Acest telefon mobil
şi-a început traiectoria
într-o mină artizanală
din Congo de Est.
Mineritul e făcut de bande înarmate
ce utilizează copii sclavi,
ceea ce Consiliul de Securitate al ONU
numeşte "minerale însângerate",
apoi a ajuns în nişte componente
şi a sfârşit într-o fabrică
din Shinjin în China.
[În] acea fabrică - mai mult de 12 oameni s-au sinucis
deja anul acesta.
Un om a murit după ce a lucrat un schimb de 36 de ore.
Toţi iubim ciocolata.
O cumpărăm pentru copiii noştri.
80% din cacao vine din Coasta de Fildeş şi Ghana
şi este recoltată de copii.
În Coasta de Fildeş avem o problemă imensă a copiilor sclavi.
S-a făcut trafic cu copiii din alte zone de conflict
pentru ca ei să vină să lucreze pe plantaţiile de cafea.
Heparin - anticoagulant sanguin,
un produs farmaceutic --
provine din atelierele improvizate
ca acesta din China,
pemtru că ingredientul activ
vine din intestinele de porc.
Diamantul dumneavoastră: aţi auzit cu toţii, poate aţi văzut filmul "Diamantul însângerat".
Aceasta este o mină în Zimbabwe
chiar în acest moment.
Bumbac: Uzbekistan este al doilea
exportator de bumbac de pe Pământ.
În fiecare an, când vine vremea recoltării bumbacului,
guvernul închide şcolile,
urcă copiii în autobuze, îi trimite la lanurile de bumbac
pentru trei săptămâni în care recoltează bumbacul.
Este muncă forţată a copiilor
la scară instituţională.
Şi toate aceste produse îşi sfârşesc probabil existenţa
într-o groapă de gunoi ca aceasta din Manila.
Aceste locuri, aceste origini,
reprezintă lacune în guvernare.
Asta este descrierea cea mai politicoasă
pe care o am pentru ele.
Acestea sunt bălţile întunecate
în care încep lanţurile globale ale aprovizionării -
lanţurile globale ale aprovizionării,
care ne aduc produsele noastre favorite de marcă.
Unele dintre aceste scăpări de guvernare
sunt gestionate de state ce sfidează acordurile internaţionale.
Unele nu mai sunt de loc state;
sunt state ce au eşuat.
Unele dintre ele
sunt doar ţări ce cred că dereglementarea sau lipsa reglementărilor
este cel mai bun mod de a atrage investiţii,
de a promova comerţul.
Oricum ar fi, ele prezintă pentru noi
o uriaşă dilemă morală şi etică.
Ştiu că nici unul dintre noi nu doreşte să fie complice
la faptul că se întâmplă
un abuz al Drepturilor Omului
într-un lanţ global de aprovizionare.
Dar chiar acum,
majoritatea companiilor implicate în aceste lanţuri de aprovizionare
nu au nici un fel
de a ne asigura
că nimeni nu a fost nevoit să-şi amaneteze viitorul,
nimeni nu a fost nevoit să-şi sacrifice drepturile
pentru a ne aduce
produsul nostru din marca favorită.
Acum, nu am venit aici să vă deprim
vorbind despre lanţul global al ofertei.
Avem nevoie să confruntăm realitatea.
Avem nevoie să recunoaştem ce grav
deficit de drepturi avem.
Aceasta este o republică independentă,
probabil un stat ce a eşuat.
Nu e în nici un caz un stat democratic.
Şi chiar acum,
acea republică independentă din lanţul aprovizionării
nu este guvernată
într-un mod pe care noi să-l socotim satisfăcător
pentru a ne angaja în comerţ etic sau consum etic.
Acum, asta nu-i o poveste nouă.
Aţi văzut documentarele
despre atelierele ilegale în care se fac haine
în toată lumea, chiar şi în ţările dezvoltate.
Dacă vreţi să vedeţi atelierul ilegal clasic,
ne întâlnim la Madison Square Garden,
vă duc în josul străzii şi vă arăt un atelier ilegal chinezesc.
Dar să luăm exemplul heparinei.
E un produs farmaceutic.
Te-ai aştepta ca lanţul de aprovizionare ce aduce heparina în spital
să scârţîie de curăţenie, probabil.
Problema e că ingredientul activ --
aşa cum am menţionat mai devreme --
provine din porci.
Principalul producător american
al ingredientului activ
a decis acum câţiva ani să se relocheze în China
pentru că e cel mai mare furnizor de porci din lume.
