De ce tentează fascismul și cum datele tale îi facilitează creșterea

Într-un discurs profund despre tehnologie și despre putere, autorul și istoricul Yuval Noah Harari explică diferențele esențiale între fascism și naționalism - și ce impact are consolidarea datelor noastre personale pentru viitorul democrației. Sub forma de hologramă din Tel Aviv, Harari ne avertizează că cel mai mare pericol actual pentru democrație este revoluția IT, care va face dictaturile mai eficiente și mai capabile de control. "Dușmanii democrației ne vânează frica, ura sau vanitatea și se folosesc de aceste sentimente ca să polarizeze și să distrugă" spune Harari. "Este responsabilitatea tuturor să ne cunoaștem pe noi înșine, și cunoscându-ne slăbiciunile, să ne asigurăm că ele nu devin arme." (urmată de o scurtă discuție cu moderatorul TED Chris Anderson)

Bine v-am găsit!

Este hilar, am scris recent
că oamenii se vor digitaliza,

dar n-am crezut
că se va întâmpla atât de repede

și că mi se va întâmpla mie.

Dar iată, apar aici ca un avatar digital

şi voi sunteţi deja aici,
aşa că haideţi să începem.

Să începem cu o întrebare:

Câţi fascişti sunt în public azi?

(Râsete)

Mda, e destul de dificil de estimat,

pentru că am uitat
ce înseamnă de fapt fascismul.

Oamenii folosesc acum termenul fascist

într-un mod general, neclar.

Sau confundă fascismul cu naţionalismul.

Aşa că haideţi să clarificăm
ce înseamnă de fapt fascismul

şi cum diferă de naţionalism.

Forme uşoare de naţionalism
reprezintă în esenţă

creaţii umane pozitive.

Naţiunile sunt comunităţi
de milioane de străini

care nu se cunosc de fapt între ei

De exemplu, eu nu-i cunosc personal

pe cei opt milioane
de conaţionali israeliţi.

Dar, mulţumită naţionalismului,

ne pasă tuturor de binele celorlalţi,
şi cooperăm eficient.

Asta e foarte bine.

Unii, precum John Lennon,
şi-au imaginat că fără naţionalism,

lumea ar fi un paradis al păcii.

Dar, mult mai probabil,

fără naţionalism,
am trăi cu toţii într-un haos tribal.

dacă ne uităm la cele mai pacifiste
și prospere țări din lume,

țări precum Suedia, Elveția sau Japonia,

vom vedea că ele au toate
un pronunțat simț național.

În contrast, țările cărora le lipsește
sentimentul național,

precum Congo, Somalia și Afganistan

tind să fie violente și sărace.

Deci ce este fascismul,
și cum diferă el de naționalism?

Naționalismul spune
că națiunea mea e unică

și că eu am obligații speciale față de ea.

Fascismul, din contră,
spune că națiunea mea e supremă

și că am obligații exclusive față de ea.

Că nu trebuie să-mi pese de nimic altceva
în afara națiunii mele.

De obicei, oamenii au mai multe identități

și afilieri la felurite grupuri.

Spre exemplu,
pot să fiu patriot, loial țării mele

și în același timp să fiu loial familiei,

comunității, profesiei,

omenirii întregi,

adevărului şi frumuseții.

Evident, când am identități
și afilieri diferite,

apar uneori complicații sau conflicte.

Dar cine v-a spus vreodată
că viața va fi ușoară?

Viața este complicată.

Luați-o ca atare!

Fascismul este ceea ce apare
când încercăm să ignorăm complicațiile,

când vrem să simplificăm absolut totul.

Fascismul neagă orice altă identitate
în afara celei naționale

și insistă că avem obligații
doar față de națiune.

Dacă națiunea cere sacrificiul familiei,

atunci trebuie să-mi sacrific familia.

Dacă națiunea cere
să omor milioane de oameni,

atunci voi omorî milioane de oameni.

Tot așa, dacă națiunea cere
să trădez adevărul și frumusețea,

atunci le voi trăda.

Spre exemplu,
cum evaluează un fascist arta?

Cum decide dacă un film e bun sau prost?

E extrem de simplu!

Există o singură regulă:

dacă filmul servește interesului național,

este un film bun;

daca filmul nu servește interesul național

este unul prost.

Asta e tot.

Tot așa, cum decide fascismul
ce trebuie să învățăm la școală?

Din nou, e foarte simplu.

Există o singură regulă:

Copiii trebuie să învețe ce servește
cel mai bine interesului național.

Adevărul are mai puțină importanță.

Ororile celui de-al doilea război mondial
șI Holocaustului ne aduc aminte

care sunt consecințele
acestui mod de gândire.

Dar de obicei, dacă vorbim
despre relele fascismului,

o facem într-un mod ineficient,

pentru că tindem să descriem fascismul
ca un monstru oribil,

fară să explicăm de fapt
ce îl face atât de atractiv.

E la fel ca în filmele Hollywood,
în care personajele negative -

Vodermort sau Sauron, sau Darth Vader -

sunt urâte, meschine și crude.

Sunt crude chiar cu propriii adepți.

