-
Bună seara! Numele meu este Alfred Hitchcock.
-
Și astă seară vă prezint prima poveste dintr-o serie de povești...
-
de suspans și mister, denumite.... destul de ciudat...
-
Alfred Hitchcock Prezintă.
-
Nu voi juca în aceste povești, ci doar îmi voi face apariția.
-
Un fel de accesoriu înainte și după ...
-
pentru a da un titlu celor care nu știu să citească...
-
și pentru a clarifica lucrurile după aceea, pentru cei care nu înțeleg finalul.
-
Scurta piesă din seara aceasta este o povestioară dulce.
-
Numele acesteia este Răzbunarea.
-
Urmează...
-
O, Doamne. Văd că actorii nu vor fi gata decât peste 60 secunde.
-
Cu toate acestea, mulțumită precauției remarcabile a sponsorului nostru...
-
transmitem un mesaj care se potrivește foarte bine aici.
-
Hei, leneșo!
-
Micul dejul este gata.
-
Așa de repede?
Bineînțeles.
-
Nu știu cât îmi ia să ajung la fabrică...
-
și nu vreau să întârzii din prima zi.
-
O să faci din mine o răsfățată care stă cu mâinile-n sân.
-
Îți voi acorda tot ajutorul necesar.
-
Haide, trece timpul.
-
Draga mea, trebuie să plec la serviciu.
-
Bună.
Bună.
-
Miroase bine.
-
Știi, mi se pare foarte ciudat să iau micul dejun...
-
și să n-am ce face toată ziua.
-
Mi-aș dori să nu trebuiască să plec. Urăsc să te las singură.
-
Nu-ți face griji. Voi fi bine.
-
Deși, probabil că mă voi plictisi un pic fără tine.
-
Ultimele trei zile au fost așa de minunate.
-
Dar voi fi în regulă.
-
De ce nu?
N-am niciun motiv de nelinște.
-
Doar că nu știu nimic despre oamenii de aici.
-
Ai vrea să-ți povestesc despre oamenii de aici?
-
Da, povestește-mi.
-
Ei bine, sunt prietenoși și buni și generoși, dacă te aștepți să fie.
-
Și majoritatea ar da foarte repede o mână de ajutor dacă ar fi nevoie.
-
Dar, ar fi, totuși, un strop de morocăneală, dar doar puțin, o bănuială.
-
Pe scurt, ar fi ca majoritatea persoanelor de pretutindeni. Foarte drăguți.
-
Exersarea a nouă ore pe zi, de la zece ani ...
-
Ești mult prea cinic.
-
Nu cred că lumea ta este mult mai reală ca a mea ....
-
și știu că a mea este mult mai frumoasă. Da, bănuiesc că da.
-
Și o parte din ea se revarsă în a mea, și o face mai frumoasă, când sunt cu tine.
-
Și ce intenționezi să faci toată ziua...
-
În această lume imaginară minunată?
-
Ei bine, mă voi plimba pe plajă, așa cum mi-a prescris doctorul.
-
Mă voi odihni și voi face plajă, așa cum mi-a prescris doctorul.
-
Și apoi cred că-ți voi pregăti o surpriză.
-
Știi, s-ar putea să fiu o femeie cu talente ascunse.
-
Și cu unele nu atât de ascunse.
-
Venind din partea unui soț, ăsta este un lucru foarte frumos...
-
chiar dacă a vorba despre un nou soț.
-
Nu s-a spus niciodată cu un motiv mai bun.
-
Ei, trebuie să plec.
-
Mă întorc cât de repede pot, în jurul orei 17.00, cred.
-
Bine.
-
La revedere.
La revedere.
-
Bună dimineața, dle Spann.
Bună dimineața, dna Fergusen.
-
Ați plecat la serviciu atât de devreme? Ei bine, este un pic cam devreme, știu...
-
dar, nu știu cât îmi ia să ajung la serviciu la ora aceasta...
-
cu parcarea și restul.
-
Doriți să am grijă de soția dumneavoastră cât sunteți plecat?
