Acest telefon mobil şi-a început traiectoria într-o mină artizanală din Congo de Est. Mineritul e făcut de bande înarmate ce utilizează copii sclavi, ceea ce Consiliul de Securitate al ONU numeşte "minerale însângerate", apoi a ajuns în nişte componente şi a sfârşit într-o fabrică din Shinjin în China. [În] acea fabrică - mai mult de 12 oameni s-au sinucis deja anul acesta. Un om a murit după ce a lucrat un schimb de 36 de ore. Toţi iubim ciocolata. O cumpărăm pentru copiii noştri. 80% din cacao vine din Coasta de Fildeş şi Ghana şi este recoltată de copii. În Coasta de Fildeş avem o problemă imensă a copiilor sclavi. S-a făcut trafic cu copiii din alte zone de conflict pentru ca ei să vină să lucreze pe plantaţiile de cafea. Heparin - anticoagulant sanguin, un produs farmaceutic -- provine din atelierele improvizate ca acesta din China, pemtru că ingredientul activ vine din intestinele de porc. Diamantul dumneavoastră: aţi auzit cu toţii, poate aţi văzut filmul "Diamantul însângerat". Aceasta este o mină în Zimbabwe chiar în acest moment. Bumbac: Uzbekistan este al doilea exportator de bumbac de pe Pământ. În fiecare an, când vine vremea recoltării bumbacului, guvernul închide şcolile, urcă copiii în autobuze, îi trimite la lanurile de bumbac pentru trei săptămâni în care recoltează bumbacul. Este muncă forţată a copiilor la scară instituţională. Şi toate aceste produse îşi sfârşesc probabil existenţa într-o groapă de gunoi ca aceasta din Manila. Aceste locuri, aceste origini, reprezintă lacune în guvernare. Asta este descrierea cea mai politicoasă pe care o am pentru ele. Acestea sunt bălţile întunecate în care încep lanţurile globale ale aprovizionării - lanţurile globale ale aprovizionării, care ne aduc produsele noastre favorite de marcă. Unele dintre aceste scăpări de guvernare sunt gestionate de state ce sfidează acordurile internaţionale. Unele nu mai sunt de loc state; sunt state ce au eşuat. Unele dintre ele sunt doar ţări ce cred că dereglementarea sau lipsa reglementărilor este cel mai bun mod de a atrage investiţii, de a promova comerţul. Oricum ar fi, ele prezintă pentru noi o uriaşă dilemă morală şi etică. Ştiu că nici unul dintre noi nu doreşte să fie complice la faptul că se întâmplă un abuz al Drepturilor Omului într-un lanţ global de aprovizionare. Dar chiar acum, majoritatea companiilor implicate în aceste lanţuri de aprovizionare nu au nici un fel de a ne asigura că nimeni nu a fost nevoit să-şi amaneteze viitorul, nimeni nu a fost nevoit să-şi sacrifice drepturile pentru a ne aduce produsul nostru din marca favorită. Acum, nu am venit aici să vă deprim vorbind despre lanţul global al ofertei. Avem nevoie să confruntăm realitatea. Avem nevoie să recunoaştem ce grav deficit de drepturi avem. Aceasta este o republică independentă, probabil un stat ce a eşuat. Nu e în nici un caz un stat democratic. Şi chiar acum, acea republică independentă din lanţul aprovizionării nu este guvernată într-un mod pe care noi să-l socotim satisfăcător pentru a ne angaja în comerţ etic sau consum etic. Acum, asta nu-i o poveste nouă. Aţi văzut documentarele despre atelierele ilegale în care se fac haine în toată lumea, chiar şi în ţările dezvoltate. Dacă vreţi să vedeţi atelierul ilegal clasic, ne întâlnim la Madison Square Garden, vă duc în josul străzii şi vă arăt un atelier ilegal chinezesc. Dar să luăm exemplul heparinei. E un produs farmaceutic. Te-ai aştepta ca lanţul de aprovizionare ce aduce heparina în spital să scârţîie de curăţenie, probabil. Problema e că ingredientul activ -- aşa cum am menţionat mai devreme -- provine din porci. Principalul producător american al ingredientului activ a decis acum câţiva ani să se relocheze în China pentru că e cel mai mare furnizor de porci din lume. Şi atunci când fabrica