< Return to Video

Cum să crești copii care pot depăși anxietatea

  • 0:01 - 0:04
    Când eram mică aveam multe temeri.
  • 0:05 - 0:07
    Mi-era teamă de fulgere, insecte,
  • 0:07 - 0:10
    zgomote puternice și personaje costumate.
  • 0:10 - 0:14
    Am avut și două fobii severe:
  • 0:14 - 0:16
    de doctori și de injecții.
  • 0:17 - 0:20
    În încercarea mea de a scăpa
    de doctorul de familie,
  • 0:20 - 0:23
    deveneam atât de agresivă
  • 0:23 - 0:26
    încât doctorul m-a și plesnit o dată
    peste față ca să mă potolesc.
  • 0:26 - 0:27
    Aveam șase ani.
  • 0:28 - 0:31
    Eram în instinctul de supraviețuire,
  • 0:31 - 0:35
    iar ca să fiu imobilizată pentru un vaccin
    era nevoie de trei sau patru adulți,
  • 0:35 - 0:36
    pe lângă părinții mei.
  • 0:38 - 0:42
    Mai târziu, familia noastră s-a mutat
    din New York în Florida,
  • 0:42 - 0:44
    urma să încep liceul.
  • 0:44 - 0:46
    Fiind nou-venită la școala parohială,
  • 0:46 - 0:48
    fără să cunosc pe nimeni,
  • 0:48 - 0:50
    făcându-mi griji
    despre cum o să mă integrez,
  • 0:50 - 0:52
    în prima zi de școală
  • 0:52 - 0:56
    un profesor face prezența:
    „Anne Marie Albano”,
  • 0:56 - 0:58
    la care răspund:
    [Cu accent Staten Island] „Aici!”
  • 0:58 - 1:02
    Ea râde și zice: „O, scumpo, ridică-te!
  • 1:02 - 1:05
    Spune D-O-G”.
  • 1:05 - 1:07
    Iar eu am răspuns:
    [Cu accent Staten Island] „Dog?”
  • 1:07 - 1:11
    Toată clasa a bufnit în râs,
    odată cu profesorul.
  • 1:11 - 1:13
    Așa a continuat,
  • 1:13 - 1:16
    pentru că mai avea multe cuvinte
    cu care să mă umilească.
  • 1:17 - 1:19
    Am plecat acasă plângând,
  • 1:19 - 1:21
    supărată,
  • 1:21 - 1:23
    cerându-le părinților să merg
    înapoi în New York,
  • 1:23 - 1:25
    sau la vreo mănăstire.
  • 1:25 - 1:29
    Nu voiam să mă întorc la școala aceea.
    Sub nicio formă.
  • 1:29 - 1:31
    Părinții m-au ascultat
  • 1:31 - 1:36
    și mi-au zis că vor vorbi despre asta
    cu monseniorul din New York,
  • 1:36 - 1:40
    dar că trebuia să merg la școală zilnic,
    ca să fac prezența
  • 1:40 - 1:43
    pentru a mă transfera în clasa a noua
    în Staten Island.
  • 1:44 - 1:48
    Toate acestea se întâmplau înainte
    să existe email și telefoane mobile,
  • 1:48 - 1:51
    în următoarele câteva săptămâni,
  • 1:51 - 1:57
    se presupune că se trimiteau scrisori
    între Arhiepiscopia din Manhattan
  • 1:57 - 1:58
    și cea din Miami,
  • 1:58 - 2:00
    și cu Vaticanul,
  • 2:00 - 2:04
    în fiecare zi mergeam la școală plângând
    și mă întorceam plângând,
  • 2:04 - 2:08
    la care mama îmi oferea înștiințări
    de la vreun cardinal sau episcop:
  • 2:08 - 2:12
    „Să continue să meargă la școală
    până îi găsim un loc”.
  • 2:13 - 2:15
    Eram cumva naivă?