-
Ar fi foarte frumos din partea dumneavoastră. Și sunt sigur că va fi foarte încântată să vă vadă.
-
După prânz merg la piață...
-
Aș putea s-o rog să mă însoțească.
-
Ei bine, poate nu astăzi, am lista de cumpărături la mine.
-
Dar cred că i-ar face plăcere cu altă ocazie.
-
Și știu că i-ar plăcea dacă i-ați face o vizită.
-
Mi-e teamă că s-ar plictisi dacă n-are nimic de făcut.
-
Nu este obișnuită să stea degeabă.
-
Ei bine, trebuie să plec.
Ne vedem după-amiază.
-
Bună ziua.
-
Dna Fergusen. Nu doriți să intrați?
Ei bine, doar pentru un minut.
-
Vă rog să scuzați dezordinea.
-
Parcă tocmai a trecut o armată de vandali pe aici.
-
Și ceea ce s-a întâmplat de fapt este că am pregătit o mică prăjitură.
-
Ei bine, ia ceva timp să te obișnuiești cu o rulotă.
-
Nu vrei să bei un suc de mere cu mine?
-
Da, doar jumătate de pahar.
-
Tu și soțul dumneavoastră abia ați ajuns în California, nu-i așa?
-
Sunt aici ca să vă însănătoșiți?
-
Da, am avut o mică „cădere nervoasă”, așa mi s-a spus.
-
Așadar, doctorul mi-a prescris multă odihnă, soare și mare.
-
Din fericire, soțul meu, care este inginer....
-
S-a putut transfera la fabrica asta pentru șase luni...
-
și totul a decurs foarte bine.
-
Nu doriți să luați loc?
-
Ei bine, sunt sigură că nu vă va lua mult să vă reveniți.
-
Acum arătați bine.
-
Am mușchi bine lucrați. Am pregătire de balerină.
-
A fost vorba doar de nervi.
-
Primisem primul rol de balerină...
-
iar Carl și cu mine eram în același timp căsătoriți.
-
Cred că a fost vorba de prea multă fericire deodată.
-
Sună cumva prostesc?
Nu, bineînţeles că nu.
-
Şi viaţa asta va exact viaţa de care aveaţi nevoie.
-
Nu este nimic mai liniştitor ca marea.
-
Mă linişteşte atât vederea sa cât şi sunetul său. O să ajung să iubesc mare.
-
Mă duc la piaţă. Doriţi să mă însoţiţi?
-
Mi-ar face mare plăcere, dar trebuie să supraveghez prăjitura.
-
Este o surpriză pentru Carl. Nu ştie că ştiu să pregătesc o prăjitură.
-
Ei bine, de altfel, nu ştiu nici eu.
-
Ar putea fi o surpriză mai mare pentru mine.
-
Ei, prăjiturile pot fi complicate.
-
Cred că ar trebui să o pornesc la drum...
-
şi, data viitoare când merg, te voi anunţa.
-
Da, mulţumesc.
-
Cred că voi face puţină plajă acum. Nu este prea cald.
-
Cred că eşti o dansatoare.
-
Şi mai mult ca sigur una minunată.
-
Mulţumesc.
-
La revedere.
La revedere.
-
Elsa. M-am intors.
-
Hei, deschide-mi!
-
Else, ce încerci să faci? Vrei să dai foc rulotei?
-
Elsa. Ce s-a întâmplat? Sunt Carl. Ce s-a întâmplat?
-
Dna Fergusen!
-
Dna Fergusen!
-
M-a ucis.
Ce, draga mea?
-
M-a ucis.
-
Cine?
M-a ucis.
-
Cine era? Şi când?
-
Prăjitura.
-
Am intrat să verific prăjitura....
-
şi când m-am întors, stătea acolo.
-
Înainte să...
Da, şi apoi? Îmi poţi spune mai multe, draga mea?
-
A spus că este agent comercial...
-
şi când mi-a cerut bani...
-
L-am refuzat.
