Primul meu job după teminarea liceului a fost acela de cercetător la unul dintre cele mai mari centre de detenție pentru minori. Conduceam zilnic către această clădire din vestul Chicago-ului, treceam de punctul de control, iar mai apoi prin niște holuri de cărămidă în drum spre subsol, pentru a observa procesul de încarcerare. Copiii încarcerați aveau între 10 și 16 ani, de obicei negri sau mulatri, cel mai adesea din cartierele sărace din sudul și vestul Chicago-ului. Ar fi trebuit să se afle la ore pe băncile școlilor gimnaziale, dar în schimb erau aici cu săptămânile, așteptându-și procesul pentru infracțiunile comise. Unii dintre ei reveniseră în centru de 14 ori înainte să împlinească 15 ani. Și pe când îi priveam din spatele oglinzii eu, un idealist cu diplomă de facultate, m-am întrebat: De ce nu depun școlile mai mult efort pentru a preveni această situație? Au trecut în jur de 10 ani de atunci și încă mă gândesc la cum unii copii se îndreaptă spre facultate, pe când alții ajung în detenție, însă nu mă mai gândesc la rolul școlilor de a rezolva aceste probleme. Am învățat că problema își are rădăcinile la nivel instituțional și că sistemul educațional contribuie adesea la dezbinarea societății. Înrăutățește ceea ce trebuie îndreptat. E la fel de absurd și de contestabil cu a spune că sistemul de sănătate nu e preventiv, ci profită pe spatele nostru, ținându-ne bolnavi. Hopa! (Râsete) Cred cu adevărat că acești copii pot realiza lucruri mărețe în ciuda dificultăților. De fapt, propriul meu studiu o dovedește. Dar dacă vrem cu adevărat să ajutăm cât mai mulți copii de pretutindeni să își atingă scopurile și să aibă succes, va trebui să realizăm că diferențele în rezultate școlare nu se datorează reușitelor elevilor, ci oportunităților care li se oferă. Un raport făcut de Edbuild în 2019 arată că majoritatea cartierelor albe primesc cu 23$ miliarde mai mult în fonduri anuale decât cartierele non-albe, deși au același număr de elevi. Școlile cu fonduri scăzute au echipamente de calitate redusă, tehnologie învechită și profesori prost plătiți. Aici, în New York, acestea sunt probabil școlile care educă pe unul din zece elevi care probabil va dormi la noapte într-un centru de persoane fără adăpost. Elevii, părinții și profesorii se luptă cu multe probleme. Însă câteodată instituțiile atribuie vina în mod greșit tot lor. În Atlanta, profesorii erau într-atât de disperați încât au ajutat elevii să trișeze la examene, pentru a nu li se retrage finanțarea. Pentru asta, opt dintre ei au mers la închisoare în 2015, unii pentru 20 de ani, o pedeapsă mai mare decât dau unele state pentru crime de gradul II. Problema este că în locuri precum Tulsa profesorii sunt plătiți atât de prost încât sunt nevoiți să meargă la centre de distribuire de hrană sau cantine pentru săraci pentru a mânca. Același sistem va pedepsi un părinte care folosește adresa unei rude pentru a-și trimite copilul la o școală mai bună. Dar cine știe de cât timp autoritățile se prefac că nu-i văd pe cei care oferă mită pentru un loc la cele mai frumoase universități de top. Știu că e greu de spus toate acestea și chiar greu de auzit, și cum pentru a destinde atmosfera nu cunosc nimic mai eficient ca economia.. așa este, nu? Vă voi spune cât ne costă atunci când eșuăm să investim în potențialul elevilor. Un studiu McKinsey arată că dacă în 1998 am fi rezolvat îndelungata discrepanță în rezultate școlare dintre elevii cu diferite origini etnice sau cei din familii cu venituri diferite, până în 2008 PIB-ul nostru, potențialul economic neatins, ar fi crescut cu peste 500$ miliarde. În 2008, aceeași discrepanță educativă dintre studenții americani și cei din alte țări e posibil să fi privat economia de un total de 2.3$ trilioane în câștiguri. Dar mai presus de economie, numere și statistici, există un motiv mai simplu pentru care asta contează, un motiv mai simplu pentru a remedia sistemul: într-o țară cu adevărat democratică, cum e cea cu care ne mândrim, și câteodată pe bună dreptate, viitorul unui copil n-ar trebui să depindă de circumstanțele în care s-a născut. Sistemul public de educație nu ar trebui să mărească diferența dintre clase. Uneori ni se poate părea că aceste lucruri nu ne afectează, dar nu e așa, dacă ne lărgim perspectiva. Un robinet stricat în bucătărie, un calorifer spart pe hol, toate problemele pe care le lăsăm mereu pe săptămâna care vine, ne depreciază întreaga proprietate. În loc să ne îndreptăm mereu privirea către soluții precum privatizarea sau modelul școlilor charter pentru a ne rezolva problemele, haideți să ne uităm mai atent la învățământul public, să încercăm să-l punem la loc de cinste și poate să îl folosim pentru a ne rezolva câteva dintre problemele sociale. De ce să nu încercăm să revendicăm promisiunea făcută de educația publică și să ne amintim că e cea mai importantă responsabilitate a noastră? Din fericire, o parte din comunitățile noastre deja fac asta. Grevele profesorilor din Denver și LA, în primăvara anului 2019, au avut succes datorită susținerii din partea comunității pentru lucruri precum clase mai mici sau aducerea mai multor consilieri în școală, pe lângă mărirea salariilor profesorilor. Câteodată, pentru elevi inovația înseamnă pur și simplu curajul de a implementa bunul simț. Acum câțiva ani, în Baltimore, s-a înființat un program gratuit de mic dejun și prânz, înlăturând astfel stigmatul legat de sărăcie și foamete pentru unii studenți, dar îmbunătățind rezultatele și prezența școlară pentru alții. În Memphis, universitatea recrutează liceenii locali dedicați și le oferă burse pentru a preda în zone mai sărace ale orașului fără grija creditelor pentru studii. La nord de aici, în Bronx, am studiat recent cum s-au creat aceste parteneriate între școli, licee de stat și companii locale, care creează stagii în finanțe, medicină și tehnologie, pentru ca studenții neprivilegiați să dobândească competențe importante și să contribuie în comunitățile din care au venit. Așadar, astăzi nu am neapărat aceleași întrebări despre educație pe care le aveam când eram un student idealist, poate chiar naiv, care lucra în subsolul unui centru de detenție. Întrebarea nu e dacă școlile pot salva cât mai mulți elevi. Deoarece cred că avem un răspuns la asta, și da, pot, dacă salvăm mai întâi școlile. Putem începe prin a avea grijă de educația copiilor altora. Și spun asta în calitatea unui om care încă nu are copii, dar mi-aș dori să mă îngrijorez mai puțin de viitor când voi avea. Cultivând cât mai mult talent, ghidând cât mai multe fete din toate colțurile societății spre științe și inginerie, și cât mai mulți băieți spre pedagogie, astea sunt investițiile noastre de viitor. Elevii noștri sunt resursele cele mai valoroase și când gândim astfel, ne dăm seama că profesorii noștri sunt șlefuitori de diamante și aur, care speră să îi ajute să strălucească. Haideți să contribuim cu vocile noastre, voturile și susținerea noastră, și să le dăm resursele de care vor avea nevoie nu doar pentru a supraviețui dar și pentru a prospera, permițându-ne tuturor să facem la fel. Vă mulțumesc! (Aplauze și urale)