Am un prieten în Portugalia
al cărui bunic a construit un vehicul dintr-o bicicletă
și o maşină de spălat pentru a-și transporta familia.
A făcut asta deoarece nu-și permitea o mașină,
dar și pentru că știa cum s-o construiască.
A fost o perioadă când înțelegeam cum funcționează lucrurile
și cum erau făcute, deci le puteam construi și repara
sau cel puțin
cumpăra în cunoștință de cauză.
Multe dintre aceste practici meșteșugărești
au fost pierdute în a doua jumătate a sec. XX.
Dar acum, comunitatea creativă şi modelul open-source
ne învață cum funcționează lucrurile
și din ce sunt făcute, din nou,
și cred că trebuie să avansăm la următorul nivel,
la componentele din care sunt făcute.
În majoritatea cazurilor, încă știm
din ce sunt făcute materiale tradiționale ca hârtia, textilele
și cum sunt produse.
Dar acum avem aceste materiale nemaipomenite, futuriste
materiale plastice care își schimbă forma,
vopsele care conduc electricitatea,
pigmenți care își schimbă culoarea, țesături care iluminează.
Să vă arăt câteva exemple.
Cerneala conductoare ne permite să pictăm circuite
în loc să folosim modele
tradiționale de circuite sau conexiuni printate.
În acest caz,
am folosit-o să creez un senzor care reacţionează la pielea mea
aprinzând această lumină.
Această cerneală a fost folosită de artişti,
dar cercetări recente demonstrează că în curând o vom putea folosi
la imprimantele laser şi pixuri.
Iar acesta este o placă acrilică injectată
cu particule incolore care propagă lumina.
Asta înseamnă că, în timp ce acrilicul obişnuit
difuzează lumina doar în jurul marginilor,
acesta iluminează întreaga suprafaţă
când aprind lumina în jurul său.
Două dintre aplicaţiile cunoscute ale materialului
includ design-ul interior şi sistemele multi-touch.
Iar pigmenţii termocromici
îşi schimbă culoarea la o anumită temperatură.
Am să aşez obiectul pe o suprafaţă fierbinte
setată la o temperatură puţin mai mare decât ambientul
şi vedeți ce se întâmplă.
Una dintre aplicaţiile principale ale materialului
este biberonul,
pentru că indică dacă conţinutul poate fi băut.
Acestea sunt doar câteva dintre
materiale așa-zise inteligente.
În curând vor fi încorporate în multe dintre obiectele
şi tehnologiile folosite curent.
Poate că nu avem încă maşinile zburătoare promise,
dar putem avea pereţi care îşi schimbă culoarea
în funcţie de temperatură,
tastaturi care se relează
şi ferestre care devin opace prin apăsarea unui buton.
Sunt sociolog prin educaţie.
De ce vă vorbesc despre materiale inteligente?
Mai întâi pentru că îmi place să creez.
Sunt curioasă cum funcţionează lucrurile,
cum sunt făcute,
dar şi pentru că ar trebui să înţelegem mai bine
componentele care alcătuiesc lumea noastră,
iar acum, nu ştim destul despre
aceste materiale high-tech din care va fi făcut viitorul nostru.
Materialele inteligente sunt greu de obţinut în cantităţi mici.
Abia avem informaţii despre cum să le utilizăm
şi foarte puţine despre cum sunt produse.
Ele există mai mult în acest domeniu
al secretelor comerciale şi al brevetelor
la care au acces doar corporaţiile şi universităţile.
În urmă cu tre ani, eu și cu Kirtsy Boyle
am iniţiat un proiect numit Materiale Accesbile.
Este un site în care noi
şi oricine doreşte să ni se alăture,
prezentăm experimente, publicăm informaţii,
îi încurajăm pe ceilalţi să contribuie când pot,
şi reunim resurse ca: studii de cercetare
şi tutoriale ale altor inventatori ca şi noi.
Ne dorim ca site-ul să devină o mare
bază de date generată colectiv
de informaţii DYI despre materiale inteligente.
Dar de ce ar trebui să ne pese
cum funcţionează materialele inteligente şi din ce sunt făcute?
Întâi pentru că nu putem prelucra ce nu înţelegem,
iar ce nu inţelegem dar folosim,
ajunge să ne modeleze.
Obectele folosite, hainele purtate,
casele în care trăim, toate au un profund imapct
asupra comportamentului, sănătăţii şi calităţii vieţii.
