Cum am valorificat vântul

La vârsta de 14 ani, în sărăcie şi foamete, un băiat Malawian a construit o moară de vânt pentru a-şi alimenta casa familiei lui. Acum, la 22 de ani, William Kamkwamba, care vorbeşte la TED, aici, pentru a doua oară, împărtăşeşte cu cuvintele lui povestea emoţionantă a invenţiei care i-a schimbat viaţa.

Vă mulţumesc.

Acum doi ani am stat pe scena TED în Arusha, Tanzania.

Am vorbit foarte pe scurt despre una din cele mai însemnate creaţii ale mele.

Era o maşină simplă care mi-a schimbat viaţa.

Înainte de acel timp

nu mai fusesem niciodată departe de casa mea

din Malawi.

Nu folosisem niciodată un calculator.

Nu văzusem niciodată Internet-ul.

Pe scenă, în acea zi, am fost foarte emoţionat.

Engleza pierdută,

îmi venea să vomit.

(Râsete)

N-am mai fost niciodată înconjurat de atâţia azungu,

oameni albi.

(Râsete)

A fost o poveste pe care nu v-am spus-o atunci.

Dar, ei bine, mă simt bine acum.

Aş vrea să vă împărtăşesc povestea aceea astăzi.

Suntem şapte copii în familia mea.

Toate surori, cu excepţia mea.

Acesta sunt eu cu tatăl meu când eram un mic copil.

Înainte de a descoperi minunile ştiinţei,

am fost doar un simplu fermier

într-o ţară de fermieri săraci.

Ca toţi ceilalţi, creşteam porumb.

Într-un an am avut un ghinion foarte mare.

În 2001 a fost o foamete grozavă.

În cinci luni toţi Malawinienii au început să moară de foame.

Familia mea mânca o singură masă pe zi, seara.

Doar trei înghiţituri de nsima pentru fiecare dintre noi.

Mâncarea trecea prin corpurile noastre.

Noi rămâneam cu nimic.

În Malawi, la şcoala gimnazială,

trebuie să plăteşti taxe de şcolarizare.

Din cauza foametei, am fost forţat să renunţ la şcoală.

M-am uitat la tatăl meu,

şi m-am uitat la acele câmpuri uscate.

A fost viitorul pe care nu puteam să-l accept.

M-am simţit foarte fericit cât am fost la şcoala gimnazială.

Aşa că eram hotărât să fac tot posibilul

pentru a primi educaţie.

Aşa că m-am dus la o bibliotecă.

Citeam cărţi, cărţi de ştiinţă, de fizică în special.

Nu puteam citi în Engleză foarte bine.

Mă foloseam de diagrame şi imagini

pentru a învăţa cuvintele din jurul lor.

Altă carte a pus cunoştinţele acelea în mîinile mele.

Spunea că o moară de vânt poate pompa apă şi genera electricitate.

Apă pompată însemna irigaţie.

O apărare împotriva foametei,

pe care o încercam atunci.

Aşa că m-am hotărât să construiesc o moară de vânt pentru mine.

Dar nu aveam materiale pe care să le folosesc.

Aşa că m-am dus la fier vechi

unde mi-am găsit materialele.

Mulţi oameni, inclusiv mama mea,

au spus că sunt nebun.

(Râsete)

Am găsit un ventilator de tractor

amortizor, ţevi PVC.

Folosind un cadru de bicicletă

şi un dinam de la o bicicletă veche

mi-am construit maşina.

Era o singură lumină la început.

Şi apoi patru lumini,

cu comutatoare, şi chiar şi cu un întrerupător,

modelat după un afiş electric.

O altă maşină pompează apă

pentru irigaţie.

Cozi de oameni încep să se alinieze la casa mea

(Râsete)

pentru a-şi încărca telefoanele mobile.

(Aplauze)

Nu puteam scăpa de ei.

(Râsete)

Au venit şi reporterii,

care a condus la blogheri

şi care a condus la un telefon de la ceva numit TED.

Nu mai văzusem un avion până atunci.

Nu mai dormisem niciodată într-un hotel.

Aşa că, pe scenă, în acea zi în Arusha,

mi-am pierdut Engleza,

am spus ceva de genul,

„Am încercat. Şi am reuşit.”

Aşa că aş vrea să spun ceva

către toţi oamenii de-acolo, asemănători mie,

Africanilor, şi săracilor

care se luptă cu visele voastre

Doamne-ajută.

Poate că într-o zi veţi viziona asta pe Internet.

Eu vă spun, aveţi încredere în voi şi credeţi.

Orice s-ar întâmpla, nu renunţaţi.

Mulţumesc.

(Aplauze)