Nu aveți nevoie decât de 10 minute de meditație

Când a fost ultima dată când nu ați făcut absolut nimic timp de 10 minute? Nu ați trimis niciun SMS, nu ați vorbit, nu v-ați gândit la nimic? Expertul în atenție, Andy Puddicombe descrie puterea de transformare a acestei stări: vă puteți împrospăta mintea timp de 10 minute pe zi, fiind pur și simplu atenți și trăind momentul prezent. (Nu e nevoie să ardeți tămâie sau să stați în poziții ciudate).

Trăim într-o lume foarte ocupată.

Ritmul vieții e adesea nebun,
mintea e mereu ocupată

și tot timpul facem ceva.

Aș vrea să vă gândiți puțin:

când a fost ultima dată
când nu ați făcut nimic?

Doar 10 minute, nederanjați de nimic?

Când spun „nimic”, chiar vorbesc serios.

Adică, fără emailuri, SMS-uri, internet

televizor, chat, mâncare, cărți,

fără să vă gândiți la trecut

sau la viitor.

Pur și simplu, nu faceți nimic.

Văd multe fețe nedumerite.

(Râsete)

Probabil e un lucru care vă dă de gândit.

Dar e un lucru extraordinar, nu?

Vorbim despre mintea noastră,

cea mai de preț resursă,
prin intermediul căreia

experimentăm fiecare moment
al vieții noastre,

mintea pe care ne bazăm

să fim fericiți, mulțumiți,
stabili emoțional ca indivizi

și în același timp blânzi, grijulii

și atenți în relațiile noastre
cu ceilalți.

E aceeași minte de care depindem

să fim concentrați, creativi, spontani

și să avem cel mai bun randament
în tot ce facem.

Dar nu ne ocupăm deloc de ea.

Petrecem mai mult timp
având grijă de mașină,

de haine, îngrijindu-ne părul --

ok, poate nu părul, dar înțelegeți ideea.

Rezultatul e că devenim stresați.

Mintea zbârnâie ca o mașină de spălat,

se agită continuu,
emoții confuze se perindă

și nu știm cum să reacționăm.

Trist e că suntem atât de distrași

încât nu mai suntem prezenți
în lumea în care trăim.

Nu vedem lucrurile
cele mai importante pentru noi

și ce e mai grav
e că toată lumea presupune

că așa e viața,
deci trebuie să continuăm așa.

Dar nu e deloc așa.

Aveam 11 ani când am fost

la primul meu curs de meditație.

Credeți-mă, aveam în cap
toate stereotipurile posibile:

statul pe podea cu picioarele încrucișate,

tămâia, ceaiul de ierburi,
vegetarienii, tot tacâmul,

dar mama se ducea și eram intrigat,
așa că m-am dus și eu cu ea.

Văzusem și câteva filme kung fu

și credeam în sinea mea
că aș putea învăța să zbor --

eram foarte naiv la vremea aceea.

Pe când eram acolo,
ca mulți oameni presupun,

credeam că asta nu e decât
aspirină pentru minte.

Ești stresat, meditezi puțin.

Nu credeam că poate acționa preventiv

până am împlinit 20 de ani,
când în viața mea

s-au succedat rapid o serie de lucruri

serioase care mi-au dat viața peste cap

și dintr-o dată am fost inundat
de gânduri,

emoții dificil de digerat,
nu știam ce să fac.

Cum înăbușeam unul,

altul revenea iar la suprafață.

A fost o perioadă extrem de stresantă.

Cred că fiecare reacționează
diferit la stres.

Unii se îngroapă în muncă,

bucuroși că se gândesc la altceva.

Alții se îndreaptă către prieteni,
familie pentru sprijin.

Alții devin dependenți
de alcool sau medicamente.

Eu am ales să devin călugăr.

Am abandonat facultatea,
m-am dus în munții Himalaya,

m-am călugărit
și am început să studiez meditația.

Sunt adesea întrebat
ce am învățat în acea perioadă.

Evident, unele lucruri s-au schimbat.

Să fim serioși, celibatul monahal

schimbă o serie de lucruri.

Dar schimbarea a fost mult mai intensă.

Am învățat să apreciez și să înțeleg

mult mai bine momentul prezent.

Asta înseamnă să nu mă pierd în gânduri,

să îmi mențin atenția,

să nu fiu copleșit de emoții puternice,

ci să învăț cum să trăiesc
în prezent, aici și acum,

să fiu atent, prezent.

Cred că acordăm prea puțină
atenție prezentului.

