Cum să crești copii care pot depăși anxietatea
-
0:01 - 0:04Când eram mică aveam multe temeri.
-
0:05 - 0:07Mi-era teamă de fulgere, insecte,
-
0:07 - 0:10zgomote puternice și personaje costumate.
-
0:10 - 0:14Am avut și două fobii severe:
-
0:14 - 0:16de doctori și de injecții.
-
0:17 - 0:20În încercarea mea de a scăpa
de doctorul de familie, -
0:20 - 0:23deveneam atât de agresivă
-
0:23 - 0:26încât doctorul m-a și plesnit o dată
peste față ca să mă potolesc. -
0:26 - 0:27Aveam șase ani.
-
0:28 - 0:31Eram în instinctul de supraviețuire,
-
0:31 - 0:35iar ca să fiu imobilizată pentru un vaccin
era nevoie de trei sau patru adulți, -
0:35 - 0:36pe lângă părinții mei.
-
0:38 - 0:42Mai târziu, familia noastră s-a mutat
din New York în Florida, -
0:42 - 0:44urma să încep liceul.
-
0:44 - 0:46Fiind nou-venită la școala parohială,
-
0:46 - 0:48fără să cunosc pe nimeni,
-
0:48 - 0:50făcându-mi griji
despre cum o să mă integrez, -
0:50 - 0:52în prima zi de școală
-
0:52 - 0:56un profesor face prezența:
„Anne Marie Albano”, -
0:56 - 0:58la care răspund:
[Cu accent Staten Island] „Aici!” -
0:58 - 1:02Ea râde și zice: „O, scumpo, ridică-te!
-
1:02 - 1:05Spune D-O-G”.
-
1:05 - 1:07Iar eu am răspuns:
[Cu accent Staten Island] „Dog?” -
1:07 - 1:11Toată clasa a bufnit în râs,
odată cu profesorul. -
1:11 - 1:13Așa a continuat,
-
1:13 - 1:16pentru că mai avea multe cuvinte
cu care să mă umilească. -
1:17 - 1:19Am plecat acasă plângând,
-
1:19 - 1:21supărată,
-
1:21 - 1:23cerându-le părinților să merg
înapoi în New York, -
1:23 - 1:25sau la vreo mănăstire.
-
1:25 - 1:29Nu voiam să mă întorc la școala aceea.
Sub nicio formă. -
1:29 - 1:31Părinții m-au ascultat
-
1:31 - 1:36și mi-au zis că vor vorbi despre asta
cu monseniorul din New York, -
1:36 - 1:40dar că trebuia să merg la școală zilnic,
ca să fac prezența -
1:40 - 1:43pentru a mă transfera în clasa a noua
în Staten Island. -
1:44 - 1:48Toate acestea se întâmplau înainte
să existe email și telefoane mobile, -
1:48 - 1:51în următoarele câteva săptămâni,
-
1:51 - 1:57se presupune că se trimiteau scrisori
între Arhiepiscopia din Manhattan -
1:57 - 1:58și cea din Miami,
-
1:58 - 2:00și cu Vaticanul,
-
2:00 - 2:04în fiecare zi mergeam la școală plângând
și mă întorceam plângând, -
2:04 - 2:08la care mama îmi oferea înștiințări
de la vreun cardinal sau episcop: -
2:08 - 2:12„Să continue să meargă la școală
până îi găsim un loc”. -
2:13 - 2:15Eram cumva naivă?
-
2:15 - 2:16(Râsete)
-
2:16 - 2:20Într-o zi, câteva săptămâni mai târziu,
așteptând autobuzul spre școală, -
2:20 - 2:22am întâlnit-o pe Debbie,
-
2:22 - 2:24ce mi-a făcut cunoștință cu prietenii săi.
-
2:25 - 2:28Iar ei mi-au devenit prieteni,
-
2:28 - 2:30iar Papa a răsuflat ușurat.
-
2:30 - 2:31(Râsete)
-
2:31 - 2:34Am început să mă calmez și să mă integrez.
-
2:35 - 2:40Ultimele trei decenii în care am studiat
anxietatea la copii -
2:40 - 2:44sunt datorate, în parte,
incursiunii mele în autocunoaștere. -
2:44 - 2:45Am învățat multe.
-
2:46 - 2:52Pentru tineri, anxietatea
e cea mai comună afecțiune psihiatrică -
2:52 - 2:53din copilărie.
