Alfred Hitchcock Prezintă S01E01 Răzbunarea

Sezonul 1, Episodul 1, transmis în data de 2.10.1955

Răzbunarea îl alimentează pe un bărbat în căutarea celui care i-a abuzat soţia.

Bună seara! Numele meu este Alfred Hitchcock.

Și astă seară vă prezint prima poveste dintr-o serie de povești...

de suspans și mister, denumite.... destul de ciudat...

Alfred Hitchcock Prezintă.

Nu voi juca în aceste povești, ci doar îmi voi face apariția.

Un fel de accesoriu înainte și după fapte ...

pentru a da un titlu celor care nu știu să citească...

și pentru a clarifica lucrurile după aceea, pentru cei care nu înțeleg finalul.

Scurta piesă din seara aceasta este o povestioară dulce.

Numele acesteia este Răzbunarea.

Urmează...

O, Doamne. Văd că actorii nu vor fi gata decât peste 60 secunde.

Cu toate acestea, mulțumită precauției remarcabile a sponsorului nostru...

transmitem un mesaj care se potrivește foarte bine aici.

- Hei, leneșo!

Micul dejul este gata.

- Așa de repede?
- Bineînțeles.

- Nu știu cât îmi ia să ajung la fabrică...

și nu vreau să întârzii din prima zi.

- O să faci din mine o răsfățată care stă cu mâinile-n sân.

Îți voi acorda tot ajutorul necesar.

- Haide, trece timpul.

Draga mea, trebuie să plec la serviciu.

- Bună.
- Bună.

- Miroase bine.

- Știi, mi se pare foarte ciudat să iau micul dejun...

și să n-am ce face toată ziua.

- Mi-aș dori să nu trebuiască să plec. Urăsc să te las singură.

- Nu-ți face griji. Voi fi bine.

Deși, probabil că mă voi plictisi un pic fără tine.

Ultimele trei zile au fost așa de minunate.

Dar voi fi în regulă.

- De ce nu?
- N-am niciun motiv de neliniște.

- Doar că nu știu nimic despre oamenii de aici.

- Ai vrea să-ți povestesc despre oamenii de aici?

- Da, povestește-mi.

- Ei bine, sunt prietenoși și buni și generoși, dacă te aștepți să fie.

Și majoritatea ar da foarte repede o mână de ajutor dacă ar fi nevoie.

Dar, ar fi, totuși, un strop de morocăneală, dar doar puțin, o bănuială.

Pe scurt, ar fi ca majoritatea persoanelor de pretutindeni. Foarte drăguți.

- Exersarea timp de nouă ore pe zi, de la zece ani ... Cred că ai fi fost o balerină minunată, dar asta te-ar fi izolat de lume.

- Ești mult prea cinic.

- Nu cred că lumea ta este mult mai reală ca a mea ....

și știu că a mea este mult mai frumoasă. Da, bănuiesc că da.

- Și o parte din ea se revarsă în a mea, și o face mai frumoasă, când sunt cu tine.

- Și ce intenționezi să faci toată ziua...

- În această lume imaginară minunată?

- Ei bine, mă voi plimba pe plajă, așa cum mi-a prescris doctorul.

Mă voi odihni și voi face plajă, așa cum mi-a prescris doctorul.

Și apoi cred că-ți voi pregăti o surpriză.

Știi, s-ar putea să fiu o femeie cu talente ascunse.

- Și cu unele nu chiar atât de ascunse.

- Venind din partea unui soț, ăsta este un lucru foarte frumos...

chiar dacă a vorba despre un nou soț.

- Nu s-a spus asta niciodată dintr-un motiv mai bun.

- Ei, trebuie să plec.

Mă întorc cât de repede pot, în jurul orei 17.00, cred.

- Bine.

- La revedere.
- La revedere.

- Bună dimineața, dle Spann.
- Bună dimineața, dna Fergusen.

- Ați plecat la serviciu atât de devreme?
- Ei bine, este un pic cam devreme, știu...

dar, nu știu cât îmi ia să ajung la serviciu la ora aceasta...

cu parcarea și restul.

- Doriți să am grijă de soția dumneavoastră cât sunteți plecat?

- Ar fi foarte frumos din partea dumneavoastră. Și sunt sigur că va fi foarte încântată să vă vadă.

- După prânz merg la piață...

Aș putea s-o rog să mă însoțească.

- Ei bine, poate nu astăzi, am lista de cumpărături la mine.

Dar cred că i-ar face plăcere cu altă ocazie.

Și știu că i-ar plăcea dacă i-ați face o vizită.

Mi-e teamă că s-ar plictisi dacă n-are nimic de făcut.

Nu este obișnuită să stea degeabă.

- Ei bine, trebuie să plec.
- Ne vedem după-amiază.

- Bună ziua.

- Dna Fergusen. Nu doriți să intrați?
- Ei bine, doar pentru un minut.

- Vă rog să scuzați dezordinea.

Parcă tocmai a trecut o armată de vandali pe aici.

Și ceea ce s-a întâmplat de fapt este că am pregătit o mică prăjitură.

- Ei bine, ia ceva timp să te obișnuiești cu o rulotă.

