Newton Aduaka spune povestea lui Ezra

Regizorul Newton Aduaka prezintă părţi din puternicul şi liricul său film "Ezra", despre un copil-soldat din Sierra Leone.

E foarte ciudat pentru mine, pentru că nu sunt obişnuit să fac asta.

Eu stau de obicei de cealaltă parte a reflectoarelor,

iar acum sunt presiunea pe care o pun asupra altor persoane. Şi e greu...

Vorbitorul anterior, după opinia mea,

a prezentat un fundal potrivit despre

impulsul din spatele muncii mele, ceea ce mă motivează şi senzaţia că sunt pierdut

şi încercarea de a găsi răspunsurile la marile întrebări.

Dar asta pentru mine... să vin aici, să fac asta,

pare... Este un sculptor pe care îl apreciez foarte mult, Giacometti,

care, după mulţi ani trăiţi în Franţa, a învăţat,

a studiat şi a muncit, s-a întors acasă şi a fost întrebat ce a produs de fapt.

Ce ai făcut în atâţia ani petrecuţi departe?

El a arătat câteva figurine.

Şi, desigur, ei au spus: "Ţi-ai petrecut atâţia ani făcând asta?"

"Noi ne aşteptam la capodopere uriaşe!"

M-a uimit să înţeleg că în acele mici piese

era împletirea vieţii, căutărilor, gândurilor unui om, totul...

dar la o scară redusă, mică.

Într-un fel, aşa mă simt şi eu.

Simt că mă întorc acasă să vorbesc

despre ce am făcut în 20 de ani petrecuţi departe.

Şi voi începe cu o mică mostră din ceea ce am făcut:

câteva filme... nu-i mare lucru,

două filme artistice şi câteva scurtmetraje.

Voi începe cu primul material.

(Video) Femeia: "Distrug vieţi", spunea mama.

O iubesc, să ştii.

Nici măcar nu e mama mea naturală.

Mama şi tatăl meu naturali m-au părăsit

şi s-au tirat înapoi în Nigeria.

E diavolul în mine, Court.

Court: Dormi!

Femeia: Ai fost vreodată?

Court: Unde?

Femeia: În Nigeria.

Court: Niciodată.

Mama îşi dorea,

dar nu şi-a permis.

Femeia: Îmi doresc să mă pot duce.

Simt că aş fi fericită acolo.

De ce toată lumea se descotoroseşte de mine?

Court: Eu nu vreau să mă descotorosesc de tine.

Femeia: Nu ai nevoie de mine.

Dar eşti prea orb să observi asta acum.

Băiatul: Ce faci toată ziua?

Marcus: Citesc.

Băiatul: Şi nu te plictiseşti?

Şi de ce nu ai nicio slujbă?

Marcus: M-am pensionat.

Băiatul: Şi?

Marcus: Mi-am făcut datoria faţă de Regină şi patrie, acum muncesc pentru mine.

Băiatul: Nu, acum stai ca un vagabond toată ziua.

Marcus: Pentru că fac ce îmi place?

Băiatul: Uite ce e, omule! Cititul nu-ţi dă de mâncare.

Şi, mai ales, nu hrăneşte obiceiul de a fuma marijuana.

Marcus: Îmi hrăneşte mintea şi sufletul.

Băiatul: Să mă cert cu tine e pierdere de timp, Marcus.

Marcus: Eşti rapper, nu-i aşa?

Băiatul: Da.

Marcus: Un poet al timpurilor moderne.

Băiatul: Da, se poate spune şi aşa.

Marcus: Şi despre ce vorbeşti?

Băiatul: Ce vrea să-nsemne asta?

Marcus: Simplu. Despre ce cânţi?

Băiatul: Despre realitate, omule.

Marcus: A cui realitate?

Băiatul: Nenorocita mea de realitate.

Marcus: Vorbeşte-mi despre realitatea ta.

