Galápagos: Las Islas Que Cambiaron El Mundo - Islands That Changed The World 2/3 HD [15 Subtitles]

Series de historia natural explorando las islas Galápagos, situadas 1.000 kilómetros fuera de la costa de América del Sur.

En el siglo 16, la primera persona en la historia escrita que pisó las islas Galápagos, el obispo de Panamá, las consideró un lugar infernal. No encontró agua y dos de sus hombres y diez de sus caballos perecieron.

A través del tiempo, este archipiélago se convirtió en el inhóspito refugio de piratas y balleneros, pero a medida que más personas llegaron a las Islas Galápagos, comenzaron a verla desde una perspectiva completamente nueva.

En 1835, Charles Darwin se topo con dichas islas se convirtió en el catalizador de una revolución que transformaría nuestra comprensión de la vida en la Tierra.

Desde caza de cormoranes subactuáticos no voladores a las tortugas gigantes cortejando en el borde de un volcán activo, con una expresión en la cara oculta de Galápagos, revelando por qué es una muestra fascinante de la evolución.

Natural history series exploring the Galapagos Islands, which lie 1,000 kilometres off the coast of South America.

In the early 16th century, the first person in recorded history to set foot on Galapagos, the Bishop of Panama, deemed it a hellish place. He found no water and two of his men and ten of his horses perished.

Through time, this forbidding archipelago became the haunt of pirates and whalers, but as more people came to Galapagos, they began to see it in a whole new light.

In 1835, Charles Darwin's brush with these islands became the catalyst for a revolution that would transform our understanding of life on Earth.

From flightless cormorants hunting underwater to giant tortoises courting on the rim of an active volcano, a look at the hidden side of Galapagos, revealing why it is such a fascinating showcase for evolution.

Născute din focul din adâncul Pământului.

Încinse de un soare infernal.

Căminul celor mai ciudate creaturi imaginabile...

Când oamenii au ajuns prima dată aici

au crezut că au găsit iadul pe Pământ.

Dar acesta nu e iadul, e un creuzet vibrant al vieţii.

În timp, un om a văzut adevărul

şi a schimbat mai mult decât vederea noastră asupra acestor insule.

Numele sau a fost Charles Darwin.

Aceasta este o poveste despre cum singuraticele insule Galapagos

au ieşit din anonimat pentru a schimba lumea pentru totdeauna.

INSULELE CARE AU SCHIMBAT LUMEA

10 martie 1535

Maiestatea voastră, am avut şase zile fără vânt,

curenţii au fost atât de puternici şi ne-au învăluit în asemenea mod,

încât pe 10 martie am fost duşi pe nişte insule...

Tomas de Berlanga, episcop de Panama,

naviga dinspre Panama spre Peru.

Dar când vânturile l-au abandonat,

curenţi puternici au luat conducerea şi a fost cărat departe de traseu.

În cele din urmă, episcopul şi oamenii săi au găsit pământ,

dar ce pământ.

Părea ca şi cum, la un moment dat, Dumnezeu a făcut să plouă cu pietre

şi pământul este ca cenuşa, fără nicio valoare.

Atât pământul cât şi creaturile sale păreau infernale.

Au săpat o fântână dar au găsit apă mai sărată decât oceanul.

Doi oameni au murit.

S-au rugat pentru salvare.

Vânturile s-au întors şi episcopul şi oamenii săi au scăpat,

ca să povestească istoria lor despre iadul pe pământ.

Descoperiseră Galapagos.

La 960 km de coasta Americii de Sud, chiar pe Ecuator,

Galapagos sunt un mic grup de vreo 12 insule.

Singure în vastul ocean Pacific.

Timp de milenii, ţărmurile lor acoperite de lavă

şi marii munţi vulcanici au rămas neobservate, netrecute pe hartă,

nepătate, până ce soarta l-a adus pe episcopul de Panama aici,

acum aproape 500 de ani.

La prima vedere e uşor de înţeles

de ce episcopul a fost îngrozit de acest loc.

Din mare ies dragoni, iguanele marine,

care se târăsc pe pământ.

Negre ca însăşi lava, par să scuipe un blestem

când se curăţă de sarea băută, cu apa din ocean.

