Matematica e simțul pe care n-ai știut că îl ai | Eddie Woo | TEDxSydney

În acest discurs revelator, profesorul de matematică de liceu și star pe YouTube, Eddie Woo, ne împărtășește pasiunea sa pentru matematică, declarând că „matematica este un simț, ca văzul și pipăitul” și că fiecare dintre noi și-l poate însuși. Folosind exemple impresionante din geometrie, ne încurajează să cautăm forme în jurul nostru, pentru „un mod cu totul nou de a vedea lumea”. Profesor de liceu de mai bine de 10 ani, Eddie Woo a câștigat recunoaștere internațională atunci când a postat online videoclipuri cu lecțiile sale de la clasă, pentru a ajuta un elev bolnav. Canalul său de YouTube, WooTube, are peste 200.000 de abonați și peste 13 milioane de vizualizări.

Eddie crede că matematica poate fi acceptată și chiar plăcută de absolut toată lumea. El a primit numele de Erou Local al Australiei și a fost în primii zece finaliști pentru Premiul Mondial al Profesorilor, pentru dragostea sa de a preda matematica.

Acest discurs a fost prezentat la un eveniment TEDx, folosind formatul conferințelor TED, dar organizat independent de o comunitate locală. Aflați mai multe la: https://www.ted.com/tedx

„Îmi place matematica!”

(Râsete)

Spune asta la o petrecere

dacă vrei să-ți petreci următoarele ore

bând de unul singur,

în cel mai nasol colț al camerei.

Pentru că atunci când
vine vorba de acest subiect,

cu toate numerele, formulele,

simbolurile și calculele -

cei mai mulți dintre noi
suntem pe dinafară,

inclusiv eu.

De aceea, azi vreau să împărtășesc cu voi

cum vede un profan matematica -

ce înțeleg eu din ea,

din perspectiva unuia care a avut
probleme cu această materie.

Ceea ce am descoperit,

ca unul care a ajuns de la profan
la a face din matematică o carieră,

e că, surprinzător, suntem cu toții
născuți să fim matematicieni.

(Râsete)

Dar înapoi la mine cel profan.

Știu la ce vă gândiți:

„Stai un pic, Eddie.

Ce știi tu?

Tu ești profesor de matematică.

Ai fost la o școală de elită.

Porți ochelari și ești asiatic.”

(Râsete)

În primul rând, acesta e rasism.

(Râsete)

În al doilea rând, nu e adevărat.

Când eram la școală,

materiile mele favorite
erau engleza și istoria.

Ca adolescent,
asta a fost o mare problemă,

pentru că liceul meu punea
mare valoare pe matematică.

Poziția în școală
era în mare parte corelată

cu nivelul clasei de matematică
în care erai.

Erau opt clase.

Dacă erai în clasa 4 de matematică,
erai la nivel mediu.

Dacă erai în clasa 1 de matematică,
erai de rang superior.

În fiecare an,

școala noastră participa la renumita
Competiție de Matematică din Australia

și alcătuia o listă
cu toți elevii din școală,

în ordinea notelor.

Elevii care primiseră premii
și distincții de onoare

erau trecuți primii
la începutul unui lung coridor,

foarte departe de locul
rușinos de la urmă

unde apărea și numele meu.

Nu prea mă atrăgea matematica.

Eu eram atras de povești,
personaje, povestiri.

De aceea

m-am orientat să devin
profesor de engleză și istorie.

Dar o întâlnire neașteptată
la Universitatea din Sydney

avea să-mi schimbe viața.

Stăteam la rând
ca să mă înscriu la facultate

și am început să stau de vorbă
cu unul dintre profesori.

A observat că, deși studiile mele
erau dominate de materiile umaniste,

în liceu făcusem și matematică
de nivel înalt.

Ceea ce a văzut nu a fost faptul
că avusesem probleme la matematică,

ci că făcusem progrese la matematică.

Și mai știa ceva ce eu nu știam:

era o lipsă acută
de profesori de matematică

în școlile din Australia,

o criză care continuă și azi.

Așadar, m-a încurajat să-mi schimb
orientarea spre matematică.

Pentru mine, dorința de a deveni profesor

nu era legată de atracția
spre o anumită materie.

Era despre influența pe care
puteam să o am asupra tinerilor.

Văzusem la școală

ce mult contează să ai un profesor bun.