Şi atunci când fabrica lor din China --
care e probabil destul de curată --
primeşte toate ingredientele
din abatoare de curte,
unde familiile taie porcii
şi extrag ingredientul.
Aşa că acum câţiva ani am avut un scandal
pentru că au murit în jur de 80 de oameni din toată lumea,
din cauza contaminărilor
ce s-au strecurat în lanţul aprovizionării heparinei.
Mai rău, unii dintre furnizori
şi-au dat seama că pot înlocui un produs
ce imita rezultatele heparinei la teste.
Substituentul costă 9 dolari livra,
în timp ce heparina adevărată - ingredientul adevărat
costă 900 de dolari livra.
Nici nu trebuie să gândeşti.
Problema era că a omorât mai mulţi oameni.
Aşa că îţi pui întrebarea,
"Cum se face că Administraţia SUA pentru Alimente şi Medicamente (FDA)
permite să se întâmple asta?"
Cum a putut agenţia guvernnamentală chineză pentru alimente şi medicamente
permite să se întâmple asta?"
Răspunsul e destul de simplu:
chinezii încadrează aceste unităţi
drept unităţi chimice, nu farmaceutice,
aşa că nu le auditează.
Iar FDA-ul american
are o problemă de jurisdicţie.
Pentru că e în afara teritoriului.
Ei de fapt desfăşoară câteva investigaţii în străinătate --
aproximativ 12 pe an - poate 20 într-un an bun.
Există 500
de astfel de unităţi
ce produc ingrediente active doar în China.
De fapt, în jur de 80%
din ingredientele active din medicamentele de acum
vin din străinătate,
mai ales din China şi India.
Şi nu avem un sistem de guvernare
nu avem un sistem de reglementare
capabile să asigure
că producţia aceea e sigură.
Nu avem un sistem care să asigure
că Drepturile Omului, simpla demnitate
sunt asigurate.
Aşa că la nivel naţional -
şi lucrăm în circa 60 de ţări --
la nivel naţional
avem un colaps serios al capacităţii guvernelor
de a reglementa producţia
pe teritoriul propriu.
Iar problema reală cu lanţul global de aprovizionare
este că e supranaţional.
Aşa că guvernele care eşuează,
care fac gafe,
la nivel naţional
sunt chiar mai puţin capabile să cuprindă problema
la nivel internaţional.
Şi vă puteţi uita pur şi simplu la titlurile ştirilor.
De exemplu Copenhaga anul trecut --
un eşec complet al guvernelor
în a face ce trebuie
puşi în faţa unei provocări internaţionale.
De exemplu întâlnirea G20 de acum câteva săptămâni --
a renunţat la angajamentele sale acum doar câteva luni.
Puteţi lua oricare dintre
provocările globale majore pe care le-am discutat săptămâna aceasta
şi să vă întrebaţi, unde este acţiunea de lider a guvernelor
care să intervină şi să propună soluţii,
răspunsuri
la aceste probleme internaţionale?
Iar răspunsul simplu este că nu pot, sunt structuri naţionale.
Votanţii lor sunt locali.
Au interese parohiale.
Nu pot subordona aceste interese
binelui public global.
Aşa că dacă vom asigura livrarea
bunurilor publice cheie
la nivel internaţional --
în acest caz, în lanţul global de aprovizionare --
trebuie să inventăm un mecanism diferit.
Avem nevoie de o mașinărie diferită.
Din fericire, avem unele exemple.
În anii 1990,
au fost o serie de scandaluri
privind producţia bunurilor de marcă în Statele Unite -
munca copiilor, munca forţată,
abuzurile serioase privind sănătatea şi siguranţa -
şi până la urmă preşedintele Clinton în 1996
a organizat o întâlnire la Casa Albă --
a invitat industria, ONG-urile pentru Drepturile Omului,
sindicatele, Departamentul Muncii --
i-a pus pe toţi într-o cameră
şi a spus "Uite,
Nu vreau ca globalizarea să fie o cursă spre rău.
Nu ştiu cum să previn asta,
dar cel puţin am să-mi folosesc bunele mele birouri
pentru a vă aduna pe voi împreună
ca să găsiți o soluție."
Aşa că au format un grup de lucru al Casei Albe
şi au petrecut aproximativ 3 ani discutând
despre cine îşi asumă câtă responsabilitate
în lanţul global al aprovizionării.
Companiile nu credeau că e responsabilitatea lor.
Nu ei erau proprietarii acelor unităţi de producţie.
Nu ei îi angajau pe acei lucrători.
Ei nu puteau fi traşi la răspundere din punct de vedere legal.
