Simpaticul (și mortalul) leu de mare - Claire Simone

Vizionează întreaga lecție: https://ed.ted.com/lessons/the-lovable-and-lethal-sea-lion-claire-simeone

Stând la soare pe stânci sau clătinându-se de colo colo pe plajă, este uşor să vezi leii de mare mai degrabă ca niște pisici domestice de mare. Dar nu te lăsa păcălit de comportamentul lor de pe plajă. Sub valuri, leii de mare sunt vânători cu o rezistenţă incredibilă, gonind cu o viteză de 28 kilometri pe oră şi vânând timp de 30 de ore continuu. Claire Simeone se adânceşte în subiectul care face din aceste mamifere maiestuoase nişte prădători pe cinste.

Lecție de Claire Simone, regia Cabong Studios.

Bronzându-se pe stânci sau clătinându-se
greoi de colo colo pe plajă,

este uşor să asociezi aceste mamifere
imobile mai puţin cu leii de mare,

şi mai mult cu pisica domestică de mare.

Dar nu te lăsa păcălit
de comportamentul lor de pe plajă.

Sub valuri, leii de mare sunt
vânători cu o incredibilă rezistenţă.

Gonind cu o viteză
de la 6 până la 28 kilometri pe oră

şi vânând până la 30 de ore continuu,

aceste mamifere maiestuoase
se ridică la înălțimea numelui lor.

Și mulțumită unui set de adaptări fizice,

bine dezvoltate în decursul milioanelor
de ani, au devenit căutători ingenioși.

Ca să-și găsească hrana preferată,

leii de mare vânează mult mai adânc
decât colegii lor semi-acvatici.

Unele specii atingând adâncimi
de aproape 400 de metri,

sunt capabili să facă faţă
creşterii presiunii

deformându-și cutia toracică
şi comprimându-și plămânii flexibili.

Acest lucru împinge aerul
prin căile respiratorii mai mici,

turtind cartilajele în timp ce oxigenul
iese din plămâni,

urmând să fie păstrat
în căile respiratorii superioare.

Când va ieși la suprafață, acest aer
va fi folosit să umfle din nou plămânii,

dar acum inima își încetinește ritmul
pentru a scădea consumul de oxigen.

Fluxul sanguin este redirecţionat
doar spre organele esenţiale,

precum inima, plămânii şi creierul,

care se bazează pe rezerva de oxigen
din sânge şi mușchi.

Odată ce ajung în locul de vânat,

leii de mare depind de vederea lor
superioară pentru a-şi găsi prada.

Majoritatea ochilor mamiferelor
au o structură numită cristalin,

o structură transparentă şi convexă
ce refractă lumina, permițând vederea.

La oameni, cristalinul e curbat
pentru a procesa undele de lumină din aer.

Dar leii de mare trebuie să vadă perfect
la mii de metri adâncime.

Ochii lor au un cristalin mult mai curbat
pentru a putea refracta lumina sub apă,

iar pupilele lor
în formă de picătură de apă

se pot dilata de 25 de ori
mai mult decât mărimea lor normală.

Asta permite o captare maximă a luminii,

ajutăndu-i să-și localizeze prada
chiar şi-n cele mai nefavorabile condiţii.

Dar odată ce se apropie,

se bazează pe ceva asemănător
cu un al șaselea simț să-și prindă prada.

Mustăţile lor, sau vibrissae,

sunt făcute din keratină
și au o multitudine de fibre nervoase

care ajung adânc în ţesutul conjunctiv
al feţei lor.

Leii de mare au control absolut
asupra mustăţilor,

care pot sta lipite de faţă
sau pot fi îndreptate la 90 de grade.

Când sunt bine reglate,

aceste mustăţi pot simţi mișcarea apei
cauzate de pești.

Şi sunt atât de precise încât,
chiar şi legaţi la ochi, leii de mare

pot identifica obiecte cu o diferență
de doi centimetri în dimensiuni.

Cu aceste abilități, un leu de mare
poate prinde o multitudine de peşte

cum ar fi anşoa, macrou
sau calamar, la fiecare vânătoare.

Cu ajutorul memoriei lor uimitoare
îşi pot aminti numeroase locuri de vânat,

inclusiv pe cele pe care nu le-au vizitat
de decenii întregi.

Memoria îi ajută şi cu teritoriile
de împerechere şi cele unde se nasc puii,

precum și la a distinge
care vecini îi sunt prieteni sau inamici.

Sunt dovezi care arată că leii de mare
își amintesc cum să facă lucruri

chiar și după 10 ani,
timp în care nu au mai exersat,

ajutându-i să exploreze teritorii vechi
cu uşurinţă.

Totuşi, în ciuda acestor
adaptări incredibile,

intervin schimbări în habitatul lor

mult prea rapid ca leii de mare
să se poată adapta.

Odată ce încălzirea globală afectează
oceanul, prosperă o specie toxică de alge.

Această algă este inofensivă
pentru peştii care o mănâncă,

dar pentru leii de mare
care mănâncă acești pești,

acidul domoic al algei poate declanşa
convulsii şi leziuni ale creierului.

Schimbările ce afectează oceanul
menţin creşterea algei tot anul,

cauzând moartea
a tot mai multor lei de mare.

Această descoperire tragică
este doar una dintre metodele

prin care sănătatea comunităților
animalelor acvatice

ne pot ajuta să înțelegem
mai bine oceanele Terrei.

Aceste semnale de alarmă
ne ajută să acţionăm

pentru a ne proteja pe noi
şi alte mamifere maritime.

Cu cât știm mai mult despre schimbările
ce afectează oceanul în care trăiesc leii,

cu atât vom fi mai bine echipați
pentru a ajuta aceste creaturi.