Închisoarea din mintea ta | Sean Stephenson | TEDxIronwoodStatePrison

Acest discurs a fost ţinut la un eveniment local TEDx, produs independent de Conferinţele TED.
Născut în Mai, 1979, Sean Stephenson era de aşteptat să moară în primele 24 de ore de viaţă. Totuşi, faptul că a supravieţuit în acea primă zi e un miracol. În acest discurs ne împărtăşeşte povestea vieţii lui şi trei lecţii-cheie despre cum să trăieşti fără bariere. El doreşte să „scape lumea de nesiguranţă” şi vrea să încurajeze oamenii să descopere singuri „motivul pentru care s-au născut.”

Încerc să-mi compun blogul de seară

şi mă gândesc că e credibil

că am fost la puşcărie şi m-am îmbrăţişat
cu nişte puşcăriaşi drăguţi,

în timp ce un DJ ocupat ne punea muzică,

iar Richard Branson îmi şoptea
unde găsesc puţină heroină gratis.

(Râsete)

(Aplauze)

Poveste adevărată!

(Râsete)

Lecţia 1:

să nu crezi niciodată
ceva ce te descurajază.

Când m-am născut,
doctorii au spus părinţilor

că voi muri în primele 24 de ore.

Acum, după 35 de ani,
toţi doctorii ăia au murit

(Râsete)

şi eu sunt singurul doctor rămas.

(Râsete)

(Aplauze)

Să nu crezi niciodată ceva descurajant.

Câte predicţii v-au fost aruncate
în faţă pe parcursul vieţii?

Dacă le crezi,

te vei ofili şi vei muri,

fie fizic, fie spiritual

şi vei păşi prin lume ca o carcasă

urmând masele.

Ţi se va spune în multe feluri,

mie mi s-au spus multe.

Trebuie să ţii cont
doar de cele încurajatoare.

Cred în ceva care m-a ajutat toată viaţa:

că toată lumea îşi doreşte să reuşesc,

până şi cei care nu-s conştienţi de asta.

N-o să vă povestesc
că m-am lovit de greutăţi

şi că de asta ştiu prin ce treceţi.

Habar n-am ce probleme de viaţă aveţi.

N-am copilărit prin cartiere.

N-am părinţi ca ai voştri
şi nici corp ca al vostru.

N-am trăit ce aţi trăit voi.

Spun doar că sunt expert
într-un singur lucru:

cum să fiu eu -- şi-o fac bine.

(Aplauze)

Dar nu mi-a fost uşor.

Am trăit momente
pe care nu le doresc nimănui de aici.

Mi s-au extras tije metalice
din măduva oaselor, conştient fiind,

am avut infecţii maxilare
şi mi-au scos dinţii

aşa că nu-mi mai pot mesteca mâncarea.

Zilnic mă scol

şi altcineva trebuie să mă spele
şi să mă îngrijească.

Din fericire e o femeie minunată
cu care m-am căsătorit.

(Aplauze)

Lumea se holbează la mine oriunde merg,

şi când fac cunoştinţă cu persoane,

ele nu ştiu nimic despre mine,

ci doar gândesc automat,
cum stă în natura umană:

„O, trebuie să fie greu să fii ca el!”

Cui îi e milă de mine îşi iroseşte timpul,

pentru că am ales o viaţă a puterii.

Sunt aici ca să vă ajut
să alegeţi o viaţă a puterii,

şi-o să vă spun,
că tot a venit vorba de droguri:

ştiţi care-i cel mai rău drog
de pe faţa lumii?

Mila.

În clipa în care ţi-e milă de cineva

sau de tine, eşti fraierit.

Ai potenţialul totalmente blocat.

N-avem voie să ne fie milă
de noi sau de voi.

Da, o să merg acasă azi
şi am ceea ce mulţi numesc libertate,

dar o să vă vorbesc de libertate,

depre cum aleg să privesc eu libertatea,

pentru că nu poţi crede predicţii
care nu te încurajează.

Lecţia 2:
situaţia ta nu te defineşte.

Nu te defineşte.

Nu sunt handicapat!

Normal că voi profita de parcările
pentru handicapaţi,

(Râsete)

dar asta nu mă defineşte ca bărbat.

Incapabil?

Toată viaţa am fost considerat
şi tratat ca incapabil

şi a trebuit să dovedesc oamenilor

că singurul handicap
e refuzul de adaptare.