lor din China -- care e probabil destul de curată -- primeşte toate ingredientele din abatoare de curte, unde familiile taie porcii şi extrag ingredientul. Aşa că acum câţiva ani am avut un scandal pentru că au murit în jur de 80 de oameni din toată lumea, din cauza contaminărilor ce s-au strecurat în lanţul aprovizionării heparinei. Mai rău, unii dintre furnizori şi-au dat seama că pot înlocui un produs ce imita rezultatele heparinei la teste. Substituentul costă 9 dolari livra, în timp ce heparina adevărată - ingredientul adevărat costă 900 de dolari livra. Nici nu trebuie să gândeşti. Problema era că a omorât mai mulţi oameni. Aşa că îţi pui întrebarea, "Cum se face că Administraţia SUA pentru Alimente şi Medicamente (FDA) permite să se întâmple asta?" Cum a putut agenţia guvernnamentală chineză pentru alimente şi medicamente permite să se întâmple asta?" Răspunsul e destul de simplu: chinezii încadrează aceste unităţi drept unităţi chimice, nu farmaceutice, aşa că nu le auditează. Iar FDA-ul american are o problemă de jurisdicţie. Pentru că e în afara teritoriului. Ei de fapt desfăşoară câteva investigaţii în străinătate -- aproximativ 12 pe an - poate 20 într-un an bun. Există 500 de astfel de unităţi ce produc ingrediente active doar în China. De fapt, în jur de 80% din ingredientele active din medicamentele de acum vin din străinătate, mai ales din China şi India. Şi nu avem un sistem de guvernare nu avem un sistem de reglementare capabile să asigure că producţia aceea e sigură. Nu avem un sistem care să asigure că Drepturile Omului, simpla demnitate sunt asigurate. Aşa că la nivel naţional - şi lucrăm în circa 60 de ţări -- la nivel naţional avem un colaps serios al capacităţii guvernelor de a reglementa producţia pe teritoriul propriu. Iar problema reală cu lanţul global de aprovizionare este că e supranaţional. Aşa că guvernele care eşuează, care fac gafe, la nivel naţional sunt chiar mai puţin capabile să cuprindă problema la nivel internaţional. Şi vă puteţi uita pur şi simplu la titlurile ştirilor. De exemplu Copenhaga anul trecut -- un eşec complet al guvernelor în a face ce trebuie puşi în faţa unei provocări internaţionale. De exemplu întâlnirea G20 de acum câteva săptămâni -- a renunţat la angajamentele sale acum doar câteva luni. Puteţi lua oricare dintre provocările globale majore pe care le-am discutat săptămâna aceasta şi să vă întrebaţi, unde este acţiunea de lider a guvernelor care să intervină şi să propună soluţii, răspunsuri la aceste probleme internaţionale? Iar răspunsul simplu este că nu pot, sunt structuri naţionale. Votanţii lor sunt locali. Au interese parohiale. Nu pot subordona aceste interese binelui public global. Aşa că dacă vom asigura livrarea bunurilor publice cheie la nivel internaţional -- în acest caz, în lanţul global de aprovizionare -- trebuie să inventăm un mecanism diferit. Avem nevoie de o mașinărie diferită. Din fericire, avem unele exemple. În anii 1990, au fost o serie de scandaluri privind producţia bunurilor de marcă în Statele Unite - munca copiilor, munca forţată, abuzurile serioase privind sănătatea şi siguranţa - şi până la urmă preşedintele Clinton în 1996 a organizat o întâlnire la Casa Albă -- a invitat industria, ONG-urile pentru Drepturile Omului, sindicatele, Departamentul Muncii -- i-a pus pe toţi într-o cameră şi a spus "Uite, Nu vreau ca globalizarea să fie o cursă spre rău. Nu ştiu cum să previn asta, dar cel puţin am să-mi folosesc bunele mele birouri pentru a vă aduna pe voi împreună ca să găsiți o soluție." Aşa că au format un grup de lucru al Casei Albe şi au petrecut aproximativ 3 ani discutând despre cine îşi asumă câtă responsabilitate în lanţul global al aprovizionării. Companiile nu credeau că e responsabilitatea lor. Nu ei erau proprietarii