-
2:54 - 2:58Aceste tulburări încep timpuriu,
de la patru ani, -
2:58 - 3:04iar în adolescență, unul din 12 tineri
e afectat în mod sever -
3:04 - 3:08în abilitățile de a funcționa acasă,
la școală și cu prietenii. -
3:09 - 3:12Acești copii sunt atât de înspăimântați,
-
3:12 - 3:13îngrijorați,
-
3:13 - 3:16incomozi fizic din cauza anxietății.
-
3:17 - 3:20Nu se pot concentra la școală,
-
3:20 - 3:22nu se pot relaxa, distra,
-
3:22 - 3:23nu-și pot face prieteni
-
3:23 - 3:25și restul lucrurilor
pe care le fac copiii. -
3:26 - 3:29Anxietatea creează suferință copiilor,
-
3:29 - 3:34iar părinții sunt martori
ai acestei suferințe. -
3:36 - 3:40Întâlnind tot mai mulți copii care suferă
de anxietate în profesia mea, -
3:40 - 3:44a trebuit să mă duc la mama și tata
și să le pun câteva întrebări. -
3:44 - 3:46„De ce m-ați imobilizat
-
3:46 - 3:49când mi-era frică de injecții,
-
3:49 - 3:51și m-ați forțat să le fac?
-
3:51 - 3:55Și de ce mi-ați spus poveștile acelea
ca să merg la școală, -
3:55 - 3:58când îmi făceam atâtea griji
că voi fi ridiculizată din nou?” -
3:59 - 4:04Ei mi-au răspuns:
„Ni se frângeau inimile de fiecare dată, -
4:04 - 4:07dar știam că acelea erau lucruri
pe care trebuia să le faci. -
4:08 - 4:11A trebuit să ne asumăm riscul
că te vei supăra -
4:11 - 4:15așteptând să te obișnuiești cu situația,
-
4:15 - 4:17odată cu trecerea timpului
și acumulării experienței. -
4:18 - 4:20Trebuia să fii vaccinată.
-
4:20 - 4:22Trebuia să mergi la școală”.
-
4:23 - 4:25Dar părinții mei nu știau
-
4:25 - 4:29că făceau mai mult
decât să mă vaccineze de pojar. -
4:30 - 4:35Ei mă imunizau împotriva unei vieți
cu tulburări de anxietate. -
4:37 - 4:41Anxietatea excesivă într-un copil mic
e ca o superbacterie — -
4:41 - 4:45infecțios, care se multiplică —
-
4:45 - 4:47încât mulți dintre tinerii
pe care îi consult -
4:47 - 4:52au mai multe tulburări anxioase simultan.
-
4:52 - 4:54De exemplu, au o fobie anume,
-
4:54 - 4:58plus anxietate de separare,
plus anxietate socială, la un loc. -
4:59 - 5:01Lăsată netratată,
-
5:01 - 5:05anxietatea în copilăria timpurie
poate duce la depresie în adolescență. -
5:06 - 5:11Poate să contribuie și la abuzul
de substanțe și suicid. -
5:12 - 5:14Părinții mei nu erau terapeuți.
-
5:14 - 5:16Nu cunoșteau psihologi.
-
5:17 - 5:23Știau doar că aceste situații
erau incomode pentru mine, -
5:23 - 5:24dar nu erau dăunătoare.
-
5:25 - 5:30Anxietatea mea excesivă mi-ar fi dăunat
mai mult pe termen lung -
5:30 - 5:34dacă m-ar fi lăsat să evit și să scap
de situațiile acestea, -
5:34 - 5:37fără să învăț cum să tolerez
stresul ocazional. -
5:38 - 5:42În esență, mama și tata făceau
propria lor versiune -
5:42 - 5:43de terapie prin expunere,
-
5:44 - 5:48care este componenta centrală
-
5:48 - 5:50în terapia cognitiv comportamentală
pentru anxietate. -
5:51 - 5:56Colegii mei și cu mine am realizat
unul dintre cele mai mari studii -
5:56 - 6:00asupra tratamentelor pentru anxietate
la copii cu vârste între 7 și 17 ani. -
6:01 - 6:04Am descoperit
că terapia cognitiv comportamentală -
6:04 - 6:07de expunere, centrată pe copil,
-
6:07 - 6:11sau medicamentele cu un inhibitor selectiv
de recaptare a serotoninei -
6:11 - 6:14sunt eficiente pentru 60%
din tinerii tratați. -
6:15 - 6:20Iar combinația lor tratează
80% dintre copii în trei luni. -
6:21 - 6:23Asta e de bine.
