Pentru popor, de către popor : Étienne Chouard at TEDxRepubliqueSqare

Informații suplimentare la: http://www.tedxrepubliquesquare.com/ -

Fiind profesor de economie și drept, la referendumul din 2005, Etienne Chouard se adâncește in textele din proiectul Constituției Europene. Ceea ce descoperă îl schimbă pentru totdeauna. De atunci, departe de orice organizație politică, denunță apatia noastră și dorește să restabilească democrația în adevăratul sens al cuvântului. Crezul său: o constituție scrisă de cetățeni cu reprezentanți trași la sorți.
***

Am venit aici să vă vorbesc despre democraţie.

Despre adevărata democraţie.

Cea care nu există astăzi!

Şi cea care e singura capabilă de a ne scoate la liman.

Sunt profesor în Marseille şi am început să activez propriu-zis în 2005.

Interesul pentru politică mi l-am descoperit cu ocazia unei dezbateri politice din Franţa.

Mai precis, un referendum privind o aşa-zisă „constituţie".

Citind-o, m-am înfuriat, realizând pericolul pe care îl implica.

Am scris un text de câteva zeci de pagini, cu alte zece pagini de note.

Şi l-am publicat pe site-ul meu.

L-am trimis listei mele de contacte, ca un mesaj într-o sticlă lansată în mare.

Şi s-a întâmplat atunci ceva ce mi-a transformat viaţa.

Oamenii s-au agăţat de textul meu, era exact ceea ce le lipsea.

Luni întregi mi-am petrecut nopţile încercând să le răspund,

în special celor care nu mă plăceau,

încercând să le demonstrez că se înşelau.

Şi încetul cu încetul, textul meu a ajuns în ziare, la televizor, la radio...

Mulţi au venit să mă viziteze acasă.

Numărul vizitatorilor site-ului creştea într-un ritm vertiginos!

40.000 de vizitatori pe zi!

12.000 de e-mailuri în 2 luni.

Privind în urmă, îmi dau seama că ceea ce m-a schimbat

a fost faptul că ceilalţi aveau privirile aţintite spre mine.

Asta îmi dădea o forţă incredibilă!

Pe de o parte privirile pozitive, care aşteptau ceva de la mine

şi doream să fiu la înălţimea aşteptărilor.

Şi apoi privirile celor care nu mă plăceau deloc,

suspicioase, care mă numeau impostor, fără valoare,

un om nepotrivit pentru locul în care mă plasasem.

Doream să le arăt celor din urmă că se înşelau.

Eram dublu motivat.

Toate privirile aţintite asupra mea îmi dădeau o energie considerabilă.

Şi care mă motivează şi astăzi.

Am descoperit că acest tip de motivaţie e cunoscut de multă vreme. Atenienii o numeau „verecundia".

Un concept foarte interesant şi esenţial.

Felul în care un cetăţean era privit de către ceilalţi era important pentru atenieni.

Asta îi împingea spre virtute.

Când ceilalţi contau pe un cetăţean
şi îl recompensau cu priviri aprobatoare,

asta îl motiva pe cetăţeanul respectiv să fie virtuos.

Iar când privirile celorlalţi deveneau reprobatoare,

asta îl motiva să nu se îndepărteze de virtute.

Şi într-adevăr funcţionează! Oamenii care posedă „verecundia",

sunt mult mai virtuoşi decât restul. Şi deci, invers,

cei care nu posedă „verecundia", sunt foarte periculoşi.

Asta într-o epocă în care brutalitatea domina.

Astăzi nu suntem obligaţi să îi omorâm pe cei periculoşi.

Dar...am putea evita să le acordăm responsabilităţi.

Încă din 2005 muncesc din greu... Pentru ce?

Mai întâi am încercat să înţeleg cauza nedreptăţilor sociale.

Am încercat să găsesc cauza principală a nedreptăţilor sociale.

Şi apoi am descoperit cu încântare ideile geniale

care fondau democraţia ateniană.

O adevărată democraţie.