- Nu vreţi să beţi un suc de mere cu mine?

- Da, doar jumătate de pahar.

- Tu și soțul dumneavoastră abia ați ajuns în California, nu-i așa?

- Sunt aici ca să vă însănătoșiți?

- Da, am avut o mică „cădere nervoasă”, așa mi s-a spus.

Așadar, doctorul mi-a prescris multă odihnă, soare și mare.

Din fericire, soțul meu, care este inginer....

S-a putut transfera la fabrica asta pentru șase luni...

și totul a decurs foarte bine.

Nu doriți să luați loc?

- Ei bine, sunt sigură că nu vă va lua mult să vă reveniți.

Acum arătați bine.

- Am mușchi bine lucrați. Am pregătire de balerină.

A fost vorba doar de nervi.

Primisem primul rol de balerină...

iar Carl și cu mine eram în același timp căsătoriți.

Cred că a fost vorba de prea multă fericire deodată.

- Sună cumva prostesc?
- Nu, bineînţeles că nu.

- Şi viaţa asta va fi exact viaţa de care aveaţi nevoie.

- Nu este nimic mai liniştitor ca marea.

Mă liniştesc atât vederea cât şi sunetul ei.
- O să ajung şi eu să iubesc marea.

- Mă duc la piaţă. Doriţi să mă însoţiţi?

- Mi-ar face mare plăcere, dar trebuie să supraveghez prăjitura.

Este o surpriză pentru Carl. Nu ştie că ştiu să pregătesc o prăjitură.

Ei bine, de altfel, nu ştiu nici eu.

Ar putea fi o surpriză mai mare pentru mine.

- Ei, prăjiturile pot fi complicate.

Cred că ar trebui să o pornesc la drum...

şi, data viitoare când merg, te voi anunţa.

- Da, mulţumesc.

Cred că voi face puţină plajă acum. Nu este prea cald.

- Cred că eşti o dansatoare.

Şi mai mult ca sigur una minunată.

- Mulţumesc.

- La revedere.
- La revedere.

- Elsa. M-am intors.

Hei, deschide-mi!

Else, ce încerci să faci? Vrei să dai foc rulotei?

Elsa. Ce s-a întâmplat? Sunt Carl. Ce s-a întâmplat?

- Dna Fergusen!

Dna Fergusen!

- M-a ucis.
- Ce, draga mea?

- M-a ucis.

- Cine?
- M-a ucis.

- Cine era? Şi când?

- Prăjitura.

- Am intrat să verific prăjitura....

şi când m-am întors, stătea acolo.

Înainte să...
- Da, şi apoi? Îmi poţi spune mai multe, draga mea?

A spus că este agent comercial...

şi când mi-a cerut bani...

l-am refuzat.

Şi apoi m-a înşfăcat....

şi am ţipat....

şi m-a sugrumat.

Şi apoi m-a ucis.

M-a ucis.

- Bună ziua. Pot să intru? Este ceva în neregulă?

- Pot să vă ajut cu ceva?
- Puteţi să chemaţi un doctor?

- S-a întâmplat ceva. Cineva a lovit-o, este grav rănită. Grăbiţi-vă!

- În regulă, dle Spann. Ştiu un doctor în apropiere.

- Nu-ţi face griji, draga mea. S-a dus după doctor. Va ajunge aici curând.

Îţi vei reveni.

Nu-ţi face griji.

Nu-ţi face griji.

La ce oră aţi ajuns acasă, dle Spann?

În jurul orei 17.00, poate la câteva minute după.

+ Aţi venit direct de la serviciu?
- Da.

Cu excepţia faptului că m-am oprit să cumpăr ceva de mâncare.

- Unde lucraţi?
- Minot Aircraft.

- Aţi auzit ceva, vreun strigăt de ajutor sau ţipăt? Orice de acest fel?

- Nu, absolut nimic.

Dar, trebuie că s-a întâmplat înainte de a scoate prăjitura, deoarece s-a ars.

Atunci, ştiţi, cred că s-a întâmplat înainte de a mă întoarce din oraş.

- Doar o doamnă, dna Jones, a treia rulotă de la dreapta,

a văzut un bărbat intrând în parc, venind dinspre plajă.

Dar nu s-a uitat prea bine la el.

Ar putea să-l identifice, dar nu este sigură.

Era înalt de 1.80 m, costum gri, brunet.

- Bine.

- Mai aveţi nevoie de noi?
- Nu, bănuiesc că nu.

- Bine.

- Mulţumesc, dna Fergusen.

- Pot lua legătura cu dumneavoastră aici...

dacă mai dorim să discutăm cu dumneavoastră, nu-i aşa?

- Da, desigur.

- Cred că voi sta aici şi voi aştepta până ce vine doctorul...

şi voi afla cum se simte. Biata de ea. Biata de ea.

- Da, doamnă.

- Le-am spus lui Chris şi lui Walton să plece.

- Bine. Vreţi să mai aruncaţi o privire înauntru?

- Nu am găsit nimic.
- Sigur.

- Spuneţi că radioul mergea?
- Da.

- Şi l-aţi oprit când aţi intrat?
- Corect.