În aceste filme nu am înțeles niciodată -

de ce l-ar urma cineva
pe un monstru oribil ca Voldemort?

Problema este de fapt că,
în viața de zi cu zi,

răul nu arată de fapt deloc oribil.

Poate arăta chiar foarte frumos.

Acest fapt era binecunoscut
de către creștini,

de aceea în arta creștină,
spre deosebire de Hollywood,

Satan arată de multe ori
ca un bărbat armonios.

De aceea e atât de greu
de rezistat tentațiilor lui

și tot așa, tentațiilor fascismului.

Fascismul îi face pe oameni
să se vadă altfel,

ca și cum ar fi cel mai frumos
și important lucru din lume:

națiunea.

Și apoi oamenii se întreabă:

„Ni s-a spus că fascismul este oribil.

Dar atunci când mă uit în oglindă,
văd ceva deosebit de frumos,

deci nu pot fi fascist, nu?”

Greșit!

Asta este problema cu fascismul.

Atunci când ne vedem
în oglinda fascismului,

ne vedem pe noi înșine mult mai frumoși
decât suntem în realitate.

În 1930, când nemții se priveau pe ei
în oglinda fascismului,

ei vedeau Germania
ca fiind cea mai frumoasă țară din lume.

Dacă azi rușii se uită
în oglinda fascismului,

ei vor vedea Rusia
ca cea mai frumoasă țară din lume.

La fel și Israelul, în oglinda fascistă,

apare ca cea mai frumoasă țară din lume.

Asta nu înseamnă că retrăim anii 1930.

Fascismul sau dictaturile
s-ar putea întoarce,

dar o vor face într-o formă nouă,

o formă adaptată

la realitățile tehnologice
ale secolului XXI.

În vremuri străvechi,

pământul era cel mai important bun.

Politica însemna de fapt
controlul pământului.

Și dictaturile însemnau atunci că pământul
era deținut de o singură persoană,

de un oligarh.

În vremurile moderne, industria a devenit
mai importantă decât pământul,

politica s-a transformat într-o luptă
pentru controlul industriei.

Iar dictatura însemna

că prea multă industrie se concentra

în mâinile guvernului
sau ale unei elite restrânse.

În vremurile noastre, datele
înlocuiesc atât pământul cât și industria

ca fiind cel mai important bun.

Politica devine deci o luptă
pentru controlul datelor.

și dictatura înseamnă

că prea multe date
sunt concentrate în mâinile guvernului

sau ale unei elite restrânse.

Cel mai mare pericol actual
pentru democrație

este revoluția în tehnologia informațiilor

care va face dictaturile
mai eficiente decât democrațiile.

În secolul trecut,

democrația și capitalismul
au învins fascismul și comunismul

deoarece democrația a fost mai bună la
prelucrarea datelor și luarea deciziilor.

Cu tehnologia secolului trecut,

era ineficient ca prea multe date
și prea multă putere să fie concentrate

într-o singură mână.

Dar nu este o regulă

că procesarea centrală a datelor
e mai ineficientă

decât procesarea lor distribuită.

Cu avansurile în inteligență artificială

va deveni posibilă procesarea
unor cantități colosale de date

centralizat în mod eficient,

toate deciziile se vor putea lua
într-un singur loc

și atunci prelucrarea centralizată
a datelor va fi mai eficientă

decât cea distribuită.

Atunci marea lipsă
a regimurilor dictatoriale

din secolul XX -

încercarea lor de a concentra
datele într-un singur punct -

va deveni brusc avantajul lor esențial.

Un alt pericol adus de tehnologie
care amenință viitorul democrației

este confluența sectorului IT
cu biotehnologia,

care va aduce algoritmi

ce mă vor cunoaște mai bine
decât mă cunosc eu însumi.

Având așa algoritmi,

un sistem extern, cum ar fi guvernul,

va putea nu numai să-mi prezică deciziile,

dar va putea să-mi manipuleze
sentimentele, emoțiile.

Un dictator va putea oferi
nu numai îngrijire medicală,

dar ne va putea face să îl iubim

și să urâm opoziția.

Democrația va supraviețui foarte greu

deoarece, în esență,

democrația nu se bazează pe rațiune,

ci pe emoție.

În perioada electorală,

nu suntem de fapt întrebați
„Ce gândești?”

ci: „Ce simți despre asta?”

Și dacă emoțiile se pot manipula
atât de bine,

democrația va deveni
un teatru al emoțiilor.

Ce putem noi face pentru a preveni
revenirea fascismului

și reapariția dictaturilor?

Întrebarea numărul unu
este: cine controlează datele?

Dacă lucrezi în tehnologie,

atunci poți căuta metode de a preveni
ca prea multe date

să se concentreze în prea puține mâini.

Și caută metode care să asigure

că procesarea descentralizată a datelor
e cel puțin la fel de eficientă

ca procesarea lor centralizată.

Asta va salva democrația.

Și pentru restul,
care nu lucrăm în domeniul tehnologic,

întrebarea la care trebuie să ne gândim

este cum să evităm să ne lăsăm manipulați

de cei care controlează datele.

Dușmanii democrației au o metodă.

Ei ne modifică sentimentele.