În deşerturile din spate, dragoni şi mai mari...

Timp de cinci zile, episcopul a fost forţat să supravieţuiască

mâncând cactus.

Dar aceste iguane de uscat nu prea mănâncă altceva.

Ele muşcă direct printre spinii ascuţiţi ca nişte ace

pentru a ajunge la carnea surprinzător de suculentă.

Şi în interiorul înăbuşitor, trăiesc giganţi.

Ţestoase grele cât patru oameni adulţi.

În trupurile lor uriaşe pot depozita destulă grăsime

ca să le ajungă un an, fără să mănânce sau să bea nimic.

Pentru a supravieţui aici, se pare că trebuie să fii un monstru.

Sau trebuie doar să fii diferit?

O pasăre, ca un phoenix, iese din cenuşa acestui ţărm pustiu.

Un cormoran.

Dar aripile sale sunt zbârlite şi mici.

Pare că nu poate zbura.

Nu poate.

Dar există o altă lume, sub valuri.

Oceanul e bogat şi aici a găsit cormoranul nezburător

o cale de supravieţuire, renunţând la zbor pentru forma hidrodinamică.

Cu ceea ce a rămas din aripi strânse lângă trup,

picioarele mărite preiau controlul,

propulsându-l într-o căutare de caracatiţe, anghile şi peşti mici.

O femelă e pe cuib.

Îl face din alge, ţesute expert într-o pat confortabil,

ce o protejează pe ea şi ouăle ei de lava ascuţită.

Masculul aduce un dar pentru partenera sa,

pentru cuib, şi de asemenea pentru a întări relaţia lor.

Fără puterea zborului, aceste păsări sunt izolate aici.

Dar nu au prădători, şi au toată hrana de care au nevoie

chiar pe pragul uşii.

Pentru creaturile ciudate care şi-au făcut cămin din Galapagos,

viaţa e dură, dar nu e un iad.

Dacă episcopul de Panama ar fi fost mai norocos,

poate ar fi văzut altfel lucrurile.

În ianuarie, în fiecare an,

curentul Humboldt care face Galapagos atât de secetoase,

slăbeşte strânsoarea şi face loc apei mai calde din nord.

În anii buni, aduce o schimbare remarcabilă pentru insule.

Brusc, apare un Galapagos foarte diferit...

Din cenuşă, seminţe ascunse prind viaţă.

Copacii Palo Santo care păreau morţi de mult, reînvie.

De la alb şi negru la culori.

O primăvară în Galapagos...

Dar chiar şi primăvara e diferită aici.

Pajiştile aurii sunt mâncate de iguanele de uscat,

care savurează o schimbare plăcută după cactus.

Şi această femelă de albină tâmplar,

atrasă de asemenea de noua abundenţă de flori,

vizitează multe specii diferite, dar ciudat, aproape toate sunt galbene.

Ea e singura albină din Galapagos. Dacă ei îi place galbenul,

nu are rost ca o floare să aibă altă culoare.

Ploaia a scos afară şi aceste mici păsări,

şi peste tot ele încep să cânte.

Acest mascul de cinteză,

încearcă să ademenească femela să-i inspecteze cuibul,

construit cu grijă în protecţia unui cactus spinos.

Ei îi place şi se stabileşte acolo.

Dar chiar şi aceste păsări obişnuite ca aspect, sunt extraordinare.

Pe pământ, în copaci,

unde v-aţi aştepta să găsiţi multe păsări diferite,

aici domină un singur ordin. Toate sunt cinteze.

În Galapagos sunt 13 specii diferite de cinteze

care iau locul altor păsări.

Cheia este că fiecare are un cioc diferit,

mai gros şi mai puternic pentru spart seminţe,

lung şi ascuţit pentru flori,

delicat şi ascuţit pentru a scoate mici creaturi

din crăpăturile rocilor.

Exista chiar şi o cinteză ciocănitoare.

Dar fără o limbă de ciocănitoare,

nu poate ajunge la hrana aflată adânc în vizuină.

Aşa că trebuie să-şi folosească toată viclenia pentru a obţine ce vrea.

Rupe o rămurică.

O unealtă pentru sondat.

Nu e prea bună...

Da, perfectă.

Altă unealtă pentru altă vizuină.

