Am trăit ca bărbat și ca femeie. Iată ce am învățat din asta | Paula Stone Williams | TEDxMileHigh

Dacă ești bărbat, măcar o dată te-ai gândit: „Nu o să le înțeleg pe femei niciodată!” Iar dacă ești femeie, „Ce-i cu bărbații ăștia?!” Dar genul căruia îi aparții e tot ce ai cunoscut vreodată, deci cum ai putea înțelege? Ca femeie transgender, Paula Stone Williams a trăit ambele vieți „iar diferențele sunt uriașe!” - spune ea. Într-un discurs amuzant, dar profund, Paula ne împărtășește din înțelepciunea ei.

Reverendul dr. Paula Stone Williams este președinta RLT Pathways, Inc., o organizație non-profit care oferă servicii de consiliere și coaching. Ea mai colaborează cu Centrul Renașterii Progresiste, face parte din conducerea Organizației Homosexualilor Creștini și este membru activ al Bisericii Highlands din Denver. Are trei copii și cinci nepoate, și este o alergătoare împătimită și practicantă de ciclism montan.

Acest discurs a fost susținut la un eveniment TEDx, care a folosit formatul conferințelor TED dar a fost organizat în mod independent de o comunitate locală. Aflați mai multe la https://www.ted.com/tedx

Am fost directorul
unei mari organizații religioase

și gazda unui show național
de televiziune.

Am predicat în catedrale imense.

Am avut parte de educație bună
și de succes ca... bărbat american alb.

Poetul și misticul Thomas Merton spunea:

„Nu e ușor să urci până sus
pe scara succesului

doar ca, odată ajuns acolo,

să realizezi că ți-ai sprijinit scara
pe zidul greșit.”

(Râsete)

Încă de când aveam vreo 3-4 ani
am știut că sunt transgender.

În naivitatea mea,
credeam că o să pot alege ce vreau să fiu.

Credeam că o zână a genului
va veni și va spune:

„Gata, a sosit timpul să alegi!”

Dar nu, n-a venit nicio zână,

așa că mi-am continuat viața.

Nu îmi displăcea total să fiu băiat,

dar știam, totuși, că nu sunt băiat.

Am mers la facultate, m-am însurat,
am avut copii, am avut o carieră,

dar nevoia de a fi eu însămi
avea subtilitatea unei alarme de incendiu.

(Râsete)

Niște decizii trebuiau luate.

Am recunoscut, deci, că sunt transgender
și mi-am pierdut toate locurile de muncă.

Nu am avut niciodată un feedback negativ

și cu toate astea mi-am pierdut
toate locurile de muncă.

În 21 de state nu poți fi concediat
dacă ești transgender,

dar în toate cele 50 de state

poți fi concediat dacă ești transgender
și lucrezi într-o corporație religioasă.

Bine de știut!

(Râsete)

Nu e ușor să fii o femeie transgender.

Uneori lumea mă întreabă:
„Chiar te simți 100% femeie?”

Iar eu le răspund: „Păi, dacă vorbești
cu o persoană transgender,

se cheamă că ai vorbit
cu doar o persoană transgender.

Nu pot vorbi eu în numele tuturor.”

Mă simt 100% ca o femeie transgender.

Sunt lucruri pe care o femeie cisgender
le știe, iar eu nu le voi ști niciodată.

Învăț, deci, multe despre ce înseamnă
să fii femeie,

dar învăț multe și despre fostul meu gen.

(Râsete)

Am experiența unică
de a fi aparținut ambelor tabere

(Râsete)

și sunt aici să vă spun
că diferențele sunt majore.

(Râsete)

(Aplauze)

O să încep cu micile detalii

cum ar fi buzunarele
de la pantalonii de damă.

(Râsete)

Ce-s astea?

(Ovații)
(Aplauze)

(Râsete)

Nu-mi pot pune telefonul
în buzunarul ăsta!

(Râsete)

Poate o agrafă de birou!