  • 2:15 - 2:16
    (Râsete)
  • 2:16 - 2:20
    Într-o zi, câteva săptămâni mai târziu,
    așteptând autobuzul spre școală,
  • 2:20 - 2:22
    am întâlnit-o pe Debbie,
  • 2:22 - 2:24
    ce mi-a făcut cunoștință cu prietenii săi.
  • 2:25 - 2:28
    Iar ei mi-au devenit prieteni,
  • 2:28 - 2:30
    iar Papa a răsuflat ușurat.
  • 2:30 - 2:31
    (Râsete)
  • 2:31 - 2:34
    Am început să mă calmez și să mă integrez.
  • 2:35 - 2:40
    Ultimele trei decenii în care am studiat
    anxietatea la copii
  • 2:40 - 2:44
    sunt datorate, în parte,
    incursiunii mele în autocunoaștere.
  • 2:44 - 2:45
    Am învățat multe.
  • 2:46 - 2:52
    Pentru tineri, anxietatea
    e cea mai comună afecțiune psihiatrică
  • 2:52 - 2:53
    din copilărie.
  • 2:54 - 2:58
    Aceste tulburări încep timpuriu,
    de la patru ani,
  • 2:58 - 3:04
    iar în adolescență, unul din 12 tineri
    e afectat în mod sever
  • 3:04 - 3:08
    în abilitățile de a funcționa acasă,
    la școală și cu prietenii.
  • 3:09 - 3:12
    Acești copii sunt atât de înspăimântați,
  • 3:12 - 3:13
    îngrijorați,
  • 3:13 - 3:16
    incomozi fizic din cauza anxietății.
  • 3:17 - 3:20
    Nu se pot concentra la școală,
  • 3:20 - 3:22
    nu se pot relaxa, distra,
  • 3:22 - 3:23
    nu-și pot face prieteni
  • 3:23 - 3:25
    și restul lucrurilor
    pe care le fac copiii.
  • 3:26 - 3:29
    Anxietatea creează suferință copiilor,
  • 3:29 - 3:34
    iar părinții sunt martori
    ai acestei suferințe.
  • 3:36 - 3:40
    Întâlnind tot mai mulți copii care suferă
    de anxietate în profesia mea,
  • 3:40 - 3:44
    a trebuit să mă duc la mama și tata
    și să le pun câteva întrebări.
  • 3:44 - 3:46
    „De ce m-ați imobilizat
  • 3:46 - 3:49
    când mi-era frică de injecții,
  • 3:49 - 3:51
    și m-ați forțat să le fac?
  • 3:51 - 3:55
    Și de ce mi-ați spus poveștile acelea
    ca să merg la școală,
  • 3:55 - 3:58
    când îmi făceam atâtea griji
    că voi fi ridiculizată din nou?”
  • 3:59 - 4:04
    Ei mi-au răspuns:
    „Ni se frângeau inimile de fiecare dată,
  • 4:04 - 4:07
    dar știam că acelea erau lucruri
    pe care trebuia să le faci.
  • 4:08 - 4:11
    A trebuit să ne asumăm riscul
    că te vei supăra
  • 4:11 - 4:15
    așteptând să te obișnuiești cu situația,
  • 4:15 - 4:17
    odată cu trecerea timpului
    și acumulării experienței.
  • 4:18 - 4:20
    Trebuia să fii vaccinată.
  • 4:20 - 4:22
    Trebuia să mergi la școală”.
  • 4:23 - 4:25
    Dar părinții mei nu știau
  • 4:25 - 4:29
    că făceau mai mult
    decât să mă vaccineze de pojar.
  • 4:30 - 4:35
    Ei mă imunizau împotriva unei vieți
    cu tulburări de anxietate.
  • 4:37 - 4:41
    Anxietatea excesivă într-un copil mic
    e ca o superbacterie —
  • 4:41 - 4:45
    infecțios, care se multiplică —
  • 4:45 - 4:47
    încât mulți dintre tinerii
    pe care îi consult
  • 4:47 - 4:52
    au mai multe tulburări anxioase simultan.