Am pus la locul lor multe cuvinte.

Cuvinte importante,

cărora li s-a inversat sensul real de acum 200 de ani.

Şi în final, am încercat să imaginez totul ca un şantier în lucru.

Nu mi s-a revelat un adevăr, eu construiesc o idee.

Încerc să fac din ea o idee robustă.

Încerc să imaginez instituţii, instituţii bune,

care ne-ar putea proteja pe noi toţi împotriva abuzurilor de putere.

Contez pe aceste instituţii bune să ne împingă spre virtute.

Nu contez pe cetăţeni virtuoşi.

Nu există cetăţeni virtuoşi, avem în noi şi bine şi rău.

Din contră, instituţiile bune ar putea să ne împingă spre virtute.

Aşa cum cele rele, de astăzi, ne lasă într-o derivă completă,

departe de interesul general şi de binele comun.

În cercetările mele utilizez o metodă formidabilă,

recomandată de Herodot (n.t. Hipocrate, eroare),

medic vestit al Greciei antice care spunea:
„Căutaţi cauza cauzelor."

Şi utilizez sfatul lui tot timpul.

De ce spunea el asta?

El spunea că atunci când ai o problemă, o boală,

evident că nu te lupţi cu efectele ei!

Pentru că dacă o faci, nu elimini problema.

La fel şi în ceea ce priveşte cauzele problemei!

Sunt multiple! Prea mulţi factori! Nu aici e răspunsul!

Trebuie cercetat printre toate cauzele, cauza principală.

Dacă există una. Sau măcar una dintre cauzele determinante,

adică cea care determină celelalte cauze.

Asta este cauza care ne trebuie!

Asta este ceea ce caut.

Atunci,

împărtăşesc totul cu prietenii mei activişti

- de când am început să fac politică întâlnesc mulţi oameni -

care rezistă de multă vreme.

Şi împărtăşesc cu ei, evident, toate aceste lupte.

Am realizat o schemă pentru a vă arăta multitudinea de forme

sub care aceşti oameni au pornit o mişcare de rezistenţă. O schemă cu forma unui arbore.

Ea îmi permite să vă arăt că

- şi e surprinzător - aceşti oameni se concentrează

asupra unor lucruri foarte importante, dar care nu sunt decât consecinţe.

Cred că nimeni nu încearcă să înţeleagă cauza acestora!

Am impresia că eu am găsit-o. Poate mă înşel.

Dar am impresia că am găsit o cauză comună,

care e la baza lipsei noastre de putere şi a tuturor nedreptăţilor.

Deci, încep cu consecinţele.

Cu nedreptăţile sociale: încerc să-mi dau seama de unde vin.

Cred că provin din cauza absenţei controlului puterii politice,

care provoacă lipsa de putere a poporului.

Cred că nedreptăţile sociale există pentru că oamenii „buni",

oamenii „normali", nu au puterea de a rezista.

Toate cei care rezistă, toţi aceşti militanţi,

îşi petrec viaţa într-o luptă continuă...

Ei nu schimbă nimic!

De ce oare?

Pentru că lipsa puterii politice le interzice să acţioneze.

Dar de unde vine această lipsă de putere politică?

După toate analizele mele, aceasta vine de la constituţie.

Text care face ca aleşii noştri să fie irevocabili.

Nu trebuie să dea socoteală de ceea ce fac.

Noi nu putem să ne alegem candidaţii.

Nu avem un referendum bazat pe iniţiativa populară.

Nu putem decide nimic din proprie iniţiativă.

Lăsăm moneda să fie privatizată pentru că nu există nimic în constituţie,

care să o oblige să rămână publică etc. etc.

Nu am timp de detalii, dar lipsa noastră de putere

e programată în constituţie, nu cade din cer!

Nu e nimic magic, totul e scris negru pe alb.

Încerc să înțeleg care e cauza cauzelor.

Ce anume face ca peste tot în întreaga lume,

toate constituţiile să programeze lipsa de putere a popoarelor?

