Diferența de oportunități în sistemul public de educație din SUA și cum să o combatem

Cum putem să exploatăm potențialul tuturor elevilor, mai ales al celor care vin din medii dezavantajate? Sociologul Anindya Kundu ne invită să analizăm piedicile de ordin social, personal și instituțional care îi împiedică pe studenți să prospere în Statele Unite și ne arată cum suprimarea acestor diferențe înseamnă valorificarea educației pentru ceea ce este cu adevărat: cea mai importantă investiție în viitorul nostru.

Primul meu job după teminarea liceului
a fost acela de cercetător

la unul dintre cele mai mari centre
de detenție pentru minori.

Conduceam zilnic către această clădire

din vestul Chicago-ului,

treceam de punctul de control,

iar mai apoi prin niște holuri de cărămidă
în drum spre subsol,

pentru a observa procesul de încarcerare.

Copiii încarcerați
aveau între 10 și 16 ani,

de obicei negri sau mulatri,

cel mai adesea din cartierele sărace
din sudul și vestul Chicago-ului.

Ar fi trebuit să se afle la ore
pe băncile școlilor gimnaziale,

dar în schimb erau aici cu săptămânile,

așteptându-și procesul
pentru infracțiunile comise.

Unii dintre ei reveniseră în centru
de 14 ori înainte să împlinească 15 ani.

Și pe când îi priveam din spatele oglinzii

eu, un idealist cu diplomă de facultate,

m-am întrebat:

De ce nu depun școlile mai mult efort
pentru a preveni această situație?

Au trecut în jur de 10 ani de atunci

și încă mă gândesc la cum unii copii
se îndreaptă spre facultate,

pe când alții ajung în detenție,

însă nu mă mai gândesc la rolul școlilor
de a rezolva aceste probleme.

Am învățat că problema își are rădăcinile
la nivel instituțional

și că sistemul educațional contribuie
adesea la dezbinarea societății.

Înrăutățește ceea ce trebuie îndreptat.

E la fel de absurd și de contestabil

cu a spune că sistemul de sănătate
nu e preventiv,

ci profită pe spatele nostru,
ținându-ne bolnavi.

Hopa!

(Râsete)

Cred cu adevărat că acești copii
pot realiza lucruri mărețe

în ciuda dificultăților.

De fapt, propriul meu studiu o dovedește.

Dar dacă vrem cu adevărat să ajutăm
cât mai mulți copii de pretutindeni

să își atingă scopurile și să aibă succes,

va trebui să realizăm că diferențele
în rezultate școlare

nu se datorează reușitelor elevilor,
ci oportunităților care li se oferă.

Un raport făcut de Edbuild în 2019 arată

că majoritatea cartierelor albe primesc
cu 23$ miliarde mai mult în fonduri anuale

decât cartierele non-albe,

deși au același număr de elevi.

Școlile cu fonduri scăzute
au echipamente de calitate redusă,

tehnologie învechită

și profesori prost plătiți.

Aici, în New York,

acestea sunt probabil școlile care educă

pe unul din zece elevi

care probabil va dormi la noapte
într-un centru de persoane fără adăpost.

Elevii, părinții și profesorii
se luptă cu multe probleme.

Însă câteodată instituțiile atribuie vina
în mod greșit tot lor.

În Atlanta, profesorii erau
într-atât de disperați

încât au ajutat elevii
să trișeze la examene,

pentru a nu li se retrage finanțarea.

Pentru asta, opt dintre ei
au mers la închisoare în 2015,

unii pentru 20 de ani,

o pedeapsă mai mare decât dau
unele state pentru crime de gradul II.

Problema este că în locuri precum Tulsa

profesorii sunt plătiți atât de prost

încât sunt nevoiți să meargă
la centre de distribuire de hrană

sau cantine pentru săraci pentru a mânca.

Același sistem va pedepsi un părinte
care folosește adresa unei rude

pentru a-și trimite copilul
la o școală mai bună.

Dar cine știe de cât timp
autoritățile se prefac că nu-i văd

pe cei care oferă mită

pentru un loc la cele mai frumoase
universități de top.

Știu că e greu de spus toate acestea

și chiar greu de auzit,

și cum pentru a destinde atmosfera
nu cunosc nimic mai eficient ca economia..

așa este, nu?

Vă voi spune cât ne costă

atunci când eșuăm să investim
în potențialul elevilor.