Sună banal,
dar petrecem mult prea puțin timp

trăind în prezent,
de aceea devine ceva extraordinar.

Recent s-a făcut o cercetare la Harvard

care susține că mintea noastră

e pierdută în gânduri
în circa 47% din timp.

47% din timp.

Iar această rătăcire a minții

e o cauză directă a tristeții.

Nu trăim foarte mult oricum,

dar să ne petrecem jumătate
din viață pierduți în gânduri

și potențial destul de nefericiți,

nu știu, pare puțin tragic,

mai ales când putem
face ceva în legătură cu asta,

când există o tehnică eficientă,
practică, fezabilă,

dovedită științific

care permite minții să fie mai sănătoasă,

mai vigilentă și mai puțin distrasă.

Și frumusețea acestei metode

e că nu necesită decât 10 minute zilnic,

dar ne influențează toată viața.

Însă trebuie să știm cum să procedăm.

Avem nevoie de exercițiu, de un cadru

pentru a învăța să fim prezenți.

În esență, ăsta e rolul meditației.

Ne familiarizează cu momentul prezent.

Dar trebuie să știm cum să medităm corect

pentru a benefica la maxim de efectele ei.

Iată rolul acestor obiecte,
în caz că vă întrebați,

fiindcă majoritatea oamenilor presupun

că meditația vizează
doar oprirea gândurilor,

îndepărtarea emoțiilor,
oarecum controlul minții,

dar realitatea e alta.

Meditația înseamnă să pășim înapoi,

să observăm clar

cum gândurile și emoțiile vin și pleacă,

fără să judecăm,
păstrându-ne mintea relaxată, atentă.

De exemplu, chiar acum

dacă mă concentrez prea tare pe mingii,

nu pot să mă relaxez
și să vă vorbesc în același timp.

Dacă mă relaxez prea mult vorbind cu voi,

nu mă pot concentra asupra mingilor.
Le voi scăpa.

În viață, ca și în meditație,
există momente

când concentrarea e un pic prea intensă

și viața devine cam așa.

E un mod neplăcut să ne trăim viața

fiind atât de încordați și stresați.

Alteori, ridicăm prea mult piciorul
de pe accelerație

și lucrurile iau forma asta.

Desigur, când medităm

vom ațipi uneori.

Dar căutăm un echilibru,
o stare de relaxare atentă

când putem permite gândurilor
să vină și să plece

fără implicarea obișnuită.

Când învățăm să fim prezenți

suntem adesea distrași de un gând.

Să presupunem că e un gând
care provoacă neliniște.

Totul merge bine
și dintr-o dată apare acel gând.

Ne spunem: „Oh, nu știam
că sunt neliniștit din cauza asta.”

Reluați meditația și repetați:
„Oh, sunt îngrijorat.

Chiar sunt neliniștit.”

Și înainte să vă dați seama

vă neliniștește gândul de a fi neliniștit.

E o nebunie.
Dar facem cu toții asta tot timpul,

în fiecare zi.

Dacă vă gândiți la ultima dată, nu știu,

aveați un dinte care se mișca.

Știți că se mișcă și că doare.

Dar ce faceți la fiecare 20-30 de secunde?

Aoleu, doare!
Și astfel accentuați ideea, nu?

Și continuăm să ne spunem
asta tot timpul.

Doar învățând să ne observăm mintea

putem să începem să renunțăm

la aceste povești și tipare de gândire.

Când te așezi și observi astfel mintea,

vezi numeroase alte tipare.

Poate observi o minte
care chiar e neliniștită --

tot timpul.

Să nu fiți surprinși dacă apare
o stare de agitație în corp,

când nu faceți nimic, mintea se agită.

Veți găsi o minte foarte monotonă

și plictisitoare, care e aproape mecanică,

urmează ciclul trezire,

mers la muncă, masă, somn, trezire, muncă.

Sau poate e chiar acel gând enervant

care se tot plimbă prin minte.

Orice ar fi, meditația oferă

oportunitatea, potențialul de a observa

și a câștiga o altă perspectivă

pentru a vedea că lucrurile
nu sunt mereu cum par.

Nu putem schimba

toate lucrurile mărunte din viață,

dar putem schimba modul
în care le percepem.

Iată potențialul meditației,
al prezentului.

Nu trebuie să ardeți tămâie

și chiar nu trebuie
să stați așezați pe podea.

Nu e nevoie decât de 10 minute zilnic

pentru a observa,
a vă familiariza cu prezentul

și a crește gradul vostru de concentrare,

calm și claritate în viață.

Vă mulțumesc!

(Aplauze)