Trebuie să te adaptezi oricărui mediu,

chiar dacă e puşcărie.

Cum arată adaptarea?
Cred că e ca o sărbătoare,

pentru că seamănă cu momentele
când te vezi cu oameni care serbează ceva

şi vrei să fii în preajma lor,
să înveţi de la ei,

să faci afaceri cu ei,
să-i angajezi.

Dacă nu vreţi să fiţi priviţi
ca prizonieri sau condamnaţi

când veţi ieşi de aici
sau chiar cât sunteţi aici,

e vorba de atitudine:

trebuie să credeţi că aveţi valoare
pentru rasa umană,

indiferent de situaţia prezentă,
de funcţia sau de statura voastră.

Dacă eu aş crede că-s handicapat,
m-aş ofili, aş fi modest,

nesigur, temător,
de parcă aş avea nevoie de ajutor.

Celorlalţi nu le-ar păsa,

dar eu am ales altceva.

Am ales să fiu puternic,
să fiu un lider,

să rostesc cuvinte
care să influenţeze planeta.

Vă spun eu de ce m-am născut

şi sper să vă inspire şi pe voi
să aflaţi de ce v-aţi născut.

M-am născut să scap lumea de nesiguranţă.

Pentru că cineva nesigur face prostii.

Când credem că nu suntem de ajuns,

alergăm după validare în exterior

şi după obiecte exterioare
prin care să ne împlinim.

(Aplauze)

Mulţumesc.

Eşti împlinit.

Am făcut un legământ ca terapeut:

să iubesc toate fiinţele umane,
orice-ar fi făcut.

Pentru că adânc de tot,

am descoperit că fiecare om
vrea doar să fie iubit,

chiar dacă-i dur, înfricoşător,

chiar dacă-i un pervers.

Surprinde-i în postura
şi la momentul potrivit

şi-o să-ţi spună adevărul:
vor doar să fie iubiţi.

Ştiţi de cine, cel mai mult?

Nu de mamele şi de taţii lor,
nici de gardieni. Niciunul din ăştia.

Vor să se uite în oglindă
şi să se poată iubi pe ei.

Dacă pricepi asta,
atunci ai o şansă.

(Aplauze)

Dar n-ai voie să-ţi fie milă de tine.

Când te compătimeşti,
te ofileşti.

Aici e o contradicţie:

autocompătimirea e opusul
cruzimii faţă de sine,

când te autopedepseşti
şi eşti propriul duşman,

repetându-ţi că părerile acelea negative

ar fi reale, că spun adevărul,
că eşti şters, un ratat,

că n-o să realizezi nimic niciodată.

Autopedepsirea e cel mai periculos lucru
pe care ai putea să-l faci.

Nu-ţi permiţi să te autocompătimeşti,
nici să te autopedepseşti.

Trebuie să te iubeşti,

pentru că ultima lecţie de azi

va fi despre ce e închisoarea adevărată.

Nu are gratii, cabluri
sau garduri electrice.

Închisorile adevărate nu au gardieni.

Închisoarea adevărată e aici sus.

Şi toţi o avem.

Toţi avem minţi care pălăvrăgesc
şi şuşotesc întruna.

Ştiţi care-i salvarea voastră?
Nu e în afara acestor ziduri.

Am cunoscut atât de mulţi oameni
de mare succes şi faimă,

care sunt închişi,

pentru că-s blocaţi în capul lor,

autopedepsindu-se, autocompătimindu-se.

Adevărata libertate
e să-ţi laşi mintea să cadă.

Şi soţia mea m-a învăţat
că trebuie s-o laşi să cadă în inimă,

ca să coordoneze acest organ pulsatil

care face mai mult decât
să trimită sânge în extremităţi.

Ce anume face?

Emite posibilităţi emoţionale infinite

de alegere a comportamentului,
a vieţii, a atitudinii noastre.

Când te iubeşti,

fie că dormi într-o închisoare
sau într-o vilă,

fie că eşti sătul

sau nu ştii când vei mai mânca,

atunci când te iubeşti,
când înveţi să-ţi coordonezi emoţiile,

atunci şi numai atunci eşti liber.

Vă iubesc pe fiecare dintre voi.
Vă doresc libertate între aceste ziduri.

Fiţi binecuvântaţi.

(Aplauze)