Cum să-ți aperi propriile interese

Să-ți aperi propriile interese este un lucru greu de făcut, chiar și când știi că ar trebui să faci acest lucru. Învață cum să te afirmi, cum să navighezi printre situații sociale delicate și cum să-ți extinzi puterea personală, sub îndrumarea înțeleaptă a psihologului social Adam Galinsky.

Să te exprimi e un lucru greu de făcut.

Am înțeles asta pe pielea mea
exact acum o lună

când împreună cu soția mea
am devenit proaspăt părinți.

A fost un moment extraordinar.

A fost însuflețitor şi entuziasmant,

dar în același timp
înfricoșător și terifiant.

A fost terifiant mai ales când
am ajuns acasă de la spital

şi nu știam

dacă micuţul nostru primeşte
destui nutrienți prin alăptare.

Am vrut să-l sunăm pe pediatru,

dar nu voiam să creăm
o impresie proastă din prima,

să ne creadă părinţi nebuni, nevrotici.

Aşa că ne-am îngrijorat și am așteptat.

Când am ajuns a doua zi
în cabinetul medical,

i s-a dat imediat lapte praf
fiindcă era deshidratat.

Fiul nostru este bine acum

şi doctorița ne-a asigurat
că putem să o contactăm la orice oră.

Dar cu o zi înainte,

ar fi trebuit să fi vorbit,
însă nu am făcut-o.

Dar uneori ne exprimăm, deşi n-ar trebui.

Și am învăţat asta acum 10 ani
când l-am dezamăgit pe fratele meu geamăn.

Fratele meu geamăn este
regizor de documentare

şi pentru unul din primele sale filme

a primit o ofertă de la o
companie de distribuție.

Era încântat

şi era înclinat să accepte oferta.

Dar în calitate
de cercetător al negocierilor,

am insistat să facă o contraofertă,

și l-am ajutat să schițeze una perfectă.

Şi a fost perfectă –

una perfect de insultătoare.

Compania a fost atât de jignită,

încât și-au retras oferta,

iar fratele meu a rămas cu nimic.

Am întrebat oameni din toată lumea
despre această dilemă de a te exprima:

când să se exprime cu putere,

când să-și apere interesele,

când să-şi exprime opinia,

când să facă o cerere ambițioasă.

Gama de poveşti e una variată şi diversă,

dar și una universală.

Pot să-mi corectez şeful
când face o greşeală?

Pot să-mi confrunt colegul
care mă tot deranjează?

Pot să zic că nu-mi place gluma
de prost gust a unui prieten?

Să-i destăinui persoanei pe care o iubesc
îndoielile mele cele mai mari?

Şi prin aceste experienţe
am ajuns să îmi dau seama

că fiecare dintre noi avem un așa-numit
interval de comportament acceptabil.

Câteodată ne forțăm limitele prea mult.

Asta s-a întâmplat în cazul fratelui meu.

Chiar și o nouă ofertă a depășit limita
comportamentului acceptabil.

Alteori suntem prea slabi.

Cum s-a întâmplat cu mine și cu soţia mea.

Când rămânem în acest interval
al comportamentului acceptabil,

suntem recompensați.

Când îl depășim,
suntem pedepsiți în diverse feluri,

suntem respinşi sau înjosiți,
chiar şi ostracizați.

Sau pierdem o creștere de salariu,
o promovare sau o înțelegere.

Primul lucru pe care trebuie să-l ştim e:

care e intervalul meu?

Dar intervalul nostru nu este fix;

e destul de dinamic.

Se lărgește sau se îngustează
în funcţie de context.

Și un lucru determină acest interval
mai mult decât orice altceva:

și acesta e puterea personală.

Puterea determină intervalul personal.

Ce este puterea?

Ea se manifestă în diferite forme.

În negocieri, sub formă de alternative.

Fratele meu nu avea alternative,

deci i-a lipsit puterea.

Compania avea multe alternative:

deci aveau putere.

Sau să fii nou într-o ţară, imigrant,

nou într-o organizaţie,

nou într-o experienţă,

cum am fost eu și soția mea
ca proaspăt părinți.