Un studiu McKinsey arată că dacă în 1998

am fi rezolvat îndelungata discrepanță
în rezultate școlare

dintre elevii cu diferite origini etnice

sau cei din familii cu venituri diferite,

până în 2008 PIB-ul nostru,

potențialul economic neatins,

ar fi crescut cu peste 500$ miliarde.

În 2008, aceeași discrepanță educativă

dintre studenții americani
și cei din alte țări

e posibil să fi privat economia

de un total de 2.3$ trilioane
în câștiguri.

Dar mai presus de economie,
numere și statistici,

există un motiv mai simplu
pentru care asta contează,

un motiv mai simplu
pentru a remedia sistemul:

într-o țară cu adevărat democratică,

cum e cea cu care ne mândrim,

și câteodată pe bună dreptate,

viitorul unui copil n-ar trebui să depindă

de circumstanțele în care s-a născut.

Sistemul public de educație nu ar trebui
să mărească diferența dintre clase.

Uneori ni se poate părea

că aceste lucruri
nu ne afectează,

dar nu e așa, dacă ne lărgim perspectiva.

Un robinet stricat în bucătărie,

un calorifer spart pe hol,

toate problemele pe care le lăsăm
mereu pe săptămâna care vine,

ne depreciază întreaga proprietate.

În loc să ne îndreptăm mereu privirea
către soluții precum privatizarea

sau modelul școlilor charter
pentru a ne rezolva problemele,

haideți să ne uităm mai atent
la învățământul public,

să încercăm să-l punem la loc de cinste

și poate să îl folosim pentru a ne rezolva
câteva dintre problemele sociale.

De ce să nu încercăm să revendicăm
promisiunea făcută de educația publică

și să ne amintim că e cea mai importantă
responsabilitate a noastră?

Din fericire, o parte din comunitățile
noastre deja fac asta.

Grevele profesorilor din Denver și LA,
în primăvara anului 2019,

au avut succes datorită susținerii
din partea comunității

pentru lucruri precum clase mai mici

sau aducerea mai multor consilieri
în școală,

pe lângă mărirea salariilor profesorilor.

Câteodată, pentru elevi

inovația înseamnă pur și simplu
curajul de a implementa bunul simț.

Acum câțiva ani, în Baltimore,

s-a înființat un program gratuit
de mic dejun și prânz,

înlăturând astfel stigmatul
legat de sărăcie și foamete

pentru unii studenți,

dar îmbunătățind rezultatele
și prezența școlară pentru alții.

În Memphis,

universitatea recrutează
liceenii locali dedicați

și le oferă burse pentru a preda
în zone mai sărace ale orașului

fără grija creditelor pentru studii.

La nord de aici, în Bronx,

am studiat recent
cum s-au creat aceste parteneriate

între școli, licee de stat
și companii locale,

care creează stagii în finanțe,
medicină și tehnologie,

pentru ca studenții neprivilegiați

să dobândească competențe importante

și să contribuie în comunitățile
din care au venit.

Așadar, astăzi nu am neapărat
aceleași întrebări despre educație

pe care le aveam când eram
un student idealist, poate chiar naiv,

care lucra în subsolul
unui centru de detenție.

Întrebarea nu e dacă școlile
pot salva cât mai mulți elevi.

Deoarece cred că avem un răspuns la asta,

și da, pot, dacă salvăm mai întâi școlile.

Putem începe prin a avea grijă
de educația copiilor altora.

Și spun asta în calitatea unui om
care încă nu are copii,

dar mi-aș dori să mă îngrijorez
mai puțin de viitor când voi avea.

Cultivând cât mai mult talent,

ghidând cât mai multe fete
din toate colțurile societății

spre științe și inginerie,

și cât mai mulți băieți spre pedagogie,

astea sunt investițiile noastre de viitor.

Elevii noștri sunt resursele
cele mai valoroase

și când gândim astfel,

ne dăm seama că profesorii noștri
sunt șlefuitori de diamante și aur,

care speră să îi ajute să strălucească.

Haideți să contribuim cu vocile noastre,

voturile și susținerea noastră,

și să le dăm resursele
de care vor avea nevoie

nu doar pentru a supraviețui

dar și pentru a prospera,

permițându-ne tuturor să facem la fel.

Vă mulțumesc!

(Aplauze și urale)