Şi altă îmbucătură grasă.

E mult mai mult în această lume decât ceea ce se vede.

Pentru mulţi ani, această parte strălucitoare a Galapagosului

rămâne ascunsă.

Blestemată de episcopul de Panama, fără niciun nume,

nimeni nu s-a apropiat.

Dar nimeni nu era sigur dacă insulele există măcar.

Curenţi schimbători, ceţuri, ca nişte fantome,

acum le vezi, acum nu le mai vezi.

În minţile marinarilor,

Galapagos erau ''Las encantadas'' (Fermecate).

Apoi, spre sfârşitul anilor 1.500, cineva le-a pus pe hartă.

Doar 12 semne grosolane şi un nume:

''lslas de Galapagos'' (lnsulele ţestoaselor).

Dacă pui ceva pe hartă, devine real.

Primii care au venit au fost piraţii.

Galapagos era baza perfectă pentru atacuri asupra galioanelor spaniole,

care cărau aur din America de Sud.

Dar pirateria nu e ceva nou pentru Galapagos.

Fregatele, căutând să jefuiască.

În aceste faleze sunt cuiburile a sute de mii de păsări de mare.

Cu aşa mult trafic, nu durează mult până când cineva dă de necaz.

Un petrel.

Dar altă fregată apare imediat ca un fulger. Şi alta.

Şi unu, doi, trei, tineri cu capete albe.

Hărţuiesc masculul complet negru forţându-l să scape petrelul.

Fregatele au o reputaţie de temut,

dar sorţii nu sunt toţi în favoarea lor.

Dacă plonjează în mare,

aripile lor lungi se pot încărca cu prea multă apă,

la fiecare plonjon riscând să se înece.

În colonie, masculii îşi umflă sacii extraordinar de roşii de pe gât.

Încearcă să fie irezistibili pentru femelele,

care trec pe deasupra lor.

A atras una.

În curând ea se instalează şi îi aranjează cuibul.

El o veghează cu mare atenţie.

Până la urmă, e înconjurat de piraţi.

Alt mascul încearcă să-şi facă loc cu forţa.

Acum se alătură ea.

A făcut deja alegerea şi ajută la gonirea noului venit.

Partenerul ei nu mai pierde timpul.

Şi când totul s-a terminat,

ea se va putea odihni pe o pernă confortabilă.

Ascuns de restul lumii, acesta e un loc unde piraţii pot găsi pacea.

Următorul val de oameni a venit în Galapagos,

nu ca să jefuiască vasele în trecere ci pentru bogăţiile insulelor.

Departe în vest, curentul adânc Cromwell se izbeşte de insule

şi se ridică, aducând nutrimente din adâncul abisal.

Acestea sunt unele dintre cele mai bogate mări de la Ecuator.

Dar nu peştii atrăgeau oamenii în aceste ape.

Un caşalot.

Se scufundă timp de 40 de minute la peste 1.000 m după calmari.

E atât de adânc încât nici soarele ecuatorial nu ajunge până acolo,

astfel că ei îşi găsesc hrana prin ecolocaţie.

Acum sunt protejaţi de lege.

Îi vedem ca pe nişte uriaşi minunaţi,

dar nu cu mult timp în urmă erau priviţi cu totul altfel.

Aceştia erau monştri de ucis, pentru profit.

Goana după ulei de balenă şi poveştile despre bătălii

cu leviatani ai adâncului, au adus Galapagos în atenţia lumii.

Dar nu doar balenele au plătit preţul acestei descoperiri.

Era un lucru pe care îl voiau atât piraţii cât şi vânătorii de balene,

mâncarea proaspătă.

Bogate în grăsime şi uriaşe,

ţestoasele erau perfecte pentru magazia vasului.

În două sute de ani, peste două sute de mii au fost ucise.

Pe unele insule, ţestoasele au fost eliminate complet.

Dar din tragedie a rămas şi ceva bun.

Cu cât mai mulţi oameni veneau pe Galapagos,

o imagine mai clară a insulelor începea să apară.

Fiecare insulă a primit un nume.

Unele zone încă erau considerate infernale.

Dar altele aveau locuri adăpostite pentru ancorare,

sau câţiva copaci, vitali pentru repararea corăbiilor.