Nu email-urile, nu conturile din bancă,

ci sentimentele de frică, ură sau mândrie

pentru a le folosi apoi

pentru a polariza și distruge
democrația din interior.

Această metodă

a fost creată de fapt în Silicon Valley,
pentru a ne vinde produse.

Dar acum, dușmanii democrației
folosesc aceeași metodă

pentru a ne vinde ură și vanitate.

Ei nu pot crea sentimente din nimic.

Ei trebuie să ne cunoască slăbiciunile

pentru a le folosi împotriva noastră.

Este deci responsabilitatea tuturor

să ne cunoaștem slăbiciunile

și să fim siguri că ele nu vor deveni armă

în mâna dușmanilor democrației.

Cunoașterea propriilor slăbiciuni

ne va ajuta de asemenea
să nu cădem în capcana fascistă.

Cum am zis,
fascismul se folosește de vanitate.

Ne face să ne vedem mult mai frumoși
decât suntem de fapt.

E seductiv!

Dar dacă te cunoști pe tine însuți,

nu vei cădea în această capcană fadă.

Dacă cineva îți pune în față o oglindă

care ascunde toate defectele
și te face să te vezi

ca mult mai frumos, mai important

decât ești tu de fapt,

atunci pur și simplu, sparge oglinda!

Vă mulțumesc.

(Aplauze)

Chris Anderson: Yuval, mulțumim.

Doamne!

Mă bucur să te văd din nou.

Deci, dacă te-am înțeles bine,

ne avertizezi de două pericole mari.

Unul e o posibilă revenire
a unei forme seductive de fascism,

sau dictaturi care nu sunt exact fasciste,

dar controlează toate datele.

Mă întreb dacă este și o a treia problemă

exprimată deja
de unii dintre cei prezenți,

și anume dacă nu guvernele,
ci corporațiile ne controlează datele.

Ce spui despre asta,

și câte griji ar trebui să ne facem?

Yuval Noah Harari: Până la urmă,
între corporații și guverne

nu este o diferență atât de mare.

Precum am spus, întrebarea este:
Cine controlează datele?

Acesta e adevăratul guvern.

Dacă îi spunem corporație sau guvern -

dacă este o corporație
care controlează toate datele,

atunci acesta este adevăratul guvern.

deci diferența
este mai mult aparentă decât reală.

CA: Dar, uneori,
în ce privește corporațiile,

ne-am putea imagina mecanisme de control.

Adică, dacă clienții decid

că o companie nu mai operează
în interesul lor,

se deschide piața pentru concurență.

E mai ușor de imaginat decât,

să zicem, o răsturnare de guvern

care controlează totul.

YNH: Încă nu am ajuns acolo,

dar dacă o companie ne cunoaște
mai bine decât noi înșine,

ne poate manipula
cele mai adânci emoții și dorințe

fără măcar s-o realizăm -

așa încât vom crede
că nu suntem influențați.

Deci da, teoretic ne-am putea revolta
contra unei corporații

tot așa cum teoretic ne-am putea revolta
contra unei dictaturi.

Dar practic ar fi foarte dificil.

CA: În „Homo Deus”,
argumentezi că acesta este secolul

în care omul va deveni zeu,

fie prin dezvoltarea
inteligenței artificiale,

fie prin manipulări genetice.

Are vreun impact
prospectul acestui colaps politic

asupra părerii tale?

YNH: De fapt, cred că o face
tot mai iminentă,

și cel mai probabil
se va petrece mai repede

deoarece în vremuri de criză,
oamenii sunt dispuși să-și asume riscuri

pe care nu le-ar lua în alte condiții.

Și oamenii devin dispuși să încerce

tot felul de tehnologii riscante.

Deci aceste crize
ar putea avea același efect

pe care l-au avut războaiele mondiale
în secolul XX.

Cele două războaie au accelerat

progresul tehnologiilor noi
și periculoase.

Ceva similar s-ar putea întâmpla
în secolul XXI.

Pare riscant să experimentăm

cu ingineria genetică.

Dar lumea e acum condusă

de oameni dispuși să-și asume riscuri,

deci șansele cresc, nu scad.

CA: Ca să simplificăm, Yuval,
viziunea ta e unică.

Dacă am călători în timp 30 de ani,

crezi că omenirea se va uita în urmă

și va spune: „Uau, a fost cât pe ce!”

Sau nu?

YNH: Până acum, am reușit
să depășim toate crizele trecute.

Mai ales daca te uiți
la democrația liberală

și dacă crezi că lucrurile merg rău acum,

doar adu-ți aminte cât de rău mergeau
în 1938 sau 1968.

Deci acestea sunt crize minore.

Dar nu putem ști niciodată,

deoarece, ca istoric,

știu că stupizenia umană
nu trebuie subapreciată niciodată!

(Râsete) (Aplauze)

E una dintre forțele majore
care modelează istoria.

CA: Yuval, a fost o deosebită plăcere
să te avem aici cu noi.

Mulțumim pentru prezența virtuală.

Să ai o seară frumoasă în Tel Aviv.

Yuval Harari

YNH: Mulțumesc foarte mult.