Acum 15 ani se presupunea
că marea parte a dezvoltării creierului
are loc în primii ani de viață.
Cu 15 ani în urmă, nu puteam privi
în interiorul creierului uman viu
să urmărim dezvoltarea pe parcursul vieții.
În ultima decadă, datorită progreselor
în tehnologia de imagistică a creierului,
ca rezonanța magnetică nucleară sau RMN,
neuroștiința a început să investigheze creierul uman
de toate vârstele și să înregistreze schimbările
din structura și funcția creierului.
Folosim RMN-ul structural ca să vedem secţiuni
cu foarte mare rezoluție în interiorul creierului uman
și să putem întreba:
câtă materie cenușie conține creierul
și cum se modifică cu vârsta?
De asemenea, folosim RMN-ul funcțional, numit RMNf,
să înregistrăm un video, un film al activității cerebrale
în timp ce participanții
gândesc, simt sau percep ceva.
Multe laboratoare din lume fac asemenea cercetări,
astfel că în prezent avem o imagine bogată și detaliată
a felului cum se dezvoltă creierul uman.
Această imagine a schimbat radical
felul cum percepem dezvoltarea creierului,
relevând că nu are loc în întregime în copilărie.
În schimb, creierul continuă să se dezvolte
în timpul adolescenței și după vârsta de 20-30 de ani.
Adolescența e definită ca perioada vieții ce începe
cu schimbările biologice, hormonale, fizice din pubertate
și sfârșește la vârsta când tânărul dobândește
un rol stabil și independent în societate.
(Râsete)
Poate dura multă vreme. (Râsete)
Partea creierului care suferă schimbările cele mai dramatice
în timpul adolescenței este cortexul prefrontal.
Acesta e un model al creierului uman,
iar acesta e cortexul prefrontal, exact în față.
Cortexul prefrontal e o zonă interesantă a creierului.
E proporțional mai mare la oameni decât la alte specii
și e implicată într-o gamă de funcții cognitive
de nivel înalt, cum sunt luarea de decizii,
planificarea pentru ziua următoare,
săptămâna viitoare sau anul viitor,
inhibând comportamentul inacceptabil,
nepoliticos sau prostesc.
E de asemenea implicat în interacțiile sociale,
în înțelegerea altor oameni și în conștiința de sine.
Studii RMN urmărind dezvoltarea acestei regiuni
au arătat că într-adevăr trece printr-o dezvoltare dramatică
în timpul adolescenței.
Dacă privești volumul materiei cenușii, de exemplu,
volumul crește de la vârsta de 4 la 22 de ani,
se mărește în copilărie, după cum se vede în grafic.
Atinge un maxim în prima parte a adolescenței.
Săgețile arată creșterea maximă a volumului
materiei cenușii în cortexul prefrontal.
Vârful apare cu doi ani mai târziu la băieți comparativ cu fetele,
probabil pentru că băieții intră în pubertate
în medie cu doi ani mai târziu decât fetele.
În adolescență există un declin semnificativ
în materia cenușie din cortexul prefrontal.
Poate nu sună bine, dar de fapt
acesta e un proces de dezvoltare important,
pentru că materia cenușie conține corpul celular
și conexiunile dintre celule, sinapsele, iar declinul volumului
materiei cenușii din cortexul prefrontal
se presupune că ar corespunde cu ajustările sinaptice,
cu eliminarea sinapselor nedorite.
E un proces important, parțial dependent
de mediul în care se află animalul sau omul.
Sinapsele folosite se întăresc,
iar sinapsele nefolosite în acel mediu
sunt eliminate.
Puteți gândi ca la tăierea unei tufe de trandafiri.
Elimini ramurile slabe astfel încât ce rămâne,
ramurile importante, să crească mai viguroase.
Acest proces care realizează eficient acordul fin
al creierului funcție de mediul specific speciei,
se petrece în cortexul prefrontal și în alte părți ale creierului
în perioada adolescenței umane.
Al doilea set de investigații folosit pentru observarea
modificărilor creierului de adolescent e RMN-ul funcțional,
care permite observarea modificărilor în activitatea cerebrală odată cu vârsta.
Vă dau un exemplu din laboratorul meu.
În laboratorul meu ne interesează creierul social,
adică rețeaua cerebrală pe care o folosim
pentru înţelegerea și interacționarea cu ceilalţi.
Vreau să vă arăt o fotografie a unui joc de fotbal
ca să ilustrez două aspecte ale funcționării creierului relațional.
Acesta e un joc de fotbal. (Râsete)
Michael Owen a ratat un gol și s-a aruncat la pământ.
