10 mituri despre psihologie demontate

Cât din ceea ce crezi că știi despre creier este de fapt greșit? Într-un tur al miturilor nedovedite științific, Ben Ambridge discută 10 idei cunoscute despre psihologie care s-au dovedit a fi false și scoate la iveală câteva adevăruri surprinzătoare despre cum funcționează creierul de fapt.

Ați auzit de IQ, coeficientul
de inteligență generală,

dar ce reprezintă Psy-Q vostru?

Cât știți despre ceea
ce vă face să funcționați

și cât de buni sunteți în a prezice
comportamentul altora

sau chiar pe al vostru?

Și cât din ceea ce credeți că
știți despre psihologie este greșit?

Haideți să aruncăm o privire
la top 10 mituri ale psihologiei.

Ați auzit spunându-se că atunci
când vine vorba de psihologie

e ca și cum bărbații vin
de pe Marte și femeile de pe Venus.

Dar cât de diferiți sunt
bărbații și femeile de fapt?

Să începem prin a analiza o diferență
reală între bărbați și femei

și să punem unele diferențe psihologice
pe aceași scară.

Un lucru la care bărbații
și femeile diferă

este distanța la care
pot arunca o minge.

Dacă ne uităm la datele pentru bărbați
observăm o distribuție normală.

Câțiva pot arunca mingea foarte departe,
alții deloc departe,

dar majoritatea sunt la mijloc.

Femeile au aceeași distribuție,
dar diferența e considerabilă.

Un bărbat mediu poate
arunca mingea

mai departe decât aproape 98% din femei.

Acum să privim diferențele psihologice
dintre genuri pe același grafic.

Psihologii vă spun că bărbații sunt
mai buni la orientarea în spațiu,

la citirea unei hărți, spre exemplu.

Și e adevărat,
dar haideți să vedem care e diferența.

E minusculă; liniile sunt așa apropiate
încât s-ar putea suprapune.

O femeie medie e mai bună
decât 33% din bărbați,

dacă procentul era 50,
genurile ar fi exact egale.

Țineți minte că această diferență
și cea pe care vă voi arăta-o

sunt cele mai mari diferențe psihologice
între genuri descoperite vreodată.

Orice psiholog vă spune că femeile
sunt mai bune la gramatică decât bărbații.

Iată rezultatele testului standard
de gramatică.

Din nou, femeile sunt mai bune în medie,
dar 33% din bărbați

sunt mai buni decât o femeie medie.

Dacă procentul era 50,
genurile ar fi complet egale.

Așadar nu e chiar o problemă
de Marte și Venus.

În cel mai rău caz, e o problemă
de Mars și Snickers.

În esență sunt la fel, poate unul
are mai multe alune ca celălalt.

Nu voi spune care.

Acum că ne-am încălzit,
haideți să vă analizăm

folosind testul Rorschach
al petelor de cerneală.

Puteți vedea doi urși, sau doi oameni
sau - nu știu - ceva.

Dar ce credeți că fac?

Ridicați mâna dacă credeți că se salută.

Nu foarte mulți oameni. Bine.

Ridicați mână dacă credeți că bat palma.

Bine. Și dacă credeți că se luptă.

Doar câțiva cred asta.

Deci, dacă credeți că se salută
sau bat palma,

sunteți o persoană prietenoasă.

Dacă credeți că se bat,
sunteți mai agresiv, mai neastâmpărat.

Sunteți tandru sau violent, în esență.

Cât despre asta?

Nu ridicați mâna,
doar spuneți-mi ce vedeți.

Unu, doi, trei.
(Răspunsuri din public)

Am auzit hamster. Cine a spus hamster?

Asta e foarte îngrijorător.
Cineva acolo a spus hamster.

Ei bine, ar trebui să vedeți
un animal cu două picioare aici

și imaginea în oglindă aici.

Dacă nu l-ați văzut, înseamnă
că aveți dificultăți

în a înțelege situațiile complexe.

Cu excepția faptului că, de fapt,
nu înseamnă asta.

Testele cu cerneală Rorschach sunt
invalide pentru analiza personalității

și nu mai sunt folosite
în prezent de psihologi.