Chiar dacă erau încă ''fermecate'',

insulele au căpătate forme tot mai recognoscibile,

mai exact fixate pe hartă.

Era începutul înţelegerii lor.

Când vasul Maiestăţii sale, Beagle,

a ajuns în Galapagos pe 15 septembrie 1835,

era o oprire de ultim moment înainte de lunga călătorie spre casă.

Vasul cartografiase coasta Americii de Sud timp de mai bine de trei ani.

Acum avea doar cinci săptămâni,

pentru a face o hartă modernă şi precisă

a acestui avanpost puţin cunoscut.

Dar aceasta era mai mult decât doar o altă apropiere de coastă.

Va schimba cursul istoriei.

La bord se afla naturalistul Charles Darwin.

Nu acel Darwin înţelept şi cu barba căruntă pe care îl ştim atât de bine,

ci tânăr, impresionabil, având doar 26 de ani.

La început a văzut acest loc aproape la fel ca cei dinaintea sa.

Nimic n-ar putea fi mai puţin atrăgător, mai aspru şi mai oribil.

Rocile negre, încălzite de razele soarelui vertical,

crea în aer o senzaţie înăbuşitoare, ca de cuptor.

Dar în curând a început să vadă mai mult.

Chiar solul pe care mergea părea solidificat cu o zi înainte.

Parcă marea s-a pietrificat în cele mai violente momente ale sale.

Pe Beagle se afundase în lectura unei cărţi noi şi controversate,

numită ''Principiile geologiei'', care descriau o lume fizică,

într-o continuă schimbare, modelată de forţele naturii.

Şi cu doar câteva săptămâni înainte, în America de Sud,

fusese prins de un cutremur.

lnspirat de ceea ce citise şi prin ce trecuse,

aţâţat de o minte tânără şi fertilă,

deschidea ochii asupra unui Galapagos foarte diferit.

Unde alţii au văzut iadul, străvechi şi neschimbător,

Charles Darwin a văzut un pământ nou nouţ,

proaspăt creat din adâncurile oceanului de forţe încă active,

chiar sub el.

Avea dreptate. În vest, chiar sub insula Fernandina,

se afla un punct fierbinte vulcanic.

Aici, constant, se nasc insule.

Dar ceea ce el nu a putut vedea

este că pe măsură ce fiecare insulă este creată,

este apoi cărată de pe punctul fierbinte, pe plăci tectonice mişcătoare,

ca o bandă rulantă.

Se mişcă încet, vreo 4-5 cm pe an.

Dar în termeni geologici, este uluitor de rapid.

De când Darwin le-a văzut, s-au mutat cam 10 m spre S-E.

Pe măsură ce HMS Beagle se deplasa metodic prin arhipelag,

Darwin n-avea habar că insulele pe care le cartografiază se mişcă,

sau cât de importantă era acea mişcare.

Pe măsură ce insulele îşi continuă călătoria, se schimbă,

devin mai puţin infernale.

Unele înverzesc, altele devin plate şi aride.

Fiecare este de asemenea, cărată de un amestec uşor diferit

de curenţi oceanici, dobândind astfel o climă uşor diferită.

Rezultatul este că fiecare insulă

ajunge să aibă propriul său caracter unic.

Una dintre cele mai îndepărtate insule pe lângă care a trecut Beagle

este şi cea mai neobişnuită.

Departe în N-E se află Genovesa.

lzolată, aridă, acoperită de lavă şi căminul unui milion de păsări.

Păsările se hrănesc departe în oceanul Pacific,

dar în fiecare zi, după ce au trecut de furcile caudine ale fregatelor,

se întorc pe această stâncă ponosită, la cuiburile lor.

În spatele falezei, tipul potrivit de lavă s-a răcit exact cum trebuie,

pentru a forma un labirint de mici tuburi şi crăpături,

care au mărimea perfectă pentru petrelii de Galapagos.

Nimeni nu ştie cum îşi găsesc fiecare crăpătura,

dar când plonjează spre pământ,

se întorc contra vântului, de aceea se crede că îşi miros casa.

Oricum şi-ar găsi casa, e un miracol.

Din mijlocul Pacificului, la un ou unic şi micuţ.