(Râsete)

Sau măsurile la îmbrăcămintea de damă.

Contează la ceva numerele alea?

(Râsete)

Cum adică, doi de zero?

(Râsete)

Și doamnelor, nu cred
că v-ați gândit la asta,

dar știați că un bărbat,
în niciun moment din viața lui,

nu trebuie să-și facă griji

că vreun articol de îmbrăcăminte
ar putea ajunge în toaletă?

Nu tu pulover lung, nu tu curea, nimic.

Nici cel mai mic gând.

(Râsete)

Acum mă tund de două ori mai rar
decât când eram bărbat,

dar mă costă de zece ori mai mult.

(Râsete)

Adică, sau plec în concediu,
sau mă duc la coafor.

N-am bani de amândouă.

(Râsete)

Mă lovesc de diferențe între genuri
peste tot.

Uneori la propriu.

Merg pe coridor și mă lovesc de ceva.

Nu era nimic în calea mea,
și totuși m-am lovit de ceva.

Și mă întreb: „Ce-a fost asta?”

Dar știu sigur că o să mă învinețesc

pentru că acum, având pielea mai delicată,
am vânătăi peste tot.

Felul cum îmi experimentez sexualitatea
e fundamental diferit.

E mai puțin vizual și mai mult holistic;

e mai puțin o experiență a corpului,
ci mai degrabă una a ființei.

Am pierdut numărul dăților în care
i-am spus fostei mele soții, Cathy:

„Îmi pare atât de rău!”

(Râsete)

Pur și simplu nu știam ce nu știam.

Un bărbat alb cu educație
nu are cum să realizeze

cât de mult este favorizat
de normele culturale.

Nu are cum să înțeleagă
pentru că asta e tot ce a trăit el

și ce va trăi în continuare.

Și viceversa,

o femeie nu are cum să înțeleagă
toate aceste implicații,

pentru că a fi femeie e singura experiență
pe care o cunoaște.

Poate are o bănuială că muncește
de două ori mai mult

pentru de două ori mai puțini bani,

dar nu înțelege cu adevărat

cât de greu îi este ei față de colegul
cu sacou de la Brooks Brothers

din biroul de vis-a-vis.

Dar eu știu! Pentru că eu eram acel coleg!

Și chiar mă credeam un bărbat rezonabil,

atent la nevoile femeilor,

egalitarist.

Apoi a venit și prima ocazie
să merg cu avionul, ca femeie.

Zburasem până atunci peste 3,5 milioane
de kilometri cu American Airlines.

Chiar știu ce am de făcut într-un avion.

Compania a fost amabilă
cu privire la tranziția mea,

ceea ce nu pot spune și despre pasageri.

Prima dată când am zburat drept Paula,
mergeam de la Denver la Charlotte.

M-am urcat în avion,
iar pe locul meu erau niște bagaje.

Le-am ridicat și mi-am pus lucrurile mele,
iar un tip zice: „Alea-s bagajele mele.”

Îi răspund: „Bine, dar le-ați pus
pe locul meu.

O să vi le țin eu până vă găsiți locul,

apoi vi le dau.”

La care el zice: „Cucoană,
ăla e locul meu!”

Îi răspund: „De fapt nu e. E locul meu.”

(Râsete)

„1D, 1D.

Dar chiar nu e nicio problemă,
vă țin eu bagajele până vă găsiți locul.”

El zice: „Doamnă, cum să-ți zic
ca să pricepi? E locul meu!”

Îi răspund: „Nu. Nu e.”

(Râsete)

În momentul ăsta tipul
din spatele meu îmi zice:

„Cucoană, ce-ar fi să faci scandal
în altă parte,

ca să mă pot urca în avion?”

Am rămas perplexă.

În viața mea nu am fost tratată
așa ca bărbat.

Eu aș fi spus: „Cred că acela e locul meu”

iar tipul s-ar fi uitat imediat
la biletul lui

și ar fi spus: „Vai, mă scuzați!”