Un studiu recent a descoperit
că atunci când încerci

să analizezi personalitatea oamenilor
folosind testele Rorschach

schizofrenia a fost diagnosticată

în unul din șase participanți
perfect sănătoși.

Așa că dacă nu v-ați descurcat bine,

poate nu sunteți o persoană
foarte „vizuală”.

Să facem alt test să descoperim.

Când faceți o prăjitură,
- ridicați mâna din nou -

preferați să folosiți o carte
de bucate cu imagini?

Da, câțiva oameni.

Preferați să vă îndrume un prieten?

Sau să experimentați pe parcurs?

Câțiva oameni acolo.

Bine, dacă ați spus A,
învățați vizual

și învățați cel mai bine când informația
e prezentată în formă vizuală.

Dacă ați spus B, învățați ascultând

și rețineți cel mai bine informația
prezentată în format audio.

Dacă ați spus C, învățați chinestezic,

învățați cel mai bine când faceți
lucrurile cu propriile mâini.

Cu excepția faptului că,
așa ați intuit deja,

acesta e în totalitate un mit.

Stiluri de învățat nu sunt dovedite
de dovezi științifice.

Știm asta pentru că în studii
strict controlate,

când oamenii primesc materiale să învețe,

fie în stilul lor preferat
sau în oricare altul,

nu există nicio diferență în cantitatea
de informație pe care o rețin.

Dacă vă gândiți puțin la asta,
devine evident că e adevărat.

E evident că cel mai bun
format de prezentare

nu depinde de tine,
ci de ceea ce vrei să înveți.

Ai putea să înveți să conduci o mașină,
de exemplu, doar ascultând pe cineva,

fără experiență chinestezică?

Ai putea rezolva sisteme de ecuații
în minte, fără să le scrii pe hârtie?

Te-ai putea pregăti pentru
examenul de arhitectură dansând,

fiindcă înveți chinestezic?

Nu. Ce trebuie să faci este să potrivești
materialul pe care îl ai de învățat

și nu pe tine, formatului de prezentare.

Știu că mulți sunteți liceeni și că recent
ați primit rezultatele examenelor.

Dacă nu ați obținut cât ați fi sperat,
nu puteți da vina pe stilul de învățat.

Dar ați putea da vina pe genele voastre.

Un studiu recent realizat
de University College London

a arătat că 58% din variația rezultatelor
elevilor depinde de factori genetici.

Este un procent foarte exact,
deci cum a fost dovedit?

Când vrem să analizăm contribuțiile
relative ale genelor și ale mediului

facem un studiu cu gemeni.

Gemeni identici au în comun
100% din mediu și 100% din gene,

iar gemenii non-identici au în comun
100% din mediu,

dar, ca orice frate și soră,
doar 50% din gene.

Comparând cât de similare au fost
rezultatele gemenilor identici

cu cele ale gemenilor non-identici
și făcând niște calcule,

putem înțelege cum performanța variază
în funcție de mediu și de gene.

Și iată că în jur de 58% depinde de gene.

Nu vreau să depreciez munca voastră
și a profesorilor.

Dacă nu ați obținut rezultatele dorite,

puteți încerca oricând să vă învinovățiți
părinții, sau măcar genele lor.

Un lucru pe care nu trebuie să dați vina

este dacă vă folosiți mai mult
emisfera stângă sau pe cea dreaptă.

Mitul e că emisfera stângă e logică,
e bună la ecuații ca aceasta,

iar cea dreaptă e mai creativă,
deci mai bună la muzică.

Dar și acesta e un mit,
pentru că aproape tot ce faci

implică aproape toată zonele creierului,

chiar și cele mai banale lucruri,
precum a purta o conversație.

Totuși, un motiv pentru care acest mit
a supraviețuit

este că ascunde o fărâmă de adevăr.

O altă versiune a mitului spune că
stângacii sunt mai creativi ca dreptacii

și are logică pentru că emisferele
controlează mâinile opuse.

Cei care folosesc mână stângă
au emisfera dreaptă mai activă

și emisfera dreaptă e cea mai creativă.