-
Şi apoi m-a înşfăcat....
-
şi am ţipat....
-
şi m-a sugrumat.
-
Şi apoi m-a ucis.
-
M-a ucis.
-
Bună ziua. Pot să intru? Este ceva în neregulă?
-
Pot să vă ajut cu ceva?
Puteţi să chemaţi un doctor?
-
S-a întâmplat ceva. Cineva a lovit-o, este grav rănită. Grăbiţi-vă!
-
În regulă, dle Spann. Ştiu un doctor în apropiere.
-
Nu-ţi face griji, draga mea. S-a dus după doctor. Va ajunge aici curând.
-
Îţi vei reveni.
-
Nu-ţi face griji.
-
Nu-ţi face griji.
-
La ce oră aţi ajuns acasă, dle Spann?
-
În jurul orei 17.00, poate la câteva minute după.
-
Aţi venit direct de la serviciu?
Da.
-
Cu excepţia faptului că m-am oprit să cumpăr ceva de mâncare.
-
Unde lucraţi?
Minot Aircraft.
-
Aţi auyit ceva, orice strigăt de ajutor sau ţipăt? Orice de acest fel?
-
Nu, absolut nimic.
-
Dar, trebuie că s-a întmplat înainte de a scoate prăjitura, deoarece s-a ars.
-
Atunci, ştiţi, cred că s-a întâmplat înainte de a mă întoarce din oraş.
-
Doar o doamnă, dna Jones, a treia rulotă de la dreapta,
-
a văzut un bărbat intrând un parc, venind dinspre plajă.
-
Dar nu s-a uitat prea bine la el.
-
Ar putea să-l identifice, dar nu este sigură.
-
Era înalt de 1.80 m, costum gri, brunet.
-
Bine.
-
Mai aveţi nevoie de noi?
Nu, bănuiesc că nu.
-
Bine.
-
Mulţumesc, dna Fergusen.
-
Pot lua legătura cu dumneavoastră aici...
-
dacă mai dorim să discutăm cu dumneavoastră, nu-i aşa?
-
Da, desigur.
-
Cred că voi sta aici şi voi aştepta până ce vine doctorul...
-
şi voi afla cum se simte.
Biata de ea. Biata de ea.
-
Da, doamnă.
-
Le-am spus lui Chris şi Walton să plece.
-
Bine. Vrei să mai arunci o privire înauntru?
-
Nu am găsit nimic.
Sigur.
-
Spuneţi că radioul mergea?
Da.
-
Şi l-aţi oprit când aţi intrat?
Corect.
-
Acum, camera este exact aşa cum aţi găsit-o?
-
Am deschis fereastra....
-
şi am scos prăjitura din cuptor, şi apoi am oprit cuptorul....
-
Cm se simte, doctore?
-
Va fi bine.
-
Cum se simte?
-
Ei bine, nu cred că starea ei este prea gravă.
-
Fizic, dle Spann.
-
Ei bine, de altfel a trecut printr-un şoc emoţional foarte puternic.
-
Şi venind imediat după căderea nervoasă...
-
Ei bine, nu vă pot spune nimic sigur.
-
Îi putem pune câteva întrebări?
-
Nu cred că i-ar face bine, domnule locotenent. Abia i-am administrat un calmant.
-
Nu va putea să vă spună prea multe.
-
Şi i-ar putea face foarte mult rău.
-
Consecinţele ar putea fi permanente.
-
Nu, nu pot risca acum. Mâine, poate.
-
Să verific şi acolo?
Pentru ce?
-
Doar să văd dacă poate găsi orice indiciu.
-
Ştiţi, lucrăm pe întuneric. Nu vă vom deranja soţia.
-
Vă sfătuiesc să o scoateţi de acolo. Cât de repede posibil.
-
Duceţi-o la un hotel. Oriunde.
-
Voi face asta mâine. Da, aşa voi proceda.
-
Ei bine, mă voi caza mâine dimineaţă.
-
Pe mai târziu, doctore.
La revedere.