Dar acum sunt foarte vulnerabili.

O bufniţă cu urechi scurte.

Petrelii sunt prea rapizi în aer,

şi bufniţa prea mare ca să îi urmeze în interiorul tunelelor lor micuţe,

deci cea mai bună şansă e să prindă o pasăre când intră sau iese.

Mai întâi îşi foloseşte vederea ascuţită,

ca să găsească intrarea într-o vizuină.

Nu ataca imediat un petrel, dar se poziţionează chiar afară.

Se furişează mai aproape, mai mult ca o pisică decât ca o bufniţă.

Ascultă.

Scapă.

Dar petrelul e năucit.

Bufniţa îl vede cum încearcă să se întoarcă în subteran.

O a doua bufniţă priveşte. Acum aruncă provocarea.

Va trebui să vâneze singură.

Se poate doar strecura în intrarea unuia dintre tuneluri.

Acum aşteaptă venirea petrelului.

Sunt bufniţe cu urechi scurte şi pe alte insule,

dar doar pe Genovesa au învăţat să vâneze aşa.

Şi pare că fiecare insulă de pe hartă,

are de spus o poveste, similar de ciudată.

Nu e surprinzător că Galapagos sunt numite după aceşti uriaşi greoi.

Carapacea lor ca un dom arata exact ca insulele pe care locuiesc.

Acele insule destul de înalte pentru a avea ploaie,

pot fi surprinzător de luxuriante.

Aici, carapacele rotunjite sunt perfecte

pentru a merge prin vegetaţie fără să se încâlcească.

Dar pe alte insule mai joase, aproape că nu plouă,

şi aici ţestoasele arată foarte diferit.

Au carapacea cu un arc curbat în faţă, care arata exact ca o şa spaniolă,

sau ''galapago''.

lnsulele au fost numite după aceste ţestoase.

Aici e atât de puţin de mâncat pe sol,

încât ele trebuie să-şi întindă gâtul

pentru a ajunge la vegetaţia mai suculentă.

Arcul curbat al carapacei le permite să se întindă.

Pe insule diferite, viaţa din Galapagos a luat un alt curs.

Deocamdată, Darwin nu ştia asta.

Dar pe măsură ce Beagle trecea de la o insulă la alta,

profită de orice ocazie ca să coboare pe uscat.

Pe insula Floreana, a fost întâmpinat pe plajă la oficiul poştal,

de către guvernatorul primei aşezări din Galapagos,

un englez pe nume Lawson.

Poveştile lui Lawson despre viaţa ciudată din Galapagos,

l-au încurajat pe Darwin să intre mult în interiorul insulelor.

Şi oriunde a ajuns, a colectat.

A văzut ţestoasele, chiar dacă numai pe cele cu carapace dom,

aşa că nu le-a văzut secretul.

A văzut micile păsări cu ciocurile lor diferite,

dar n-a ghicit că toate sunt cinteze,

uneia i-a spus mierlă, alteia pitulice.

Mai era o pasăre, mierloiul american.

Le văzuse în America de Sud, dar acestea erau cumva diferite,

dar deocamdată nu ştia cât de importantă e acea diferenţă.

Şi pe măsură ce Darwin a intrat tot mai adânc în insule,

a descoperit o parte a Galapagos nemaivăzută de niciun naturalist.

În zonele înalte din Floreana şi Santiago a găsit păduri fermecate.

Şi în multe locuri, a găsit apă potabilă,

singura apă potabilă pe 960 km.

Raţele se scaldă ca într-un parc,

ţestoasele se bălăcesc în noroi vulcanic gros.

Fregatele vin din lumea aspră de afară ca să bea.

Acesta nu e ''ladul pe Pământ'' ci ''Grădina Edenului''.

Darwin şi-a pus o întrebare crucială.

De ce sunt aceste insule mici binecuvântate cu o viaţă

atât de ciudată şi unică?

Dar la un pas de revelaţie, Darwin a plecat de aici,

şi nu s-a mai întors niciodată.

La apusul zilei de 20 octombrie 1835,

Beagle a plecat spre Tahiti şi apoi spre casă.

Dar nu era totul pierdut,

insulele fermecate şi-au făcut vraja.