Și știu asta pentru că
de fiecare dată așa se întâmpla!

Asistenta de zbor ne-a luat biletele

și i-a spus tipului: „Domnule,
dumneavoastră aveți 1C. Doamna are 1D.”

I-am pus lucrurile pe locul 1C,
el n-a scos un cuvânt,

și ghiciți cine s-a așezat
lângă mine pe 1F.

(Râsete)

Domnul „Du-te ceartă-te
în altă parte, cucuoană.”

(Râsete)

Karen, prietena mea care lucrează
la American Airlines,

a venit la avion ca să-i aducă pilotului
documentele de zbor.

Mi-a făcut cu mâna când a plecat,

iar când am ajuns în Charlotte m-a sunat:

„Paula, ce s-a întâmplat?

Erai albă ca varul la față!”

I-am povestit, iar ea a spus: „Mda.

Bun venit în lumea femeilor!”

(Râsete)

Adevărul este că nu voi trăi
suficient de mult

ca să-mi pierd avantajele de a fi bărbat.

Pentru că le-am adus cu mine
când am făcut tranziția.

(Râsete)

Zeci de ani de viață ca bărbat.

Dar asta nu înseamnă că puterea mea
nu se diminuează, totuși.

Să vă povestesc despre un alt lucru
pe care l-am observat.

Aparent, de când am devenit femeie,
m-am și prostit.

(Râsete)

Probabil scăderea nivelului de testosteron
și creșterea celui de estrogen

au făcut să-mi moară neuronii necesari

pentru a fi un adult normal, funcțional.

(Râsete)

Adică, fie s-a întâmplat asta,
fie sunt la fel de deșteaptă cum eram,

doar că acum sunt constant
victimă a părerologilor misogini.

(Râsete)

(Aplauze)

Eram într-un magazin de biciclete
din Denver

și un tânăr angajat temporar
mă întreabă:„Vă ajut cu ceva?”

Îi răspund: „Da.

E posibil să se deformeze cadrul
unui biciclete Gary Fisher mai veche

astfel încât să frece frâna pe spate?”

Îmi răspunde: „Păi discurile de frână
trebuie reglate periodic, doamnă.”

Îi zic: „Știu asta,

și chiar mi le reglez periodic.”

„Aha, păi atunci vi s-a deformat butucul.”

„Nu, nu prea cred.
Știu cum arată un butuc deformat.”

Îmi răspunde, condescendent:
„Deci, cu ce vă pot ajuta?”

„Păi, în primul rând,
ai putea să-mi răspunzi la întrebare.”

(Râsete)

În acest moment intervine Kyle,
responsabilul de magazin.

Un om tare drăguț.

Îmi zice: „E posibil să aveți dreptate.

Ia spuneți-mi,

auziți acel scârțâit de la frâna din spate

doar când urcați la deal?”

„Da, exact!”

„Da, e de la uzura cadrului.”

Îmi venea să-i cad la picioare lui Kyle
și să-i pup tălpile!

(Râsete)

În sfârșit, cineva mă lua în serios!

Prin astfel de experiențe
trec frecvent acum.

Trebuie să insist de câte trei-patru ori

până să primesc un răspuns.

Dar există un impact și mai profund:

tot fiind tratată ca și când
habar n-ai ce vorbești,

la un moment dat începi să te întrebi

dacă într-adevăr
ești pe lângă subiect, nu?

(Aplauze)

Înțeleg tendința femeilor
de fi nesigure pe ele.

Ați observat vreodată cum o femeie
ce e într-o ședință cu colegi bărbați

și știe că are dreptate,

își cere scuze pentru asta?

Spune: „Mă scuzați,
dar cifrele astea nu se pupă.”

Știți, nu trebuie să vă cereți scuze
că aveți dreptate.

(Ovații)
(Aplauze)

Fiind nouă în viața asta de femeie,
am întrebat-o pe Jen, prietena mea:

„Ce admiră femeile la bărbați?”

