Cum realitatea virtuală poate crea cel mai performant instrument de empatie

Chris Milk folosește tehnologie de ultimă oră pentru a produce filme uimitoare care plac și încântă. Dar pentru Milk, poveștile oamenilor se află în spatele a tot ceea ce creează. În acest discurs șarmant, el arată colaborările sale cu artiști precum Kanye West sau Arcade Fire și își prezintă ultimele experimente cu realitatea virtuală, care pot schimba mentalități.

Realitatea virtuală a început pentru mine
într-un loc neobișnuit.

Anii 70. Am intrat în domeniu de tânăr,
aveam șapte ani,

iar unealta pe care am folosit-o
să accesez realitatea virtuală

a fost motocicleta de cascadorii
Evel Knievel.

Aceasta e o reclamă pentru acel produs.

(Video)
Ce săritură!

Evel conduce acea motocicletă superbă.

La viteză maximă ajunge
la peste 30 de metri.

Asta era bucuria mea pe atunci.

Mă jucam cu motocicleta asta oriunde.

Eram acolo cu Evel Knievel,
săream cu el peste canionul Snake River.

Voiam racheta.

Nu am primit racheta, ci doar motocicleta.

Mă simțeam atât de conectat la acea lume.

Nu voiam să devin povestitor când cresc,
voiam să fiu cascador.

Eram acolo.
Evel Knievel era prietenul meu.

Aveam atâta empatie pentru el.

Dar nu a funcționat.
(Râsete)

Am mers la colegiul de arte.

Am început să fac videoclipuri.

Acesta e unul dintre primele
videoclipuri pe care le-am făcut.

(Muzică: „Touch the Sky” Kanye West)

Poate observați asemănări vagi.

(Râsete)

Și am primit racheta!

(Râsete)

Acum sunt regizor,
sau regizor în devenire,

și am început prin a folosi uneltele
care-mi erau disponibile,

încercând să spun publicului povești
cât se poate de captivante.

Filmul e un mediu incredibil
care ne permite să empatizăm

cu oameni foarte diferiți de noi
și cu lumi complet străine de a noastră.

Din păcate, Evel Knievel nu împărtăşea
empatia noastră faţă de el

și ne-a dat în judecată
pentru acest video,

(Râsete)

la scurt timp.

Partea bună e că cel
pe care-l idolatrizam în copilărie,

omul căruia voiam să-i semăn ca adult,
mi-a dat în sfârșit un autograf.

(Aplauze)

Acum să vorbim despre film.

Filmul e un medium incredibil,
dar şi acum e ca şi pe-atunci:

un grup de dreptunghiuri
rulate într-o înșiruire.

Şi-am realizat lucruri incredibile
cu acele dreptunghiuri.

Începusem să mă gândesc:

e vreun mod în care să folosesc
tehnologia modernă în dezvoltare

pentru a spune povești în moduri diferite
și alte genuri de povești

pe care poate nu reușeam să le spun
cu instrumentele de acum 100 de ani?

Am început să experimentez

și încercam să construiesc
cea mai perfectă mașină de empatie.

Iată unul dintre primele experimente.

(Muzică)

Este numit „The Wilderness Downtown”
(Jungla din centru)

A fost o colaborare cu Arcade Fire.

Trebuia să completezi adresa
unde locuisei în copilărie; e un website.

De acolo cresc ferestre separate.

Vezi un adolescent alergând pe stradă

și imagini de pe Google Street View
și Google Maps,

şi-ţi dai seama că alergi pe strada ta.

Când se oprește în fața unei case,
e chiar casa ta.

A fost grozav și am văzut că oamenii
erau şi mai impresionaţi de varianta asta,

decât de cea cu dreptunghiuri.

Iau o parte din trecutul vostru
și-l transpun în limitele poveștii.

Apoi m-am gândit că asta e o parte a ta,
dar cum te introduc pe tine în cadru?

Am început să fac instalații.

Asta e „The Treachery of Sanctuary”
(Înșelătoria Sanctuarului)

E un triptic.
Vă voi arăta al treilea panou.

(Muzică)

Acum v-am transpus în interiorul cadrului.

Am văzut că reacțiile oamenilor
au fost mai viscerale la această variantă

decât la precedenta.

Apoi m-am gândit la cadre
şi ce reprezintă ele?

