.

Urăsc ideea

că guvernele au ratat treaba asta.

Nu mă pot obişnui cu gândul

că nu reuşim să-i determinăm să-şi îndeplinească îndatoririle.

Mă ocup de asta de 30 de ani

şi în timpul ăsta am văzut

abilitatea, angajamentul, voinţa guvernelor

de a face asta tot mai puțin.

şi nu le văd revenindu-şi acum.

Aşa că am concluzionat

că asta e o măsură de urgenţă,

iar acum ne gândim că, de fapt,

acesta este probabil începutul

unui nou mod de reglementare şi abordare

a problemelor internaţionale.

O putem numi guvernare în reţea, sau cum doriţi,

actorii privaţi,

companiile şi ONG-urile,

vor trebui să se întâlnească

pentru a face faţă provocărilor majore pe care le vom întâmpina.

Uitaţi-vă numai la pandemii --

gripa porcină, gripa aviară, H1N1.

Uitaţi-vă la sistemele de sănătate din atât de multe ţări.

Au ele resursele

pentru a face faţă unei pandemii serioase?

Nu.

Ar putea sectorul privat şi ONG-urile

să conlucreze şi să mobilizeze o acțiune?

Absolut.

Ceea ce le lipseşte este un spaţiu sigur

în care să se întâlnească, să cadă de acord

şi să treacă la acţiune.

Asta încercăm noi să furnizăm.

Ştiu de asemenea

că de multe ori asta pare

a fi un nivel de responsabilitate copleşitor

pe care să şi-l asume oamenii.

"Vrei ca eu să asigur Drepturile Omului

prin lanţul meu global de aprovizionare.

Sunt mii de furnizori.

Pare a fi prea intimidant, prea periculos

pentru orice companie să-şi asume asta.

Dar sunt companii.

Avem 4000 de companii membre.

Unele dintre acestea sunt companii foarte, foarte mari.

Mai ales industria bunurilor sportive

şi-a asumat responsabilitatea şi chiar a făcut asta.

Exemplul, modelul, e acolo.

Şi de câte ori discutăm

una dintre problemele pe care trebuie să le abordăm --

munca copiilor în ferme de bumbac în India --

anul acesta vom monitoriza 50.000 de ferme de bumbac în India.

Pare copleşitor.

Cifrele te fac să vrei să renunţi.

Dar le defalcăm într-o serie de realităţi de bază.

Şi Drepturile Omului

se pot reduce într-o propunere foarte simplă:

îi pot reda demnitatea acestei persoane?

Oamenii săraci,

ale căror Drepturi au fost violate --

punctul nevralgic aici

este pierderea demnităţii,

lipsa demnităţii.

Totul începe prin a reda oamenilor propria demnitate.

Stăteam într-o mahala lângă Gurgaon,

lângă Delhi,

unul din cele mai strălucitoare oraşe noi

ce apar peste tot în India acum,

şi vorbeam cu muncitorii

de la un atelier ilegal de pe o stradă.

Şi i-am întrebat ce mesaj ar dori să transmit mărcilor.

Nu au spus bani;

au spus "Oamenii care ne angajează

ne tratează ca şi cum am fi mai puţin decât oameni,

ca şi cum nu am exista.

Vă rugăm cereţi-le să ne trateze ca pe nişte oameni."

Asta este înţelegerea mea simplă a Drepturilor Omului.

Asta este propunerea mea simplă pentru voi,

rugămintea mea simplă către fiecare factor de decizie

în această încăpere, către toţi cei care ne ascultă.

Putem toţi decide

să lucrăm împreună

să ne angajăm şi să continuăm

ceea ce guvernele au eşuat.

Dacă nu o facem,

abandonăm speranţa,

abandonăm esenţa noastră umană,

şi ştiu că ăsta nu e un loc în care dorim să fim,

şi nu trebuie să fim.

Aşa că fac un apel la dumneavoastră

veniţi alături de noi, veniţi în acel spaţiu sigur,

şi hai să facem asta să se întâmple.

Vă mulţumesc foarte mult.

(Aplauze)