acelor unităţi de producţie. Nu ei îi angajau pe acei lucrători. Ei nu puteau fi traşi la răspundere din punct de vedere legal. Toţi ceilalţi de la masă le-au spus "Oameni buni, aşa nu merge. aveţi o datorie de custodie, o datorie de a vă păsa, de a vă asigura că produsul ajunge de oriunde în magazin într-un mod care ne permite să îl consumăm, fără să ne temem pentru siguranţa noastră, sau fără să fie nevoie să ne sacrificăm conştiinţa pentru a consuma produsul respectiv." Aşa că au căzut de acord "Ok. Ce vom face e să convenim la un set comun de standarde, un cod de conduită. Îl vom aplica pe întregul nostru lanţ de aprovizionare indiferent de proprietate sau control. Vom face asta parte din contract." Şi asta a fost o lovitură absolut genială, pentru ca ce au făcut a fost să exploateze puterea contractului, puterea privată, pentru a livra bunuri publice. Şi să fim realişti, forma de contract a unei mărci majore multinaţionale cu un furnizor din India sau China are mai mare valoare de persuasiune decât legea muncii locale, reglementările locale de mediu, sau standardele locale privind Drepturile Omului. Aceste fabrici nu vor fi probabil niciodată vizitate de un inspector. Dacă vine vreun inspector, ar fi uimitor să poată rezista tentației de a accepta mită. Chiar dacă şi-ar face datoria, şi ar raporta acele unităţi pentru neregulile lor, amenda ar fi derizorie. Dar pierzi contractul acela pentru o marcă importantă, aici e diferenţa dintre a continua afacerea şi a da faliment. Asta contează. Aşa că am reuşit să profităm de puterea şi influenţa singurei instituţii transnaţionale din lanţul global al aprovizionării, aceea a companiei multinaţionale, şi să-i convingem să facă ce trebuie, să-i facem să-şi folosească puterea pentru o cauză bună, pentru a livra bunuri publice esenţiale. Bineînţeles, acesta nu e un lucru firesc pentru companiile multinaţionale. Ele nu au fost gândite pentru asta, sunt destinate profitului financiar. Dar sunt organizaţii extrem de eficiente. Au resurse, şi dacă putem adăuga voinţa, dedicaţia, ele ştiu cum să livreze acest produs. Acum, să ajungem în acel punct nu e uşor. Acele lanţuri de aprovizionare pe care le-am arătat mai devreme, ele nu se află acolo. Ai nevoie de un loc sigur. Ai nevoie de un loc în care oamenii se pot aduna, să stea fără teama de a fi judecaţi, fără incriminări, pentru a privi problema în faţă, pentru a cădea de acord asupra problemei şi a veni cu soluţii. Putem face asta, soluţiile tehnice există. Problema este lipsa încrederii, lipsa parteneriatelor, între ONG-uri, grupuri de campanie, organizaţii ale societăţii civile şi companii multinaţionale. Dacă putem aduce acestea într-un loc sigur, să le facem să lucreze împreună, putem livra bunuri publice chiar acum, sau în cantitate extrem de mică. Este o propunere radicală, şi e o nebunie să crezi că dacă eşti o fată de 15 ani din Bangladesh şi pleci din satul tău pentru a lucra într-o fabrică în Dhaka - pentru 22, 23, 24 de dolari pe lună - cea mai bună şansă de a avea drepturi la muncă este o fabrică care produce pentru o companie de marcă care are un cod de conduită şi a făcut acest cod de conduită parte din contract. E o nebunie; multinaţionalele protejează Drepturile Omului. Ştiu că nu-i va veni nimănui să creadă. Veţi spune "Cum putem avea încredere în ele?" Ei bine, nu avem. E vechea zicală pentru controlul armelor: "Ai încredere, dar verifică." Aşa că facem audituri. Luăm lanţul lor de aprovizionare, luăm toate numele de fabrici, alegem un eşantion la întâmplare, trimitem inspectori neanunţaţi ca să inspecteze acele unităţi, şi apoi publicăm rezultatele. Transparenţa este absolut necesară în aces proces. Te poţi numi responsabil, dar responsabilitate fără posibilitatea de a fi tras la răspundere de multe ori