Nu e un complot, nu poate fi un complot,

nu de fiecare dată şi în toate ţările!
Nu acesta e răspunsul!

E un proces universal care trebuie

să aibă o cauză universală.

Cred că toate constituţiile sunt rele.

Ele programează lipsa de putere a poporului,

în loc de a programa puterea lui.

În loc să ne protejeze împotriva abuzului de putere,

constituţiile ne programează lipsa de putere.

Cred că e din cauza celor care scriu constituţia,

din cauza autorilor constituţiilor,

care au un interes personal să nu scrie constituţii bune,

să nu menţioneze puterea poporului.

Ei sunt judecător şi acuzat, ei sunt profesioniştii politicii.

Ne apropiem astfel de cauza cauzelor.

Nu e vina lor, nu ei sunt cei corupţi.

Noi suntem! Cei care îi lăsăm să le scrie!

Pentru a înţelege importanţa acestei greşeli,

haideţi să ne amintim ce este o constituţie.

Noi, popoarele, încă de acum 2500 de ani,

avem nevoie să alegem reprezentanţi,

pentru a produce şi a aplica legi care ne protejează de legea junglei:

în care cel mai puternic câştigă.

Deci, aceşti oameni, reprezentanţii, sunt foarte utili, desigur!

Ei produc legi de care avem nevoie pentru a întreţine pacea în societate.

Dar aceştia sunt în acelaşi timp foarte periculoşi!

Dacă încep să abuzeze de puterea pe care o au,

să servească interesele unei caste în loc de interesul general,

dacă încep să abuzeze de puterea lor, devenind nebuni,

pentru că puterea îi face să devină nebuni în mod sistematic.

Da, ştim asta de acum 2500 de ani!

Puterea te face să devii nebun!

Toate puterile tind spre un abuz.

Întotdeauna! (spunea Montesquieu)

E ca o lege a fizicii, implacabilă.

Există o idee genială pentru a ne proteja împotriva ei:

constituţia.

Deci ce este constituţia?

E un text situat deasupra tuturor puterilor

și care nu are rolul de a organiza puterile politice.

Puterile nu au nevoie de noi pentru a se organiza.

Nu au deloc nevoie de noi.

Constituţia -- toţi cetăţenii ar trebui să ştie asta --

serveşte la îngrădirea puterilor politice.

Puterilor politice trebuie să le fie teamă de constituţie.

Pentru ca noi să fim protejaţi

împotriva abuzurilor de putere!

Staţi aşa...

Dacă reprezentanţilor trebuie să le fie teamă de constituţie...

Nu trebuie ca ei înşişi să o scrie!

Dacă o scriu ei înşişi, îşi vor aroga în totalitate puterea

şi vor programa lipsa noastră completă de putere.

Pâna şi un copil înţelege asta.

Ideea principală, esenţială, este că

nu oamenii care deţin puterea trebuie să scrie regulile puterii.

Nu trebuie să ne aşteptăm ca ei să renunţe la putere.

Ei nu o vor face niciodată.

Soluţia nu va veni de la ei, ci de la noi.

Noi trebuie să le interzicem să scrie constituţia.

După părerea mea, asta e ideea esenţială care ne lipsea.

Şi atunci, în lupta dintre oamenii normali

contra celor care exercită puterea în momentul de faţă, există...

Ah, timpul trece repede, e adevărat!

Există un fenomen de inversare a cuvintelor.

Întâi şi-ntâi, eu nu sunt un cetăţean.

Un cetăţean e autonom, el îşi votează propriile legi.

Eu nu sunt decât un simplu alegător.

Asta înseamnă că sunt heteronom.

Mă supun legilor scrise de către alţii.

Ni se spune că suntem „cetăţeni", dar suntem duşi de nas.

Ne mândrim cu termenul respectiv, dar nu suntem cetăţeni.

Ce facem noi în această „democraţie"?

În această „falsă democraţie".

Care sunt drepturile noastre?

Avem dreptul de a ne decide stăpânii

care vor decide totul în locul nostru timp de 5 ani.