Mi-a răspund: „Femeile admiră bărbații
care ne apreciază pentru cine suntem,

care sunt conștienți că nu suntem
mai puțin, nu suntem mai slabe,

suntem doar diferite.

Asta denotă un spirit comprehensiv,
pe care e esențial să îl aibă.”

Bineînțeles că există și mulți bărbați
care apreciază femeile,

așa cum e bunul meu prieten
și coleg pastor Mark,

care reușește mereu să scoată
ce e mai bun din mine,

și mă urmărește cu plăcere
când preiau inițiativa.

Avem nevoie de mai mulți bărbați ca Mark,

care sunt dispuși să aprecieze femeile
și să le recunoască contribuția.

Sunt conștientă că o să mă mai lovesc
de tot felul de diferențe,

dar vreau să vă las cu niște idei.

Le mulțumesc din inimă tuturor femeilor.

De multe ori mă simt ca o intrusă,

că m-am alăturat târziu
acestei provocări de a fi femeie,

dar m-ați primit cu infinită milă
și grație.

Vreau să vă spun că sunteți
cu mult mai capabile decât credeți,

cu mult mai puternice decât credeți

și că manifestați cele mai frumoase
caracteristici din ce înseamnă să fii om.

Iar vouă, bărbaților,

care probabil nu vă simțiți
prea confortabil acum,

(Râsete)

chiar înțeleg.

Niciodată nu m-am gândit
că aș fi privilegiat,

dar eram.

Și la fel sunteți și voi.

Ce puteți face, deci?

Puteți să ne credeți pe cuvânt

atunci când vă spunem
că poate avem egalitate,

dar nu avem echitate.

Nu e un joc de la egal la egal,
niciodată n-a fost.

Puteți fi parte din soluție
considerându-ne la același nivel cu voi.

Doar voi puteți face asta.

Și pentru noi toți,

știți la cine mă gândesc foarte des?

Mă gândesc la fiica mea de culoare,

și la nora mea de culoare.

Ce știu ele și eu habar nu am?

Ce știm noi, de fapt,
cum e să fii în locul altei persoane?

E greu să fii femeie,
e greu să fii femeie transgender.

Ca bărbat, pur și simplu nu știam
ce nu știam.

Aș mai face a doua oară la fel?

Bineînțeles,

deoarece nevoia de autenticitate
e sacră, e sfântă,

e calea spre mai bine.

Timp de 45 de ani, tatăl meu a fost
pastor fundamentalist.

Mama mea e chiar mai conservatoare.

(Râsete)

Când i-am anunțat că sunt transgender,
m-au respins.

Credeam că nu îmi vor mai vorbi niciodată.

În ianuarie am riscat și l-am sunat
pe tatăl meu de ziua lui.

Mi-a răspuns.

Am vorbit vreo jumătate de oră
și o lună mai târziu

i-am întrebat dacă aș putea să-i vizitez
și au acceptat.

Așa că primăvara trecută am petrecut trei
ore foarte plăcute și eliberatoare cu ei.

De atunci ne-am mai văzut de două ori.

Dar în acea zi, spre finalul conversației,
la acea primă vizită,

tatăl meu mi-a spus
câteva lucruri extraordinare.

Când m-am ridicat să plec

mi-a spus

(Aplauze)

Când m-am ridicat să plec, mi-a spus:

„Paula,”

- mi-a spus Paula -

(Aplauze)

„Paula, nu te înțeleg încă,

dar sunt dispus să încerc.”

Tatăl meu are 93 de ani

și e dispus să încerce.

Ce-aș putea să-i cer mai mult?

L-am îmbrățișat strâns.

Un bărbat dispus să renunțe
la convingerile lui,

pentru că un lucru era sigur:

își iubea copilul.

Și era dispus să facă orice era necesar

ca să-i respecte decizia luată.

Vă mulțumesc!

(Aplauze)
(Ovații)