Cel mai revoluționar om de știință despre care nu ați auzit niciodată - Addison Anderson

Vizionați lecția completă: http://ed.ted.com/lessons/the-most-groundbreaking-scientist-you-ve-never-heard-of-addison-anderson

Geologul danez din secolul XVII, Nicolas Steno, și-a câștigat existența la o vârstă fragedă, disecând cadavre și stabilind legături anatomice între specii. Steno a adus contribuții imense în domeniul geologiei, influențându-i pe Charles Lyell, James Hutton și Charles Darwin. Addison Anderson ne vorbește despre moștenirea puțin cunoscută a lui Steno și laudă insistența acestuia asupra empiricismului în defavoarea teoriei limitate.

Lecție de Addison Anderson, animație de Anton Bogaty.

Rareori auzim de Nicolas Steno

în afara introducerii în geologie,

dar oricine încearcă
să înțeleagă viața pe Pământ

ar trebui să vadă cum Steno
a extins și a stabilit legături

între aceste concepte:

Pământul, viața și înțelegerea.

Născut Niels Stensen, în Danemarca, 1638,

fiu de aurar,

a fost un băiat bolnăvicios

ai cărui colegi de școală
au murit de ciumă.

A supraviețuit ca să disece cadavre

ca anatomist,

studiind organele pe care speciile
le aveau în comun.

A găsit un canal în craniile animalelor

care transmite saliva la gură.

A respins idea lui Descartes

conform căreia doar oamenii
au glandă pineală,

demonstrând că sufletul nu e acolo,

fiind, discutabil, debutul neuroștiinței.

Deosebit de remarcabilă
pentru acea perioadă a fost metoda sa.

Steno nu a permis niciodată
textelor vechi,

metafizicii aristoteliene,

sau deducerilor carteziene

să domine empiricul
și dovezile experimentale.

Viziunea sa, fără a fi umbrită
de speculație sau raționalizare,

a mers în profunzime.

Steno a văzut cum calculii biliari

se formează prin acumulare.

Se supuneau principiilor de modelare

pe care le știa din comerțul cu aur,

reguli utile în diverse discipline

pentru înțelegerea corpurilor solide

din perspectiva structurii.

Mai târziu, Marele Duce de Toscana

i-a cerut să disece un rechin.

Dinții acestuia semănau
cu niște pietre ascuțite,

pietre ciudate în interiorul altor pietre

din Malta și munții de lângă Florența.

Plinius cel Bătrân,
un naturalist roman în vârstă,

spunea că acestea au căzut din cer.

În Evul Mediu,

oamenii spuneau că erau limbi de șarpe,

pietrificate de Sfântul Paul.

Steno a văzut acele pietre
ca dinți de rechin

și invers,

cu aceleași semne de creștere structurală.

Dându-și seama că lucrurile similare
sunt realizate similar,

a susținut că dinții străvechi

proveneau de la rechini străvechi

din ape care au format
piatră în jurul dinților

și au devenit munți.

Straturile de piatră au fost cândva
straturi de sedimente marine,

care erau așezate orizontal,

unul deasupra celuilalt,

de la cel mai vechi până la cel mai nou.

Dacă straturile erau deformate, înclinate,

traversate de o falie sau de un canion,

acea schimbare a survenit
după formarea stratului.

Pare simplu azi;

la vremea aceea era revoluționar.

El a inventat stratigrafia

și a pus bazele geologiei.

Prin găsirea unei origini pentru dinții
de rechini din două ere,

susținând că legile naturale
care guvernează prezentul

guvernau și trecutul,

Steno a „plantat semințele”
uniformitarismului,

ideea că trecutul era modelat de procese

care sunt observabile astăzi.

În secolele XVIII și XIX,

geologii uniformitarieni englezi,

James Hutton și Charles Lyell,

au studiat rate curente, foarte lente

de eroziune și sedimentare

și și-au dat seama că Pământul
trebuia să fie mult mai bătrân

decât estimarea biblică, 6.000 de ani.

Din munca lor s-a ajuns la ciclul rocilor,

care s-a îmbinat cu plăcile tectonice

la jumătatea secolului XX,

dându-ne atotcuprinzătoarea
teorie a Pământului

cu scoarța terestră topindu-se,
zguduit de cutremure,

de la un calcul biliar la o planetă
de 4,5 miliarde de ani.

Să ne gândim mai departe,

să ne îndreptăm spre biologie.

Să spunem că găsiți dinții
de rechin într-un strat

și dedesubt fosila
unui organism necunoscut

Fosila de la o adâncime
mai mare e mai veche.

Aveți acum dovezi

ale originii și dispariției speciilor
de-a lungul timpului.

Fiți uniformitarieni.

Poate un proces încă activ astăzi

a cauzat schimbări
nu doar la roci, ci și la viețuitoare.

Ar putea explica și existența
similitudinilor și diferențelor

dintre specii,

găsite de anatomiști ca Steno.

E mult de analizat,

dar Charles Darwin a avut timp

într-o lungă călătorie în Galapagos,

citind un exemplar al cărții
prietenului său, Charles Lyell,

„Principii ale geologiei”,

ale cărei „temelii”
le-a pus întrucâtva Steno.

Uneori uriașii stau pe umerii

oamenilor mici și curioși.

Nicolas Steno a ajutat
procesul de evoluție,

a deschis calea spre geologie,

și a arătat cum observația
nepărtinitoare, empirică

poate trece de limitele intelectuale

pentru a ne adânci perspectiva.

Totuși, cea mai mare realizarea a sa

poate fi maxima sa,

făcând din căutarea adevărului

dincolo de simțurile noastre
sau de actuala înțelegere,

o căutare a frumuseții

a ceea ce e încă necunoscut.

E frumos ceea ce vedem,

mai frumos e ceea ce cunoaștem,

iar cel mai frumos, de departe,
e ceea ce nu cunoaștem.