Ca să creăm pentru milenii, hai să combinăm arta și ingineria

Când Bran Ferren avea 9 ani, părinții lui l-au dus să vadă Panteonul din Roma. Vizita i-a schimbat viața. În acel moment, el a înțeles că instrumentele științei și ingineriei devin mai puternice când sunt combinate cu artă, design și frumusețe.

Bună ziua.

Când eram copil,

am avut o experiență
ce mi-a schimbat viața,

datorită căreia sunt azi aici.

Acel moment

a afectat profund felul în care văd

arta, design-ul și ingineria.

Am fost suficient de norocos să cresc

într-o familie de artiști
iubitori și talentați,

într-unul dintre cele

mai grozave oraşe din lume.

Tatăl meu, John Ferren,

care a murit când aveam 15 ani,

era artist din pasiune și profesie,

la fel ca mama mea Rae.

El făcea parte din școala New York-eză

de expresionism abstract,

care împreună cu contemporanii săi

a inventat arta americană modernă

și a contribuit la îndrumarea
spiritului american

către modernism în secolul XX.

E remarcabil că, după mii de ani

de artă în general reprezentațională,

arta modernă, comparativ,

are doar vreo 15 minute,

dar e predominantă.

Ca multe alte inovații importante,

aceste idei radicale

nu au necesitat tehnologii noi,

ci un nou mod de a gândi

şi voinţa de a experimenta,

plus rezistență în fața criticii

şi a respingerii aproape universale.

Casa noastră era plină de artă.

Era ca oxigenul:

în jurul nostru și necesară vieții.

Când îl observam pictând,

tata m-a învățat că arta

nu era decorativă,

ci un mod diferit de a comunica idei,

o posibilă punte între lumea

cunoașterii și înțelegerii.

Dat fiind acestui bogat mediu artistic,

ați crede că aș fi fost convins

să urmez vocația familiei,

dar nu.

Am urmat calea majorității copiilor

ce sunt programați genetic

să-și înnebunească părinții.

Nu voiam să devin artist,

cu siguranță nu pictor.

În schimb îmi plăceau
electronicele și mașinăriile,

să le demontez, să construiesc altele,

și să le fac să funcţioneze.

Din fericire, aveam și ingineri în familie

și, pe lângă părinți,

aceștia au fost primele mele modele.

Ce aveau cu toții în comun

era că munceau din greu.

Bunicul meu era proprietarul unei fabrici

de mobilă de bucătărie din Brooklyn.

În weekend mergeam împreună
pe Cortlandt Street,

strada radiourilor din New York.

Acolo exploram grămezi imense
de electronice

și pentru câțiva dolari
aduceam acasă comori

ca vizoarele de bombardament Norden

și părţi din primele calculatoare IBM

bazate pe tuburi.

Mi se păreau atât folositoare

cât şi fascinante.

Am învățat despre inginerie

şi cum funcţionează lucrurile,
nu la școală,

ci demontând și studiind

aceste aparate incredibil de complexe.

O făceam zilnic timp de câteva ore,

aparent evitând electrocutarea.

Viața era bună.

Totuși, din păcate, în fiecare vară,

lăsam mașinăriile în urmă

cât timp călătoream cu părinții
peste ocean

pentru a experimenta istoria,
arta şi design-ul.

Am vizitat marele muzee
și clădirile istorice

din Europa și din Orientul Mijlociu,

dar pentru a-mi încuraja interesul

în știință și tehnologie,

mă lăsau pur şi simplu în locuri

ca Muzeul de Știință din Londra,

unde mă plimbam ore întregi de unul singur

studiind istoria științei
și a tehnologiei.

Când aveam cam nouă ani,

am mers la Roma.

Într-o zi de vară extrem de caldă

am vizitat o clădire în formă de tobă,

care din exterior
nu părea neapărat interesantă.

Tatăl meu a zis că se numește Pantheon,

un templu pentru toți zeii.

Nu părea deloc specială de afară,

cum am spus, dar când am intrat înăuntru

am fost imediat surprins de trei lucruri:

În primul rând, era o răcoare plăcută

în ciuda căldurii excesive de afară.

