Cum se practică sexting-ul în siguranță

Sexting-ul, ca orice este distractiv, are propriile riscuri, dar o încălcare gravă a vieții private nu ar trebui să fie una dintre ele. Amy Adele Hasinoff analizează răspunsurile problematice din mass-mediei, drept și educație cu privire la sexting, oferind soluții practice pentru indivizi și companii tehnologice pentru protejarea fișierele digitale sensibile (și pe cele potențial scandaloase).

Oamenii folosesc mijloacele de comunicare
pentru a vorbi despre sex de mult timp.

Scrisori de dragoste,
sex la telefon, poze indecente.

Există chiar o poveste
a unei fete ce a fugit cu un bărbat

pe care l-a cunoscut
prin intermediul telegrafului în 1886.

Astăzi avem sexting,
iar eu sunt o expertă în sexting.

Nu un sexter expert.

(Râsete)

Știu ce înseamnă asta, cred că și voi.

[E un penis]

(Râsete)

Studiez sextingul de când mass-media
a atras atenția asupra lui în 2008.

Am scris o carte
despre panica morală privind sextingul.

Și iată ce am aflat:

majoritatea oamenilor
se îngrijorează de lucrul greșit.

Încearcă să împiedice complet
existența sextingul.

Dar permiteți-mi să vă întreb:

atâta timp cât e complet consensual,
care e problema cu sextingul?

Oamenilor le plac tot felul de lucruri
care vouă s-ar putea să nu vă placă,

cum ar fi brânza albastră sau coriandrul.

(Râsete)

Sextingul e cu siguranță riscant,
ca orice lucru care e distractiv,

dar atâta timp cât nu trimiteți o imagine
cuiva care nu vrea să o primească,

nu e nimic rău.

Ce cred eu că e o problemă serioasă,

e atunci când oamenii
distribuie imaginile private ale altora

fără permisiunea lor.

Și în loc să vă faceți griji
pentru sexting,

cred că ar trebui să ne gândim mai mult
la confidențialitatea digitală.

Cheia e consimțământul.

În prezent, majoritatea oamenilor
se gândesc la sexting

fără a se gândi deloc la consimțământ.

Știați că în prezent incriminăm
sextingul în cazul adolescenților?

Poate fi o infracțiune, deoarece
e considerată pornografie infantilă

dacă e o imagine cu cineva sub 18 ani,

și nici nu contează

dacă și-au făcut acea poză singuri
și au distribuit-o de bunăvoie.

Așadar, ajungem
în această situație juridică bizară,

în care doi tineri de 17 ani pot face sex
legal în majoritatea statelor din SUA,

dar nu se pot fotografia.

Unele state au încercat, de asemenea,
să declare sextingul drept infracțiune,

dar aceste legi repetă aceeași problemă,

deoarece continuă să declare ilegal
sextingul consensual.

Nu are sens să încerci
să interzici complet sextingul,

încercând să rezolvi
încălcarea confidențialității.

E ca și cum am spune:

hai să rezolvăm problema violurilor
declarând întâlnirile ilegale.

Majoritatea tinerilor nu sunt arestați
pentru sexting, dar ghici cine e arestat?

Adesea sunt adolescenții care nu sunt
plăcuți de părinții partenerului.

Și asta poate din cauza prejudecăților
de clasă, a rasismului sau a homofobiei.

Majoritatea procurorilor sunt,
desigur, suficient de deștepți

să nu acuze tinerii de pornografie
infantilă, dar unii o fac.

Potrivit cercetătorilor
de la Universitatea din New Hampshire,

7% din totalul arestărilor de posesie
de pornografie infantilă sunt adolescenți,

care fac sexting consensual
cu alți adolescenți.

Pornografia infantilă
e o infracțiune gravă,

dar nu e același lucru
cu sextingul adolescenților.

Părinții și profesorii răspund,
de asemenea, la sexting

fără să se gândească prea mult
la consimțământ.

Mesajul lor pentru adolescenți e adesea:
pur și simplu nu o faceți.

Și sunt total de acord,
există riscuri legale grave

și, desigur, potențialul
încălcării vieții private.

Iar când voi erați adolescenți,

sunt sigură că făceați
exact ce vi se spunea, nu?

Probabil vă gândiți: copilul meu
nu ar face niciodată sexting.

Și e adevărat,
poate că micul tău înger nu face sexting,

pentru că doar 33%

dintre cei între 16 și 17 ani fac sexting.

Scuze, dar când vor fi mai mari,
probabil că vor face sexting.

Fiecare studiu indică o rată
de peste 50% a celor între 18-24 de ani.

Și de cele mai multe ori,
nimic nu merge prost.

Oamenii mă întreabă mereu:
nu e totuși sextingul periculos?

E ca și cum ți-ai lăsa portofelul
pe o bancă din parc

și nu te-ai aștepta să fie furat
dacă faceți asta, nu-i așa?

