Sarah-Jayne Blakemore: Misterioasele căi ale creierului adolescent

De ce par adolescenții atât de impulsivi, atât de puțin conștienți față de adulți? Cercetătoarea în neuroștiință cognitivă Sarah-Jayne Blakemore compară cortexul prefrontal la adolescenți și adulți pentru a releva că tipicul comportament adolescent e cauzat de creșterea și dezvoltarea creierului.

Acum 15 ani se presupunea

că marea parte a dezvoltării creierului

are loc în primii ani de viață.

Cu 15 ani în urmă, nu puteam privi

în interiorul creierului uman viu

să urmărim dezvoltarea pe parcursul vieții.

În ultima decadă, datorită progreselor

în tehnologia de imagistică a creierului,

ca rezonanța magnetică nucleară sau RMN,

neuroștiința a început să investigheze creierul uman

de toate vârstele și să înregistreze schimbările

din structura și funcția creierului.

Folosim RMN-ul structural ca să vedem secţiuni

cu foarte mare rezoluție în interiorul creierului uman

și să putem întreba:

câtă materie cenușie conține creierul

și cum se modifică cu vârsta?

De asemenea, folosim RMN-ul funcțional, numit RMNf,

să înregistrăm un video, un film al activității cerebrale

în timp ce participanții

gândesc, simt sau percep ceva.

Multe laboratoare din lume fac asemenea cercetări,

astfel că în prezent avem o imagine bogată și detaliată

a felului cum se dezvoltă creierul uman.

Această imagine a schimbat radical

felul cum percepem dezvoltarea creierului,

relevând că nu are loc în întregime în copilărie.

În schimb, creierul continuă să se dezvolte

în timpul adolescenței și după vârsta de 20-30 de ani.

Adolescența e definită ca perioada vieții ce începe

cu schimbările biologice, hormonale, fizice din pubertate

și sfârșește la vârsta când tânărul dobândește

un rol stabil și independent în societate.

(Râsete)

Poate dura multă vreme. (Râsete)

Partea creierului care suferă schimbările cele mai dramatice

în timpul adolescenței este cortexul prefrontal.

Acesta e un model al creierului uman,

iar acesta e cortexul prefrontal, exact în față.

Cortexul prefrontal e o zonă interesantă a creierului.

E proporțional mai mare la oameni decât la alte specii

și e implicată într-o gamă de funcții cognitive

de nivel înalt, cum sunt luarea de decizii,

planificarea pentru ziua următoare,

săptămâna viitoare sau anul viitor,

inhibând comportamentul inacceptabil,

nepoliticos sau prostesc.

E de asemenea implicat în interacțiile sociale,

în înțelegerea altor oameni și în conștiința de sine.

Studii RMN urmărind dezvoltarea acestei regiuni

au arătat că într-adevăr trece printr-o dezvoltare dramatică

în timpul adolescenței.

Dacă privești volumul materiei cenușii, de exemplu,

volumul crește de la vârsta de 4 la 22 de ani,

se mărește în copilărie, după cum se vede în grafic.

Atinge un maxim în prima parte a adolescenței.

Săgețile arată creșterea maximă a volumului

materiei cenușii în cortexul prefrontal.

Vârful apare cu doi ani mai târziu la băieți comparativ cu fetele,

probabil pentru că băieții intră în pubertate

în medie cu doi ani mai târziu decât fetele.

În adolescență există un declin semnificativ

în materia cenușie din cortexul prefrontal.

Poate nu sună bine, dar de fapt

acesta e un proces de dezvoltare important,

pentru că materia cenușie conține corpul celular

și conexiunile dintre celule, sinapsele, iar declinul volumului

materiei cenușii din cortexul prefrontal

se presupune că ar corespunde cu ajustările sinaptice,

cu eliminarea sinapselor nedorite.

E un proces important, parțial dependent

de mediul în care se află animalul sau omul.

Sinapsele folosite se întăresc,

iar sinapsele nefolosite în acel mediu

sunt eliminate.

Puteți gândi ca la tăierea unei tufe de trandafiri.

Elimini ramurile slabe astfel încât ce rămâne,

ramurile importante, să crească mai viguroase.

Acest proces care realizează eficient acordul fin

al creierului funcție de mediul specific speciei,

se petrece în cortexul prefrontal și în alte părți ale creierului

în perioada adolescenței umane.

Al doilea set de investigații folosit pentru observarea

modificărilor creierului de adolescent e RMN-ul funcțional,

care permite observarea modificărilor în activitatea cerebrală odată cu vârsta.

Vă dau un exemplu din laboratorul meu.

În laboratorul meu ne interesează creierul social,

adică rețeaua cerebrală pe care o folosim

pentru înţelegerea și interacționarea cu ceilalţi.

