Nu eșua repede, eșuează atent

Noi celebrăm antreprenorii îndrăzneţi a căror ingeniozitate i-a condus spre succes, dar ce se întâmplă cu cei care dau greş? De prea multe ori, ei își îngroapă poveștile din rușine sau umilință și ratează o oportunitate valoroasă de a evolua, după cum spune autoarea și antreprenoarea Leticia Gasca. În această discuție profundă, Gasca îi invită pe deținătorii de afaceri să vorbească deschis despre eșecurile lor și să înlocuiască ideea cauzată de „eșuarea rapidă” cu o nouă mantră: eșuează cu grijă.

[Acest discurs conține limbaj licențios
Discreţia privitorului e avizată]

Dacă am călători în trecut
în anul 800 î.Hr în Grecia,

am vedea că negustorii
ale căror afaceri au dat faliment

erau forţaţi să stea în piaţă
cu un coş deasupra capului.

În Italia pre-modernă,

deţinătorii de afaceri eşuate
care aveau datorii restante

erau duşi în totalitate goi
în piaţa publică,

unde trebuia să-şi lovească fundul
de o piatră specială

în timp ce o mulţime îi batjocorea.

În secolul al XVII-lea în Franţa,

deţinătorii de afaceri eşuate
erau duşi în centrul pieţei,

unde se anunţa public
începutul falimentului lor.

Şi ca să se evite pedeapsa cu închisoarea,

trebuiau să poarte o bonetă verde,

astfel încât toţi să ştie că sunt ruinați.

Desigur, acestea sunt exemple extreme.

Dar este important să ne amintim

că atunci când îi pedepsim excesiv
pe cei care eșuează,

înăbuşim inovaţia şi crearea de afaceri,

motoarele creşterii economice
în orice ţară.

Timpul a trecut, şi astăzi nu mai umilim
public antreprenorii care au eşuat.

Şi ei nu îşi împărtășesc eşecurile
pe reţelele sociale.

De fapt, cred că fiecare dintre noi
poate înțelege durerea provocată de eşec.

Dar nu împărtăşim detaliile
acestor experienţe.

Şi vă înteleg, dragilor,
şi eu am trecut prin asta.

Am avut o afacere care a eşuat

şi a fost greu să împărtăşesc
această poveste.

De fapt, au fost necesari şapte ani,
o doză bună de vulnerabilitate

şi de compania prietenilor mei.

Asta e povestea eşecului meu.

În facultate, unde studiam afaceri,
am întâlnit un grup de femei băştinaşe.

Ele trăiau într-o comunitate rurală săracă
în statul Puebla, din centrul Mexicului.

Făceau produse frumoase lucrate manual.

Şi când le-am întâlnit
şi le-am văzut munca,

am decis că vreau să le ajut.

Cu câţiva prieteni, am cofinanţat
o întreprindere socială

cu misiunea de a ajuta femeile
prin generarea unui venit stabil

şi îmbunătăţirea vieţii acestora.

Am făcut totul ca la carte,

aşa cum am învăţat la Şcoala de Afaceri.

Am făcut rost de investitori,

am petrecut mult timp construind
afacerea şi instruind femeile.

Dar curând am realizat că eram începători.

Produsele realizate manual nu se vindeau

şi planul financiar pe care îl făcusem
era total nerealistic.

De fapt, noi am lucrat câţiva ani
fără salariu,

sperând că un miracol
s-ar putea întâmpla,

că prin magie o cumpărătoare
grozavă va apărea

şi va face afacerea profitabilă.

Dar miracolul nu a avut loc.

În final, a trebuit să închidem afacerea

şi asta mi-a frânt inima.

Am încercat totul ca să creez
un impact pozitiv

asupra vieţii artizanilor.

Şi am simţit că am făcut opusul.

Mă simţeam atât de vinovată

încât am decis să ascund acest eşec

din conversaţiile mele
şi din CV pentru câţiva ani.

Nu ştiam alţi antreprenori
care au dat greş

şi am crezut că eu am fost
singura pierzătoare din lume.

Într-o noapte, şapte ani mai târziu,
am ieşit cu câţiva prieteni

şi am discutat
despre viaţa de antreprenor.

Şi desigur, a apărut
şi problema falimentului.