  • 4:52 - 4:54
    De exemplu, au o fobie anume,
  • 4:54 - 4:58
    plus anxietate de separare,
    plus anxietate socială, la un loc.
  • 4:59 - 5:01
    Lăsată netratată,
  • 5:01 - 5:05
    anxietatea în copilăria timpurie
    poate duce la depresie în adolescență.
  • 5:06 - 5:11
    Poate să contribuie și la abuzul
    de substanțe și suicid.
  • 5:12 - 5:14
    Părinții mei nu erau terapeuți.
  • 5:14 - 5:16
    Nu cunoșteau psihologi.
  • 5:17 - 5:23
    Știau doar că aceste situații
    erau incomode pentru mine,
  • 5:23 - 5:24
    dar nu erau dăunătoare.
  • 5:25 - 5:30
    Anxietatea mea excesivă mi-ar fi dăunat
    mai mult pe termen lung
  • 5:30 - 5:34
    dacă m-ar fi lăsat să evit și să scap
    de situațiile acestea,
  • 5:34 - 5:37
    fără să învăț cum să tolerez
    stresul ocazional.
  • 5:38 - 5:42
    În esență, mama și tata făceau
    propria lor versiune
  • 5:42 - 5:43
    de terapie prin expunere,
  • 5:44 - 5:48
    care este componenta centrală
  • 5:48 - 5:50
    în terapia cognitiv comportamentală
    pentru anxietate.
  • 5:51 - 5:56
    Colegii mei și cu mine am realizat
    unul dintre cele mai mari studii
  • 5:56 - 6:00
    asupra tratamentelor pentru anxietate
    la copii cu vârste între 7 și 17 ani.
  • 6:01 - 6:04
    Am descoperit
    că terapia cognitiv comportamentală
  • 6:04 - 6:07
    de expunere, centrată pe copil,
  • 6:07 - 6:11
    sau medicamentele cu un inhibitor selectiv
    de recaptare a serotoninei
  • 6:11 - 6:14
    sunt eficiente pentru 60%
    din tinerii tratați.
  • 6:15 - 6:20
    Iar combinația lor tratează
    80% dintre copii în trei luni.
  • 6:21 - 6:23
    Asta e de bine.
  • 6:23 - 6:25
    Iar dacă tratamentul continuă,
  • 6:25 - 6:29
    sau se fac tratamente de expune lunare,
    cum am făcut pe parcursul studiului,
  • 6:29 - 6:31
    pot rămâne sănătoși mai mult de un an.
  • 6:33 - 6:36
    Totuși, după ce s-a încheiat acest studiu,
  • 6:36 - 6:41
    ne-am întors și am făcut
    un studiu de urmărire asupra pacienților
  • 6:41 - 6:45
    și am descoperit că starea multor copii
    s-a înrăutățit cu timpul.
  • 6:45 - 6:49
    În ciuda tratamentelor bazate pe dovezi,
  • 6:49 - 6:53
    am descoperit că aproximativ 40%
    dintre copii
  • 6:53 - 6:56
    au rămas bolnavi.
  • 6:57 - 7:01
    Ne-am gândit mult la rezultatele acestea.
  • 7:02 - 7:04
    Ce ne scăpa?
  • 7:05 - 7:08
    Am teoretizat că datorită concentrării
  • 7:08 - 7:12
    asupra intervențiilor centrate pe copil,
  • 7:12 - 7:16
    poate că trebuie abordați și părinții,
  • 7:16 - 7:18
    și implicați și ei în tratament.
  • 7:20 - 7:24
    Studii din laboratorul meu
    și ale colegilor de pe glob,
  • 7:24 - 7:26
    arată o tendință constantă:
  • 7:27 - 7:31
    părinți bine-intenționați
    sunt adesea trași din neatenție
  • 7:31 - 7:33
    în ciclul anxietății.
