Ce cred femeile tinere despre propria plăcere sexuală

De ce se simt fetele împuternicite să ia parte în activități sexuale, dar nu să le și placă? Timp de trei ani, autoarea Peggy Orenstein a intervievat fete cu vârste cuprinse între 15 și 20 de ani despre atitudinea și experiențele lor în ceea ce privește sexul. Dezbate aici problema lipsei plăcerii din activitățile lor sexuale și ne îndeamnă să închidem acest "decalaj al orgasmului" prin purtarea de discuții sincere cu fetele noastre, de la o vârstă fragedă, despre sex, corp, plăcere și intimitate.

De câţiva ani,

dezbatem pe plan naţional tema agresiunii
sexuale în campusurile universitare.

Fără îndoială,

este important ca tinerii să înţeleagă
regulile de bază ale consimţământului,

dar aici se oprește discuţia despre sex.

Şi din cauza acestei lipse de informaţie,

canalele media și Internetul --

acest nou colț de stradă digital --

ne educă copiii în locul nostru.

Dacă dorim cu adevărat ca tinerii
să interacţioneze în siguranță, etic,

și, da, plăcut,

e timpul să discutăm sincer
despre ce se întâmplă după „da";

asta înseamnă abordarea
celui mai mare tabu dintre toate

și discutarea cu tinerii

despre capacitatea femeilor de a simți
plăcere sexuală și dreptul lor la ea.

Da.

(Aplauze)

Haideți, doamnelor.

(Aplauze)

Am petrecut trei ani vorbind cu fete
cu vârste între 15 și 20 de ani

despre atitudinea
șii experiența lor sexuală.

Ce am descoperit a fost că,

deși fetele simt că au dreptul
să aibă relații sexuale,

nu simt că au neapărat
și dreptul să le placă.

O studentă în anul II
la o facultate de top

mi-a spus:

„Femeile din familia mea
sunt deștepte și puternice.

Bunica mea era ca un foc de artificii,

mama are o carieră,

și eu și sora mea suntem zgomotoase,
și asta e puterea noastră feminină”

A continuat apoi
să-mi descrie viața ei sexuală:

un șir de aventuri de o noapte,

începând de la 13 ani,

care au fost...

nu foarte responsabile,

nu chiar reciproce

și nu plăcute în mod special.

A ridicat din umeri.

„Cred că nouă fetelor ni se dă
acest rol social de ființe docile

care nu-și exprimă nevoile și dorințele.”

„Stai o clipă,” i-am spus.

„Nu mi-ai spus tu acum ce femeie
deșteaptă și puternică ești?”

A ezitat.

„Presupun că da,” a spus într-un final,

„nimeni nu mi-a spus că să fii deșteaptă
și puternică se aplică și la sex”.

Ar trebui să menționez de la început
că în ciuda freneziei,

adolescenții nu au relații sexuale
mai dese sau de la o vârstă mai mică

decât o făceau acum 25 de ani.

Au, totuși, un alt comportament.

Şi când ignorăm acest lucru,

când îl etichetăm ca „nefiind sex”,

lăsăm o ușă deschisă către un
comportament riscant și lipsă de respect.

Acest lucru este valabil în special
pentru sexul oral,

considerat de adolescenți mai puțin intim
decât contactul sexual.

Fetele obișnuiesc să-mi spună:
„Nu-i mare lucru”,

de parcă toate au citit
aceleași instrucțiuni --

cel puțin dacă băieții erau beneficiarii.

Femeile tinere au destule motive
pentru a participa.

Se simțeau dorite;

era un mod de a le ridica statutul social.

Câteodată, era un mod de a scăpa
dintr-o situație stânjenitoare.

După cum mi-a spus un boboc
de la colegiul West Coast:

„O fată îi va face felație unui tip
la sfârșitul serii

pentru că nu vrea să se culce cu el,

iar el se așteaptă să fie satisfăcut.

Deci, dacă vreau ca el să plece

și nu vreau să se întâmple nimic...”

Am auzit atâtea povești cu fete
care făceau sex oral unilateral,

încât am început să mă întreb:

„Cum ar fi dacă,
ori de câte ori ești cu un tip,

ți-ar cere să-i aduci
un pahar cu apă de la bucătărie,

dar el nu ți-ar aduce niciodată unul --
sau ți-ar aduce,

și ar fi cam așa...