-
Aţi avut noroc să găsiţi ceva?
Nimic.
-
Asta face ca lucrurile să fie dificile pentru noi, dle Spann.
-
Nu avem niciun indiciu în baza căruia să putem continua, avem doar o garoafă ofilită.
-
A spus ceva despre el?
-
Cum arăta, orice de genul ăsta?
-
Doar că era înalt, brunet şi purta un costum gri.
-
Credeţi că îl puteţi prinde?
Doar cu ce avem?
-
Dar ar putea fi încă prin apropiere. Ar putea fi în oraş, chiar acum, plimbându-se pe străzi.
-
Bineînţeles. Dar, pur şi simplu nu putem să ridicăm orice bărbat îmbrăcat într-un costum gri.
-
Dle Spann, până ce soţia dumneavoastră ne va putea oferi informaţii mai clare...
-
nu putem face absolut nimic. Trebuie să fie ceva.
-
Vă asigur că vom facem tot ce ne stă cu putinţă.
-
În cele din urmă, asta este meseria noastră, nu-i aşa?
-
Da, bineînţeles că veţi face tot ce se poate. Mulţumesc, domnule locotenent.
-
În regulă. Contactaţi-ne de îndată ce soţia dumneavoastră se simte mai bine.
-
Ar trebui să vorbiţi cu ea cât mai curând posibil.
-
Vă voi suna.
În regulă.
-
Dacă-l găsesc vreodată, îl omor. Da.
-
Da.
-
Bună seara, dle Spann.
-
Aţi descoperit ceva?
Nu, până acum nimic.
-
Doar am trecut pe aici să vedem
-
cum se mai simte soţia dumneavoastră.
-
Dacă a mai spus ceva.
-
Orice care ar putea să ne ofere o pistă.
-
Nu, nimic.
-
Ei bine, vom verifica cu dumneavoastră mâine.
-
Bună seara.
Bună seara.
-
Nu-l vor găsi niciodată.
-
Elsa....
-
doctorul a spus că ar trebui să ne mutăm de aici cât mai reped posibil.
-
Să mergem la un hotel.
-
Ţi-ar plăcea asta?
Te simţi în stare?
-
Da. Ar fi frumos.
-
Mâine, poate.
-
Crezi că l-ai recunoaşte dacă l-ai revedea?
-
Da. O, da.
-
Vrei să ne mai plimbăm puţin, înainte de a merge la hotel?
-
Da, ar fi frumos.
-
Uite-l! El este!
-
El este!
-
Aşteaptă o clipă. Vei fi în regulă?
-
Da.
-
Scuze. Da, domnule?
Camera 321.
-
Uitaţi!
-
La ce etaj mergeţi?
După dumneavoastră.
-
Eu merg la etajul trei.
Şi eu.
-
De ce nu mergem noi de-a lungul coastei spre următorul orăşel?
-
Va fi mai multă linişte, mai frumos.
-
Ţi-ar plăcea?
-
Da, ar fi frumos.
-
Dacă ţi se face foame, putem luam masa pe drum.
-
S-a întâmplat ceva îngrozitor în camera 321. Ce?
-
Un bărbat....
-
Uite-l. El este. El este.
-
Ei bine, formau un cuplu patetic.
-
Am intenţionat să numim această povestire Moartea unui Comis-Voiajor
-
Dar, în anumite cartiere, au existat proteste.
-
Evident, soţul Elsei a fost prins, pus sub acuzare, judecat, condamnat....
-
condamnat la închisoare, şi şi-a plătit datoriile faţă de societate...
-
pentru că a luat legea în propriile mâini.
-
Ştiţi, crimele nu aduc venituri. Nici măcar la televizor.
-
Trebuie să aveţi un sponsor.
-
Acesta este al nostru. După care, mă voi întoarce.
-
Frumos spus.
-
De fapt, după ce am auzit acest lucru, nu mai am nimic de adăugat.
-
Aşadar, noapte bună, şi pe săptămâna viitoare.
Film & TV