Înăuntrul industriei secrete a transportului naval

Aproape tot ceea ce deținem și folosim, la un moment dat, călătorește spre noi pe navă container, printr-o rețea vastă de rute și porturi oceanice despre care cei mai mulți dintre noi nu știu mai nimic. Jurnalista Rose George ne oferă un tur în lumea transportului naval, piatra de temelie a civilizației de consum.

Acum câțiva ani

Harvard Business School a ales

cel mai bun model de business al acelui an.

A ales pirateria din Somalia.

Cam tot în același timp,

am descoperit că erau 544 navigatori

ținuți ostatici pe nave

deseori ancorate în largul coastei Somaliei,

în văzul tuturor.

Am aflat aceste două lucruri și m-am întrebat:

ce se întâmplă cu transportul naval?

M-am întrebat: s-ar putea întâmpla la fel
în orice altă industrie?

Am putea vedea 544 piloți de aeronavă

ținuți ostatici în avioanele lor Boeing 747

sau pe o pistă luni de zile,
sau chiar de un an?

Am putea vedea 544 de șoferi
de autobuz Greyhound?

Nu ar avea loc așa ceva.

Așadar, a început să mă intrige subiectul.

Apoi, am descoperit un alt lucru,

pentru mine aproape și mai uimitor

pentru că n-am avut habar de așa ceva

la vârsta de 42, 43 de ani.

Și anume că la bază, suntem
încă dependeți de transportul pe apă.

Poate publicul larg consideră

transportul naval o industrie învechită,

ceva adus pe barcă cu vele

cu balene Moby Dick și pirați ca Jack Sparrow.

Dar transportul naval nu e așa ceva.

Transportul naval e la fel de important
pentru noi pe cât a fost dintotdeauna.

Transportul vamal ne produce 90% din comerțul mondial.

Transportul naval a crescut de patru ori din 1970.

Suntem mai dependenți de el acum decât oricând.

Și totuși, pentru o industrie atât de mare --

- sunt în jur de 100.000 de nave comerciale active pe mare -

a devenit destul de invizibilă.

Ei bine, sună absurd să zici așa ceva în Singapore,

pentru că transportul naval
e un lucru atât de prezent aici,

încât ați înfipt o navă pe acoperișul unui hotel.

(Râsete)

Dar în alte părți ale lumii,

dacă întrebați publicul larg ce știe

despre transportul naval
și cât comerț se transportă pe apă,

veți obține, în esență, o privire inexpresivă.

Întrebați pe cineva pe stradă

dacă a auzit de Microsoft.

Aș crede că vor răspunde afirmativ,

știu că aceștia produc software

care se instalează pe computere,

și care ocazional funcționează.

Însă intrebați dacă au auzit de Maersk,

mă îndoiesc că veți primi același răspuns,

chiar dacă Maersk,

doar una din multele companii de transport pe apă,

are câștiguri pe picior de egalitate cu Microsoft.

[$60,2 miliarde]

Ei bine, de ce?

Cu câțiva ani în urmă,

primul lord al mării din amiralitatea britanică--

e numit primul lord al mării,

deși șeful armatei nu se numește
"lord al uscatului (moșier)"-

a spus că noi, referindu-se

la națiunile industrializate din Vest

suferim de orbire de mare.

Nu vedem că marea

e un loc industrial sau de muncă.

E doar ceva ce survolăm,

o pată albastră pe harta unei linii aeriene.

Nimic de văzut, avansați!

Așadar, am vrut să-mi deschid ochii

spre propria-mi orbire de mare,

așa că am plecat pe mare.

Acum câțiva ani, am făcut un voiaj

pe Maersk Kendal,

o navă-container de mărime mijlocie,

care transporta cam 7.000 de cutii,

am îmbarcat la Felixstowe,

pe coasta sudică a Angliei

și am ajuns chiar aici, în Singapore,

cinci săptămâni mai târziu,

notabil mai puțin afectată
de jet lag decât acum.