Uneori e la locul de muncă,

unde există șefi și subordonați.

Uneori este într-o relaţie,

unde o persoană e mai implicată
decât cealaltă.

În esență, când avem multă putere,

intervalul nostru este foarte larg.

Avem un spectru mare de comportament.

Dar când nu avem putere,
intervalul se îngustează.

Avem un spectru foarte mic.

Problema e că un interval
care se îngustează

produce ceea ce se numește
dublă constrângere lipsită de putere.

Dubla constrângere lipsită de putere e

când dacă nu ne exprimăm
nu suntem observați,

iar dacă ne exprimăm, vom fi pedepsiţi.

Mulți dintre voi aţi auzit expresia
„dublă constrângere”

şi în contextul legat de sexe.

În cazul femeilor e atunci când cele care
nu se exprimă nu sunt băgate în seamă,

iar cele care se exprimă sunt pedepsite.

Esențial e că femeile au aceleași nevoi
de exprimare ca bărbaţii,

dar ele sunt îngrădite.

Cercetarea mea din ultimele
două decenii a arătat

că ceea ce pare o diferență între sexe

nu e chiar o dublă constrângere
asociată cu sexul persoanei,

ci o dublă constrângere lipsită de putere.

Şi ce par a fi diferențe între sexe,

sunt doar diferențe de putere ascunse.

Adesea vedem o diferenţă
între un bărbat şi o femeie,

sau între bărbaţi şi femei,

şi zicem: „E o cauză biologică.
Sunt diferențe fundamentale între sexe.”

Dar studiu după studiu,

am găsit că o explicație mai bună
pentru multe diferenţe dintre sexe

este de fapt puterea.

E dubla constrângere lipsită de putere.

Şi dubla constrângere lipsită de putere
înseamnă că avem un interval îngust

şi ne lipseşte puterea.

Avem un interval îngust,

iar dubla constrângere
e foarte puternică.

Trebuie să găsim căi
pentru a ne lărgi intervalul.

Şi în ultimele decenii,

eu şi colegii mei am aflat că două lucruri
contează cu adevărat.

Primul: să pari puternic în ochii tăi.

Al doilea: să pari puternic
în ochii celorlalți.

Când mă simt puternic,

mă simt în largul meu, nu mă tem;

îmi lărgesc intervalul.

Când ceilalţi mă percep ca fiind puternic,

îmi acordă un interval mai larg.

Avem nevoie de instrumente
pentru a ne lărgi intervalul

de comportament acceptabil.

Vă voi oferi un set de instrumente astăzi.

Să te exprimi e riscant,

dar aceste instrumente
vă vor reduce acest risc.

Primul instrument
a fost descoperit în negocieri,

și e o descoperire importantă.

În general, femeile fac oferte
mai puţin ambiţioase

şi obțin rezultate mai slabe
decât bărbaţii la masa negocierilor.

Dar Hannah Riley Bowles
şi Emily Amanatullah au descoperit

că într-o anumită situație
femeile obțin acelaşi rezultat ca bărbaţii

şi sunt la fel de ambiţioase.

E atunci când acționează pentru alții.

Când acționează în folosul altora,

își descoperă propriul interval
și și-l lărgesc în mintea lor.

Devin mai hotărâte.

Unii numesc asta efectul
„ursoaicei cu pui”.

Ca o ursoaică care îşi apără puii,

când îi susţinem pe alţii,
ne putem descoperi propria voce.

Dar câteodată trebuie
să ne susţinem propria persoană.

Cum facem acest lucru?

Unul dintre cele mai importante
instrumente pe care le putem folosi

e înțelegerea perspectivei celuilalt.

Această înțelegere a perspectivei
este foarte simplă:

pur şi simplu privim lumea
prin ochii unei alte persoane.

E unul dintre cele mai importante
instrumente pentru lărgirea intervalului.

Când privesc din perspectiva ta

și am în vedere ce ți-ai dori tu
cel mai mult,

ești mai înclinat să-mi dai
ceea ce vreau eu.

Dar e o problemă:

e greu de făcut.

Să facem un mic experiment.