Vreau să vă arăt o fotografie a unui joc de fotbal

ca să ilustrez două aspecte ale funcționării creierului relațional.

Acesta e un joc de fotbal. (Râsete)

Michael Owen a ratat un gol și s-a aruncat la pământ.

Primul aspect al creierului social,

intuitiv ilustrat în poză, este cât de automate

și instinctive sunt reacțiile emoționale sociale.

Într-o fracțiune de secundă de la ratarea golului lui Michael Owen,

toată lumea face același lucru cu mâinile și fețele,

chiar Michael Owen pe iarbă

face același lucru cu brațele,

și probabil are o expresie facială similară,

singurii care nu o fac

sunt tipii în galben din spate -- (Râsete) --

cred că sunt în tribuna greșită a stadionului.

Aceia au o altă reacție emoțională socială

pe care toți o recunoaștem instantaneu, acesta fiind

al doilea aspect al creierului social ilustrat în imagine,

cât de buni suntem să citim comportamentul altor oameni,

acțiunile, gesturile, expresiile faciale,

intuind emoțiile și starea mentală care le determină.

Nu trebuie să întrebi pe niciunul din acei indivizi.

Ai o bună intuiție a ceea ce simt și gândesc

în exact acest moment.

Asta-i ce ne interesează în laboratorul meu.

Aducem adolescenți și adulți în laborator

să le scanăm creierul, le dăm o sarcină care implică

considerarea altor oameni, a minții lor, a stărilor mentale

şi emoțiilor lor. O descoperire confirmată repetat

de noi și de alte laboratoare din lume,

e că partea cortexului prefrontal,

numită cortex medial prefrontal, albastrul în imagine,

care e exact în mijlocul cortexului prefrontal,

în mijlocul capului,

e mai activă la adolescenți

când iau decizii și se gândesc la alții

decât este la adulți.

Acest rezultat se bazează pe 9 studii ale unor laoboaratoare diferite din lume.

Toate arată același lucru, anume că activitatea

din aria prefrontală mediană descrește

în timpul adolescenței.

Credem că se datorează faptului că adolescenții și adulții

folosesc o abordare mentală diferită,

o strategie cognitivă diferită în luarea deciziilor sociale.

O modalitate de analiză sunt studiile comportamentale

în care aducem oamenii în laborator

și le dăm o sarcină comportamentală.

Un exemplu de test folosit în laborator:

imaginați-vă că sunteți participant într-unul din experimente.

Veniți în laborator,

vedeți această temă computerizată.

În acest test vedeți un set de rafturi.

Există obiecte pe unele rafturi,

și observați un individ în spatele rafturilor,

care nu vede anumite obiecte.

Sunt acoperite din perspectiva lui

cu piese gri de lemn.

Acesta e setul de rafturi văzut din direcția lui.

El vede doar câteva obiecte,

iar tu vezi mai multe.

Treaba ta e să muți obiectele.

Instructorul din spatele rafturilor

te va direcționa să muți unele obiecte, dar reține,

nu-ți va cere să muți obiecte pe care nu el le vede.

Asta introduce o situație interesantă

întrucât există un gen de conflict

între perspectiva ta și cea a instructorului.

Imaginează-ți că-ți cere să muți camionul de sus, la dreapta.

Sunt trei camioane acolo. Instinctiv,

vei merge către camionul alb, pentru că acela e sus

din perspectiva ta, dar apoi trebuie să-ți amintești:

„Oh, el nu vede acel camion, trebuie că se referă

la cel albastru”, camionul de sus din perspectiva lui.

Credeți sau nu, adulți

normali, sănătoși, inteligenți ca voi fac greșeli

50% la acest gen de test.

Mută camionul alb în loc de cel albastru.

Dăm acest test adolescenților și adulților,

și cu o condiție de control

în care nu există instructor, ci o regulă.

Le spunem: „Vei face același lucru, dar fără instructor.

Ignoră obiectele

cu fundal gri.”

E aceeași situație, dar în situația fără instructor

ei trebuie să-și amintească

această regulă arbitrară, pe când

în prezenţa instructorului

trebuie să considere perspectiva lui

ca să-și ghideze acțiunea.

Vă arăt procentul de eroare

într-un studiu de dezvoltare pe care l-am făcut,

pentru vârstele între 7 ani și maturitate.

Veți vedea procentul de eroare

la adulți în ambele situații,

griul e situația cu instructor în care

adulți inteligenți greşesc 50%,

dar fac mai puține greșeli fără instructor,

când trebuie doar să-și amintească regula

de a ignora fundalul gri.

Aceste două condiții se dezvoltă în exact același fel.