A fost o revelație.

Am străbătut cinci mări,

două oceane, nouă porturi

și am învățat multe despre transportul naval.

Unul dintre primele lucruri care m-au surprins

când am urcat la bordul navei Kendal

a fost că nu erau oameni.

Am prieteni în Marină care-mi spun

că navighează cu 1.000 de marinari deodată,

însă pe Kendal echipajul era de 21 de membri.

Asta pentru că transportul naval e foarte eficient.

Containerizarea l-a făcut foarte eficient.

Navele au sisteme automatizate acum.

Pot funcționa cu echipaje mici.

Asta mai înseamnă și că, parafrazând

un capelan întâlnit cândva,

marinarul de rând pe care-l vei găsi

pe o navă container va fi obosit, extenuat,

pentru că ritmul comerțului marin modern

e solicitant pentru ceea ce
transportului marin numește

"elementul său uman",

o expresie ciudată, care nu par să realizeze

că sună puțin inuman.

Majoritatea marinarilor
care lucrează pe nave comerciale

au adesea mai puțin de două ore în port.

Nu au timp să se relaxeze.

Sunt în larg cu lunile

și chiar când sunt la bord,

nu au acces nici măcar la ceea ce

un copil de cinci ani ia de bun: internetul.

Un alt lucru surprinzător
când am îmbarcat pe Kendal

a fost persoana lângă care stăteam --

Nu regina; nu-mi imaginez
de ce m-au pus sub portretul ei.

Dar la masa din salonul ofițerului,

stăteam lângă un birman,

vis-a-vis de un român, un moldovean și un indian.

La masa de alături era un chinez,

iar în salonul echipajului erau exclusiv filipinezi.

Asta era o navă container normală.

Cum e posibil?

Pentru că cea mai dramatică schimbare

în transportul naval din ultimii 60 de ani,

când majoritatea publicului
a încetat să-i mai acorde atenție,

a fost ceea ce se numește registrul deschis,

sau steagul convenienței.

Navele pot ridica acum steagul oricărei națiuni

care prevede un registru de steag.

Poți obține un steag de la o țară
fără deschidere la mare

ca Bolivia, sau Mongolia,

sau Coreea de Nord, deși nu e așa de populară.

(Râsete)

Astfel, avem aceste echipaje multinaționale,

globale și mobile pe vase.

Iar acest lucru m-a surprins.

Și când am ajuns în apele piraților,

în jos pe strâmtoarea Bab-el Mandeb și până în Oceanul Indian,

nava s-a schimbat.

Și asta a fost șocant pentru că, dintr-o dată,

am realizat că, așa cum mi-a spus căpitanul,

fusesem nebună să merg

în ape cu pirați pe o navă cu marfă.

Nu mai aveam voie pe punte.

Erau două schimburi de veghe pentru pirați.

Iar la momentul respectiv,
erau acei 544 de marinari ţinuţi ostatici,

iar unii fuseseră ținuți ostatici de ani de zile,

din cauza naturii transportului maritim
și a steagului de convenienţă.

Nu toţi, dar câțiva erau.

pentru că, pentru minoritatea
armatorilor lipsiți de scrupule,

poate fi foarte ușor să se ascundă

în anonimitatea oferită
de unele steaguri de convenienţă.

Ce altceva maschează orbirea noastră de mare?

Ei bine, dacă ieşiți în larg pe vapor

sau vas de croazieră
şi ne uităm la coşul de fum

vedeți un fum foarte negru.

Asta pentru că transportul maritim

are profituri foarte mici
şi toți vor carburant ieftin,

aşa că folosesc ceva numit
combustibil pentru cazane,

care mi-a fost descris de cineva
din industria petrolieră

ca fiind reziduurile rafinăriei,

cu un singur grad mai presus de asfalt.

Iar transportul naval
e cea mai ecologică metodă de transport.

În ce privește emisiile
de carbon pe tonă pe milă,

emite cam o miime din cantitatea
emisă de aviație

și cam o zecime din cea produsă
de transport cu camioane.