Primul aspect al creierului social,
intuitiv ilustrat în poză, este cât de automate
și instinctive sunt reacțiile emoționale sociale.
Într-o fracțiune de secundă de la ratarea golului lui Michael Owen,
toată lumea face același lucru cu mâinile și fețele,
chiar Michael Owen pe iarbă
face același lucru cu brațele,
și probabil are o expresie facială similară,
singurii care nu o fac
sunt tipii în galben din spate -- (Râsete) --
cred că sunt în tribuna greșită a stadionului.
Aceia au o altă reacție emoțională socială
pe care toți o recunoaștem instantaneu, acesta fiind
al doilea aspect al creierului social ilustrat în imagine,
cât de buni suntem să citim comportamentul altor oameni,
acțiunile, gesturile, expresiile faciale,
intuind emoțiile și starea mentală care le determină.
Nu trebuie să întrebi pe niciunul din acei indivizi.
Ai o bună intuiție a ceea ce simt și gândesc
în exact acest moment.
Asta-i ce ne interesează în laboratorul meu.
Aducem adolescenți și adulți în laborator
să le scanăm creierul, le dăm o sarcină care implică
considerarea altor oameni, a minții lor, a stărilor mentale
şi emoțiilor lor. O descoperire confirmată repetat
de noi și de alte laboratoare din lume,
e că partea cortexului prefrontal,
numită cortex medial prefrontal, albastrul în imagine,
care e exact în mijlocul cortexului prefrontal,
în mijlocul capului,
e mai activă la adolescenți
când iau decizii și se gândesc la alții
decât este la adulți.
Acest rezultat se bazează pe 9 studii ale unor laoboaratoare diferite din lume.
Toate arată același lucru, anume că activitatea
din aria prefrontală mediană descrește
în timpul adolescenței.
Credem că se datorează faptului că adolescenții și adulții
folosesc o abordare mentală diferită,
o strategie cognitivă diferită în luarea deciziilor sociale.
O modalitate de analiză sunt studiile comportamentale
în care aducem oamenii în laborator
și le dăm o sarcină comportamentală.
Un exemplu de test folosit în laborator:
imaginați-vă că sunteți participant într-unul din experimente.
Veniți în laborator,
vedeți această temă computerizată.
În acest test vedeți un set de rafturi.
Există obiecte pe unele rafturi,
și observați un individ în spatele rafturilor,
care nu vede anumite obiecte.
Sunt acoperite din perspectiva lui
cu piese gri de lemn.
Acesta e setul de rafturi văzut din direcția lui.
El vede doar câteva obiecte,
iar tu vezi mai multe.
Treaba ta e să muți obiectele.
Instructorul din spatele rafturilor
te va direcționa să muți unele obiecte, dar reține,
nu-ți va cere să muți obiecte pe care nu el le vede.
Asta introduce o situație interesantă
întrucât există un gen de conflict
între perspectiva ta și cea a instructorului.
Imaginează-ți că-ți cere să muți camionul de sus, la dreapta.
Sunt trei camioane acolo. Instinctiv,
vei merge către camionul alb, pentru că acela e sus
din perspectiva ta, dar apoi trebuie să-ți amintești:
„Oh, el nu vede acel camion, trebuie că se referă
la cel albastru”, camionul de sus din perspectiva lui.
Credeți sau nu, adulți
normali, sănătoși, inteligenți ca voi fac greșeli
50% la acest gen de test.
Mută camionul alb în loc de cel albastru.
Dăm acest test adolescenților și adulților,
și cu o condiție de control
în care nu există instructor, ci o regulă.
Le spunem: „Vei face același lucru, dar fără instructor.
Ignoră obiectele
cu fundal gri.”
E aceeași situație, dar în situația fără instructor
ei trebuie să-și amintească
această regulă arbitrară, pe când
în prezenţa instructorului
trebuie să considere perspectiva lui
ca să-și ghideze acțiunea.
Vă arăt procentul de eroare
într-un studiu de dezvoltare pe care l-am făcut,
pentru vârstele între 7 ani și maturitate.
Veți vedea procentul de eroare
la adulți în ambele situații,
griul e situația cu instructor în care
adulți inteligenți greşesc 50%,
dar fac mai puține greșeli fără instructor,
când trebuie doar să-și amintească regula
de a ignora fundalul gri.
Aceste două condiții se dezvoltă în exact același fel.
Între sfîrșitul copilăriei și mijlocul adolescenței
apare o îmbunătățire, cu alte cuvinte
o reducere a erorilor, în ambele tipuri de teste,
în ambele condiții.