Toţi ceilalţi de la masă
le-au spus "Oameni buni, aşa nu merge.
aveţi o datorie de custodie, o datorie de a vă păsa,
de a vă asigura că produsul
ajunge de oriunde în magazin
într-un mod care ne permite să îl consumăm,
fără să ne temem pentru siguranţa noastră,
sau fără să fie nevoie să ne sacrificăm conştiinţa
pentru a consuma produsul respectiv."
Aşa că au căzut de acord "Ok. Ce vom face
e să convenim la un set comun de standarde,
un cod de conduită.
Îl vom aplica pe întregul
nostru lanţ de aprovizionare
indiferent de proprietate sau control.
Vom face asta parte din contract."
Şi asta a fost o lovitură absolut genială,
pentru ca ce au făcut
a fost să exploateze puterea contractului,
puterea privată,
pentru a livra bunuri publice.
Şi să fim realişti,
forma de contract a unei mărci majore multinaţionale
cu un furnizor din India sau China
are mai mare valoare de persuasiune
decât legea muncii locale,
reglementările locale de mediu,
sau standardele locale privind Drepturile Omului.
Aceste fabrici nu vor fi probabil niciodată vizitate de un inspector.
Dacă vine vreun inspector,
ar fi uimitor să poată
rezista tentației de a accepta mită.
Chiar dacă şi-ar face datoria,
şi ar raporta acele unităţi pentru neregulile lor,
amenda ar fi derizorie.
Dar pierzi contractul acela
pentru o marcă importantă,
aici e diferenţa
dintre a continua afacerea şi a da faliment.
Asta contează.
Aşa că am reuşit
să profităm
de puterea şi influenţa
singurei instituţii transnaţionale
din lanţul global al aprovizionării,
aceea a companiei multinaţionale,
şi să-i convingem să facă ce trebuie,
să-i facem să-şi folosească puterea pentru o cauză bună,
pentru a livra bunuri publice esenţiale.
Bineînţeles, acesta nu e un lucru firesc
pentru companiile multinaţionale.
Ele nu au fost gândite pentru asta, sunt destinate profitului financiar.
Dar sunt organizaţii extrem de eficiente.
Au resurse,
şi dacă putem adăuga voinţa, dedicaţia,
ele ştiu cum să livreze acest produs.
Acum, să ajungem în acel punct nu e uşor.
Acele lanţuri de aprovizionare pe care le-am arătat mai devreme,
ele nu se află acolo.
Ai nevoie de un loc sigur.
Ai nevoie de un loc în care oamenii se pot aduna,
să stea fără teama de a fi judecaţi,
fără incriminări,
pentru a privi problema în faţă,
pentru a cădea de acord asupra problemei şi a veni cu soluţii.
Putem face asta, soluţiile tehnice există.
Problema este lipsa încrederii,
lipsa parteneriatelor,
între ONG-uri, grupuri de campanie,
organizaţii ale societăţii civile
şi companii multinaţionale.
Dacă putem aduce acestea într-un loc sigur,
să le facem să lucreze împreună,
putem livra bunuri publice chiar acum,
sau în cantitate extrem de mică.
Este o propunere radicală,
şi e o nebunie să crezi
că dacă eşti o fată de 15 ani din Bangladesh
şi pleci din satul tău
pentru a lucra într-o fabrică în Dhaka -
pentru 22, 23, 24 de dolari pe lună -
cea mai bună şansă de a avea drepturi la muncă
este o fabrică care produce
pentru o companie de marcă
care are un cod de conduită
şi a făcut acest cod de conduită parte din contract.
E o nebunie;
multinaţionalele protejează Drepturile Omului.
Ştiu că nu-i va veni nimănui să creadă.
Veţi spune "Cum putem avea încredere în ele?"
Ei bine, nu avem.
E vechea zicală pentru controlul armelor:
"Ai încredere, dar verifică."
Aşa că facem audituri.
Luăm lanţul lor de aprovizionare, luăm toate numele de fabrici,
alegem un eşantion la întâmplare,
trimitem inspectori neanunţaţi
ca să inspecteze acele unităţi,
şi apoi publicăm rezultatele.
Transparenţa este absolut necesară în aces proces.
Te poţi numi responsabil,
dar responsabilitate fără posibilitatea de a fi tras la răspundere
de multe ori nu funcţionează.
Aşa că ceea ce facem e nu numai că listăm multinaţionalele,
dar le oferim și uneltele pentru a livra acest bun public --
respectul pentru drepturile omului --
şi verificăm.
