Cum a fost construit primul metrou - Christian Wolmar

Află mai multe despre programul nostru pentru elevi, Cluburile TED-Ed: http://bit.ly/2J5g4eS

Vezi întreaga lecție: https://ed.ted.com/lessons/how-the-world-s-first-subway-system-was-built-christian-wolmar

Era sfârșitul anului 1868 și primul metrou din lume, ce nu fusese încă inaugurat, provoca rumoare în oraș. Mulți oameni credeau că proiectul, care costase peste 100 de milioane de dolari în banii actuali, nu va funcționa. Deci, cum au reușit? Christian Wolmar explică cum a fost construit metroul londonez, la un moment în care nimeni nu construise o cale ferată sub un oraș.

Lecție de Christian Wolmar, animație de TED-Ed.

Era începutul anului 1863,

și sistemul de metrou
încă neinaugurat al Londrei,

primul din lume, provoca rumoare în oraș.

Să sapi o groapă sub oraș
și să pui o cale ferată înăuntru

părea ceva de domeniul viselor.

În baruri această idee
era luată peste picior,

și un preot local a acuzat compania de căi
ferate că încearcă să ajungă în iad.

Majoritatea oamenilor
doar credeau că proiectul,

care a costat mai mult de 100 de milioane
de dolari în banii de astăzi,

nu va funcționa niciodată.

Dar a funcționat.

Pe 1 ianuarie 1863,

30.000 de oameni s-au aventurat sub pământ

pentru a călători cu primul
metrou din lume

pe o porțiune de 6,5 Km în Londra.

După trei ani de construcții
și câteva eșecuri,

compania de căi ferate Metropolitan
era gata de afaceri.

Oficialii orașului răsuflau ușurați.

Fuseseră disperați să găsească o metodă

pentru a reduce aglomerația teribilă
de pe străzi.

Londra, la acel moment cel mai mare
și mai prosper oraș al lumii,

era într-o stare permanentă de blocaj,

având care, zarzavagii, vaci,

și navetiști blocând străzile.

Un vizionar al epocii Victoriene,
Charles Pearson,

s-a gândit pentru prima dată
să pună căi ferate sub pământ.

A susținut trenurile sub pământ
în anii 1840,

dar oponenții săi credeau că ideea
nu este practică

deoarece la acel moment căile ferate
aveau doar tuneluri scurte sub dealuri.

Cum era posibil să duci o cale ferată
prin centrul unui oraș?

Răspunsul era un sistem simplu,
numit „taie și acoperă.”

Muncitorii săpau un șanț imens,

construiau un tunel din arcade
de cărămidă,

și reumpleau gaura peste tunelul
nou construit.

Deoarece acest lucru era disruptiv

și necesita demolarea clădirilor
de deasupra tunelurilor,

o mare parte din linii s-au construit
sub străzi existente.

Bineînțeles, au fost și accidente.

Odată, o furtună puternică a inundat
canalizările din apropiere,

și a ieșit prin zona excavată,

întârziind proiectul cu câteva luni.

Dar imediat cum Metropolitan Railway
s-a deschis,

londonezii s-au grăbit să călătorească
cu noile trenuri.

Metropolitan a devenit repede o parte
vitală a sistemului de transport londonez.

Linii adiționale au fost construite repede

și noi suburbii
au crescut în jurul stațiilor.

Magazinele universale au fost deschise
lângă calea ferată,

și compania feroviară a creat
chiar și atracții,

cum ar fi o roată înaltă cât 30 de etaje
în Earls Court

pentru a aduce turiștii cu trenul.

În 30 de ani,

sistemul de metrou londonez
acoperea 80 de kilometri,

cu linii în centrul orașului
funcționând în tuneluri,

și trenuri suburbane operând la suprafață,
deseori pe terasamente.

Dar Londra încă era în creștere,

și toată lumea își dorea
să fie conectată la sistem.

La sfârșitul anilor 1880,

orașul devenise prea încărcat de clădiri,
canalizări și cabluri electrice

pentru tehnica „taie și acoperă”,

așa că un nou sistem trebuia inventat.

Folosind o mașină numită Greathead Shield,

o echipă de doar 12 muncitori
putea străpunge pământul,

săpând tuneluri subterane adânci
prin pământul Londrei.

Noile linii, numite „tubes”,
erau la adâncimi diferite,

dar în general în jur de 25 de metri
mai adânc decât liniile „taie și acoperă”.

Asta însemna că construcția lor
nu va deranja nimic de la suprafață,

și era posibilă săparea sub clădiri.

Prima linie „tube”, City și South London,

a fost deschisă în 1890
și a avut un succes atât de mare

încât alte șase linii au fost construite
în următorii 20 de ani.

Această isteață nouă tehnologie a fost
folosită chiar și la săparea unor linii

sub fluviul Londrei, Tamisa.

La începutul secolului XX,

Budapesta, Berlin, Paris,

și New York

construiseră fiecare câte un metrou.

Iar astăzi, existând mai mult
de 160 de orașe din 55 de țări

ce folosesc șinele subterane
pentru a combate aglomerația,

le putem mulțumi lui Charles Pearson
și Metropolitan Railway

pentru că ne-au pus pe drumul cel bun.