Voiam să fac și eu asta pentru cineva

și nu conta cu ce materie.

Dacă era nevoie acută în matematică,

atunci era normal să merg acolo.

Dar în timpul studiilor,

am descoperit că matematica
era o materie foarte diferită

de ce credeam eu inițial.

Am făcut aceleași greșeli în matematică

pe care le făcusem mai înainte

cu muzica.

Ca un bun copil de emigranți,

am învățat conștiincios
să cânt la pian când eram mic.

(Râsete)

Weekendurile mele erau pline
de repetiții nesfârșite

și memorări ale notelor din partituri,

primăvară și iarnă.

Am rezistat doi ani,
apoi cariera mea s-a terminat brusc

când profesorul le-a spus părinților mei:

„Are degetele prea scurte.
Nu mai pot să-i predau lecții de pian.”

(Râsete)

La șapte ani, vedeam muzica o tortură.

Era un exercițiu plictisitor,
solitar și lipsit de bucurie,

pe care îl făceam pentru că eram obligat.

Mi-a luat 11 ani să pot scăpa
de imaginea asta.

În al 12-lea an,

am pus mâna pe o chitară acustică
cu coarde metalice

pentru prima dată.

Voiam să cânt la biserică

și mai era și o fată
pe care voiam s-o impresionez.

L-am convins pe fratele meu
să mă învețe câteva acorduri.

Și încet, dar sigur,
mi-am schimbat părerea.

Eram angrenat într-un proces de creație.

Făceam muzică și chiar îmi plăcea.

Am început să cânt într-o formație

și simțeam bucuria ritmului
pulsându-mi prin corp

în timp ce cântam împreună.

Am fost înconjurat de un ocean muzical

toată viața,

dar pentru prima dată
mi-am dat seama că pot înota în el.

Am trecut printr-o experiență
aproape identică

cu matematica.

Credeam că matematica înseamnă
să înveți niște formule misterioase,

ca să rezolvi probleme abstracte
fără nicio însemnătate pentru mine.

Însă la universitate mi-am dat seama
că matematica e foarte practică

și chiar frumoasă

și nu înseamnă doar
găsirea unor răspunsuri,

ci și să pui întrebările potrivite;

matematica nu înseamnă
doar calcule fără noimă,

ci mai degrabă să găsești
noi modalități de a vedea problemele,

astfel încât să le poți rezolva
combinând cunoașterea cu imaginația.

Cu timpul, mi-am dat seama
că matematica e un simț.

Matematica e un simț
cum sunt văzul și pipăitul;

e un simț care ne permite
să percepem realități

care altfel ar fi intangibile pentru noi.

Vorbim despre simțul umorului
și simțul ritmului.

Matematica e simțul nostru pentru modele,
relații și conexiuni logice.

Este un mod diferit de a vedea lumea.

Vreau să vă arăt acum un adevăr matematic,

pe care vă asigur că l-ați mai văzut,

dar probabil că nu l-ați perceput.

A fost ascuns tot timpul sub ochii noștri.

Aceasta este o deltă a râului.

E o formă geometrică foarte frumoasă.

Când auzim cuvântul „geometrie”,

cei mai mulți ne gândim
la triunghiuri și cercuri.

Dar geometria e matematica
tuturor formelor

și această întâlnire a uscatului cu marea

a creat forme
cu o structură incontestabilă.

Are o structură matematică recurentă.

Fiecare parte din delta unui râu,

cu cotiturile și ondulările ei,

e o mini versiune a unui întreg mai mare.

Vreau să vedeți matematica aici.

Dar asta nu e tot.

Vreau să comparați delta acestui râu

cu acest copac minunat.

El însuși e o minune.

Să ne concentrăm pe asemănările
dintre copac și râu.

Aș vrea să știu

de ce aceste forme
sunt atât de asemănătoare?

De ce ar avea ceva în comun?

E și mai greu de înțeles când ne dăm seama

că nu doar sistemele de apă
și plantele fac acest lucru.

Dacă vă uitați cu atenție,

veți vedea că aceste forme sunt peste tot.

Fulgerele dispar atât de repede,

că abia reușim să le descifrăm geometria.

Dar forma lor e atât de inconfundabilă
și asemănătoare cu ce am văzut,

încât nu putem să nu devenim suspicioși.