  • 7:33 - 7:37
    Cedează, și îi acomodează prea mult
    pe copiii lor,
  • 7:37 - 7:41
    și își lasă copiii să evite
    situațiile dificile.
  • 7:42 - 7:44
    Vreau să vă gândiți astfel:
  • 7:45 - 7:49
    Copilul vostru intră în casă plângând.
  • 7:49 - 7:51
    Are 5–6 ani.
  • 7:51 - 7:54
    „Nimănui de la școală nu îi place de mine!
    Copiii sunt răi!
  • 7:54 - 7:56
    Nimeni nu vrea să se joace cu mine!”
  • 7:57 - 8:00
    Cum vă simțiți când vă vedeți copilul
    atât de supărat?
  • 8:01 - 8:02
    Ce faceți?
  • 8:03 - 8:08
    Instinctul natural de părinte
    este să reconforteze copilul,
  • 8:08 - 8:11
    să îl protejeze și să repare situația.
  • 8:12 - 8:14
    Să îl suni pe învățător să intervină,
  • 8:14 - 8:17
    sau pe ceilalți părinți
    ca să organizați întâlniri de joacă
  • 8:17 - 8:19
    este normal la vârsta de cinci ani.
  • 8:19 - 8:25
    Dar ce faceți dacă copilul vostru
    vine în fiecare zi de la școală plângând?
  • 8:25 - 8:30
    Le mai rezolvi problemele
    la 8, 10, 14 ani?
  • 8:31 - 8:33
    Copiii, pe măsură ce se dezvoltă,
  • 8:33 - 8:37
    vor întâlni inevitabil situații dificile:
  • 8:37 - 8:41
    dormitul la prieteni, rapoarte orale,
  • 8:41 - 8:43
    teste dificile,
  • 8:43 - 8:47
    intrarea într-o echipă de sport,
    sau un rol într-o piesă de teatru,
  • 8:47 - 8:49
    conflicte cu colegii...
  • 8:50 - 8:53
    Toate aceste situații implică riscuri:
  • 8:53 - 8:56
    riscul de a nu se descurca,
    de a nu primi ce își doresc,
  • 8:57 - 8:59
    riscul de a greși
  • 8:59 - 9:01
    sau de a fi umilit.
  • 9:02 - 9:04
    Copiii cu anxietate,
  • 9:04 - 9:07
    care nu își asumă riscuri,
    care nu se implică,
  • 9:08 - 9:12
    nu învață cum să controleze
    astfel de situații.
  • 9:12 - 9:13
    Corect?
  • 9:13 - 9:17
    Pentru că abilitățile se dezvoltă
    prin expunere pe o perioadă de timp,
  • 9:17 - 9:22
    expunere repetată la situații zilnice
    pe care le întâlnesc copiii:
  • 9:23 - 9:25
    abilități de auto-liniștire,
  • 9:25 - 9:28
    sau abilitatea de a te calma
    când ești frustrat,
  • 9:29 - 9:30
    abilități de rezolvare a problemelor,
  • 9:31 - 9:34
    inclusiv abilitatea de a rezolva
    conflictele cu alții,
  • 9:35 - 9:37
    amânarea satisfacției,
  • 9:37 - 9:39
    sau abilitatea de a depune
    un efor constant,
  • 9:39 - 9:42
    chiar dacă trebuie să aștepți
    pentru a vedea ce ai realizat.
  • 9:43 - 9:46
    Acestea, și multe alte abilități
    se dezvoltă în copii
  • 9:46 - 9:49
    care își asumă riscuri și se implică.
  • 9:49 - 9:52
    Și auto-eficacitatea apare,
  • 9:52 - 9:56
    care înseamnă credința în forțele proprii
  • 9:56 - 9:59
    și că poți depăși situațiile dificile.
  • 10:01 - 10:06
    Copiii cu anxietate
    care evită aceste situații
  • 10:06 - 10:09
    și îi fac pe alții să le facă
    în locul lor,
  • 10:09 - 10:12
    devin din ce în ce mai anxioși cu timpul,
  • 10:12 - 10:14
    și mai neîncrezători în ei înșiși.