Abia a plecat Darwin din Galapagos,

că a început să vadă adevărul.

În timp ce petrecea ore lungi pe mare, aranjându-şi colecţiile,

un specimen i-a atras brusc atenţia.

Nu ţestoasa, nu cinteza, ci mierloiul.

Am specimene din patru insule diferite.

Pe două insule par la fel, dar pe celelalte două sunt diferite.

Pe fiecare insulă, fiecare specie este proprie insulei.

lnsule diferite, la distanţe mici una de cealaltă,

aveau specii diferite de mierloi, cu pene uşor diferite,

şi specii de cinteze, cu ciocuri uşor diferite.

Darwin şi-a amintit acum ceva ce i-a spus guvernatorul Lawson

despre ţestoase.

A spus că poate şti de pe ce insulă vine o ţestoasă,

doar după forma carapacei sale.

lnsule diferite, ţestoase diferite. Acelaşi lucru.

A înţeles din peisajul dramatic al Galapagos,

că insulele se schimbă constant.

Ar putea ca şi fiinţele vii să se schimbe?

A început să vadă înapoi în timp.

Mi-am imaginat că sunt dus aproape de actul Creaţiei.

A văzut că Galapagos se născuseră sterile, din foc,

din adâncimile oceanului.

Că viaţa a venit aici din alte locuri.

În izolarea arhipelagului, şi apoi în izolarea fiecărei insule,

formele se schimbă dintr-una în alta.

Darwin apucase să vadă puţin din secretul insulelor Galapagos.

Noi plante, noi animale, noi vietăţi formate chiar de insule.

A căutat acelaşi tipar şi la alte specii.

Într-o zi, micile cinteze vor fi numite după el,

dar chiar dacă el avea cea mai bună colecţie a momentului,

cu o întreagă gamă de ciocuri diferite,

nu s-a gândit să noteze de pe ce insule proveneau,

deci deocamdată, nu-l puteau ajuta.

Cât despre ţestoase, 45 de adulţi au fost aduse la bordul Beagle,

dar toate au fost mâncate, şi carapacele aruncate peste bord,

pierdute pentru totdeauna.

Neputând să se întoarcă,

Darwin nu va şti niciodată povestea adevărată a ciocurilor cintezelor

şi a carapacelor ţestoaselor.

Dar în mierloi văzuse o frântură din Evoluţie.

În 1859, la 24 de ani după ce părăsise Galapagos,

''Originea speciilor'' a lui Charles Darwin

a fost publicată în sfârşit. A schimbat lumea pentru totdeauna.

Şi până la sfârşitul vieţii sale a păstrat o certitudine,

că singuraticele insule Galapagos,

au fost originea tuturor ideilor sale,

originea ''Originii speciilor''.

Ţestoasele uriaşe i-au impresionat atât de tare pe vechii marinari,

încât ei au numit aceste insule după ele.

Carnea lor grasă a furnizat mâncare piraţilor.

În carapacele lor stă cheia celui mai mare mister

de pe Pământ.

Dar pentru o ţestoasă, viaţa e simplă.

Ploaia recentă le atrage pe pajiştile verzi

de pe vârful vulcanului Alcedo, nu doar pentru iarba luxuriantă,

ci pentru înmulţire.

El încearcă să o seducă...

Totul la timpul său.

Acest ritual străvechi ne poate reaminti de permanenţă,

dar asta nu ar putea fi mai departe de adevăr.

Puii acestor ţestoase poate vor avea o carapace uşor diferită,

care le va da o şansă puţin mai bună

de a supravieţui pe insula lor.

Chiar şi aceste animale care merg atât de încet

şi trăiesc atât de mult, se schimbă.

De când oamenii au venit prima dată pe aceste insule,

s-a schimbat şi înţelegerea noastră despre ele.

Galapagos nu este iadul pe Pământ, ci o vibrantă demonstraţie

a evoluţiei vieţii.

Aici, în această mică lume în sine, pare să fim aduşi cumva mai aproape

de marele adevăr, misterul tuturor misterelor,

prima apariţie a noilor fiinţe pe acest pământ.

În episodul următor, vom descoperi cum viaţa din Galapagos

este condusă de forţele elementare ale schimbării,

trecut, prezent şi viitor.