Vreau să ţineţi mâinile așa:

degetul sus.

Şi vreau să vă desenaţi un E mare
pe frunte

cât de repede posibil.

Se pare că se putem scrie
acest E în două feluri

şi acesta a fost inițial gândit
ca test de perspectivă.

Vă voi arăta două poze

cu cineva cu un E pe frunte –

o fostă studentă, Erika Hall.

Şi aici puteţi vedea,

cum e un E corect.

Am desenat E-ul astfel încât arată
ca un E pentru o altă persoană.

Acesta e E-ul ce ține cont
de perspectiva celorlalți,

fiindcă arată ca un E din punctul
de vedere al unei alte persoane.

Dar acest E e un E concentrat pe sine.

Adesea ne concentrăm pe noi înșine.

Şi, mai ales, într-un moment de criză.

Vreau să vă spun de un caz
particular de criză.

Un om intră într-o bancă
din Watsonville, California.

Şi spune: „Dați-mi 2.000 de doalri

sau voi arunca în aer banca.”

Angajata băncii nu i-a dat banii.

A făcut un pas în spate.

A privit lucrurile din perspectiva lui

şi a observat ceva foarte important.

I-a cerut o anumită sumă.

Aşa că a spus:

„De ce ai cerut 2.000 de dolari?"

Şi el a spus: „Fiindcă prietenul meu
va fi evacuat

dacă nu-i dau imediat 2.000 de dolari.”

Şi ea a spus: „Oh! Tu nu vrei
să jefuiești banca,

tu vrei un împrumut.”

(Râsete)

„De ce nu vii în biroul meu

şi putem completa formularele.”

(Râsete)

Înțelegând perspectiva celuilalt
a dezamorsat o situație riscantă.

Astfel, înțelegând perspectiva cuiva,

ne permite să fi ambițioși şi hotărâți
şi totuși plăcuți.

O altă cale de a fi hotărâți,
dar totuși plăcuți

e semnalarea flexibilităţii.

Imaginaţi-vă că lucrați în vânzări
și trebuie să vindeţi o maşină cuiva.

Cel mai probabil veţi face târgul
dacă veniţi cu două opţiuni.

Să spunem opţiunea A:

24.000 de dolari pentru maşina asta
şi o garanţie de cinci ani.

Sau opţiunea B:

23.000 de dolari
şi o garanţie de trei ani.

Cercetările mele au confirmat
că propunerea unor opțiuni

îi face pe oameni să lase jos garda

şi este mai probabil să-ţi accepte oferta.

Şi asta nu funcționează doar în vânzări,

ci şi cu părinții.

Când avea patru ani,

nepoata mea nu voia să fie îmbrăcată
şi respingea totul.

Dar cumnata mea a avut o idee genială.

Dacă-i dau fiicei mele de ales?

Tricoul acesta sau acela? Bine, aceasta.

Aceşti pantaloni sau aceia? Ok, aceştia.

Şi a funcţionat perfect.

S-a îmbrăcat repede
şi fără a opune rezistenţă.

Când am întrebat lumea

când se simt confortabil să se exprime,

cel mai des răspuns a fost:

„Când am suport social în audienţă,
când am aliaţi.”

Vrem să avem aliaţi.

Cum facem asta?

O metodă este să fim ursoaica cu pui.

Când îi susţinem pe ceilalţi,

ne extindem intervalul în proprii ochi
şi în ochii celorlalți,

dar câştigăm şi aliaţi puternici.

O altă cale de a ne face aliaţi puternici,
în special în locurile sus-puse,

este prin a cere sfaturi de la cineva.

Când cerem sfatul cuiva,
suntem plăcuți fiindcă îi măgulim

şi exprimăm smerenie.

Și funcţionează foarte bine pentru a rupe
o altă dublă contradicție:

dubla contradicție de auto-promovare.

Dubla contradicție de auto-promovare

e că dacă nu ne facem publicitate,
nimeni nu ne observă realizările.

Şi dacă o facem, nu mai suntem plăcuţi.

Dar dacă cerem un sfat
în legătură cu o realizare,

putem fi competenţi în ochi celorlalți,
dar şi plăcuţi.