Băiatul: Rasism, opresiune, oameni ca mine care nu au nicio şansă în viaţă.

Marcus: Şi ce soluţii oferi? Treaba poetului nu e doar să...

Băiatul: Omule, luptă cu puterea! Simplu: aruncă-i pe nemernici până la cer.

Marcus: Cu un AK-47?

Băiatul: Dacă aşa avea unul, omule. Sigur că da!

Marcus: Câţi soldaţi ai recrutat să lupte în acest război cu tine?

Băiatul: Marcus, ştii la ce mă refer.

Marcus: Când cineva recurge la blasfemii

este un semn sigur al inabilităţii de a se exprima.

Băiatul: Vezi, mă enervezi la culme acum, omule!

Marcus: Panterele...

Băiatul: Panterele?

Nişte tipi tari care se săturaseră de supremaţia albilor şi prostiile lor

şi s-au dus să ardă pe cineva.

Ce tare, omule! Am văzut filmul. Şmecher! Ce?

Regizor 1: Am văzut ultimul lui film.

Épuise, nu?

Femeia 1: Da.

R1: Nu vreau să fac o glumă proastă, dar e de fapt épuisé.

Epuisé - obosit, extenuat, sătul.

Regizor 2: Nu poţi să taci?

Spune-mi drept, ce au filmele mele?

Să mergem!

F 1: Sunt varză.

Femeia 2: Sunt varză? Dar ale tale?

Cum, cum? Ce zici?

Ce părere ai despre filmele tale?

R1: Filmele mele sunt în regulă, merg.

Mai bune decât să fac documentare pe care nu le vede nimeni.

Ce naiba tot spui acolo?

Ţi-ai mişcat vreodată fundul de la Hollywood,

să mergi să filmezi ceva real?

Adormi oamenii.

Visează la prostii.

(Aplauze)

Newton Aduaka: Mulţumesc! Primul clip chiar

încearcă să capteze ce este cinematograful pentru mine

şi de unde provin în ceea ce priveşte cinematografia.

În prima parte este o tânără care vorbeşte despre Nigeria,

despre faptul că acolo ar fi fericită.

Acestea sunt sentimentele cuiva care a fost departe de casă.

Am trecut şi eu prin asta şi încă mai trec prin aşa ceva.

Am fost plecat de acasă de ceva timp, de vreo cinci ani.

În total, am fost plecat 20 de ani.

Şi este foarte...

şi brusc... acesta a fost făcut în 1997,

aceea e perioada Abacha, dictatura militară,

cea mai urâtă parte din istoria Nigeriei, istoria post-colonială.

Pentru ca această fată să aibă asemenea vise

este pur şi simplu cum păstrăm ideea despre ce reprezintă acasă.

Este întrucâtva romantic, dar mi se pare frumos,

pentru că ai nevoie să te sprijini de ceva,

mai ales într-o societate în care te simţi înstrăinat.

Asta ne duce la următorul fragment, în care un tânăr

vorbeşte despre lipsa oportunităţilor, să trăieşti, ca negru, în Europa,

tavanul de sticlă despre care ştim cu toţii, despre care vorbim toţi

şi realitatea lui.

Din nou, a fost a mea.. eu gândindu-mă la...

era, iarăşi, timpul multiculturalismului în Marea Britanie

şi era un termen la modă... Încercam să spun

ce înseamnă mai exact acest multiculturalism în viaţa de zi cu zi a oamenilor.

Şi ce ar face un copil...

Ce ar crede un copil ca Jamie, tânărul,

cu toată această furie acumulată în interiorul lui?

Ce se întâmplă cu ea?

Desigur, ceea ce se întâmplă e violenţa

pe care o vedem când vorbim despre ghetouri

şi vorbim de South Central L.A. şi astfel de lucruri

şi, până la urmă, când sunt canalizate,

evoluează şi se manifestă sub formă de revolte,

cum a fost cea de acum doi ani din Franţa, unde trăiesc eu,

care a şocat pe toată lumea, căci toţi s-au gândit:

"Franţa este o societate liberală."