Nu trebuie să mă credeţi. Nu ar trebui să mă credeţi.
Vizitaţi site-ul de internet. Uitaţi-vă la rezultatele auditului.
Întrebaţi-vă, se comportă această companie
într-un mod responsabil social?
Pot cumpăra acel produs
fără a-mi compromite etica?
Acesta e modul în care funcţionează sistemul.
Urăsc ideea
că guvernele nu protejează Drepturile Omului peste tot în lume.
Urăsc ideea
că guvernele au ratat treaba asta.
Nu mă pot obişnui cu gândul
că nu reuşim să-i determinăm să-şi îndeplinească îndatoririle.
Mă ocup de asta de 30 de ani
şi în timpul ăsta am văzut
abilitatea, angajamentul, voinţa guvernelor
de a face asta tot mai puțin.
şi nu le văd revenindu-şi acum.
Aşa că am concluzionat
că asta e o măsură de urgenţă,
iar acum ne gândim că, de fapt,
acesta este probabil începutul
unui nou mod de reglementare şi abordare
a problemelor internaţionale.
O putem numi guvernare în reţea, sau cum doriţi,
actorii privaţi,
companiile şi ONG-urile,
vor trebui să se întâlnească
pentru a face faţă provocărilor majore pe care le vom întâmpina.
Uitaţi-vă numai la pandemii --
gripa porcină, gripa aviară, H1N1.
Uitaţi-vă la sistemele de sănătate din atât de multe ţări.
Au ele resursele
pentru a face faţă unei pandemii serioase?
Nu.
Ar putea sectorul privat şi ONG-urile
să conlucreze şi să mobilizeze o acțiune?
Absolut.
Ceea ce le lipseşte este un spaţiu sigur
în care să se întâlnească, să cadă de acord
şi să treacă la acţiune.
Asta încercăm noi să furnizăm.
Ştiu de asemenea
că de multe ori asta pare
a fi un nivel de responsabilitate copleşitor
pe care să şi-l asume oamenii.
"Vrei ca eu să asigur Drepturile Omului
prin lanţul meu global de aprovizionare.
Sunt mii de furnizori.
Pare a fi prea intimidant, prea periculos
pentru orice companie să-şi asume asta.
Dar sunt companii.
Avem 4000 de companii membre.
Unele dintre acestea sunt companii foarte, foarte mari.
Mai ales industria bunurilor sportive
şi-a asumat responsabilitatea şi chiar a făcut asta.
Exemplul, modelul, e acolo.
Şi de câte ori discutăm
una dintre problemele pe care trebuie să le abordăm --
munca copiilor în ferme de bumbac în India --
anul acesta vom monitoriza 50.000 de ferme de bumbac în India.
Pare copleşitor.
Cifrele te fac să vrei să renunţi.
Dar le defalcăm într-o serie de realităţi de bază.
Şi Drepturile Omului
se pot reduce într-o propunere foarte simplă:
îi pot reda demnitatea acestei persoane?
Oamenii săraci,
ale căror Drepturi au fost violate --
punctul nevralgic aici
este pierderea demnităţii,
lipsa demnităţii.
Totul începe prin a reda oamenilor propria demnitate.
Stăteam într-o mahala lângă Gurgaon,
lângă Delhi,
unul din cele mai strălucitoare oraşe noi
ce apar peste tot în India acum,
şi vorbeam cu muncitorii
de la un atelier ilegal de pe o stradă.
Şi i-am întrebat ce mesaj ar dori să transmit mărcilor.
Nu au spus bani;
au spus "Oamenii care ne angajează
ne tratează ca şi cum am fi mai puţin decât oameni,
ca şi cum nu am exista.
Vă rugăm cereţi-le să ne trateze ca pe nişte oameni."
Asta este înţelegerea mea simplă a Drepturilor Omului.
Asta este propunerea mea simplă pentru voi,
rugămintea mea simplă către fiecare factor de decizie
în această încăpere, către toţi cei care ne ascultă.
Putem toţi decide
să lucrăm împreună
să ne angajăm şi să continuăm
ceea ce guvernele au eşuat.
Dacă nu o facem,
abandonăm speranţa,
abandonăm esenţa noastră umană,
şi ştiu că ăsta nu e un loc în care dorim să fim,
şi nu trebuie să fim.
Aşa că fac un apel la dumneavoastră
veniţi alături de noi, veniţi în acel spaţiu sigur,
şi hai să facem asta să se întâmple.
Vă mulţumesc foarte mult.
(Aplauze)