Iar dacă vom trăi într-o lume cu materiale inteligente
ar trebui să le ştim şi să le înţelegem.
Apoi, la fel de important,
inovaţia a fost alimentată de amatori.
De multe ori, amatorii, nu experţii,
au inventat şi îmbunătăţit
lucruri începând cu bicicletele,
semiconductorii, computerele,
avioanele.
Știinţa materialelor este complexă
şi necesită un echipament costisitor.
Dar nu întotdeauna.
Doi cercetători de la Universitatea din Illinois au înţeles asta
când au publicat un articol despre o metodă simplă
de a obţine cerneala conductoare.
Jordan Bunker, care nu lucrase
în chimie până atunci,
a citit materialul şi a reprodus experimentul
în spaţiul său de amator utilizând doar materiale din comerț
şi unelte lui.
A folosit un prăjitor de pâine,
şi chiar a făcut propriul său agitator vortex,
bazându-se pe un tutorial al altui cercetător amator.
Apoi Jordan şi-a publicat rezultatele online,
inclusiv ce lucruri a încercat şi ce nu a mers,
astfel încât alţii să poată studia şi reproduce experimentul.
Principala formă de inovaţie a lui Jordan
a fost să ia un experment creat într-un laborator dotat
al unei universităţi
şi să îl recreeze în garajul său din Chicago
utilizând materiale ieftine şi ustensile făcute de el.
Iar acum că şi-a publicat lucrarea,
ceilalţi pot continua de unde a lăsat-o el,
să inventeze procedee mai simple şi să aducă îmbunătăţiri.
Alt exemplu este
Hannah Perner- Wilson Kit-No-Parts.
Scopul proiectului ei este să evidenţieze
calităţile expresive ale materialelor
concentrată fiind pe creativitate şi abilităţile unui constructor.
Kiturile electronice sunt foarte puternice
pentru că ne învaţă cum funcţionează lucrurile,
dar constrângerile inerente în design-ul lor
ne înfluenţează modul în care învăţăm.
Deci, abordarea Hannei pe de altă parte,
este să formuleze o serie de tehnici
pentru crearea obiectelor neobişnuite
care ne eliberează de constrângerile pre-definite,
învăţându-ne despre materiale în sine.
Dintre impresionantele experimente ale Hannei,
acesta este favoritul meu.
("Difuzorul de hârtie")
Aici vedem doar o bucată de hârtie
cu o bandă de cupru pe ea conectată la un mp3 player
şi un magnet.
(Muzica: „Fericiţi Împreună")
Pe baza cercetărilor lui Marcelo Coelho de la MIT,
Hannah a creat o serie de astfel de dispozitive
din diferite materiale
de la o simplă bandă de cupru până la materiale conductoare şi cerneală.
Asemeni lui Jordan şi altor amatori,
Hannah şi-a publicat reţetele,
îngăduind oricui să le copieze şi să le reproducă.
Dar electronicele din hârtie sunt doar o parte din ramurile
ştiinţei materialelor
care ne ajută să creăm electronice ieftine şi flexibile.
Deci munca artizanală a Hannei,
faptul că îşi împărtăşeşte descoperirile,
deschide uşa unor posibilităţi
atât estetice cât şi inovative.
Interesant la amatori
este că noi creăm din pasiune şi curiozitate
şi nu ne este frică să greşim.
Abordăm problemele din perspective neobişnuite
şi, pe parcurs, descoperim alternative
sau noi moduri de a face lucruri.
Iar când oamenii experimentează cu materialele,
cu cât sunt mai mulţi dispuși să înpărtaşească studiul,
iar producătorii cunoaşterea lor,
sunt şanse mai mari să creăm tehnologii
care să ne fie utile tuturor.
Simt ceva similar cu Ted Nelson
când, la începutul anilor 1970, a scris:
„Acum trebuie să înţelegeţi calculatoarele."
Pe atunci acestea erau calculatoare mari
de care se ocupau doar oamenii de ştiinţă,
şi nu visam să avem aşa ceva acasă.
E ciudat să stau aici şi să spun,
„Acum trebuie să înţelegeţi materialele inteligente."
Dobândind cunoştiinţe în avans
despre tehnlogiile noi,
ne asigurăm că avem un cuvânt de spus
în modul cum ne clădim viitorul.
Mulţumesc.
(Aplauze)