De câţiva ani, dezbatem pe plan naţional tema agresiunii sexuale în campusurile universitare. Fără îndoială, este important ca tinerii să înţeleagă regulile de bază ale consimţământului, dar aici se oprește discuţia despre sex. Şi din cauza acestei lipse de informaţie, canalele media și Internetul -- acest nou colț de stradă digital -- ne educă copiii în locul nostru. Dacă dorim cu adevărat ca tinerii să interacţioneze în siguranță, etic, și, da, plăcut, e timpul să discutăm sincer despre ce se întâmplă după „da"; asta înseamnă abordarea celui mai mare tabu dintre toate și discutarea cu tinerii despre capacitatea femeilor de a simți plăcere sexuală și dreptul lor la ea. Da. (Aplauze) Haideți, doamnelor. (Aplauze) Am petrecut trei ani vorbind cu fete cu vârste între 15 și 20 de ani despre atitudinea șii experiența lor sexuală. Ce am descoperit a fost că, deși fetele simt că au dreptul să aibă relații sexuale, nu simt că au neapărat și dreptul să le placă. O studentă în anul II la o facultate de top mi-a spus: „Femeile din familia mea sunt deștepte și puternice. Bunica mea era ca un foc de artificii, mama are o carieră, și eu și sora mea suntem zgomotoase, și asta e puterea noastră feminină” A continuat apoi să-mi descrie viața ei sexuală: un șir de aventuri de o noapte, începând de la 13 ani, care au fost... nu foarte responsabile, nu chiar reciproce și nu plăcute în mod special. A ridicat din umeri. „Cred că nouă fetelor ni se dă acest rol social de ființe docile care nu-și exprimă nevoile și dorințele.” „Stai o clipă,” i-am spus. „Nu mi-ai spus tu acum ce femeie deșteaptă și puternică ești?” A ezitat. „Presupun că da,” a spus într-un final, „nimeni nu mi-a spus că să fii deșteaptă și puternică se aplică și la sex”. Ar trebui să menționez de la început că în ciuda freneziei, adolescenții nu au relații sexuale mai dese sau de la o vârstă mai mică decât o făceau acum 25 de ani. Au, totuși, un alt comportament. Şi când ignorăm acest lucru, când îl etichetăm ca „nefiind sex”, lăsăm o ușă deschisă către un comportament riscant și lipsă de respect. Acest lucru este valabil în special pentru sexul oral, considerat de adolescenți mai puțin intim decât contactul sexual. Fetele obișnuiesc să-mi spună: „Nu-i mare lucru”, de parcă toate au citit aceleași instrucțiuni -- cel puțin dacă băieții erau beneficiarii. Femeile tinere au destule motive pentru a participa. Se simțeau dorite; era un mod de a le ridica statutul social. Câteodată, era un mod de a scăpa dintr-o situație stânjenitoare. După cum mi-a spus un boboc de la colegiul West Coast: „O fată îi va face felație unui tip la sfârșitul serii pentru că nu vrea să se culce cu el, iar el se așteaptă să fie satisfăcut. Deci, dacă vreau ca el să plece și nu vreau să se întâmple nimic...” Am auzit atâtea povești cu fete care făceau sex oral unilateral, încât am început să mă întreb: „Cum ar fi dacă, ori de câte ori ești cu un tip, ți-ar cere să-i aduci un pahar cu apă de la bucătărie, dar el nu ți-ar aduce niciodată unul -- sau ți-ar aduce, și ar fi cam așa... „vrei să îți uh...?” Ştiți voi, total reticent. Nu ați accepta asta. Dar nu întotdeauna băieții nu voiau să o facă. Fetele nu voiau ca ei să o facă. Se simțeau rușinate de organele lor genitale. Simțeau că erau, simultan, și dezgustătoare și sacre. Ce simțeau despre organele lor genitale are legătură directă cu cât de mult se bucură de sex. Totuși, Debby Herbenick, cercetător la Universitatea Indiana, crede că imaginea fetelor despre organele lor genitale e sub asediu, cu o presiune mai mare ca oricând de a le considera inacceptabile în starea lor naturală. Conform cercetărilor, aproape 75% din studente se epilează inghinal -- complet -- cel puțin o dată, și mai mult de 50% fac asta cu regularitate. Fetele îmi spun că epilarea le face să se simtă mai curate, că e alegerea lor personală. Deși, m-aș mira ca lăsate singure pe o insulă pustie, ar vrea să-și petreacă timpul așa. (Râsete) Şi cercetând mai mult, am descoperit un motiv mai sumbru: evitarea umilinței. „Băieții reacționează de parcă i-ar dezgusta," mi-a spus o tânără. „Nu vrei să se vorbească despre tine așa." Creșterea tendinței de epilare inghinală mi-a amintit de anii 1920, când femeile au început să se epileze axilar și pe picioare cu regularitate. Atunci rochiile flapper au venit la modă și membrele femeilor au devenit dintr-o dată vizibile, gata pentru judecata publică. Cred că și aceasta este tot un semn. Că părțile cele mai intime ale unei fete sunt supuse judecății publice, supuse