Am decis să dezvălui prietenilor mei
povestea afacerii mele eşuate.

Şi ei mi-au împărtăşit poveşti similare.

În acel moment, un gând a devenit
foarte clar în mintea mea:

toţi prietenii mei erau niște ratați.

(Râsete)

Serios vorbind,
în acea noapte am realizat că:

A. nu eram singura din lume care a eșuat,

şi B: cu toţii avem eşecuri ascunse.

Spuneţi-mi, vă rog, dacă nu e adevărat.

Acea noapte a fost
ca o exorcizare pentru mine.

Am realizat că împărtăşirea eşecurilor
te face mai puternic, nu mai slab.

Şi fiind deschisă cu vulnerabilitatea mea

m-a ajutat să mă conectez cu ceilalţi

într-un mod mult mai profund
şi mai semnificativ

şi să îmbrăţişez lecţii de viaţă
pe care nu le-aş fi învăţat anterior.

Drept consecinţă a acestei experienţe

de împărtăşire a poveştilor
de afaceri care nu au funcţionat,

am decis să creăm o platformă
de evenimente

ca să-i ajutăm şi pe alţii
să-şi împărtăşească eşecurile.

Şi am numit-o „Nopţi de Belea”.

Câţiva ani mai târziu,
am creat un centru de cercetare

dedicat poveştilor despre eşec

şi implicaţiilor acestora în afaceri,
oameni şi societate,

şi pentru că iubim numele faine,
am numit-o „Institutul Eşecului”.

A fost surprinzător să vedem

că atunci când o antreprenoare
stă pe scenă

şi spune o poveste despre un eşec,

ea poate de fapt să se bucure
de acea experienţă.

Nu trebuie să fie un moment
de ruşine şi jenă,

aşa cum obişnuia să fie în trecut

Este o oportunitate
să împărtăşeşti lecţii învăţate

şi să clădeşti empatie.

Am descoperit de asemenea

că atunci când membrii unei echipe

îşi împărtăşesc eşecurile,
apare ceva magic.

Legăturile devin mai puternice
şi colaborarea devine mai uşoară.

Prin evenimentele şi cercetările noastre,

am descoperit câteva lucruri interesante.

De exemplu, că bărbaţii şi femeile
reacţionează diferit

după ce o afacere eșuează.

Cea mai comună reacţie printre bărbaţi

este să înceapă o nouă afacere
în termen de un an de la faliment,

dar într-un sector diferit,

în timp femeile decid să-şi caute
un loc de muncă

şi să amâne crearea unei noi afaceri.

Ipoteza noastră e că asta se întâmplă

deoarece femeile tind să sufere mai mult
de sindromul impostorului.

Noi simţim că ne trebuie altceva
ca să fim bune antreprenoare.

Dar am observat că în foarte multe cazuri
femeile au tot ce le trebuie.

Avem nevoie doar să facem pasul.

Şi în cazul bărbaţilor,

e mai obișnuit ca ei
să creadă că știu destule

şi trebuie doar să le pună în practică
într-un alt loc, cu mai mult noroc.

O altă descoperire
interesantă a fost că există

diferenţe regionale în modul
în care antreprenorii fac față eșecului.

De exemplu, cea mai comună reacţie

după falimentul unei afaceri
pe continentul american

este să te întorci la şcoală.

În timp ce în Europa, cea mai comună
reacţie este să cauţi un terapeut.

(Râsete)

Nu suntem siguri care reacţie e mai bună
după ce o afacere dă faliment,

dar este ceva ce vom studia pe viitor.

Altă descoperire interesantă a fost

impactul profund
pe care îl au politicile publice

asupra antreprenorilor fără succes.

De exemplu, în ţara mea, în Mexic,

mediul de reglementare e atât de greu,

încât închiderea unei afaceri îţi poate
lua mult timp şi mulţi bani.

Haideţi să începem cu banii.

În cel mai bun scenariu cu putinţă,

însemnând că nu ai probleme cu partenerii,

furnizorii, clienţii, angajații,

în cel mai bun scenariu posibil,

închiderea oficială a unei afaceri
te va costa 2.000 de dolari.

Care sunt o grămadă de bani în Mexic.