Era foarte întunecat,

singura sursă de lumină

fiind o mare gaură din tavan.

Tata mi-a explicat că nu era o mare gaură,

ci se numea oculus,

un ochi spre ceruri.

Locul acela avea ceva,

nu știu de ce, dar era special.

Când ne-am apropiat de centrul sălii,

m-am uitat la cer prin oculus.

Era prima biserică în care intrasem

ce oferea o vedere neobstrucționată

între Dumnezeu și om.

Dar m-am întrebat:

ce se întâmplă când plouă?

Tata putea să-i zică oculus,

dar de fapt era o gaură mare în tavan.

M-am uitat în jos

şi am văzut că fusese săpat

un canal în podeaua de piatră.

Pe măsură ce m-am obișnuit cu întunericul,

am putut vedea detaliile podelei

și ale pereților înconjurători.

Nimic deosebit, aceleași statui

pe care le văzusem prin Roma.

De fapt, părea că vânzătorul de marmură

de la Appian Way îi arătase

cartea de mostre lui Hadrian

și Hadrian spusese: „O luăm pe toată.”

(Râsete)

Tavanul era extraordinar.

Arăta ca un dom geodezic

Buckminister Fuller.

Mai văzusem din acestea,

iar Bucky era prieten cu tata.

Era modern, tehnologie înaltă,

impresionant,

o deschidere de 43.3 de metri,

ce reprezenta, nu din întâmplare,
înălțimea sa exactă.

Îmi plăcea acel loc.

Era cu adevărat frumos

şi nu mai văzusem niciodată
ceva asemănător,

așa că l-am întrebat pe tata:

Când a fost construit?

El a spus: Acum 2,000 de ani.

Apoi eu: Nu, mă refer la acoperiș.

Vedeți, am presupus
că era un acoperiș modern,

deoarece cel original

fusese distrus în războaiele din trecut.

El a spus: E acoperișul original.

Acel moment mi-a schimbat viața,

mi-l amintesc ca și cum a fost ieri.

Pentru prima dată am realizat

că oamenii erau deştepţi

acum 2.000 de ani. (Râsete)

Nu-mi trecuse prin cap niciodată.

Vreau să zic că piramidele de la Giza,

pe care le-am vizitat cu un an înainte,

erau cu siguranță impresionante,

cu un design destul de drăguţ,

însă, dă-mi un buget nelimitat,

20,000-40,000 de sclavi și 10-20 de ani

să tai și să car blocuri de piatră

de-a lungul ţării

și voi construi și eu asemenea piramide.

Dar nicio cantitate de forță brută

nu îți aduce domul Pantheonului,

nu acum 2,000 de ani, nici astăzi.

Și întâmplător, încă este cel mai mare

dom din beton construit vreodată,

ce nu a fost reparat.

Pentru a construi Pantheonul

e nevoie de câteva miracole.

Prin miracole, mă refer la lucrurile

care sunt tehnic, aproape imposibile,

cu un risc foarte ridicat

şi poate care nu sunt

realizabile în acest moment,

în mod sigur nu de tine.

(Râsete)

De exemplu, acestea sunt unele

dintre miracolele Panthonului.

Pentru a fi posibil structural,

a trebuit să inventeze
betonul super-puternic

și pentru a controla greutatea

au variat densitatea pietrișului

pe măsură construiau spre vârful domului.

Pentru durabilitate și greutate mică,

structura domului

are cinci inele de cheson,

fiecare de dimensiuni în scădere,

ce transmit design-ului

o perspectivă dramatică.

Era foarte răcoare înăuntru,

din cauza uriașei sale greutății termale,

convecției naturale a aerului ce se ridică

prin oculus

și a efectului Venturi,

când vântul suflă transversal
cu vârful clădirii.

Am descoperit pentru prima oară

că lumina însăşi

are substanță.

Raza luminii prin oculus

era atât frumoasă, cât și palpabilă

și am realizat pentru prima dată

că lumina poate intra în design.

Mai mult, acea formă de design,

design-ul vizual,

fără de care restul ar fi irelevant,

pentru că fără lumină nu poți vedea nimic.