Şi acest lucru este puternic,

funcţionează chiar dacă este prevestit.

De multe ori am fost avertizat

că o persoană cu putere joasă
a fost sfătuită să-mi ceară sfatul.

Vreau să observaţi trei lucruri aici.

Primul: ştiam că vor veni
să-mi ceară sfatul.

Al doilea: am studiat
beneficiile strategice

ale cererii de sfaturi.

Şi trei: a funcţionat şi aşa!

Am înțeles perspectiva lor,

am fost mai implicat în cauza lor,

mai dedicat lor
pentru că mi-au cerut sfatul.

Un alt caz când ne exprimăm confortabil

este când avem expertiză.

Expertiza ne dă credibilitate.

Când avem putere mare,
avem și credibilitate.

Mai avem nevoi doar de dovezi.

Când nu avem putere,
nu avem credibilitate.

Avem nevoie de dovezi excelente.

Şi una dintre căile prin care
putem deveni experți

este prin a ne urmări pasiunile.

Vreau ca toți să mergeți zilele următoare
pe la prieteni și să le spuneți:

„Vreau să-mi descrii o pasiune de-a ta.”

Am pus oameni din toată lumea să facă asta

şi i-am întrebat:

„Ce ai observat la cealaltă persoană

când şi-au descris pasiunea?”

Răspunsul a fost întotdeauna acelaşi:

„Ochii i s-au luminat,
au devenit mai mari.”

„Au afișat un zâmbet larg.”

„Au gesticulat puternic –

a trebuit să mă feresc, mâinile lor
veneau către mine.”

„Au vorbit mai rapid pe un ton mai înalt.”

(Râsete)

„S-au aplecat ca şi cum
mi-ar spune un secret.”

Şi atunci le-am spus:

„Ce s-a întâmplat cu tine când vorbeau
despre pasiunea lor?”

Au spus: „Ochii mi s-au luminat.

Am zâmbit.

M-am aplecat spre ei.”

Când ne urmărim pasiunile,

ne dăm curaj, în ochii proprii,
pentru a ne exprima cu voce tare,

dar primim şi permisiunea celorlalți
pentru a ne exprima.

Urmarea pasiunilor funcţionează şi când
suntem percepuţi ca lipsiți de putere.

Atât femei, cât şi bărbaţi sunt pedepsiţi
când plâng la locul de muncă.

Dar Lizzie Wolf a arătat că dacă ne
descriem emoțiile ca fiind pasiuni,

condamnarea plânsului dispare
atât la femei, cât şi la bărbaţi.

Vreau să închei cu câteva cuvinte
ale tatălui meu,

pe care le-a spus la nunta
fratelui meu geamăn.

Uite o poză cu noi.

Tatăl meu a fost psiholog ca şi mine,

dar adevărata lui dragoste şi pasiune
a fost cinematograful,

ca şi pentru fratele meu.

Aşa că a scris un discurs
pentru nunta fratelui meu

despre rolul pe care-l jucăm
în comedia umană.

Şi a spus: „Cu cât ești mai delicat,

cu atât ești mai bun în îmbunătățirea
şi îmbogățirea performanțelor tale.

Cei care își adoptă rolurile şi lucrează
la îmbunătăţirea performanţelor lor

cresc, se schimbă şi își extind eul.

Joacă bine,

şi vei avea zile pline de fericite.”

Ce spunea tatăl meu

e că tuturor ne-au fost alocate
intervale şi roluri pe lumea asta.

Dar mai spunea şi esenţa acestui discurs:

aceste roluri şi intervale se extind
şi evoluează continuu.

Astfel, în funcție de situaţie,

fii o ursoaică feroce,

un modest căutător de sfaturi.

Să ai dovezi excelente
şi aliaţi puternici.

Înțelege perspectiva celorlalți.

Şi dacă foloseşti aceste instrumente –

şi fiecare dintre voi
poate folosi aceste unelte –

îţi vei extinde intervalul
de comportament acceptabil

şi vei avea parte de zile fericite.

Vă mulţumesc!

(Aplauze)