Să ne jucăm cu materialele inteligente

Cerneală care conduce electricitatea; o fereastră care devine opacă la mişcarea unui întrerupător; un jeleu care cântă. Toate aceste lucruri există şi Catarina Mota spune: Este momentul să ne jucăm cu ele. Mota ne conduce într-un tur al surprinzătoarelor şi noilor materiale şi sugerează că modalitatea prin care ne dăm seama de utilitatea lor este să experimentăm, să creăm şi să ne distrăm.

Am un prieten în Portugalia

al cărui bunic a construit un vehicul dintr-o bicicletă

și o maşină de spălat pentru a-și transporta familia.

A făcut asta deoarece nu-și permitea o mașină,

dar și pentru că știa cum s-o construiască.

A fost o perioadă când înțelegeam cum funcționează lucrurile

și cum erau făcute, deci le puteam construi și repara

sau cel puțin

cumpăra în cunoștință de cauză.

Multe dintre aceste practici meșteșugărești

au fost pierdute în a doua jumătate a sec. XX.

Dar acum, comunitatea creativă şi modelul open-source

ne învață cum funcționează lucrurile

și din ce sunt făcute, din nou,

și cred că trebuie să avansăm la următorul nivel,

la componentele din care sunt făcute.

În majoritatea cazurilor, încă știm

din ce sunt făcute materiale tradiționale ca hârtia, textilele

și cum sunt produse.

Dar acum avem aceste materiale nemaipomenite, futuriste

materiale plastice care își schimbă forma,

vopsele care conduc electricitatea,

pigmenți care își schimbă culoarea, țesături care iluminează.

Să vă arăt câteva exemple.

Cerneala conductoare ne permite să pictăm circuite

în loc să folosim modele

tradiționale de circuite sau conexiuni printate.

În acest caz,

am folosit-o să creez un senzor care reacţionează la pielea mea

aprinzând această lumină.

Această cerneală a fost folosită de artişti,

dar cercetări recente demonstrează că în curând o vom putea folosi

la imprimantele laser şi pixuri.

Iar acesta este o placă acrilică injectată

cu particule incolore care propagă lumina.

Asta înseamnă că, în timp ce acrilicul obişnuit

difuzează lumina doar în jurul marginilor,

acesta iluminează întreaga suprafaţă

când aprind lumina în jurul său.

Două dintre aplicaţiile cunoscute ale materialului

includ design-ul interior şi sistemele multi-touch.

Iar pigmenţii termocromici

îşi schimbă culoarea la o anumită temperatură.

Am să aşez obiectul pe o suprafaţă fierbinte

setată la o temperatură puţin mai mare decât ambientul

şi vedeți ce se întâmplă.

Una dintre aplicaţiile principale ale materialului

este biberonul,

pentru că indică dacă conţinutul poate fi băut.

Acestea sunt doar câteva dintre

materiale așa-zise inteligente.

În curând vor fi încorporate în multe dintre obiectele

şi tehnologiile folosite curent.

Poate că nu avem încă maşinile zburătoare promise,

dar putem avea pereţi care îşi schimbă culoarea

în funcţie de temperatură,

tastaturi care se relează

şi ferestre care devin opace prin apăsarea unui buton.

Sunt sociolog prin educaţie.

De ce vă vorbesc despre materiale inteligente?

Mai întâi pentru că îmi place să creez.

Sunt curioasă cum funcţionează lucrurile,

cum sunt făcute,

dar şi pentru că ar trebui să înţelegem mai bine

componentele care alcătuiesc lumea noastră,

iar acum, nu ştim destul despre

aceste materiale high-tech din care va fi făcut viitorul nostru.

Materialele inteligente sunt greu de obţinut în cantităţi mici.

Abia avem informaţii despre cum să le utilizăm

şi foarte puţine despre cum sunt produse.

Ele există mai mult în acest domeniu

al secretelor comerciale şi al brevetelor

la care au acces doar corporaţiile şi universităţile.

În urmă cu tre ani, eu și cu Kirtsy Boyle

am iniţiat un proiect numit Materiale Accesbile.

Este un site în care noi

şi oricine doreşte să ni se alăture,

prezentăm experimente, publicăm informaţii,

îi încurajăm pe ceilalţi să contribuie când pot,

şi reunim resurse ca: studii de cercetare

şi tutoriale ale altor inventatori ca şi noi.

Ne dorim ca site-ul să devină o mare

bază de date generată colectiv

de informaţii DYI despre materiale inteligente.

Dar de ce ar trebui să ne pese

cum funcţionează materialele inteligente şi din ce sunt făcute?