Între sfîrșitul copilăriei și mijlocul adolescenței

apare o îmbunătățire, cu alte cuvinte

o reducere a erorilor, în ambele tipuri de teste,

în ambele condiții.

Dar când compari ultimele două grupuri,

cei de adolescență medie și adulții, lucrurile devin interesante.

Aici nu există îmbunătățire

în situația fără instructor.

Cu alte cuvinte, tot ce ai nevoie ca să-ți amintești regula

și s-o aplici e pe deplin dezvoltat

până în adolescența medie.

În contrast, dacă te uiți la ultimele două bare gri,

apare o îmbunătățire semnificativă în prezența instructorului

între adolescența medie și maturitate.

Îneamnă că abilitatea de a lua în considerare perspectiva

altcuiva în scopul de a ghida coportamentul în desfășurare,

ceea ce facem în viața curentă tot timpul,

încă se dezvoltă în adolescența medie.

Deci, dacă ai un fiu sau fiică adolescenți și uneori crezi

că nu pot lua în considerare perspectiva altora,

ai dreptate. Nu pot. Din această cauză.

Uneori râdem de adolescenți.

Sunt ironizați, uneori demonizați în mass-media

pentru comportamentul lor tipic adolescent.

Riscă, au toane, sunt rușinoși.

Un prieten îmi povestea

că schimbarea cea mai evidentă

la fiicele lui adolescente, înainte și după pubertate,

a fost nivelul de jenă față de el:

Înainte de pubertate, dacă fetele nu erau cuminți în magazin

le spunea: „Hei, dacă sunteți cuminți

vă cânt cântecul vostru favorit”

și instantaneu se cumințeau, iar el le cânta.

După pubertate, asta a devenit o amenințare.

(Râsete)

Simpla idee ca tatăl lor să cânte în public

era destul să le cumințească.

Oamenii adesea întreabă:

„Adolescența e un fenomen recent?

E ceva ce am inventat recent în Occident?”

Răspunsul e probabil nu.

Există multe descrieri ale adolescenței în istorie

similare cu descrierile din prezent.

Un renumit citat din „Povestea iernii” a lui Shakespeare

descrie adolescența astfel:

„De n-ar exista vârsta între 10 și 23,

tinerețea ar dormi în rest;

pentru că nu-i nimic decât ceartă de copii,

blamarea înaintașilor, furt, încăierare”

Continuă: „Altcineva decât aceste creiere fierte

de 19 și 22 de ani

ar vâna pe o asemenea vreme?” (Râsete)

Acum 400 de ani, Shakespeare caracteriza

adolescenții într-o lumină similară celei de azi,

dar azi încercăm să le înțelegem comportamentul

analizând schimbările fundamentale

ce se petrec în creierul lor.

De ex., asumarea riscului. Știm că adolescenții

au tendința să-și asume riscuri. Așa e.

Își asumă riscuri mai multe decât copiii sau adulții,

în special când sunt cu prietenii lor.

Există o nevoie importantă

de-a deveni independent de părinți

și să-și impresioneze prietenii în adolescență.

Acum încercăm să înțelegem

analizând dezvoltarea părții creierului numită sistemul limbic.

Vă voi arăta sistemul limbic în roșu,

în imagine și pe acest mulaj.

Sistemul limbic se află adânc în interiorul creierului,

e implicat în procesarea emoțiilor și recompenselor.

Generează sentimentul de recompensă atunci

când faci ceva distractiv și/sau riscant.

Produce incitarea dată de risc.

Această regiune din sistemul limbic s-a demonstrat

că e hipersensibilă la gratificația provenită din risc

la adolescenţi comparativ cu adulții.

În același timp, cortexul prefrontal,

indicat în albastru,

care ne oprește să riscăm excesiv,

e încă în dezvoltare la adolescenți.

Cercetările pe creier au arătat că

creierul adolescent trece printr-o dezvoltare profundă,

cu implicații în educație, reabilitare și intervenție.

Mediul și educația

pot influența dezvoltarea creierului adolescent,

cu toate că doar recent am început

să educăm adolescenții în Occident.

Toți cei patru bunici ai mei, de ex., au abandonat școala

la începutul adolescenței. N-au avut de ales.

Asta-i încă situația pentru mulți adolescenți din lume.

40% din adolescenți nu au acces

la educație după școala elementară.

Asta-i o perioadă a vieții în care creierul

e deosebit de adaptabil și maleabil.

E o ocazie fantastică pentru învățare și creativitate.

Ceea ce-i perceput uneori ca o problemă

cu adolescenții -- asumarea sporită de risc, slab control al impulsurilor,

conștiinta de sine -- n-ar trebui stigmatizate.

Reflectă schimbări în creier care oferă

o ocazie excelentă pentru educație

și dezvoltare socială. Mulțumesc!

(Aplauze)