criticii, pentru a fi mai mult despre cum arată pentru altcineva decât despre ce simte ea. Tendința aceasta de epilare a dus la creșterea numărului de labioplastii. Labioplastia, care înseamnă scurtarea labiilor interne și externe, este operația chirurgicală cu cea mai rapidă creștere printre adolescente. A crescut cu 80% între 2014 și 2015, și pe când fetele sub 18 ani constituie 2% din toate operațiile plastice, același eșantion înseamnă 5% din labioplastii. Întâmplător, cel mai dorit rezultat, cel în care labiile exterioare sunt unite dând aspectul unei scoici, se numește... stați așa... „Barbie” (Audiența oftează) Presupun că nu trebuie să vă mai spun că Barbie e: a) făcută din plastic și b) nu are organe genitale. (Râsete) Tendința asta a labioplastiilor e atât de îngrijorătoare, încât Colegiul American de Obstetrică și Ginecologie a publicat o declarație despre procedură, care este rareori recomandată medical, nu s-a dovedit a fi sigură și ale cărei efecte secundare includ cicatrici, amorțeală, durere și senzație sexuală diminuată. Indiscutabil și din fericire, numărul fetelor despre care vorbim este încă destul de mic, dar poate fi considerat un prim semnal de alarmă care ne spune ceva important despre cum își percep fetele corpul. Sara McClellan, psiholog la Universitatea din Michigan, a creat una din expresiile mele favorite despre acest subiect: „Dreptate intimă”. Implicând că sexul are conotații atât politice cât și personale, întocmai ca ideea despre cine spală vasele la voi acasă sau cine dă cu aspiratorul. Şi ridică probleme similare despre inegalitate, despre diferențe economice, violență, sănătate fizică și mintală. Dreptatea intimă ne cere să ne gândim cine e îndreptățit să experimenteze. Cine e îndreptățit să se bucure de experiență? Cine e principalul beneficiar? Şi cum stabilește fiecare partener ce înseamnă „destul de bine”? Sincer, cred că aceste întrebări sunt înșelătoare și, câteodată, traumatizante pentru a fi abordate de femei, dar în discuția despre fete, mă tot întorceam la ideea că experiențele lor sexuale timpurii nu ar trebui să fie ceva peste care ele să treacă. În cercetările ei, McClellan a descoperit că era mai probabil ca fetele, mai degrabă decât băieții, să-și măsoare satisfacția folosindu-se de plăcerea partenerului. Ele ar spune: „Dacă el este satisfăcut sexual, atunci și eu sunt satisfăcută.” Băieții erau mai predispuși să-și măsoare satisfacția prin prisma propriului orgasm. De asemenea, fetele defineau sexul nesatisfăcător altfel. În cel mai mare studiu făcut vreodată despre comportamentul sexual al americanilor, fetele au declarat că au simțit durere în timpul actului sexual în 30% din ocazii. Au mai folosit cuvinte ca „deprimant”, „umilitor”, „degradant.” Băieții nu au folosit acești termeni niciodată. Deci, când fetele declară că nivelul lor de satisfacție sexuală este egal sau chiar mai ridicat decât al băieților -- și fac asta în studii -- poate fi înșelător. Dacă o fată pornește de la premisa că un act sexual nu o să doară, dorind să se simtă conectată cu partenerul și așteptându-se ca el să aibă orgasm, va fi satisfăcută dacă aceste criterii sunt îndeplinite. Nu-i nimic greșit în a dori să te simți conectat cu partenerul tău, sau a dori să fie fericit, și orgasmul nu este singurul mod de a măsura o experiență... dar absența durerii -- asta e un standard foarte scăzut pentru propria satisfacție sexuală. Ascultând toate astea și gândindu-mă la ele, mi-am dat seama că facem un fel de clitoridectomie psihologică fetelor din Statele Unite. Încă din copilărie, părinții de băieți nu au o problemă să numească toate părțile corpului lor, sau cel puțin să spună: „asta este puțulica ta." Părinții de fete trec de la buric direct la genunchi, și lasă toată zona asta nenumită. (Râsete) Nu există o metodă mai bună de a face un lucru tabu ca nenumirea lui. Apoi copii merg la orele de educație sexuală la pubertate și află că băieții au erecții și ejaculări, iar fetele au... menstruații și sarcini nedorite. Și mai văd planșa aceea cu sistemul reproductiv feminin -- o știți, aceea care arată ca un cap de bou -- (Râsete) Și care e tot timpul gri între picioare. Deci, nu spunem niciodată vulvă, și, cu siguranță, nu spunem niciodată clitoris. Nu e o surpriză că mai puțin de jumătate din adolescentele între 14 și 17 ani nu s-au masturbat vreodată. Iar apoi intră într-o relație și se așteaptă cumva să creadă că relațiile sexuale sunt despre ele, că vor putea să spună clar ce nevoi au, care le sunt dorințele și limitele. Nu e