Întâi pentru că nu putem prelucra ce nu înţelegem,

iar ce nu inţelegem dar folosim,

ajunge să ne modeleze.

Obectele folosite, hainele purtate,

casele în care trăim, toate au un profund imapct

asupra comportamentului, sănătăţii şi calităţii vieţii.

Iar dacă vom trăi într-o lume cu materiale inteligente

ar trebui să le ştim şi să le înţelegem.

Apoi, la fel de important,

inovaţia a fost alimentată de amatori.

De multe ori, amatorii, nu experţii,

au inventat şi îmbunătăţit

lucruri începând cu bicicletele,

semiconductorii, computerele,

avioanele.

Știinţa materialelor este complexă

şi necesită un echipament costisitor.

Dar nu întotdeauna.

Doi cercetători de la Universitatea din Illinois au înţeles asta

când au publicat un articol despre o metodă simplă

de a obţine cerneala conductoare.

Jordan Bunker, care nu lucrase

în chimie până atunci,

a citit materialul şi a reprodus experimentul

în spaţiul său de amator utilizând doar materiale din comerț

şi unelte lui.

A folosit un prăjitor de pâine,

şi chiar a făcut propriul său agitator vortex,

bazându-se pe un tutorial al altui cercetător amator.

Apoi Jordan şi-a publicat rezultatele online,

inclusiv ce lucruri a încercat şi ce nu a mers,

astfel încât alţii să poată studia şi reproduce experimentul.

Principala formă de inovaţie a lui Jordan

a fost să ia un experment creat într-un laborator dotat

al unei universităţi

şi să îl recreeze în garajul său din Chicago

utilizând materiale ieftine şi ustensile făcute de el.

Iar acum că şi-a publicat lucrarea,

ceilalţi pot continua de unde a lăsat-o el,

să inventeze procedee mai simple şi să aducă îmbunătăţiri.

Alt exemplu este

Hannah Perner- Wilson Kit-No-Parts.

Scopul proiectului ei este să evidenţieze

calităţile expresive ale materialelor

concentrată fiind pe creativitate şi abilităţile unui constructor.

Kiturile electronice sunt foarte puternice

pentru că ne învaţă cum funcţionează lucrurile,

dar constrângerile inerente în design-ul lor

ne înfluenţează modul în care învăţăm.

Deci, abordarea Hannei pe de altă parte,

este să formuleze o serie de tehnici

pentru crearea obiectelor neobişnuite

care ne eliberează de constrângerile pre-definite,

învăţându-ne despre materiale în sine.

Dintre impresionantele experimente ale Hannei,

acesta este favoritul meu.

("Difuzorul de hârtie")

Aici vedem doar o bucată de hârtie

cu o bandă de cupru pe ea conectată la un mp3 player

şi un magnet.

(Muzica: „Fericiţi Împreună")

Pe baza cercetărilor lui Marcelo Coelho de la MIT,

Hannah a creat o serie de astfel de dispozitive

din diferite materiale

de la o simplă bandă de cupru până la materiale conductoare şi cerneală.

Asemeni lui Jordan şi altor amatori,

Hannah şi-a publicat reţetele,

îngăduind oricui să le copieze şi să le reproducă.

Dar electronicele din hârtie sunt doar o parte din ramurile

ştiinţei materialelor

care ne ajută să creăm electronice ieftine şi flexibile.

Deci munca artizanală a Hannei,

faptul că îşi împărtăşeşte descoperirile,

deschide uşa unor posibilităţi

atât estetice cât şi inovative.

Interesant la amatori

este că noi creăm din pasiune şi curiozitate

şi nu ne este frică să greşim.

Abordăm problemele din perspective neobişnuite

şi, pe parcurs, descoperim alternative

sau noi moduri de a face lucruri.

Iar când oamenii experimentează cu materialele,

cu cât sunt mai mulţi dispuși să înpărtaşească studiul,

iar producătorii cunoaşterea lor,

sunt şanse mai mari să creăm tehnologii

care să ne fie utile tuturor.

Simt ceva similar cu Ted Nelson

când, la începutul anilor 1970, a scris:

„Acum trebuie să înţelegeţi calculatoarele."

Pe atunci acestea erau calculatoare mari

de care se ocupau doar oamenii de ştiinţă,

şi nu visam să avem aşa ceva acasă.

E ciudat să stau aici şi să spun,

„Acum trebuie să înţelegeţi materialele inteligente."

Dobândind cunoştiinţe în avans

despre tehnlogiile noi,

ne asigurăm că avem un cuvânt de spus

în modul cum ne clădim viitorul.

Mulţumesc.

(Aplauze)