Un cadru e doar o fereastră.

Toată media, – TV, cinema –
sunt ferestre către alte lumi.

V-am pus în cadru, dar eu
nu vă vreau în cadru sau în fereastră,

ci pe partea cealaltă a ferestrei,
în lume, trăind acea realitate.

Ajung înapoi la realitatea virtuală.
Să vorbim despre realitatea virtuală.

Să vorbeşti despre realitatea virtuală
e ca și cum ai dansa despre arhitectură.

Iată pe cineva care chiar dansează
despre arhitectură în realitatea virtuală.

(Râsete)

Așa că e dificil de explicat.

Pentru că este un medium al experienței.
Îl simți.

E o mașină, dar în interiorul ei, te simţi
ca în realitate, ca şi cum ar fi aievea.

Te simți prezent în lumea aceea,
împreună cu oamenii de acolo.

Vă voi arăta un demo
dintr-un film de realitate virtuală.

O variantă full-screen a informației
pe care o captăm în realitatea virtuală.

Filmăm în toate direcțiile.

E un sistem construit de noi

cu camere 3D și microfoane binaurale
îndreptate în toate direcțiile.

Cu ea construim o sferă
a lumii în care trăiești.

Vă voi arăta nu o imagine din lume,
ci lumea cuprinsă într-un dreptunghi.

Acest film se numește „Clouds over Sidra”
(Nori deasupra Sidrei)

și a fost făcut în colaborare cu compania
noastră de realitate virtuală VRSE,

cu Națiunile Unite
și un alt colaborator, Gabo Arora.

Ne-am dus într-o tabără de refugiați sirieni
din Iordania în decembrie

și am filmat poveste unei fete
de 12 ani pe nume Sidra.

A fugit din Siria cu familia,
traversând deșertul în Iordania.

Trăiește în această tabără
de un an și jumătate.

(Video)
Sidra: Numele meu e Sidra.

Am 12 ani.

Sunt în clasa a 5-a.

Vin din Siria, provincia Daraa,
orașul Inkhil.

Trăiesc aici în tabăra Zaatari – Iordania
de un an și jumătate.

Am o familie mare:
trei frați, unul e bebeluș.

Plânge foarte mult.

L-am întrebat pe tata dacă şi eu plângeam
când eram mică și a spus că nu.

Cred că eram un bebeluș mai puternic
decât fratele meu.

Când îți pui casca nu vezi așa,
ci poți privi în jur.

Vezi la 360 de grade, în toate direcțiile.

Când stai în camera ei, privind-o,
n-o vezi pe ecran ca printr-o fereastră,

ci ești acolo cu ea. Când te uiţi în jos,
eşti cu ea pe acelaşi pământ.

Din cauza asta,
îi simți umanitatea mai profund.

Empatizezi cu ea mai profund.

Cred că putem schimba mentalități
cu această mașină.

Am început deja să schimbăm câteva.

Am dus acest film la Forumul Economic
Mondial din Davos, în Ianuarie.

L-am arătat unor oameni ale căror decizii
afectează viețile a milioane de oameni.

Oamenii ăştia n-ar sta într-un cort
în tabăra de refugiați din Iordania.

Dar în Ianuarie,
într-o după-amiază, în Elveția,

au fost cu toţii acolo.

(Aplauze)

Au fost afectați de ce au văzut.
Așa că vom face mai multe.

Acum lucrăm cu Națiunile Unite
să filmăm o serie de filme ca acesta.

Recent am terminat filmările
unei povești în Liberia.

Și urmează să filmăm în India.

Aceste filme le arătăm
celor de la Națiunile Unite,

oamenilor care lucrează acolo
și celor care se află în vizită,

şi celor care pot schimba
destinele celor din filme.

Cred că abia începem să ne dăm seama
de puterea reală a realității virtuale.

Nu e un periferic pentru jocuri video.
Conectează profund oamenii între ei,

într-un mod nemaîntâlnit cu alt mediu.

Poate schimba percepțiile oamenilor
despre ceilalți.

Astfel, cred eu, realitatea virtuală
poate schimba lumea cu adevărat.

Da, e un aparat, dar prin intermediul lui

devenim mai compătimitori,
mai empatici, mai conectați.

De fapt, devenim mai umani.

Vă mulțumesc.

(Aplauze)