realist. Mai e ceva, totuși. Implicarea fetelor în plăcerea partenerului lor rămâne la fel, indiferent de genul partenerului. Deci în relații între persoane de același sex, dispare decalajul de orgasm. Și tinerele au orgasme cu aceeași frecvență ca bărbații. Lesbienele și bisexualele îmi spun că s-au simțit libere să iasă din tipare -- libere să-și creeze o relație care să funcționeze pentru ele. Lesbienele au contestat, de asemenea, și ideea de primă relație sexuală ca definiție a virginității. Nu pentru că relațiile sexuale nu sunt importante, dar merită să ne gândim de ce considerăm acest act unic, pe care multe fete îl asociază cu disconfortul sau durerea, să fie pragul către maturitatea sexuală -- cu atât mai semnificativă, cu atât mai transformativă decât orice altceva. Și merită să ne gândim cum ajută asta fetele; dacă le ține la distanță de boli, constrângere, trădare, atac. Dacă încurajează reciprocitatea și dragostea; ce semnificație are asupra modului în care percep alte acte sexuale; dacă le ajută să aibă mai mult control asupra și bucurie în experiența lor, și despre semnificația asupra adolescenților homosexuali, care pot avea mai mulți parteneri sexuali, fără o experiență heterosexuală. Am întrebat o tânără lesbiană, „Cum ți-ai dat seama că nu mai ești virgină?” Mi-a zis că de pe Google. (Râsete) Și nici Google nu era sigur. (Râsete) Într-un târziu s-a decis că nu mai e virgină dupa ce a avut primul ei orgasm cu o parteneră. Atunci m-am gândit -- oaa. Cum ar fi, dacă pentru o secundă, am considera că asta e definiția? Din nou, nu pentru că sexul nu e important -- bineînțeles că e-- dar nu este singurul lucru important, și decât să considerăm sexul o cursă spre un țel, asta ne ajută să-l regândim ca o mare de experiențe care includ căldură, afecțiune, excitare, dorință, atingeri, intimitate. Merită să-i întrebăm pe tineri: cine e mai experimentat sexual? Cel ce se sărută cu partenerul trei ore și experimentează tensiune sexuală și comunicare, sau cel care se face praf la o petrecere și are o aventură la întâmplare doar ca să scape de „virginitate” înainte de a ajunge la facultate? Totuși, singurul mod în care se poate schimba mentalitatea e să vorbim mai mult cu tinerii despre sex -- dacă normalizăm aceste discuții, le integrăm în viața cotidiană, vorbind despre aceste acte intime în mod diferit -- la fel cum am schimbat, în mare parte, felul cum vorbim despre femei în spațiul public. Gândiți-vă la un studiu cu 300 de fete alese aleator de la o universitate olandeză și una americană, două universități asemănătoare, care vorbesc despre primele lor experiențe sexuale. Fetele din Olanda sunt tot ce spunem că dorim de la fetele noastre. Au avut mai puține consecințe negative, ca boli, sarcini, regrete -- și mai multe rezultate pozitive ca abilitatea de a comunica cu partenerul lor, pe care spuneau că îl cunosc foarte bine; pregătindu-se pentru experiență în mod responsabil; simțindu-se bine. Care era secretul lor? Fetele din Olanda au spus că doctorii, profesorii și părinții lor au vorbit cu ele sincer, de la o vârstă mică, despre sex, plăcere și importanța încrederii reciproce. Ce e mai important, deși părinții americani nu sunt chiar deranjați să vorbească despre sex, avem tendința de a pune aceste discuții doar în contextul riscurilor și pericolelor, iar părinții olandezi vorbesc de echilibru între responsabilitate și bucurie. Trebuie să vă spun că, în calitate de părinte, asta m-a afectat mult, pentru că mi-am dat seama că dacă nu aș fi fost implicată în acel studiu, aș fi vorbit cu copilul meu despre contracepție, despre protecție împotriva bolilor, despre consimţământ, pentru că sunt un părinte modern, și m-aș fi gândit ... am făcut o treabă bună. Acum știu că nu e suficient. Știu și ce le doresc fetelor noastre. Le doresc să perceapă sexualitatea ca pe o sursă de autocunoaștere, creativitate și comunicare, în ciuda riscurilor ei posibile. Doresc ca ele să se bucure de senzualitatea corpurilor lor fără a fi reduse doar la asta. Le doresc să poată cere ce doresc în pat, și să și primească. Le doresc să fie protejate de sarcini nedorite, boli, cruzime. dezumanizare, violență. Dacă sunt agresate, aș dori să găsească ajutor la școală, la angajator, la tribunale. Cer mult, dar nu e prea mult. Ca părinți, profesori, susținători și activiști, am crescut o generație de fete să aibă o voce, să se aștepte la un tratament egal în casă, la școală, la muncă. Acum e timpul să cerem dreptate intimă și în viețile lor personale. Mulțumesc. (Aplauze)