Cineva care câştigă salariul minim

va trebui să lucreze 15 luni
ca să economisească această sumă.

Să vorbim despre timp.

Aşa cum poate ştiţi, în majoritatea
țărilor în curs de dezvoltare,

speranța medie de viaţă
a unei afaceri este de doi ani.

În Mexic, procesul oficial de închidere
a unei afaceri durează doi ani.

Ce se întâmplă când media
de viaţă a unei afaceri

e apropiată de durata de timp necesară
închiderii acesteia dacă nu funcţionează?

Desigur, aceasta descurajează
crearea de afaceri

şi promovează economia informală.

De fapt, cercetarea economică
a demonstrat

că dacă procesul de declarare
a falimentului ia mai puțin timp și bani,

mai multe firme noi vor intra pe piață.

Datorită acestui motiv, în 2017,

am propus o serie de recomandări
politice publice

pentru procedura de închidere oficială
a întreprinderilor în Mexic.

Timp de un an,

am lucrat cu antreprenori
din întreaga țară

și cu Congresul.

Și partea bună e că am reușit
să ajutăm la schimbarea legii.

Ura!

(Aplauze)

Ideea este că atunci când noul
regulament intră în vigoare,

antreprenorii vor putea să-și închidă
afacerile printr-o procedură online

care este mai rapidă și mai ieftină.

(Suspine)

În noapte în care am inventat
„Nopți de Belea”,

nu ne-am imaginat niciodată
că mișcarea va crește atât de mare.

Acum suntem în 80 de țări.

În acel moment, singura noastră intenție

era să punem subiectul eșecului pe masă.

Să ne ajutăm prietenii să vadă că eșecul
este un subiect ce trebuie discutat.

Nu este un motiv de umilință,
așa cum obișnuia să fie în trecut,

sau un motiv de petrecere,
așa cum spun unii oameni.

De fapt, vreau să vă destăinui ceva.

De fiecare dată când îi aud
pe cei din Silicon Valley sau pe studenți

lăudându-se că eșuează repede și des,
ca și cum nu e mare lucru, mă deranjează.

Deoarece cred că există o parte
întunecată în mantra „eșuează repede”.

Desigur, să eșuezi repede este o metodă
excelentă să înveți mai repede

și să eviți pierderea timpului.

Dar mă tem că atunci
când prezentăm eșecul rapid

antreprenorilor ca prima
și singura lor opțiune,

am putea promova lenea.

Am putea promova ca antreprenorii
să renunțe prea ușor.

De asemenea mă tem
că cultura eșecului rapid

ar putea minimiza
consecințele devastatoare

ale eșecului într-o afacere.

De exemplu, când întreprinderea
mea socială murise,

cea mai rea parte a fost că a trebuit
să mă întorc la comunitatea băștinașă

și să le spun femeilor că afacerea a eșuat

și aceasta a fost vina mea.

Pentru unii aceasta ar putea părea
o oportunitate grozavă de a învăța,

dar adevărul este că închiderea
acestei afaceri

a reprezentat mult mai mult decât atât.

Însemna că femeile ar înceta
să mai aibă o sursă de venit

de care chiar aveau nevoie.

Din acest motiv, vreau să propun ceva.

Vreau să propun ca odată cu abandonarea

umilirii publice a antreprenorilor
care au eșuat,

să abandonăm și ideea că a eșua rapid
e cea mai bună metodă.

Și vreau să propun o nouă mantră:

eșuează cu mare grijă.

Ar trebui să ne amintim că afacerile
sunt făcute de oameni,

afacerile nu sunt entități
care apar și dispar

ca prin magie fără consecințe.

Când o firmă moare, câțiva oameni
își vor pierde locurile de muncă.

Și alții își vor pierde banii.

Și în cazul întreprinderilor
sociale și de mediu,

moartea acestui tip de afacere
poate avea un impact negativ

asupra ecosistemului sau comunităților
pe care au încercat să le deservească.

Dar ce înseamnă să eșuezi cu grijă?

Înseamnă să fii conștient de impactul,
de consecințele

eșecului acelei afaceri.

Să fii conștient de lecțiile învățate.

Și să fii conștient de responsabilitatea

de a împărtăși acele lecții cu lumea.

Mulțumesc.

(Aplauze)