-
6:23 - 6:25Iar dacă tratamentul continuă,
-
6:25 - 6:29sau se fac tratamente de expune lunare,
cum am făcut pe parcursul studiului, -
6:29 - 6:31pot rămâne sănătoși mai mult de un an.
-
6:33 - 6:36Totuși, după ce s-a încheiat acest studiu,
-
6:36 - 6:41ne-am întors și am făcut
un studiu de urmărire asupra pacienților -
6:41 - 6:45și am descoperit că starea multor copii
s-a înrăutățit cu timpul. -
6:45 - 6:49În ciuda tratamentelor bazate pe dovezi,
-
6:49 - 6:53am descoperit că aproximativ 40%
dintre copii -
6:53 - 6:56au rămas bolnavi.
-
6:57 - 7:01Ne-am gândit mult la rezultatele acestea.
-
7:02 - 7:04Ce ne scăpa?
-
7:05 - 7:08Am teoretizat că datorită concentrării
-
7:08 - 7:12asupra intervențiilor centrate pe copil,
-
7:12 - 7:16poate că trebuie abordați și părinții,
-
7:16 - 7:18și implicați și ei în tratament.
-
7:20 - 7:24Studii din laboratorul meu
și ale colegilor de pe glob, -
7:24 - 7:26arată o tendință constantă:
-
7:27 - 7:31părinți bine-intenționați
sunt adesea trași din neatenție -
7:31 - 7:33în ciclul anxietății.
-
7:33 - 7:37Cedează, și îi acomodează prea mult
pe copiii lor, -
7:37 - 7:41și își lasă copiii să evite
situațiile dificile. -
7:42 - 7:44Vreau să vă gândiți astfel:
-
7:45 - 7:49Copilul vostru intră în casă plângând.
-
7:49 - 7:51Are 5–6 ani.
-
7:51 - 7:54„Nimănui de la școală nu îi place de mine!
Copiii sunt răi! -
7:54 - 7:56Nimeni nu vrea să se joace cu mine!”
-
7:57 - 8:00Cum vă simțiți când vă vedeți copilul
atât de supărat? -
8:01 - 8:02Ce faceți?
-
8:03 - 8:08Instinctul natural de părinte
este să reconforteze copilul, -
8:08 - 8:11să îl protejeze și să repare situația.
-
8:12 - 8:14Să îl suni pe învățător să intervină,
-
8:14 - 8:17sau pe ceilalți părinți
ca să organizați întâlniri de joacă -
8:17 - 8:19este normal la vârsta de cinci ani.
-
8:19 - 8:25Dar ce faceți dacă copilul vostru
vine în fiecare zi de la școală plângând? -
8:25 - 8:30Le mai rezolvi problemele
la 8, 10, 14 ani? -
8:31 - 8:33Copiii, pe măsură ce se dezvoltă,
-
8:33 - 8:37vor întâlni inevitabil situații dificile:
-
8:37 - 8:41dormitul la prieteni, rapoarte orale,
-
8:41 - 8:43teste dificile,
-
8:43 - 8:47intrarea într-o echipă de sport,
sau un rol într-o piesă de teatru, -
8:47 - 8:49conflicte cu colegii...
-
8:50 - 8:53Toate aceste situații implică riscuri:
-
8:53 - 8:56riscul de a nu se descurca,
de a nu primi ce își doresc, -
8:57 - 8:59riscul de a greși
-
8:59 - 9:01sau de a fi umilit.
-
9:02 - 9:04Copiii cu anxietate,
-
9:04 - 9:07care nu își asumă riscuri,
care nu se implică, -
9:08 - 9:12nu învață cum să controleze
astfel de situații. -
9:12 - 9:13Corect?
-
9:13 - 9:17Pentru că abilitățile se dezvoltă
prin expunere pe o perioadă de timp, -
9:17 - 9:22expunere repetată la situații zilnice
pe care le întâlnesc copiii: -
9:23 - 9:25abilități de auto-liniștire,
-
9:25 - 9:28sau abilitatea de a te calma
când ești frustrat, -
9:29 - 9:30abilități de rezolvare a problemelor,
-
9:31 - 9:34inclusiv abilitatea de a rezolva
conflictele cu alții, -
9:35 - 9:37amânarea satisfacției,
-
9:37 - 9:39sau abilitatea de a depune
un efor constant, -
9:39 - 9:42chiar dacă trebuie să aștepți
pentru a vedea ce ai realizat. -
9:43 - 9:46Acestea, și multe alte abilități
se dezvoltă în copii -
9:46 - 9:49care își asumă riscuri și se implică.
