De ce nu se prăbușește turnul înclinat din Pisa?

Vizionați lecția completă: https://ed.ted.com/lessons/why-doesn-t-the-leaning-tower-of-pisa-fall-over-alex-gendler

În 1990, guvernul Italian a angajat ingineri de top pentru a stabiliza faimosul turn înclinat din Pisa. Au fost multe tentative de îndreptare în istoria sa de 800 de ani, dar niște modele computerizate au dezvăluit urgența situației. Turnul s-ar fi prăbușit odată ajuns la un unghi de 5,44 grade, iar la momentul respectiv unghiul era de 5,5 grade. Care este cauza faimoasei înclinări a turnului? Alex Gendler explorează istoria monumentului.

Lecție de Alex Gendler, regizată de Aim Creative Studios.

În 1990, guvernul italian a angajat
ingineri de top

pentru a stabiliza faimosul
turn înclinat din Pisa.

Au fost multe încercări de a-l îndrepta
în cursul istoriei sale de 800 de ani,

dar modelul computerizat al acestei echipe
a dezvăluit urgența situației.

Ei estimau că turnul se va prăbuși
odată ajuns la un unghi de 5,44 grade

și la momentul respectiv unghiul
era de 5,5 grade.

Nimeni nu știa cum de turnul era încă
în picioare, dar criza era clară:

trebuiau să rezolve o problema care
lăsase perplecși inginerii timp de secole,

și trebuiau să o rezolve repede.

Pentru a înțelege situația lor,

e de ajutor să înțelegem în primul rând
de ce se înclinase turnul.

În secolul XII,
bogata republică maritimă a Pisei

a început să transforme piața catedralei
într-un monument grandios.

Muncitorii au mărit și înfrumusețat
biserica existentă,

adăugând un enorm baptisteriu
dotat de cupolă.

În 1173, a început construcția unui
campanile, sau turn cu clopot independent.

Inginerii și arhitecții de pe vremea aceea
erau maeștri în domeniul lor.

Dar în ciuda cunoștințelor
în materie de inginerie,

știau mult mai puțin
despre solul pe care stăteau.

Numele Pisa vine din greacă
și înseamnă „teren mlăștinos”,

o descriere perfectă pentru argila, mâlul,
și nisipul umed de sub suprafața orașului.

Vechii romani rezolvau situațiile similare
cu ajutorul unor stâlpi enormi din piatră

numiți piloni, care erau ancorați
în stratul de piatră de la bază.

Însă, arhitecții turnului au considerat
suficientă că o fundație de trei metri

pentru structura destul de joasă.

Din păcate pentru ei,
mai puțin de cinci ani mai târziu,

partea sudică a turnului
deja se scufundase în pământ.

O fundație atât de instabilă
ar fi fost fatală în mod normal.

Dacă muncitorii ar fi adăugat
mai multă greutate,

presiunea etajelor superioare
ar fi scufundat structura,

crescând unghiul de înclinare.

Dar construcția s-a oprit
la al patrulea nivel aproape un secol,

în timp ce Pisa intra într-un lung război.

Această pauză a permis
stabilizarea solului,

și când construcția
a fost reluată în 1272,

fundația era puțin mai stabilă.

Sub conducerea arhitectului
Giovanni de Simone,

muncitorii au compensat
ușoara înclinare a turnului,

construind următoarele etaje
puțin mai înalte în partea sudică.

Însă, greutatea suplimentară adăugată
a scufundat și mai mult partea sudică.

Când a fost completat și al șaptelea nivel
împreună cu clopotnița,

unghiul de înclinare era de 1,6 grade.

Timp de secole, inginerii au încercat
numeroase strategii de îndreptare.

În 1838, au săpat un șanț în jurul bazei
pentru a examina fundația scufundată.

Însă, îndepărtarea nisipului pe care
se sprijinea, a înrăutățit înclinarea.

În 1935, corpul italian al inginerilor

a injectat mortar
pentru a întări fundația.

Totuși, mortarul nu a fost distribuit
în mod uniform de-a lungul fundației,

și, ca rezultat, turnul s-a scufundat
și mai mult.

Toate aceste încercări eșuate, împreună
cu scufundarea continuă a fundației,

aduceau turnul din ce în ce
mai aproape de prăbușire.

Și fără cunoștințe clare
despre compoziția solului,

inginerii nu puteau spune cu precizie
unghiul la care se va prăbuși

sau să găsească o soluție
pentru a preveni prăbușirea turnului.

În anii de după cel de-Al Doilea
Război Mondial,

cercetătorii au creat teste
pentru a identifica acele variabile lipsă.

Și în anii 1970, au calculat centrul
de gravitație al turnului înclinat.

Cu aceste noi informații
și cu ajutorul tehnologiilor de calcul,

inginerii au putut crea un model
al solului și al traiectoriei turnului,

și cantitatea exactă de excavații necesare
pentru ca turnul să rămână în picioare.

În 1992, echipa a săpat
tunele în diagonală

pentru a elimina 38 de metri cubi de sol
de sub partea de nord a turnului.

Apoi, au contrabalansat temporar structura
cu 600 de tone de lingouri de plumb

înainte de a-i ancora baza
cu cabluri de oțel.

La peste șase secole după construcție,

turnul a fost în sfârșit îndreptat...
la un unghi de aproximativ patru grade.

Nimeni nu voia ca turnul
să se prăbușească,

dar nici nu voiau ca monumentul
să își piardă trăsătura cea mai faimoasă.

Astăzi, turnul are o înălțime
de 55 sau 56 de metri,

și ar trebui să rămână stabil
pentru cel puțin alți 300 de ani

ca o dovadă că imperfecțiunea e frumusețe.