- Acum, camera este exact aşa cum aţi găsit-o?

- Am deschis fereastra....

şi am scos prăjitura din cuptor, şi apoi am oprit cuptorul....

- Cum se simte, doctore?

- Va fi bine.

- Cum se simte?

- Ei bine, nu cred că starea ei este prea gravă.

Fizic adică, dle Spann.

Ei bine, de altfel a trecut printr-un şoc emoţional foarte puternic.

Şi venind imediat după căderea nervoasă...

Ei bine, nu vă pot spune nimic sigur.

- Îi putem pune câteva întrebări?

- Nu cred că i-ar face bine, domnule locotenent. Abia i-am administrat un calmant.

- Nu va putea să vă spună prea multe.

- Şi i-ar putea face foarte mult rău.

- Consecinţele ar putea fi permanente.

- Nu, nu pot risca acum. Mâine, poate.

- Să verific şi acolo?
- Pentru ce?

- Doar să văd dacă poate găsi orice indiciu.

- Ştiţi, lucrăm pe întuneric. Nu vă vom deranja soţia.

- Vă sfătuiesc să o scoateţi de acolo. Cât de repede posibil.

- Duceţi-o la un hotel. Oriunde.

- Voi face asta mâine. Da, aşa voi proceda.

- Ei bine, mă voi caza mâine dimineaţă.

- Pe mai târziu, doctore.
La revedere.

- Aţi avut noroc să găsiţi ceva?
Nimic.

-Asta face ca lucrurile să fie dificile pentru noi, dle Spann.

-Nu avem niciun indiciu în baza căruia să putem continua, avem doar o garoafă ofilită.

-A spus ceva despre el?

-Cum arăta, orice de genul ăsta?

- Doar că era înalt, brunet şi purta un costum gri.

- Credeţi că îl puteţi prinde?
Doar cu ce avem?

-Dar ar putea fi încă prin apropiere. Ar putea fi în oraş, chiar acum, plimbându-se pe străzi.

-Bineînţeles. Dar, pur şi simplu nu putem să ridicăm orice bărbat îmbrăcat într-un costum gri.

-Dle Spann, până ce soţia dumneavoastră ne va putea oferi informaţii mai clare...

nu putem face absolut nimic.
- Trebuie să fie ceva.

- Vă asigur că vom facem tot ce ne stă cu putinţă.

- În cele din urmă, asta este meseria noastră, nu-i aşa?

- Da, bineînţeles că veţi face tot ce se poate. Mulţumesc, domnule locotenent.

- În regulă. Contactaţi-ne de îndată ce soţia dumneavoastră se simte mai bine.

- Ar trebui să vorbim cu ea cât mai curând posibil.

- Vă voi suna.
- În regulă.

- Dacă-l găsesc vreodată, îl omor.
- Da.

- Da.

- Bună seara, dle Spann.

- Aţi descoperit ceva?
- Nu, până acum nimic.

- Doar am trecut pe aici să vedem

cum se mai simte soţia dumneavoastră.

- Dacă a mai spus ceva.

- Orice care ar putea să ne ofere o pistă.

- Nu, nimic.

- Ei bine, vom verifica cu dumneavoastră mâine.

- O seară bună.
- O seară bună.

- Nu-l vor găsi niciodată.

- Elsa....

doctorul a spus că ar trebui să ne mutăm de aici cât mai reped posibil.

Să mergem la un hotel.

- Ţi-ar plăcea asta? Te simţi în stare?

- Da. Ar fi frumos.

Mâine, poate.

- Crezi că l-ai recunoaşte dacă l-ai revedea?

- Da. O, da.

- Vrei să ne mai plimbăm puţin, înainte de a merge la hotel?

- Da, ar fi frumos.

- Uite-l! El este!

- El este!

- Aşteaptă o clipă. Vei fi în regulă?

- Da.

- Scuze. Da, domnule?
- Camera 321.

- Uitaţi!

- La ce etaj mergeţi?
- După dumneavoastră.

- Eu merg la etajul trei.
- Şi eu.

- De ce nu mergem noi de-a lungul coastei spre următorul orăşel?

Va fi mai multă linişte, mai frumos.

Ţi-ar plăcea?

- Da, ar fi frumos.

- Dacă ţi se face foame, putem luam masa pe drum.

- S-a întâmplat ceva îngrozitor în camera 321.
- Ce?

- Un bărbat....

- Uite-l! El este! El este!

Ei bine, formau un cuplu patetic.

Am intenţionat să numim această povestire Moartea unui Comis-Voiajor

Dar, în anumite cartiere, au existat proteste.

Evident, soţul Elsei a fost prins, pus sub acuzare, judecat, condamnat....

condamnat la închisoare, şi şi-a plătit datoriile faţă de societate...

pentru că a luat legea în propriile mâini.

Ştiţi, crimele nu aduc venituri. Nici măcar la televizor.

Trebuie să aveţi un sponsor.

Acesta este al nostru. După care, mă voi întoarce.

Frumos spus.

De fapt, după ce am auzit acest lucru, nu mai am nimic de adăugat.

Aşadar, noapte bună, şi pe săptămâna viitoare.