  • 10:15 - 10:19
    În contrast cu colegii lor
    care nu suferă de anxietate,
  • 10:19 - 10:24
    ei încep să creadă că sunt incapabili
    să controleze aceste situații.
  • 10:25 - 10:29
    Ei cred că au nevoie de cineva,
    cineva precum părinții lor
  • 10:29 - 10:30
    să facă lucruri în locul lor.
  • 10:32 - 10:38
    Chiar dacă instinctul natural
    al părinților e să protejeze copiii,
  • 10:38 - 10:39
    și să îi reconforteze,
  • 10:40 - 10:44
    în 1930, psihiatrul Alfred Adler
  • 10:44 - 10:47
    îi avertizase deja pe părinți
  • 10:47 - 10:50
    că putem să iubim un copil
    cât de mult ne dorim,
  • 10:50 - 10:52
    dar nu avem voie să îl facem
    pe copil dependent.
  • 10:53 - 10:57
    I-a sfătuit pe părinți să își antreneze
    copiii, încă de la început,
  • 10:57 - 10:59
    să stea pe picioarele lor.
  • 11:00 - 11:04
    De asemenea a avertizat că,
    dacă copiii capătă impresia
  • 11:04 - 11:09
    că părinții nu au nimic mai bun de făcut
    decât să le stea la dispoziție,
  • 11:09 - 11:12
    atunci vor avea o idee greșită
    asupra dragostei.
  • 11:13 - 11:17
    Copiii anxioși din zilele noastre
  • 11:17 - 11:20
    își sună mereu părinții,
  • 11:20 - 11:24
    sau le trimit mesaje la orice oră din zi
    sau din noapte.
  • 11:24 - 11:30
    Dacă copiii anxioși nu învață
    mecanisme de adaptare cât sunt tineri,
  • 11:30 - 11:32
    ce se întâmplă cu ei când cresc?
  • 11:33 - 11:38
    Conduc un grup pentru părinți
    de tineri cu tulburări de anxietate.
  • 11:39 - 11:43
    Tinerii au între 18 și 28 de ani.
  • 11:44 - 11:46
    Cei mai mulți trăiesc cu părinții,
  • 11:46 - 11:48
    dependenți de ei.
  • 11:49 - 11:53
    Mulți dintre ei au fost la școală
    sau facultate.
  • 11:53 - 11:54
    Unii au absolvit.
  • 11:55 - 11:58
    Aproape niciunul nu lucrează,
  • 11:58 - 12:00
    stau doar acasă fără să facă mare lucru.
  • 12:01 - 12:04
    Nu au relații însemnate cu ceilalți,
  • 12:04 - 12:07
    și sunt foarte, foarte dependenți
    de părinții lor,
  • 12:07 - 12:09
    ca să facă lucruri în locul lor.
  • 12:10 - 12:13
    Părinții le fac încă programările
    la doctor în locul lor.
  • 12:14 - 12:17
    Le sună vechii prieteni
    și imploră să îi viziteze.
  • 12:17 - 12:20
    Spală hainele copiilor, gătesc pentru ei.
  • 12:20 - 12:24
    Și se află într-un mare conflict
    cu tânărul adult,
  • 12:24 - 12:28
    pentru că anxietatea s-a dezvoltat,
    dar nu și tânărul.
  • 12:29 - 12:32
    Acești părinți se simt foarte vinovați,
  • 12:32 - 12:34
    după care mâniați,
  • 12:34 - 12:36
    după care și mai vinovați.
  • 12:37 - 12:39
    Bine, ce ziceți de niște vești bune?
  • 12:40 - 12:45
    Dacă părinții și figurile semnificative
    din viața copilului
  • 12:45 - 12:49
    îl pot ajuta să își confrunte temerile
  • 12:49 - 12:51
    și să își rezolve problemele,
  • 12:51 - 12:54
    atunci șansele sunt mai mari
    ca acel copil să-și dezvolte
  • 12:54 - 12:58
    propriile mecanisme interne de adaptare
    pentru a controla anxietatea.