„vrei să îți uh...?”

Ştiți voi, total reticent.

Nu ați accepta asta.

Dar nu întotdeauna
băieții nu voiau să o facă.

Fetele nu voiau ca ei să o facă.

Se simțeau rușinate
de organele lor genitale.

Simțeau că erau, simultan, și
dezgustătoare și sacre.

Ce simțeau
despre organele lor genitale

are legătură directă
cu cât de mult se bucură de sex.

Totuși, Debby Herbenick, cercetător
la Universitatea Indiana,

crede că imaginea fetelor
despre organele lor genitale e sub asediu,

cu o presiune mai mare ca oricând

de a le considera inacceptabile
în starea lor naturală.

Conform cercetărilor,

aproape 75% din studente
se epilează inghinal -- complet --

cel puțin o dată,

și mai mult de 50%
fac asta cu regularitate.

Fetele îmi spun că epilarea le face
să se simtă mai curate,

că e alegerea lor personală.

Deși, m-aș mira ca lăsate singure
pe o insulă pustie,

ar vrea să-și petreacă timpul așa.

(Râsete)

Şi cercetând mai mult,

am descoperit un motiv mai sumbru:

evitarea umilinței.

„Băieții reacționează
de parcă i-ar dezgusta,"

mi-a spus o tânără.

„Nu vrei să se vorbească despre tine așa."

Creșterea tendinței de epilare inghinală
mi-a amintit de anii 1920,

când femeile au început să se epileze
axilar și pe picioare cu regularitate.

Atunci rochiile flapper au venit la modă

și membrele femeilor au devenit
dintr-o dată vizibile,

gata pentru judecata publică.

Cred că și aceasta este tot un semn.

Că părțile cele mai intime ale unei fete
sunt supuse judecății publice,

supuse criticii,

pentru a fi mai mult despre cum arată
pentru altcineva

decât despre ce simte ea.

Tendința aceasta de epilare a dus
la creșterea numărului de labioplastii.

Labioplastia, care înseamnă scurtarea
labiilor interne și externe,

este operația chirurgicală cu cea mai
rapidă creștere printre adolescente.

A crescut cu 80% între 2014 și 2015,

și pe când fetele sub 18 ani constituie 2%
din toate operațiile plastice,

același eșantion înseamnă 5% din
labioplastii.

Întâmplător, cel mai dorit rezultat,

cel în care labiile exterioare sunt unite
dând aspectul unei scoici,

se numește...

stați așa...

„Barbie”

(Audiența oftează)

Presupun că nu trebuie să vă mai spun

că Barbie e:
a) făcută din plastic

și b) nu are organe genitale.

(Râsete)

Tendința asta a labioplastiilor
e atât de îngrijorătoare,

încât Colegiul American
de Obstetrică și Ginecologie

a publicat o declarație despre procedură,

care este rareori recomandată medical,

nu s-a dovedit a fi sigură

și ale cărei efecte secundare includ
cicatrici, amorțeală, durere

și senzație sexuală diminuată.

Indiscutabil

și din fericire,

numărul fetelor despre care vorbim
este încă destul de mic,

dar poate fi considerat
un prim semnal de alarmă

care ne spune ceva important
despre cum își percep fetele corpul.

Sara McClellan,

psiholog la Universitatea din Michigan,

a creat una din expresiile mele favorite
despre acest subiect:

„Dreptate intimă”.

Implicând că sexul are conotații
atât politice cât și personale,

întocmai ca ideea despre cine spală
vasele la voi acasă

sau cine dă cu aspiratorul.

Şi ridică probleme similare despre
inegalitate,

despre diferențe economice,

violență,

sănătate fizică și mintală.

Dreptatea intimă ne cere să ne gândim

cine e îndreptățit să experimenteze.

Cine e îndreptățit să se bucure
de experiență?

Cine e principalul beneficiar?

Şi cum stabilește fiecare partener
ce înseamnă „destul de bine”?