Iată cum înțeleg eu asta:

sextingul e ca și cum v-ați lăsa
portofelul în casa prietenului.

Dacă vă întoarceți a doua zi

și toți banii au dispărut,

trebuie să îi dați papucii acelui tip.

(Râsete)

Deci, în loc să criminalizați sextingul,

încercând să preveniți
aceste încălcări de confidențialitate,

în schimb, trebuie să ne concentrăm
pe consimțământ,

pe modul în care înțelegem distribuirea
informațiilor noastre private.

Fiecare nouă tehnologie
ridică probleme de confidențialitate.

De fapt, în SUA primele dezbateri
majore despre confidențialitate

au fost ca răspuns
la tehnologiile relativ noi atunci.

La sfârșitul anilor 1800,
oamenii erau îngrijorați de aparatul foto,

care era brusc mai portabil ca niciodată,

și de articolele de bârfe din ziare.

Erau îngrijorați că aparatul foto
captează informații despre ei,

le scoate din context și le răspândește.

Sună familiar?

E exact ce ne preocupă acum cu rețelele
de socializare și camerele de pe drone,

și, desigur, sextingul.

Iar aceste temeri legate de tehnologie

au sens,

deoarece tehnologiile
pot amplifica și scoate la suprafață

cele mai rele calități și comportamente.

Dar există soluții.

Și am mai trecut prin asta
cu o tehnologie nouă și periculoasă.

În 1908, Ford a introdus mașina Model T.

Rata mortalității în trafic a crescut.

A fost o problemă serioasă;
pare foarte sigură, nu?

Prima noastră soluție a fost să încercăm
să schimbăm comportamentul șoferilor,

astfel că am impus limite
de viteză și amenzi.

Dar în următoarele decenii,

am început să conștientizăm că tehnologia
mașinii în sine nu e neutră.

Am putea proiecta mașina
pentru a o face mai sigură.

Astfel, în anii 1920,
am făcut parbrize rezistente la spargere.

În anii 1950, centurile de siguranță.

Iar în anii ’90, airbagurile.

Toate aceste trei domenii:

legile, indivizii și industria
s-au reunit de-a lungul timpului

pentru a ajuta la rezolvarea problemei
pe care o provoacă o nouă tehnologie.

Și putem face același lucru
cu confidențialitatea digitală.

Desigur, revenim la consimțământ.

Iată ideea.

Înainte ca cineva să vă poată distribui
informațiile private,

ar trebui să obțină permisiunea voastră.

Această idee a consimțământului
afirmativ vine de la activiștii anti-viol

care ne spun că avem nevoie
de consimțământ pentru fiecare act sexual.

Și avem standarde cu adevărat ridicate
pentru consimțământ în multe alte domenii.

Gândiți-vă că urmează să fiți operat.

Medicul vostru trebuie să se asigure

că voi consimțiți în mod conștient
acea procedură medicală.

Acesta nu e tipul de consimțământ
ca în cazul Termenilor de Servicii iTunes

când derulați până în partea de jos
și sunteți de acord cu orice.

(Râsete)

Dacă ne gândim mai mult la consimțământ,
vom avea legi mai bune pentru intimitate.

În acest moment,
nu avem atât de multe protecții.

Dacă fostul soț sau fosta soție
sunt o niște persoane groaznice,

pot lua fotografiile voastre nud
și le poate încărca pe un site porno.

Poate fi foarte greu
să eliminați acele imagini.

Și în multe state,

aveți un avantaj
dacă v-ați făcut singur pozele,

deoarece astfel puteți depune
o cerere pentru drepturi de autor.

(Râsete)

În acest moment, dacă cineva
vă încalcă confidențialitatea,

indiferent dacă e o persoană
sau o companie sau NSA,

puteți încerca să intentați un proces,

deși e posibil să nu aveți succes,

pentru că multe instanțe consideră
că intimitatea digitală e imposibilă.

Deci nu sunt dispuse să pedepsească
pe nimeni pentru încălcarea ei.

Încă sunt întrebată mereu:

nu estompează cumva o imagine digitală
demarcația dintre public și privat

pentru că e digitală?

Nu! Nu!

Tot ce e digital
nu e în mod automat public.

Nu are sens.

După cum ne spune eruditul juridic
al NYU, Helen Nissenbaum,

avem legi, politici și norme

care protejează tot felul
de informații private,

și nu contează dacă sunt digitale sau nu.

Toate înregistrările
de sănătate sunt digitalizate,

dar medicul vostru
nu le poate împărtăși cu nimeni.

Toate informațiile voastre financiare
sunt păstrate în baze de date digitale,

dar banca voastră nu poate
posta online istoricul achizițiilor tale.

Niște legi mai bune pot rezolva

încălcările de confidențialitate
după ce au loc,

dar cel mai ușor lucru ce îl putem face
e să facem câteva schimbări personale

pentru a ajuta la protejarea
vieților noastre private.