  • 13:00 - 13:04
    Îi învățăm pe părinți să fie prezenți
  • 13:04 - 13:07
    și să se gândească la reacțiile lor
    la anxietatea copilului.
  • 13:09 - 13:10
    Le cerem:
  • 13:10 - 13:14
    „Observați situația în cauză.
  • 13:15 - 13:17
    Cât de amenințătoare este situația
    pentru copilul meu?
  • 13:17 - 13:20
    Și ce vreau în final să învețe din ea?”
  • 13:21 - 13:24
    Bineînțeles, vrem ca părinții să asculte
    cu mare atenție,
  • 13:24 - 13:28
    dacă un copil e agresat,
    sau se află în pericol,
  • 13:28 - 13:29
    vrem ca părinții să intervină,
  • 13:29 - 13:31
    absolut!
  • 13:32 - 13:36
    Dar în situațiile zilnice
    producătoare de anxietate,
  • 13:36 - 13:38
    părinții își pot ajuta copilul
    cel mai mult
  • 13:38 - 13:42
    dacă rămân calmi, raționali,
  • 13:42 - 13:45
    dacă validează sentimentele copilului,
  • 13:45 - 13:47
    dar îl ajută,
  • 13:47 - 13:51
    îl asistă planificând modul
    în care copilul va administra situația.
  • 13:52 - 13:54
    Iar atunci — asta e esențial —
  • 13:54 - 13:57
    copilul să rezolve problema
    de unul singur.
  • 13:59 - 14:04
    Bineînțeles, ți se frânge inima să te uiți
    cum suferă un copil,
  • 14:04 - 14:07
    după cum mi-au spus părinții
    după mulți ani.
  • 14:07 - 14:09
    Când îți vezi copilul suferind,
  • 14:09 - 14:14
    te gândești că poți interveni,
    să îl scapi de suferință,
  • 14:14 - 14:16
    asta e tot ce contează, nu?
  • 14:16 - 14:18
    Asta vrem să facem.
  • 14:19 - 14:22
    Indiferent dacă suntem tineri sau bătrâni,
  • 14:22 - 14:27
    anxietatea excesivă ne face
    să supraestimăm riscul și stresul,
  • 14:27 - 14:30
    și să subestimăm abilitatea
    de a face față.
  • 14:32 - 14:37
    Știm că expunerea repetată
    la ceea ce ne sperie reduce anxietatea,
  • 14:37 - 14:40
    în timp ce construiește resurse
    și rezistență.
  • 14:41 - 14:43
    Știau părinții mei ceva.
  • 14:43 - 14:47
    Tineretul hiper-anxios din ziua de azi
    nu este ajutat
  • 14:47 - 14:49
    de protejarea excesivă.
  • 14:50 - 14:55
    Calmul și siguranța de sine
    nu sunt doar emoții.
  • 14:55 - 14:59
    Sunt mecanisme de adaptare
    pe care părinții și copiii le pot învăța.
  • 15:00 - 15:01
    Vă mulțumesc!
  • 15:01 - 15:04
    (Aplauze)
Title:
Cum să crești copii care pot depăși anxietatea
Speaker:
Anne Marie Albano
Description:

Să crești înseamnă să întâlnești noi provocări — dar pentru unii copii, situațiile incerte duc la anxietate, pe care părinții adesea caută să o reducă. Psihologa Anne Marie Albano explică cum graba constantă pentru a rezolva problemele copilului poate perpetua un ciclu de dependență și resentimente pe tot parcursul vieții — și ne explică cum o doză sănătoasă de risc îi ajută pe copii să dezvolte siguranță de sine pe termen lung.

more » « less
Video Language:
English
Team:
closed TED
Project:
TEDTalks
Duration:
15:19

Romanian subtitles

Revisions