Sincer, cred că aceste întrebări sunt
înșelătoare și, câteodată, traumatizante

pentru a fi abordate de femei,

dar în discuția despre fete,

mă tot întorceam la ideea
că experiențele lor sexuale timpurii

nu ar trebui să fie ceva
peste care ele să treacă.

În cercetările ei,

McClellan a descoperit că era mai probabil
ca fetele, mai degrabă decât băieții,

să-și măsoare satisfacția folosindu-se
de plăcerea partenerului.

Ele ar spune:

„Dacă el este satisfăcut sexual,

atunci și eu sunt satisfăcută.”

Băieții erau mai predispuși să-și măsoare
satisfacția prin prisma propriului orgasm.

De asemenea, fetele defineau sexul
nesatisfăcător altfel.

În cel mai mare studiu

făcut vreodată despre comportamentul
sexual al americanilor,

fetele au declarat că au simțit durere
în timpul actului sexual

în 30% din ocazii.

Au mai folosit cuvinte ca „deprimant”,

„umilitor”,

„degradant.”

Băieții nu au folosit
acești termeni niciodată.

Deci, când fetele declară că nivelul lor
de satisfacție sexuală

este egal sau chiar mai ridicat
decât al băieților --

și fac asta în studii --

poate fi înșelător.

Dacă o fată pornește de la premisa
că un act sexual nu o să doară,

dorind să se simtă conectată cu partenerul

și așteptându-se ca el să aibă orgasm,

va fi satisfăcută
dacă aceste criterii sunt îndeplinite.

Nu-i nimic greșit în a dori să te simți
conectat cu partenerul tău,

sau a dori să fie fericit,

și orgasmul nu este singurul mod
de a măsura o experiență...

dar absența durerii --

asta e un standard foarte scăzut
pentru propria satisfacție sexuală.

Ascultând toate astea
și gândindu-mă la ele,

mi-am dat seama că facem
un fel de clitoridectomie psihologică

fetelor din Statele Unite.

Încă din copilărie,

părinții de băieți nu au o problemă
să numească toate părțile corpului lor,

sau cel puțin să spună:
„asta este puțulica ta."

Părinții de fete trec
de la buric direct la genunchi,

și lasă toată zona asta nenumită.

(Râsete)

Nu există o metodă mai bună
de a face un lucru tabu

ca nenumirea lui.

Apoi copii merg la orele
de educație sexuală la pubertate

și află că băieții
au erecții și ejaculări,

iar fetele au...

menstruații și sarcini nedorite.

Și mai văd planșa aceea
cu sistemul reproductiv feminin --

o știți, aceea care arată
ca un cap de bou --

(Râsete)

Și care e tot timpul gri între picioare.

Deci, nu spunem niciodată vulvă,

și, cu siguranță, nu spunem
niciodată clitoris.

Nu e o surpriză

că mai puțin de jumătate
din adolescentele între 14 și 17 ani

nu s-au masturbat vreodată.

Iar apoi intră într-o relație

și se așteaptă cumva să creadă
că relațiile sexuale sunt despre ele,

că vor putea să spună clar ce nevoi au,
care le sunt dorințele și limitele.

Nu e realist.

Mai e ceva, totuși.

Implicarea fetelor în plăcerea
partenerului lor rămâne la fel,

indiferent de genul partenerului.

Deci în relații între persoane
de același sex,

dispare decalajul de orgasm.

Și tinerele au orgasme
cu aceeași frecvență ca bărbații.

Lesbienele și bisexualele îmi spun

că s-au simțit libere
să iasă din tipare --

libere să-și creeze o relație
care să funcționeze pentru ele.

Lesbienele au contestat, de asemenea,
și ideea de primă relație sexuală

ca definiție a virginității.

Nu pentru că relațiile sexuale
nu sunt importante,

dar merită să ne gândim
de ce considerăm acest act unic,

pe care multe fete îl asociază
cu disconfortul sau durerea,

să fie pragul
către maturitatea sexuală --

cu atât mai semnificativă,

cu atât mai transformativă
decât orice altceva.

Și merită să ne gândim
cum ajută asta fetele;

dacă le ține la distanță de boli,

constrângere, trădare, atac.