Îi desemnăm dintre oameni pe care nu i-am ales noi.

În plus, bogătaşii sunt cei care i-au ales.

Iar dacă aleşii ne trădează în ultimul hal,

nu avem nici cel mai mărunt mijloc de a rezista!

E drept că avem libertatea de a ne exprima.

Dar vine fără nici o forţă de a constrânge.

Avem dreptul să trăncănim cât vrem,
cât timp nu produce nici un efect.

Îndată ce spusele noastre duc la o schimbare,
se ajunge la măceluri.

Şi noi numim asta democraţie!?

Totul e din cauza noastră!

Ar trebui să boicotăm aceşti termeni care induc în eroare,

să refuzăm a numi democraţie ceea ce este exact contrariul.

Participăm la propria noastră lipsă de putere politică, acceptând

să numim democraţie ceea ce este negaţia însăşi a drepturilor noastre.

Când utilizăm termenul democraţie în mod eronat,

nu reuşim nici măcar să formulăm o soluţie.

Avem nevoie de democraţie, dar nu reuşim să ajungem la această concluzie.

Pentru că utilizăm cuvântul democraţie pentru a desemna contrariul lui.

E genial să inversezi astfel cuvintele!

E "big brother" cu adevărat!

Nimic nu s-a întâmplat accidental.
Nu exista o adevărată democraţie

nici în 1789, acum 200 de ani, când a început totul.

Nimic nu s-a degradat pe parcurs!

Sieyès, un mare gânditor al Revoluţiei Franceze,

o personalitate de prim rang, scria în 1789:

„Cetăţenii care îşi aleg ei înşişi reprezentanţi

nu pot să scrie legea...

ei trebuie să renunţe la a scrie legile ei înşişi.

Ei nu au nici o voinţă particulară de impus.

Dacă ei ar dicta ceea ce vor,

Franţa n-ar mai fi acest stat reprezentativ,

ci ar fi un stat democratic.

Repet deci: poporul, într-o ţară care nu e o democraţie

(şi Franţa nu poate fi una), nu poate vorbi,

nu poate acţiona decât prin intermediul reprezentanţilor săi."

Staţi așa, tipul ăsta nu era un democrat!

Şi ştia foarte bine ce înseamnă o democraţie.

Veţi vedea imediat.

Toată lumea ştia, înainte de 1789, Montesquieu, Aristotel,

toţi ştiau că alegerile sunt aristocratice, deci oligarhice.

Aristotel spunea acelaşi lucru explicit. Iată citatul.

Montesquieu, de asemenea. Aveţi aici citatul.

Căutaţi-le pe Internet, nu prea mai am timp.

Insist, există două lucruri foarte importante:

timp de 200 de ani de tragere la sorţi în Atena...

unde existau şi bogaţi şi săraci.

OK, ştiu că ei nu luau în calcul nici sclavii, nici femeile.

Nu vorbesc de ei, ci de cetăţeni!

Cetăţenii din acea epocă, timp de 200 de ani de tragere la sorţi,

săracii au fost cei care au dirijat, întotdeauna.

Întotdeauna!

Din contră, avem şi alte exemple extrase din istorie,

care nu sunt nişte păreri, sunt fapte!

Timp de 200 de ani de tragere la sorţi, săracii au guvernat.

Existau şi bogaţi. Dar nu ei erau cei care guvernau.

Săracii guvernau.

Şi mai apoi timp de 200 de ani de guvernare reprezentativă

- pentru că nu se numeşte democraţie,

ci o „guvernare reprezentativă" -

În acest tip de regim, timp de 200 de ani, întotdeauna bogaţii au guvernat.

Întotdeauna!

Pentru că tragerea la sorţi dă puterea săracilor, a celor 99%.

Pentru că alegerile dau puterea celor 1%, celor ultra bogaţi.

Până când săracii, cei 99%, vor apăra alegerile!?

Ca şi cum ar fi vorba de o vacă sacră!