Apoi mai e ceva:

fiecare persoană din această încăpere
prezintă aceste forme.

Fiecare centimetru cub din corpul vostru

e plin cu vase de sânge
care urmează același model.

Există o realitate matematică
țesută în structura universului,

pe care o întâlnim la râuri unduitoare,

la copaci înalți și furtuni violente.

Aceste forme sunt exemple
pentru ceea ce numim „fractali”

în limbaj matematic.

Fractalii și-au primit numele

din același loc
cu fracțiile și fracturile,

referindu-se la forme rupte și sfărâmate

pe care le întâlnim în natură.

Odată ce ai o idee despre fractali,

vei începe să-i vezi peste tot:

o căpățână de broccoli,

frunzele unei ferigi,

chiar și norii de pe cer.

Ca și celelalte simțuri,

simțul nostru matematic
se poate perfecționa prin practică.

E ca dezvoltarea urechii muzicale
sau a gustului pentru vinuri.

Poți învăța să percepi
matematica din jurul tău,

în timp și cu îndrumarea potrivită.

Firește că unii se nasc cu simțuri
mai ascuțite decât restul,

iar alții se nasc cu deficiențe.

Cum vedeți, n-am tras biletul câștigător
la loteria genetică,

când vine vorba de văzul meu.

Fără ochelari, totul este în ceață.

M-am luptat toată viața cu acest simț,

dar n-am crezut că voi spune vreodată:

„Vederea a fost mereu un chin pentru mine.

Bănuiesc că nu sunt genul
de persoană care vede bine.”

(Râsete)

Cu toate astea, întâlnesc zilnic oameni

care spun asta despre matematică.

Sunt convins

că blocăm în acest fel
o parte uriașă a experienței umane.

Deoarece toți oamenii
sunt construiți să vadă forme.

Trăim într-un univers structurat,
un cosmos.

Asta înseamnă cosmos: ordine și structură,

spre deosebire de haos,
care e dezordine și neprevăzut.

Nu înseamnă doar să vezi tipare
la care oamenii se pricep așa de bine.

Și nouă de place să creăm tipare.

Iar cei care fac asta au un nume special.

Se numesc artiști, muzicieni,

sculptori, pictori, cineaști,

cu toții sunt creatori de modele.

Muzica a fost descrisă odată

ca fiind bucuria pe care oamenii o simt
atunci când numără fără să știe.

(Râsete)

Unele dintre cele mai elocvente exemple
de modele matematice

sunt în arta și designul islamic.

Aversiunea de a reprezenta
oameni și animale

a dus la o bogată colecție
de dale și forme geometrice.

Partea estetică a tiparelor matematice
de acest fel

ne reapropie de natură.

De exemplu,

florile sunt un simbol universal
al frumuseții.

Fiecare cultură de pe pământ
și de-a lungul istoriei

le-a privit ca pe o minune.

O componentă a frumuseții lor

e că prezintă un tip special de simetrie.

Florile cresc integral dintr-un centru

care se extinde în afară
în forma unei spirale,

iar acest lucru creează
o „simetrie rotativă”.

Poți învârti o floare de jur împrejur

și arată practic la fel.

Dar nu toate spiralele sunt la fel.

Depinde de unghiul de rotație
care produce spirala.

Când construim o spirală
dintr-un unghi de 90 de grade,

obținem o cruce care nu e
nici frumoasă, nici eficientă.

Părți importante din floare
sunt irosite și nu produc semințe.

E recomandat un unghi de 62 de grade,
care produce o formă circulară,

pe care o asociem de obicei cu florile.

Dar tot nu e bine.

Sunt încă părți importante

care folosesc greșit
resursele pentru floare.

Cu toate astea,
dacă folosim un unghi de 137,5 grade,

(Râsete)

obținem acest model minunat.

E incredibil,

este exact tipul de model
folosit de cea mai frumoasă dintre flori:

floarea-soarelui.

137,5 grade ar putea să pară aleatoriu,

dar rezultă dintr-un număr special,

pe care îl numim „raportul de aur”.

Raportul de aur e o realitate matematică

ce poate fi găsită pretutindeni,
ca și fractalii,

de la falangele degetelor noastre
până la coloanele Partenonului.

De aceea, chiar și la o petrecere
cu 5,000 de oameni,

sunt mândru să spun:

„Îmi place matematica!”

(Urale) (Aplauze)