-
Să luăm alte exemple cu exponenți
-
Să ne încălzim, hai să ne gândim
la o fracție ridicată la o putere.
-
Să spunem că avem două treimi (2/3)
și vreau să o ridic la puterea a 3-a.
-
Am învățat deja că sunt două moduri
în care mă pot gândi la asta.
-
Un mod e să spunem că luăm trei de 2/3.
-
Aici e primul 2/3, al doilea 2/3
și al treilea 2/3.
-
Avem un doi, trei de 2/3.
-
Și apoi le înmulțim
-
Și vom obține, să vedem -
-
Numărătorul va fi 2 x 2 x 2, care este 8
-
iar numitorul va fi 3 x 3 x 3, care este
egal cu 27.
-
Alt mod de a vedea asta este să începi
cu 1 și să îl înmulțești cu 2/3 de 3 ori
-
Îl înmulțești cu 2/3 o dată, de două ori
de trei ori.
-
Vei obține exact același rezultat ca aici.
-
Să luăm încă un exemplu similar.
-
Să spunem că am 4/9, și vreau să
îl ridic la pătrat.
-
Când ridic ceva la puterea a doua,
se spune că „Îl ridici la pătrat”.
-
La fel, ridicat la puterea a treia,
se spune că „îl ridici la cub”.
-
Să ridicăm 4/9 la puterea a doua.
Să-l ridicăm la pătrat.
-
Te încurajez să pui pauză la video
și să rezolvi asta singur.
-
Din nou, putem vedea asta ca luând 4/9
de două ori și apoi le înmulțim.
-
Sau poți vedea asta ca începând cu un 1,
pe care îl înmulțești cu 4/9 de 2 ori.
-
În ambele moduri, numărătorul va fi
4 x 4 care este 16.
-
Iar numitorul va fi
9 x 9, care este egal cu 81.