-
9:49 - 9:52Și auto-eficacitatea apare,
-
9:52 - 9:56care înseamnă credința în forțele proprii
-
9:56 - 9:59și că poți depăși situațiile dificile.
-
10:01 - 10:06Copiii cu anxietate
care evită aceste situații -
10:06 - 10:09și îi fac pe alții să le facă
în locul lor, -
10:09 - 10:12devin din ce în ce mai anxioși cu timpul,
-
10:12 - 10:14și mai neîncrezători în ei înșiși.
-
10:15 - 10:19În contrast cu colegii lor
care nu suferă de anxietate, -
10:19 - 10:24ei încep să creadă că sunt incapabili
să controleze aceste situații. -
10:25 - 10:29Ei cred că au nevoie de cineva,
cineva precum părinții lor -
10:29 - 10:30să facă lucruri în locul lor.
-
10:32 - 10:38Chiar dacă instinctul natural
al părinților e să protejeze copiii, -
10:38 - 10:39și să îi reconforteze,
-
10:40 - 10:44în 1930, psihiatrul Alfred Adler
-
10:44 - 10:47îi avertizase deja pe părinți
-
10:47 - 10:50că putem să iubim un copil
cât de mult ne dorim, -
10:50 - 10:52dar nu avem voie să îl facem
pe copil dependent. -
10:53 - 10:57I-a sfătuit pe părinți să își antreneze
copiii, încă de la început, -
10:57 - 10:59să stea pe picioarele lor.
-
11:00 - 11:04De asemenea a avertizat că,
dacă copiii capătă impresia -
11:04 - 11:09că părinții nu au nimic mai bun de făcut
decât să le stea la dispoziție, -
11:09 - 11:12atunci vor avea o idee greșită
asupra dragostei. -
11:13 - 11:17Copiii anxioși din zilele noastre
-
11:17 - 11:20își sună mereu părinții,
-
11:20 - 11:24sau le trimit mesaje la orice oră din zi
sau din noapte. -
11:24 - 11:30Dacă copiii anxioși nu învață
mecanisme de adaptare cât sunt tineri, -
11:30 - 11:32ce se întâmplă cu ei când cresc?
-
11:33 - 11:38Conduc un grup pentru părinți
de tineri cu tulburări de anxietate. -
11:39 - 11:43Tinerii au între 18 și 28 de ani.
-
11:44 - 11:46Cei mai mulți trăiesc cu părinții,
-
11:46 - 11:48dependenți de ei.
-
11:49 - 11:53Mulți dintre ei au fost la școală
sau facultate. -
11:53 - 11:54Unii au absolvit.
-
11:55 - 11:58Aproape niciunul nu lucrează,
-
11:58 - 12:00stau doar acasă fără să facă mare lucru.
-
12:01 - 12:04Nu au relații însemnate cu ceilalți,
-
12:04 - 12:07și sunt foarte, foarte dependenți
de părinții lor, -
12:07 - 12:09ca să facă lucruri în locul lor.
-
12:10 - 12:13Părinții le fac încă programările
la doctor în locul lor. -
12:14 - 12:17Le sună vechii prieteni
și imploră să îi viziteze. -
12:17 - 12:20Spală hainele copiilor, gătesc pentru ei.
-
12:20 - 12:24Și se află într-un mare conflict
cu tânărul adult, -
12:24 - 12:28pentru că anxietatea s-a dezvoltat,
dar nu și tânărul. -
12:29 - 12:32Acești părinți se simt foarte vinovați,
-
12:32 - 12:34după care mâniați,
-
12:34 - 12:36după care și mai vinovați.
-
12:37 - 12:39Bine, ce ziceți de niște vești bune?