Dar nu este benign,
pentru că este atât de mult.

Așadar, emisiile produse de nave
reprezintă 3 - 4%,

aproape la fel cât cele ale aviației.

Iar dacă punem emisiile navelor

pe o listă a emisiilor de carbon ale țărilor,

ar ieși cam pe locul al șaselea,

undeva lângă Germania.

S-a calculat în 2009 că cele mai mari
15 nave din lume

poluează, în materie de particule și funingine

și gaze nocive,

cât toate mașinile din lume.

Vestea bună este că

oamenii vorbesc astăzi despre transport maritim durabil.

Au loc inițiative interesante.

Dar de ce a durat atât de mult?

Când vom începe să vorbim și să gândim

despre milele transportului marin,
pe lângă cele aviatice?

Am mai fost și la Cape Cod să văd

situația dificilă a balenei drepte
a Atlanticului de Nord,

pentru că a fost pentru mine
unul dintre lucrurile cele mai surprinzătoare

legat la timpul petrecut în larg

și ceea ce mă făcea să mă gândesc.

Știm despre impactul omului asupra oceanului

în ce privește pescuitul excesiv,

dar nu știm mare lucru despre

ce se întâmplă sub apă.

Și în realitate, transportul naval
are un rol de jucat aici,

pentru că zgomotul produs
de transportul naval a contribuit

la deteriorarea habitatelor acustice
ale faunei oceanice.

Lumina nu penetrează sub suprafața apei,

prin urmare, animale oceanice
ca balenele și delfinii

și chiar 800 de specii de pești,

comunică prin intermediul sunetului.

Iar o balenă dreaptă nord-atlantică

poate transmite de-a lungul a sute de mile.

O balenă cu cocoașă poate
transmite un sunet

pe parcursul unui ocean întreg.

Dar și un supertanc poate fi auzit

apropiindu-se pe tot oceanul,

iar deoarece zgomotul pe care
propulsoarele îl fac sub apă

e uneori pe aceeași frecvență
ca cea folosită de balene,

le poate deteriora habitatul acustic,

iar ele au nevoie de el pentru împerechere,

pentru a găsi zonele de hrănire,

pentru a-și găsi parteneri.

Habitatul acustic al balenei nord-atlantice

a fost redus cu până la 90%.

Dar încă nu există legi care
să reglementeze poluarea acustică.

Când am ajuns în Singapore,

îmi cer scuze,
dar nu am vrut să debarchez.

Îmi plăcuse foarte mult
să fiu la bordul navei Kendal.

Fusesem tratată bine de către echipaj,

avusesem un căpitan guraliv și distractiv

și aș fi acceptat fericită încă cinci săptămâni,

lucru la care căpitanul a spus deasemeni

că ar fi o nebunie să mă gândesc.

Dar eu nu fusesem acolo nouă luni la rând,

ca marinarii filipinezi,

care, descriindu-și serviciul,

l-au numit “dolar în schimbul dorului de casă.”

Aveau salarii bune,

dar viața lor e totuși izolată și grea,

într-un element al naturii periculos și adesea dificil.

Dar când ajung la această parte,
sunt între ciocan și nicovală,

pentru că vreau să-i aplaud pe acei marinari

care ne aduc 90% din absolut totul

și care primesc foarte puțină
mulțumire sau recunoștință pentru asta.

Vreau să aplaud cele 100.000 de nave

care sunt în larg

și care fac munca aceasta,
intrând și ieșind zilnic,

aducându-ne ceea ce ne este necesar.

Dar vreau deasemeni să văd transportul naval

și pe noi, publicul larg, care știm
atât de puține despre acesta,

să fim puțin mai analitici,

să fim puțin mai transparenți,

să avem transparență de 90%.

Cred că am putea beneficia cu toții

din a face ceva foarte simplu,

și anume, să învățăm să vedem marea.

Vă mulțumesc.

(Aplauze)