Dar am locuit în Anglia timp de 18 ani.

Am trăit în Franţa vreo 4 ani şi mă simt

ca aruncat 20 de ani în trecut, trăind în Franţa.

Apoi, al treilea fragment este pentru mine întrebarea:

Ce este cinematograful pentru tine? Ce faci cu cinematografia?

Este un tânăr regizor de la Hollywood, cu prietenii lui,

colegi creatori de film, discutând despre ce înseamnă cinematografia.

Presupun că asta mă duce la ultimul fragment,

ce înseamnă cinematografia pentru mine.

Am început viaţa în 1966,

cu câteva luni înainte de Biafran, care a durat 3 ani

şi au fost 3 ani de război.

Totul,

întreaga copilărie duce la următorul fragment.

(Video) Voce: Onicha, fugi la şcoală cu fratele tău!

Onicha: Da, mamă.

Comandantul: Soldaţi, veţi lupta într-o bătălie,

aşa că trebuie să fiţi pregătiţi şi gata să muriţi.

Trebuie să fiţi...

Copii-soldaţi: Pregătiţi şi gata să murim.

C: Succesul, schimbarea nu vine decât prin ţeava armei.

CS: Ţeava armei!

C: Asta e arma.

CS: Asta e arma.

C: Asta e o puşcă AK-47. Asta e viaţa voastră.

Asta e viaţa voastră. Asta... e... viaţa voastră.

Ezra: Ne-au dat drogul special. Noi îi spunem himera.

Amfetamine.

Soldaţi: Vine ploaia, vine soarele, soldaţii se duc.

Am spus vine ploaia, vine soarele, soldaţii se duc.

Am mers dintr-un sat în altul... trei sate.

Nu îmi amintesc cum am ajuns acolo.

Martor: Am mers şi mers timp de două zile.

Nu am mâncat.

Nu era mâncare, doar puţin orez.

Fără mâncare... mi s-a făcut rău.

Injecţia ne făcea să nu mai gândim.

Dumnezeu ne va ierta.

Ştie că nu ştiam. Nu ştiam!

Preşedintele comitetului: Îţi aminteşti ziua de 6 iulie 1999?

Ezra: Nu îmi amintesc.

Diferite voci: Vei muri! Vei muri! (Ţipete)

Onicha: Ezra! (Ezra: Onicha! Onicha!)

Diferite voci: ♫ Nu ne trebuie alte necazuri♫

♫Gata cu necazurile♫

Mi-au omorât mama.

Nenorociţii de Mende.

(Ţipete)

Ea cine este?

Eu.

De ce îmi dai astea?

Ca să nu te mai holbezi la mine.

Povestea mea este cam complicată.

Interesant.

Miriam e însărcinată.

Ştii ce eşti? Un crocodil.

Gură mare, picioare scurte.

În faţa lui Rufus eşti Ezra laşul.

Nu are grijă de trupele lui.

Trupe, aduceţi ultimul omagiu. Salut!

Deschide ochii, Ezra!

Şi un orb vede că diamantele ajung în buzunarul lui.

♫ Nu ne trebuie alte necazuri♫

Scoate idiotul ăsta afară!

Să înţeleg că pregăteşti un atac major?

Trebuie să fie mina.

Fata ta este aici.

Foarte bine, foarte bine!

Pentru asta ai venit, nu?

Ai de gând să te întorci la luptă, nu?

♫ Nu ne trebuie alte necazuri♫

♫ Gata cu necazurile ♫

♫ Nu ne trebuie alte necazuri♫

♫ Gata cu necazurile ♫

Treziţi-vă! Toată lumea, trezirea! Blocaj rutier!

♫ Nu ne trebuie alte... ♫

Preşedintele comisiei: Sperăm, cu ajutorul tău şi al celorlalţi, că această comisie

va ajunge departe cu înţelegerea cauzelor războiului rebelilor.