Nu e un adevăr absolut că stângacii
sunt mai creativi decât dreptacii.

Dar e adevărat că ambidextrii,
cei care își folosesc ambele mâini,

gândesc mai creativ decât cei
ce folosesc doar o mână,

pentru că a fi ambidextru implică

ca ambele emisfere
să coopereze foarte mult,

ceea ce e necesar și în gândirea creativă.

Mitul despre stângacii creativi provine
de la faptul că a fi ambidextru

e mai comun printre stângaci,
decât printre dreptaci,

așa că este puțin adevăr în acest mit,
dar nu prea mult.

Un mit similar de care probabil ați auzit

este că ne folosim doar 10% din creier.

Iarăși, acesta e un mit în totalitate.

Aproape tot ce facem, cele mai banale
lucruri, folosesc aproape tot creierul.

Asta fiind spus, normal că majoritatea
nu ne folosim potențialul creierului

cât de mult am putea.

Deci ce putem face pentru a ne îmbunătăți
puterea creierului?

Poate să ascultăm niște Mozart.

Ați auzit de efectul Mozart?

Se spune că dacă asculți Mozart
devii mai deștept

și îți îmbunătățești scorurile
la testele IQ.

Iarăși, ceea ce e interesant la acest mit

este că, chiar dacă e în sine un mit,
are puțin adevăr în spate.

Studiul inițial a descoperit că

participanții care au ascultat Mozart
pentru câteva minute

s-au descurcat mai bine la testul IQ
decât cei care au stat în liniște.

Dar un studiu succedent a recrutat
oameni cărora le plăcea Mozart

și un alt grup de persoane, fani
ai poveștilor horror de Stephen King.

Și le-au dat să asculte
muzica sau poveștile.

Cei care au preferat muzica de Mozart
au fost mai stimulați de muzică

decât de povești.

Cei care au preferat poveștile, au fost
mai stimulați de ele decât de muzică.

Adevărul e că dacă asculți
ceva care îți place,

îți poți îmbunătăți IQ-ul pe termen scurt
la o gama redusă de cerințe.

Asta nu înseamnă că dacă asculți
Mozart sau povești de Stephen King

vei deveni mai deștept pe termen lung.

Altă versiune a mitului Mozart

este că dacă asculți Mozart, devii
nu doar mai deștept, ci și mai sănătos.

Din păcate, se pare că asta nu se aplică
nici celor care ascultă Mozart zilnic.

Mozart însuși a suferit
de gonoree, variolă, artrită

și de ceea ce probabil l-a ucis, sifilis.

Asta sugerează că Mozart ar fi trebuit
să fie mai atent, poate,

când își alegea partenerii sexuali.

Dar cum ne alegem un partener?

Un mit răspândit de sociologi
spune că preferințele noastre

în materie de parteneri romantici
sunt un produs al culturii noastre.

Statisticile nu susțin
acest punct de vedere.

Un studiu faimos a întrebat oameni din 37
de culturi diferite de pe glob,

de la Americani la Zulu,
ce caută la un partener.

Și în toate culturile, bărbații
pun mai mult accentul pe atracția fizică,

iar femeile dau mai multă importanță
ambiției și potențialului financiar.

În toate culturile, bărbații preferă
femei mai tinere decât ei,

în medie cu 2,66 ani, cred,

iar femeile preferă bărbați
mai în vârstă decât ele,

în medie cu 3,42 ani.

Deci de aici vine
„Everybody needs a Sugar Daddy”.

Să trecem de la cum să câștigi
un partener romantic

la cum să câștigi la basket sau fotbal
sau la alte sporturi.

Mitul e că sportivii trec
prin „febra mâinilor”, cum spun americanii

sau „faze violet”, cum spunem în Anglia,

când nu pot rata, ca tipul ăsta.

Dar dacă analizăm punctele
și ratările statistic,

observăm că sunt aproape mereu aleatorii.

Creierul nostru creează reguli
din ceva întâmplător.