-
12:40 - 12:45Dacă părinții și figurile semnificative
din viața copilului -
12:45 - 12:49îl pot ajuta să își confrunte temerile
-
12:49 - 12:51și să își rezolve problemele,
-
12:51 - 12:54atunci șansele sunt mai mari
ca acel copil să-și dezvolte -
12:54 - 12:58propriile mecanisme interne de adaptare
pentru a controla anxietatea. -
13:00 - 13:04Îi învățăm pe părinți să fie prezenți
-
13:04 - 13:07și să se gândească la reacțiile lor
la anxietatea copilului. -
13:09 - 13:10Le cerem:
-
13:10 - 13:14„Observați situația în cauză.
-
13:15 - 13:17Cât de amenințătoare este situația
pentru copilul meu? -
13:17 - 13:20Și ce vreau în final să învețe din ea?”
-
13:21 - 13:24Bineînțeles, vrem ca părinții să asculte
cu mare atenție, -
13:24 - 13:28dacă un copil e agresat,
sau se află în pericol, -
13:28 - 13:29vrem ca părinții să intervină,
-
13:29 - 13:31absolut!
-
13:32 - 13:36Dar în situațiile zilnice
producătoare de anxietate, -
13:36 - 13:38părinții își pot ajuta copilul
cel mai mult -
13:38 - 13:42dacă rămân calmi, raționali,
-
13:42 - 13:45dacă validează sentimentele copilului,
-
13:45 - 13:47dar îl ajută,
-
13:47 - 13:51îl asistă planificând modul
în care copilul va administra situația. -
13:52 - 13:54Iar atunci — asta e esențial —
-
13:54 - 13:57copilul să rezolve problema
de unul singur. -
13:59 - 14:04Bineînțeles, ți se frânge inima să te uiți
cum suferă un copil, -
14:04 - 14:07după cum mi-au spus părinții
după mulți ani. -
14:07 - 14:09Când îți vezi copilul suferind,
-
14:09 - 14:14te gândești că poți interveni,
să îl scapi de suferință, -
14:14 - 14:16asta e tot ce contează, nu?
-
14:16 - 14:18Asta vrem să facem.
-
14:19 - 14:22Indiferent dacă suntem tineri sau bătrâni,
-
14:22 - 14:27anxietatea excesivă ne face
să supraestimăm riscul și stresul, -
14:27 - 14:30și să subestimăm abilitatea
de a face față. -
14:32 - 14:37Știm că expunerea repetată
la ceea ce ne sperie reduce anxietatea, -
14:37 - 14:40în timp ce construiește resurse
și rezistență. -
14:41 - 14:43Știau părinții mei ceva.
-
14:43 - 14:47Tineretul hiper-anxios din ziua de azi
nu este ajutat -
14:47 - 14:49de protejarea excesivă.
-
14:50 - 14:55Calmul și siguranța de sine
nu sunt doar emoții. -
14:55 - 14:59Sunt mecanisme de adaptare
pe care părinții și copiii le pot învăța. -
15:00 - 15:01Vă mulțumesc!
-
15:01 - 15:04(Aplauze)
- Title:
- Cum să crești copii care pot depăși anxietatea
- Speaker:
- Anne Marie Albano
- Description:
-
Să crești înseamnă să întâlnești noi provocări — dar pentru unii copii, situațiile incerte duc la anxietate, pe care părinții adesea caută să o reducă. Psihologa Anne Marie Albano explică cum graba constantă pentru a rezolva problemele copilului poate perpetua un ciclu de dependență și resentimente pe tot parcursul vieții — și ne explică cum o doză sănătoasă de risc îi ajută pe copii să dezvolte siguranță de sine pe termen lung.
- Video Language:
- English
- Team:
- closed TED
- Project:
- TEDTalks
- Duration:
- 15:19
Mirel-Gabriel Alexa approved Romanian subtitles for How to raise kids who can overcome anxiety | ||
Mirel-Gabriel Alexa edited Romanian subtitles for How to raise kids who can overcome anxiety | ||
Mirel-Gabriel Alexa edited Romanian subtitles for How to raise kids who can overcome anxiety | ||
Cristina Nicolae accepted Romanian subtitles for How to raise kids who can overcome anxiety | ||
Cristina Nicolae edited Romanian subtitles for How to raise kids who can overcome anxiety | ||
Bianca-Ioanidia Mirea edited Romanian subtitles for How to raise kids who can overcome anxiety | ||
Bianca-Ioanidia Mirea edited Romanian subtitles for How to raise kids who can overcome anxiety | ||
Cristian Boros edited Romanian subtitles for How to raise kids who can overcome anxiety |