Mai mult, să înceapă un proces de vindecare şi, în final...

ca act de încheiere a unei perioade groaznice din istoria acestei ţări.

Începutul speranţei.

Dle Ezra Gelehun, ridicaţi-vă, vă rog!

Spuneţi acestei comisii numele şi vârsta.

Ezra: Mă numesc Ezra Gelehun.

Am 15 sau 16 ani. Nu îmi amintesc.

Întrebaţi-o pe sora mea. E vraci. Ea ştie tot.

(Sora: 16)

PC: Dl. Gelehun, vă amintesc că nu sunteţi judecat aici

pentru crimele comise.

E: Luptam pentru libertatea noastră.

Dacă uciderea într-un război este o crimă,

atunci trebuie să acuzaţi toţi soldaţii din lume.

Într-adevăr, războiul este o crimă, dar nu eu l-am pornit.

Sunteţi general în retragere, nu-i aşa?

PC: Da, e corect.

E: Atunci şi dv. ar trebui să fiţi judecat.

Guvernul nostru era corupt.

Lipsa educaţiei era metoda lor de control al puterii.

Dacă îmi permiteţi, la dv. în ţară se plăteşte educaţia?

PC: Nu, nu plătim.

E: Sunteţi mai bogaţi decât noi.

Dar noi plătim pentru şcoală.

Ţara dv. vorbeşte despre democraţie,

dar susţineţi guverne corupte ca al nostru.

De ce? Pentru că ne vreţi diamantele.

Întrebaţi dacă a văzut cineva din această sală un diamant veritabil înainte.

Nu.

PC: Dle Gelehun, vă amintesc că nu sunteţi judecat aici, azi.

Nu sunteţi în proces.

E: Atunci daţi-mi drumul.

PC: Nu pot face asta, fiule.

E: Atunci sunteţi mincinos.

(Aplauze)

NA: Mulţumesc! Vreau să vă spun repede că ideea mea de aici

este că, deşi facem nişte progrese enorme,

pe care le consider oportune...

Africa ar trebui să avanseze, dar trebuie să ţinem minte,

ca să nu ne mai întoarcem aici.

Mulţumesc!

Emeka Okafor: Mulţumesc, Newton!

(Aplauze)

O temă care iese puternic în evidenţă

în fragmentul privit este sentimentul de puternică traumă psihologică a tânărului

care trebuie să joace acest rol de copil-soldat.

Având în vedere locul de unde provii

şi când ne gândim că nu este luat în serios

atât cât ar trebui, ce ai de spus în legătură cu asta?

NA: De-a lungul cercetărilor mele, chiar am petrecut

ceva timp în Sierra Leone studiind asta.

Îmi amintesc că am cunoscut mulţi copii-soldaţi,

foşti combatanţi, cum le place să fie numiţi.

Am cunoscut activişti psiho-sociologi care au lucrat cu ei.

Am cunoscut psihiatri care şi-au petrecut timpul cu ei,

activişti, ONG-uri, de toate.

Dar îmi amintesc, în cursul zborului înapoi după ultima călătorie,

am început să plâng şi m-am gândit

că dacă orice copil din vest, occidental,

ar trece o singură zi prin ce au trecut aceşti copii,

ar face terapie tot restul vieţii lor.

Pentru mine, gândul că îi avem pe toţi aceşti copii...

este o generaţie, avem o întreagă generaţie de copii

care au trecut prin atâtea traume psihologice sau vătămări,

iar Africa trebuie să trăiască cu asta.

Dar spun să luăm în seamă

şi toate aceste progrese mari,

toate aceste declaraţii de mari progrese.

Asta cred eu.

EO: Îţi mulţumim din nou că ai apărut pe scena TED.

A fost un fragment foarte impresionant.

NA: Mulţumesc!

EO: Mulţumesc!

(Aplauze)