nu funcţionează. Aşa că ceea ce facem e nu numai că listăm multinaţionalele, dar le oferim și uneltele pentru a livra acest bun public -- respectul pentru drepturile omului -- şi verificăm. Nu trebuie să mă credeţi. Nu ar trebui să mă credeţi. Vizitaţi site-ul de internet. Uitaţi-vă la rezultatele auditului. Întrebaţi-vă, se comportă această companie într-un mod responsabil social? Pot cumpăra acel produs fără a-mi compromite etica? Acesta e modul în care funcţionează sistemul. Urăsc ideea că guvernele nu protejează Drepturile Omului peste tot în lume. Urăsc ideea că guvernele au ratat treaba asta. Nu mă pot obişnui cu gândul că nu reuşim să-i determinăm să-şi îndeplinească îndatoririle. Mă ocup de asta de 30 de ani şi în timpul ăsta am văzut abilitatea, angajamentul, voinţa guvernelor de a face asta tot mai puțin. şi nu le văd revenindu-şi acum. Aşa că am concluzionat că asta e o măsură de urgenţă, iar acum ne gândim că, de fapt, acesta este probabil începutul unui nou mod de reglementare şi abordare a problemelor internaţionale. O putem numi guvernare în reţea, sau cum doriţi, actorii privaţi, companiile şi ONG-urile, vor trebui să se întâlnească pentru a face faţă provocărilor majore pe care le vom întâmpina. Uitaţi-vă numai la pandemii -- gripa porcină, gripa aviară, H1N1. Uitaţi-vă la sistemele de sănătate din atât de multe ţări. Au ele resursele pentru a face faţă unei pandemii serioase? Nu. Ar putea sectorul privat şi ONG-urile să conlucreze şi să mobilizeze o acțiune? Absolut. Ceea ce le lipseşte este un spaţiu sigur în care să se întâlnească, să cadă de acord şi să treacă la acţiune. Asta încercăm noi să furnizăm. Ştiu de asemenea că de multe ori asta pare a fi un nivel de responsabilitate copleşitor pe care să şi-l asume oamenii. "Vrei ca eu să asigur Drepturile Omului prin lanţul meu global de aprovizionare. Sunt mii de furnizori. Pare a fi prea intimidant, prea periculos pentru orice companie să-şi asume asta. Dar sunt companii. Avem 4000 de companii membre. Unele dintre acestea sunt companii foarte, foarte mari. Mai ales industria bunurilor sportive şi-a asumat responsabilitatea şi chiar a făcut asta. Exemplul, modelul, e acolo. Şi de câte ori discutăm una dintre problemele pe care trebuie să le abordăm -- munca copiilor în ferme de bumbac în India -- anul acesta vom monitoriza 50.000 de ferme de bumbac în India. Pare copleşitor. Cifrele te fac să vrei să renunţi. Dar le defalcăm într-o serie de realităţi de bază. Şi Drepturile Omului se pot reduce într-o propunere foarte simplă: îi pot reda demnitatea acestei persoane? Oamenii săraci, ale căror Drepturi au fost violate -- punctul nevralgic aici este pierderea demnităţii, lipsa demnităţii. Totul începe prin a reda oamenilor propria demnitate. Stăteam într-o mahala lângă Gurgaon, lângă Delhi, unul din cele mai strălucitoare oraşe noi ce apar peste tot în India acum, şi vorbeam cu muncitorii de la un atelier ilegal de pe o stradă. Şi i-am întrebat ce mesaj ar dori să transmit mărcilor. Nu au spus bani; au spus "Oamenii care ne angajează ne tratează ca şi cum am fi mai puţin decât oameni, ca şi cum nu am exista. Vă rugăm cereţi-le să ne trateze ca pe nişte oameni." Asta este înţelegerea mea simplă a Drepturilor Omului. Asta este propunerea mea simplă pentru voi, rugămintea mea simplă către fiecare factor de decizie în această încăpere, către toţi cei care ne ascultă. Putem toţi decide să lucrăm împreună să ne angajăm şi să continuăm ceea ce guvernele au eşuat. Dacă nu o facem, abandonăm speranţa, abandonăm esenţa noastră umană, şi ştiu că ăsta nu e un loc în care dorim să fim, şi nu trebuie să fim. Aşa că fac un apel la dumneavoastră veniţi alături de noi, veniţi în acel spaţiu sigur, şi hai să facem asta să se întâmple. Vă mulţumesc foarte mult. (Aplauze)