De asemeni, am realizat

că nu eram prima persoană

care gândea că acest loc

era cu adevărat special.

A supraviețuit gravitației, barbarilor,

jefuitorilor, dezvoltatorilor

și răzbunărilor timpului pentru a deveni

ceea ce cred eu că e cea mai îndelung
ocupată clădire din istorie.

În mare parte datorită acelei vizite,

am început să înțeleg că

în ciuda a ceea ce mi se spunea în școală,

lumea artei și a design-ului

nu erau nicidecum incompatibile

cu știința și ingineria.

Am realizat că atunci când sunt combinate

poți crea lucruri remarcabile,

ce nu pot fi făcute

în niciun domeniu în parte.

Însă, în școală, cu mici excepții,

erau tratate ca lumi separate

și încă sunt.

Profesorii mei îmi spuneau

că trebuie să devin serios

și să mă concentrez pe una sau cealaltă.

Oricum, presându-mă să mă specializez,

m-au determinat să apreciez

acele personalităţi enciclopedice

ca Michelangelo, Leonardo da Vinci,

Benjamin Franklin,

oameni ce au făcut exact opusul.

Și asta m-a condus să îmbrățișez

și să vreau să fiu în ambele lumi.

Cum au loc aceste proiecte

de o viziune creativă

şi complexitate tehnică fără precedent,

precum Pantheonul?

Cineva, poate Hadrian,

a avut nevoie
de o viziune creativă strălucită.

Au avut nevoie și de abilitățile
de a povesti şi conduce,

necesare pentru a-l întemeia și executa,

o cunoaștere a științei și tehnologiei

cu abilitatea și cunoașterea
modului în care

să duci inovațiile existente mai departe.

Sunt convins că pentru a crea
aceste schimbări

trebuie să ai cel puțin cinci miracole.

Problema e că indiferent cât de talentat,

bogat sau deștept ești,

primești doar unul

până la unul şi jumătate din miracole.

Asta e. Asta este cota.

Apoi rămâi fără timp, bani, entuziasm,

sau altceva.

Amintiți-vă, majoritatea oamenilor

nici nu-şi pot imagina

unul dintre aceste miracole ale tehnicii

și ai nevoie de cel puțin cinci

pentru a face Panthonul.

Din experiența mea, acești rari vizionari

ce pot gândi peste lumea artei,

design-ului și ingineriei,

au abilitatea de a remarca

când ceilalți au asigurat destule miracole

pentru a atinge scopul.

Conduși de claritatea viziunii lor,

au însumat curajul și determinarea

pentru a furniza restul miracolelor

și deseori,
au încercat ceea ce ceilalți oameni

credeau că sunt obstacole insurmontabile

și le-au transformat în funcții.

De exemplu, oculusul Pantheonul.

Insistând ca acesta să fie în design,

însemna că nu poți folosi prea multe

din tehnologia structurală

dezvoltată pentru arcurile romane.

Însă adoptând-o cu insistență,

regândind greutatea și
distribuția forțelor,

au reușit șă obțină un design funcțional

doar dacă are o mare gaură în acoperiș.

Prin asta obții beneficiile estetice

și de design ale luminii, răcirea

și acea conexiune critică
directă cu cerul.

Nu e rău.

Acești oameni nu numai că au crezut

că imposibilul e realizabil,

dar și că trebuie făcut.

Destulă istorie antică.

Care sunt acele exemple de inovații

care combină design-ul creativ

și avansul tehnologic
într-un mod atât de profund

încât vor fi amintite

și peste o mie de ani?

Ei bine, să duci un om pe Lună a fost una

și să-l aduci înapoi pe Pământ

în siguranţă n-a fost rău.

Vorbind despre un salt gigantic:

E greu să imaginezi un moment mai profund

în istoria omenirii,

decât atunci când am părăsit

pentru prima dată lumea noastră

pentru a păși pe o alta.

Deci ce a venit după Lună?

Ai fi tentat să spui că pantheonul de azi

este Internetul,

dar cred că este puțin greșit,

cel puțin e doar o parte a poveștii.

Internetul nu este un Pantheon.