Ni se spune mereu că confidențialitate

e responsabilitatea noastră proprie,
unică, individuală.

Ni se spune să monitorizăm, să actualizăm
constant setările de confidențialitate.

Ni se spune să nu partajăm niciodată nimic
din ce nu am dori să vadă întreaga lume.

Asta nu are niciun sens.

Mediul digital e un mediu social

și împărtășim lucruri cu oamenii
în care avem încredere în fiecare zi.

După cum susține cercetătorul
de la Princeton, Janet Vertesi,

datele noastre și confidențialitatea
noastră nu sunt doar personale,

de fapt sunt interpersonale.

Un lucru pe care îl puteți face
și care e foarte ușor

e să cereți permisiunea înainte
de a distribui informațiile altcuiva.

Dacă doriți să postați online o fotografie
cu cineva, cereți-i permisiunea.

Dacă doriți să copiați un e-mail,

cereți permisiunea.

Și dacă doriți să distribuiți
selfie-ul nud al cuiva,

evident, cereți-i permisiunea.

Aceste schimbări individuale ne pot ajuta
să ne protejăm reciproc intimitatea,

dar de asemenea avem nevoie
și de companii tehnologice la bord.

Companiile au foarte puține stimulente
pentru a ne proteja confidențialitatea,

deoarece modelul lor de afaceri
presupune ca noi să distribuim totul

cât mai multor oameni.

Chiar acum, dacă vă trimit o imagine,

o puteți transmite oricui doriți.

Dar dacă aș putea decide dacă acea
imaginea poate fi transmisă sau nu?

Asta v-ar spune că nu aveți permisiunea
mea de a trimite această imagine.

Facem acest lucru tot timpul
pentru a proteja drepturile de autor.

Când cumpărați o carte electronică,
nu o puteți trimite la mai multe persoane.

Atunci de ce să nu încercăm asta
și cu telefoanele mobile?

Ce putem face e să cerem companiilor
tehnologice să adauge aceste protecții

ca implicite pentru dispozitivele
și platformele noastre.

Până la urmă, puteți alege
culoarea mașinii voastre,

dar airbag-urile
sunt întotdeauna standard.

Dacă nu ne gândim la confidențialitatea
și consimțământul digital,

pot exista consecințe grave.

A existat o adolescentă în Ohio,

hai să o numim Jennifer,
de dragul confidențialității.

Ea a distribuit fotografii nud
prietenul ei de liceu,

crezând că poate avea încredere în el.

Din păcate, el a trădat-o

și i-a trimis fotografiile
în întreaga școală.

Jennifer a fost jenată și umilită,

dar în loc să fie compătimită,
colegii de clasă au hărțuit-o.

Au numit-o târfă și curvă

și i-au făcut viața mizerabilă.

Jennifer a început să lipsească
de la școală, iar notele ei au scăzut.

În cele din urmă, Jennifer a decis
să-și curme propria viață.

Jennifer nu a făcut nimic rău.

Tot ce a făcut a fost
să trimită o poză nud

cuiva în care a crezut
că poate avea încredere.

Și totuși, legile noastre

spun că a comis o infracțiune oribilă
echivalentă cu pornografia infantilă.

Normele noastre sexuale

spun că prin producerea
acestei imagini nud cu ea însăși,

a făcut cumva
cel mai oribil și rușinos lucru.

Și când presupunem că e imposibilă
confidențialitatea în mediul digital,

ștergem complet și scuzăm
comportamentul foarte rău al iubitului ei.

Oamenii continuă să le spună victimelor
încălcărilor de confidențialitate:

„La ce te-ai gândit?

Nu ar fi trebuit să trimiți
niciodată acea imagine.”

Dacă încercați să vă dați seama
ce să spuneți în schimb, încercați asta.

Imaginați-vă că vă întâlniți cu un prieten

care și-a rupt piciorul la schi.

Și-a asumat riscul să facă ceva distractiv
și nu s-a terminat bine.

Dar probabil că nu veți fi
ticălosul care spune:

„Ei bine, cred că nu ar fi trebuit
să mergi la schi, nu?”

Dacă ne gândim mai mult la consimțământ,

putem vedea că victimele
încălcărilor de confidențialitate

merită compasiunea noastră,

nu încriminare, rușine,
hărțuire sau pedepse.

Putem sprijini victimele și putem preveni
unele încălcări de confidențialitate,

făcând aceste modificări
legale, individuale și tehnologice.

Deoarece problema nu e sextingul,
problema e confidențialitatea digitală.

Și o soluție e consimțământul.

Așadar, data viitoare când vine o victimă
a unei încălcări de confidențialitate,

în loc să o învinovățim,
să facem asta în schimb:

haideți să ne schimbăm ideile
despre confidențialitatea digitală,

și să răspundem cu compasiune.

Vă mulțumesc!

(Aplauze)