Dacă încurajează
reciprocitatea și dragostea;

ce semnificație are asupra modului
în care percep alte acte sexuale;

dacă le ajută să aibă
mai mult control asupra

și bucurie în experiența lor,

și despre semnificația asupra
adolescenților homosexuali,

care pot avea mai mulți parteneri sexuali,
fără o experiență heterosexuală.

Am întrebat o tânără lesbiană,

„Cum ți-ai dat seama
că nu mai ești virgină?”

Mi-a zis că de pe Google.

(Râsete)

Și nici Google nu era sigur.

(Râsete)

Într-un târziu s-a decis
că nu mai e virgină

dupa ce a avut primul ei orgasm
cu o parteneră.

Atunci m-am gândit --

oaa.

Cum ar fi, dacă pentru o secundă,

am considera că asta e definiția?

Din nou, nu pentru că sexul
nu e important --

bineînțeles că e--

dar nu este singurul lucru important,

și decât să considerăm sexul
o cursă spre un țel,

asta ne ajută să-l regândim
ca o mare de experiențe

care includ căldură, afecțiune, excitare,

dorință, atingeri, intimitate.

Merită să-i întrebăm pe tineri:

cine e mai experimentat sexual?

Cel ce se sărută cu partenerul trei ore

și experimentează
tensiune sexuală și comunicare,

sau cel care se face praf la o petrecere
și are o aventură la întâmplare

doar ca să scape de „virginitate”
înainte de a ajunge la facultate?

Totuși, singurul mod în care se poate
schimba mentalitatea

e să vorbim mai mult cu tinerii
despre sex --

dacă normalizăm aceste discuții,

le integrăm în viața cotidiană,

vorbind despre aceste acte intime
în mod diferit --

la fel cum am schimbat, în mare parte,

felul cum vorbim
despre femei în spațiul public.

Gândiți-vă la un studiu
cu 300 de fete alese aleator

de la o universitate olandeză
și una americană,

două universități asemănătoare,

care vorbesc despre primele lor
experiențe sexuale.

Fetele din Olanda sunt tot ce spunem
că dorim de la fetele noastre.

Au avut mai puține consecințe negative,

ca boli, sarcini, regrete --

și mai multe rezultate pozitive

ca abilitatea de a comunica
cu partenerul lor,

pe care spuneau că îl cunosc foarte bine;

pregătindu-se pentru experiență
în mod responsabil;

simțindu-se bine.

Care era secretul lor?

Fetele din Olanda au spus
că doctorii, profesorii și părinții lor

au vorbit cu ele sincer,

de la o vârstă mică,

despre sex, plăcere și importanța
încrederii reciproce.

Ce e mai important,

deși părinții americani nu sunt
chiar deranjați să vorbească despre sex,

avem tendința de a pune aceste discuții

doar în contextul
riscurilor și pericolelor,

iar părinții olandezi vorbesc de echilibru
între responsabilitate și bucurie.

Trebuie să vă spun că,

în calitate de părinte,

asta m-a afectat mult,

pentru că mi-am dat seama

că dacă nu aș fi fost
implicată în acel studiu,

aș fi vorbit cu copilul
meu despre contracepție,

despre protecție împotriva bolilor,

despre consimţământ,
pentru că sunt un părinte modern,

și m-aș fi gândit ...

am făcut o treabă bună.

Acum știu că nu e suficient.

Știu și ce le doresc fetelor noastre.

Le doresc să perceapă sexualitatea
ca pe o sursă de autocunoaștere,

creativitate și comunicare,

în ciuda riscurilor ei posibile.

Doresc ca ele să se bucure
de senzualitatea corpurilor lor

fără a fi reduse doar la asta.

Le doresc să poată cere ce doresc în pat,

și să și primească.

Le doresc să fie protejate
de sarcini nedorite,

boli,

cruzime.

dezumanizare,

violență.

Dacă sunt agresate,

aș dori să găsească ajutor la școală,

la angajator,

la tribunale.

Cer mult,

dar nu e prea mult.

Ca părinți, profesori,
susținători și activiști,

am crescut o generație de fete
să aibă o voce,

să se aștepte
la un tratament egal în casă,

la școală,

la muncă.

Acum e timpul să cerem dreptate intimă

și în viețile lor personale.

Mulțumesc.

(Aplauze)