E mai mult ca invenția betonului:

important, absolut necesar

pentru construirea Panthonului,

și rezistent,

dar total insuficient de unul singur.

Oricum, la fel ca tehnologia betonului

ce a fost decisiv
în realizarea Pabtheonului,

noii designeri
vor folosi tehnologia internetului

pentru a crea noi concepte ce vor dura.

Smartphone-ul e un exemplu perfect.

În curând,
majoritatea oamenilor de pe planetă

vor avea unul

și ideea de a conecta pe fiecare

la cunoaștere, cât și între ei, va dăinui.

Deci ce urmează?

Ce dezvoltare iminentă

va fi echivalentul Pantheonului?

Gândindu-mă la asta,

am respins multe descoperiri
plauzibile și dramatice viitoare

ca vindecarea cancerului.

De ce? Pentru ca Pantheonul e ancorat

în obiecte fizice proiectate,

ce inspiră prin simpla privire

și trăire a acestora.

Şi vom continua astfel nedefinit.

Este o limbă diferită, ca arta.

Acestea alte contribuții
ce prelungesc viața

și ușurează suferința sunt,
desigur, critice

și fantastice,

dar sunt parte continuă

a întregii cunoașteri și tehnologii,

la fel ca Internetul.

Deci ce urmează?

Poate contraintuitiv,

bănuiesc că e o idee vizionară

de la sfârșitul anilor 30,

ce a revenit în fiecare deceniu
începând de atunci:

vehiculele autonome.

Acum gândiți: hai, mai las-o.

Cum poate o versiune ciudată
de controlul navigației

să fie profundă?

Uite, mare parte din lumea noastră

a fost construită în jurul drumurilor

şi mijloacelor de transport.

Au fost esențiale pentru succesul

Imperiului Roman,

precum sistemul de autostrăzi interstatale

pentru prosperitatea și dezvoltarea

Statelor Unite.

Astăzi, aceste drumuri

care interconectează lumea

sunt dominate de maşini şi camioane

ce au rămas în mare măsură neschimbate

de 100 de ani.

Totuşi, poate nu destul de evident astăzi,

vehiculele autonome
vor fi tehnologia cheie

ce ne va permite să remodelăm oraşele

şi, prin extensie, civilizaţia.

Acesta este motivul:

Odată ce devin ubicuitare,

în fiecare an, aceste vehicule vor salva

zeci de mii de vieţi doar în Statele Unite

şi milioane la nivel global.

Consumul de energie şi poluare aerului

vor fi reduse dramatic.

O mare parte din aglomeraţia

din oraşe şi din afară va dispărea.

Vor facilita impunerea de noi concepte

în modul în care ne construim oraşele,

muncim şi trăim.

Vom călători mai repede

şi societatea va recâştiga mare parte

din productivitate pierdută

în trafic, unde, în fond, poluăm.

Dar de ce acum?

De ce credem că e timpul potrivit?

Deoarece în ultimii 30 de ani,

oamenii din afara industriei auto

au cheltuit nenumărate miliarde

pentru a crea miracolului dorit,

dar pentru scopuri diferite.

A fost nevoie de DARPA, universităţi

şi companii din afara industriei auto

pentru a observa
că dacă eşti destul de abil,

autonomia poate fi realizată acum.

Deci care sunt cele 5 miracole necesare

pentru autonomia vehiculelor?

Unu, trebuie să ştii

unde te afli şi ce oră este.

Asta a fost rezolvată cu acurateţe

de sistemul GPS,

Sistemul Global de Localizare,

implementat de guvernul american.

Trebuie să ştii
unde se află toate drumurile,

care sunt regulile
şi în ce direcţie mergi.

Nevoile variate ale sistemelor
de navigaţie personale,

sistemele auto de navigaţie

şi hărţile de pe internet rezolvă aceasta.

Trebuie să ai o comunicare continuă

cu reţelele computerizarte
de înaltă performanţă

şi cu cele de lângă tine

pentru a le înţelege intenţia.

Tehnologia wireless

dezvoltată pentru dispozitivele mobile,

cu modificări minore,

e potrivită pentru a rezolva asta.