E nemaipomenit să vezi toţi aceşti săraci care

apără alegerile pe când tragerea la sorţi le-ar reda puterea...

Ce anume ne face să ţinem atât la alegeri?

Nu ţine de raţiune,

deoarece faptele arată că alegerile nu sunt în interesul nostru.

Din contră, totul ţine de mituri.

Aşa-zisă şcoală republicană ne învaţă de la vârste fragede

că alegerile = democraţie, democraţie = alegeri etc.

Şi încă de mici credem că e adevărat.

Ne trebuie deci o perioadă de dezintoxicare de aceste minciuni ale hoţilor de putere.

Trebuie să redăm cuvintelor sensul lor iniţial.

Nu suntem într-o democraţie şi exact de democraţie avem nevoie,

o democraţie cu tragere la sorţi,

care ne va elibera de cei care vor puterea.

Pentru a schimba lucrurile, nu putem

să contăm pe cei care deţin acum puterea.

Soluţia nu va veni de la ei.

Soluţia va veni de la oamenii normali, oamenii simpli.

Oameni care nu doresc să deţină puterea.

Trebuie să cunoaşteţi ideea lui Alain.

Un gânditor formidabil, vi-l recomand, care spunea:

„Caracteristica principală a omului cinstit,

este de a nu dori deloc să-i guverneze pe ceilalţi,

ci de a dori să se guverneze doar pe el însuşi.

Asta spune totul. Cu alte cuvinte, cei mai răi guvernează."

Dacă oamenii cinstiţi nu vor să guverneze

şi dacă dăm puterea, ca în guvernarea reprezentativă,

celor care o doresc, atunci cei mai răi guvernează.

Aceasta e o capcană dezesperantă --
Alain are dreptate spunând asta.

În guvernarea reprezentativă, atât timp cât dăm

puterea celor care o doresc, toţi oamenii cinstiţi

buni, cei care nu doresc puterea, nu îi vom avea.

Dar putem ieşi din această capcană.

Cu ajutorul unei adevărate democraţii!

Dând puterea oricărei persoane. Şi cei mai buni dintre noi

sunt printre toţi ceilalţi, cei care nu doresc puterea.

Avem nevoie de democraţie!

Dar trebuie să o dorim cu adevărat.

Nu trebuie să aşteptăm ca aleşii noştrii să o dorească.

Ei nu o vor dori niciodată!

Aleşii nu doresc o adevărată democraţie, i-ar duce în şomaj!

Tragerea la sorţi ateniană dădea doar un pic de putere politică,

nu pentru mult timp şi niciodată de două ori la rând,

utilizând multe controale, dar nu am timp să dezvolt.

Atenienii dădeau doar puţină putere celor traşi la sorţi,

pentru a păstra puterea pentru ei înşişi!

Nu cei traşi la sorţi votau legile.

Ei făceau parte din poliţie, justiţie, ei aplicau legile.

Ei pregăteau legile, pentru că atenienii

nu puteau să o facă la adunare.

Puterea politică a reprezentanţilor era slăbită de tragerea la sorţi...

Slăbită de tragerea la sorţi!

Cetăţenii aveau garanţia de a rămâne suverani.

Nu trebuie să ne fie frică de tragerea la sorţi. Noi am fi,

noi toţi, mult mai puternici cu un sistem de tragere la sorţi,

care ar face din reprezentanţii noştri, servitorii noştri,

care nu ne-ar putea deveni vreodată stăpâni.

Un ultim lucru pentru a încheia...

Un singur lucru...

Vizitaţi le-message.org, site făcut de unul dintre voi.

Cred că noi ar trebui să ne organizăm ca nişte viruşi,

fără a aştepta ceva de la media sau de la oamenii aflaţi la putere...

Haideţi să dăm cuvântul mai departe după principiul:

„Nu trebuie ca adunarea constituantă să mai fie aleasă,

trebuie ca ea să fie trasă la sorţi."

Totul va veni de aici.

Cred că această idee este validă pentru întregul Pământ.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

(Aplauze)