Dacă arunci o monedă,
vei căuta o regulă de cap sau pajură,

deoarece creierului nostru îi place
să vadă reguli acolo unde ele nu există,

ne uităm la niște linii
și le atribuim înțeles

și spunem:
„Da, chiar e în formă azi!”

dar de fapt rezultatul ar fi același
cu puncte și ratări aleatorii.

O excepție, în schimb, sunt penaltiurile.

Un studiu recent care analizează
penaltiurile din fotbal

a arătat că jucătorii din țări
cu o reputație proastă la penaltiuri,

spre exemplu, Anglia,

șutează mai repede decât cei
din țările cu o reputație mai bună.

Probabil, ca rezultat, sunt
mai predispuși să rateze.

Ceea ce ridică întrebarea:

este vreun mod de a îmbunătăți
performanța oamenilor?

Un lucru pe care ați putea să îl faceți

ar fi să îi pedepsiți pentru ratări
și să vedeți dacă asta îi ajută.

Ideea că pedepsele pot mări performanța

e ceea ce participanții
credeau că testează

în experimentul Milgram
despre învățare și pedepse,

despre care probabil știți
dacă studiați psihologie.

Participanții au fost pregătiți să dea

ceea ce ei credeau să fie șocuri
electrice letale altor participanți

atunci când răspundeau greșit.

Totul pentru că cineva
în halat alb le-a spus să facă asta.

Povestea e un mit din trei motive.

În primul rând, și esențial, halatul
nu era alb, era de fapt gri.

În al doilea rând, participanților
li s-a spus înainte de studiu

și oricând au mai întrebat,

că șocurile erau dureroase, dar nu letale
și nu aveau efecte permanente.

În al treilea rând, participanții
nu au folosit șocurile

doar pentru că așa le-a spus
cineva în halat.

Când au fost întrebați după studiu,

toți participanții au spus
că au crezut ferm

că studiul a servit unui
scop științific de seamă,

care să aducă beneficii științei
pe termen lung,

în schimbul disconfortului trecător
cauzat participanților.

Bine, am vorbit cam 12 minute deja,

probabil m-ați ascultat fiind atenți
la ticurile verbale și limbajul corpului

și ați încercat să descoperiți
dacă spun adevărul sau mint.

Dacă e adevărat,
probabil ați eșuat lamentabil.

Chiar dacă credem că putem
depista un mincinos

prin limbajul corpului
și ticuri verbale,

sute de teste psihologice au arătat
că noi, inclusiv polițiștii și detectivii,

ghicim de fapt când încercăm
să depistăm minciuni

din limbajul corpului
sau ticuri verbale.

Interesant însă, există o excepție:
anunțurile la TV despre rude dispărute.

E ușor să îți dai seama
când rudele au dispărut

sau când au fost ucise
de cei care fac anunțul.

Escrocii sunt predispuși să își miște
capul, să privească în altă parte

și să facă greșeli de exprimare;

iar cei care spun adevărul
își exprimă de obicei speranța

că persoana se va întoarce cu bine
și evită limbajul violent.

Spre exemplu, ar spune „luat de lângă noi”
și nu „ucis”.

Dacă tot am ajuns la asta,
e timpul să „ucid” această conferință.

Dar înainte, vă voi spune în 30 de secunde
mitul general despre psihologie.

Mitul este că psihologia e doar
o colecție de teorii interesante;

toate spun ceva folositor
și au ceva de oferit.

Ceea ce sper că v-am arătat
în ultimele minute

e că asta nu e adevărat.

Ceea ce trebuie să facem
e să evaluăm teoriile,

văzând pe ce se bazează,

fie că acestea spun că să asculți Mozart
te face mai deștept,

că înveți mai bine când informația
e dată în stilul preferat de tine

sau orice altceva, toate sunt supoziții
empirice care pot fi testate

și singurul mod de a progresa

este să confruntăm
aceste supoziții cu statisticile

în studii experimentale atent controlate.

Doar făcând asta putem
spera să descoperim

care dintre aceste teorii sunt dovedite

și care, asemenea celor de care
v-am spus astăzi, sunt simple mituri.

Mulțumesc!

(Aplauze)