Probabil vei vrea
nişte drumuri cu restricţii

pentru a începe,

pentru care atât societatea,
cât şi avocaţii

sunt de acord că sunt sigure

pentru această utilizare.

Asta va începe cu banda HOV

şi apoi mai departe.

Dar în final trebuie să recunoaştem

oamenii, semnele şi obiectele.

Dispozitivele de vizualizare,

senzori speciali,

şi calcul de înaltă performanţă
pot face multe din acestea,

dar s-a dovedit că „mult” nu e destul

când familia ta e la bord.

Ocazional, oamenii vor trebui

să dea sens experienţelor.

Pentru asta, probabil va trebui
să trezeşti

pasagerul şi să-l întrebi ce naiba

e acel bloc din mijlocul drumului.

Nu e rău, ne va da şi nouă un scop

în această lume nouă.

În plus, odată ce primul şofer explică

maşinii sale confuze

că acea găină uriaşă

de la bifurcaţia drumului

este de fapt un restaurant

şi e în regulă să continui să conduci,

fiecare altă maşină de pe faţa Pământului

o va şti de atunci înainte.

Cinci miracole, în mare parte livrate,

şi acum ai nevoie doar de o viziune clară

a unei lumi mai bune
plină de vehicule autonome

cu un design seducător de frumos

şi cu funcţii noi,

plus mulți bani şi muncă asiduă

pentru a reuşi.

Începutul e la mai puţin

de 5 ani în faţa noastră

şi anticipez că vehiculele autonome

vor schimba permanent lumea noastră

în următoarele decenii.

În concluzie, am ajuns să cred

că ingredientele pentru viitorul Pantheon

sunt în jurul nostru,

aşteptând oamenii vizionari

cu o cunoaştere largă,

cu abilităţi multidisciplinare

şi pasiune intensă pentru a-i determina

să-şi îndeplinească visele.

Dar aceşti oameni nu apar spontan.

Ei trebuie să fie educaţi şi încurajaţi

încă de când sunt copii mici.

Noi trebuie să-i iubim şi să-i ajutăm

să-şi descopere pasiunile.

Trebuie să-i încurajăm să lucreze din greu

şi să-i ajutăm să înţeleagă că eşecul

e un ingredient necesar al succesului,

ca şi perseverenţa.

Trebuie să-i ajutăm să-şi găsească

propriile modele de urmat

şi să le dăm siguranţa
să se încreadă în ei înşişi,

să creadă că tot este posibil

şi la fel cum a făcut bunicul

când m-a luat
să cumpărăm reziduuri electronice,

sau cum au procedat părinţii mei

când m-au dus la muzeul de ştiinţă,

e necesar să-i încurajăm

să-şi găsească calea,

chiar dacă e foarte diferită de a noastră.

Dar, atenție!

Trebuie, pe lângă asta,

să-i îndepărtăm periodic

de miracolele lor moderne,

calculatoare, telefoane, tablete,

jocuri şi TV,

să-i scoatem la lumina soarelui

pentru a putea experimenta miracolele

naturale, cât şi cele proiectate,

ale lumii, planetei
şi civilizaţiei noastre.

Dacă nu facem asta, nu vor înţelege

ce sunt aceste lucruri preţioase

pe care într-o zi
vor avea responsabilitatea

să le protejeze şi să le îmbunătăţească.

În plus, e necesar să înţeleagă că

ceva ce nu pare îndeajuns de apreciat

în lumea noastră din ce în ce

mai dependentă de tehnologie,

că arta şi design-ul

nu reprezintă un lux,

nici nu sunt incompatibile

cu ştiinţa şi ingineria.

Sunt de fapt esenţiale

pentru ceea ce ne face speciali.

Într-o zi, dacă veţi avea şansa,

poate vă puteţi duce copii

la Pantheonul real,

la fel cum va merge fiica mea Kira

să experimenteze direct de la sursă

puterea acelui design surprinzător,

ce într-o zi ca oricare alta din Roma,

a ajuns 2,000 de ani în viitor

să stabilească cursul vieţii mele.

Mulţumesc.

(Aplauze)