Dar când compari ultimele două grupuri,
cei de adolescență medie și adulții, lucrurile devin interesante.
Aici nu există îmbunătățire
în situația fără instructor.
Cu alte cuvinte, tot ce ai nevoie ca să-ți amintești regula
și s-o aplici e pe deplin dezvoltat
până în adolescența medie.
În contrast, dacă te uiți la ultimele două bare gri,
apare o îmbunătățire semnificativă în prezența instructorului
între adolescența medie și maturitate.
Îneamnă că abilitatea de a lua în considerare perspectiva
altcuiva în scopul de a ghida coportamentul în desfășurare,
ceea ce facem în viața curentă tot timpul,
încă se dezvoltă în adolescența medie.
Deci, dacă ai un fiu sau fiică adolescenți și uneori crezi
că nu pot lua în considerare perspectiva altora,
ai dreptate. Nu pot. Din această cauză.
Uneori râdem de adolescenți.
Sunt ironizați, uneori demonizați în mass-media
pentru comportamentul lor tipic adolescent.
Riscă, au toane, sunt rușinoși.
Un prieten îmi povestea
că schimbarea cea mai evidentă
la fiicele lui adolescente, înainte și după pubertate,
a fost nivelul de jenă față de el:
Înainte de pubertate, dacă fetele nu erau cuminți în magazin
le spunea: „Hei, dacă sunteți cuminți
vă cânt cântecul vostru favorit”
și instantaneu se cumințeau, iar el le cânta.
După pubertate, asta a devenit o amenințare.
(Râsete)
Simpla idee ca tatăl lor să cânte în public
era destul să le cumințească.
Oamenii adesea întreabă:
„Adolescența e un fenomen recent?
E ceva ce am inventat recent în Occident?”
Răspunsul e probabil nu.
Există multe descrieri ale adolescenței în istorie
similare cu descrierile din prezent.
Un renumit citat din „Povestea iernii” a lui Shakespeare
descrie adolescența astfel:
„De n-ar exista vârsta între 10 și 23,
tinerețea ar dormi în rest;
pentru că nu-i nimic decât ceartă de copii,
blamarea înaintașilor, furt, încăierare”
Continuă: „Altcineva decât aceste creiere fierte
de 19 și 22 de ani
ar vâna pe o asemenea vreme?” (Râsete)
Acum 400 de ani, Shakespeare caracteriza
adolescenții într-o lumină similară celei de azi,
dar azi încercăm să le înțelegem comportamentul
analizând schimbările fundamentale
ce se petrec în creierul lor.
De ex., asumarea riscului. Știm că adolescenții
au tendința să-și asume riscuri. Așa e.
Își asumă riscuri mai multe decât copiii sau adulții,
în special când sunt cu prietenii lor.
Există o nevoie importantă
de-a deveni independent de părinți
și să-și impresioneze prietenii în adolescență.
Acum încercăm să înțelegem
analizând dezvoltarea părții creierului numită sistemul limbic.
Vă voi arăta sistemul limbic în roșu,
în imagine și pe acest mulaj.
Sistemul limbic se află adânc în interiorul creierului,
e implicat în procesarea emoțiilor și recompenselor.
Generează sentimentul de recompensă atunci
când faci ceva distractiv și/sau riscant.
Produce incitarea dată de risc.
Această regiune din sistemul limbic s-a demonstrat
că e hipersensibilă la gratificația provenită din risc
la adolescenţi comparativ cu adulții.
În același timp, cortexul prefrontal,
indicat în albastru,
care ne oprește să riscăm excesiv,
e încă în dezvoltare la adolescenți.
Cercetările pe creier au arătat că
creierul adolescent trece printr-o dezvoltare profundă,
cu implicații în educație, reabilitare și intervenție.
Mediul și educația
pot influența dezvoltarea creierului adolescent,
cu toate că doar recent am început
să educăm adolescenții în Occident.
Toți cei patru bunici ai mei, de ex., au abandonat școala
la începutul adolescenței. N-au avut de ales.
Asta-i încă situația pentru mulți adolescenți din lume.
40% din adolescenți nu au acces
la educație după școala elementară.
Asta-i o perioadă a vieții în care creierul
e deosebit de adaptabil și maleabil.
E o ocazie fantastică pentru învățare și creativitate.
Ceea ce-i perceput uneori ca o problemă
cu adolescenții -- asumarea sporită de risc, slab control al impulsurilor,
conștiinta de sine -- n-ar trebui stigmatizate.
Reflectă schimbări în creier care oferă
o ocazie excelentă pentru educație
și dezvoltare socială. Mulțumesc!
(Aplauze)