Ciudata istorie a descoperirii celulei

Descoperirea ştiinţifică nu e pur și simplu un experiment reuşit. Ciudata şi minunata istorie a teoriei celulei luminează calea întortocheată prin care am ajuns să cunoaștem unitatea fundamentală a biologiei.
Lecţie de Lauren Royal-Woods, animaţia de Augenblick Studios.

(Muzică)

Unul dintre lucrurile importante în ştiinţă

este că atunci când oamenii de ştiinţă fac o descoperire,

ea nu are loc într-un mod anume,

doar în laborator sub strictă supreveghere,

cu halate albe şi tot felul de dispozitive științifice

care sună: "Bip!"

În realitate,

faptele şi oamenii implicaţi în cele mai importante descoperiri

sunt cât se poate de ciudaţi şi diferiţi.

Un exemplu ar fi:

Ciudata istorie a Teoriei Celulei.

Există 3 părţi ale acestei teorii.

1: Toate organismele sunt compuse din una sau mai multe celule.

2: Celula e unitatea structurală fundamentală în organism.

3: Toate celulele provin din celule existente.

Sincer, sună foarte plictisitor

până când cercetezi cum am ajuns să știm despre

organismele microscopice și această teorie.

Totul a început în primii ani ai sec. XVI,

în Olanda, când un manufacturier de ochelari,

Zcharias Jansen, a inventat primul microscop,

și primul telescop.

Ambele sunt adesea disputate pentru că

el nu era singurul plictisit care se juca cu lentile la vremea aceea.

În ciuda acestei situaţii,

microscopul a devenit curând un obiect de interes

cu care orice om de ştiinţă de atunci dorea să se joace,

asemănător cu IPad-ul de astăzi.

O asemenea persoană

a fost un olandez pe nume Anton van Leeuwenhoek,

care a auzit de aceste microscoape,

şi în loc să cumpere unul,

a decis să-și facă unul singur.

Şi a fost o invenţie ciudată,

pentru că arăta ca o paletă de dimensiunea unor ochelari.

Dacă ar fi unit două ar fi obţinut o pereche ciudată de ochelari

prin care nu ar fi văzut mare lucru.

Oricum, după ce a fost gata, Leeuwenhoek

a mers în oraş şi a studiat cu el orice prindea,

inclusiv dinţii săi.

Aţi înţeles bine.

A descoperit bacteriile uitându-se la depunerile de pe dinţii săi,

care dacă ne gândim că nu se spălau prea des pe dinţi,

sau deloc, pe vremea aia,

i-au oferit material suficient.

Când a scris despre descoperirea sa,

nu le-a numit bacterii, cum le cunoaştem noi.

Le-a numit animalcules,

pentru că păreau a fi nişte mici animale.

Pe când Leeuwenhoek se uita la dinţii săi,

a trimis o scrisoare unui coleg în Anglia,

pe nume Robert Hooke.

Hooke era un tip care iubea ştiinţa,

aşa că studia de toate, fizica, chimia şi biologia.

Lui îi datorăm termenul de "celulă", pentru că

în timp ce se uita la o bucată de plută sub microscop,

micile spaţii i-au adus aminte de celule,

sau de chiliile călugărilor din mânăstire,

ca la căminul studențesc, dar fără TV,
calculatoare şi colegi sâcâitori.

Hooke n-a fost apreciat ca om de ştiinţă în vremea lui.

Și-a făcut-o cu mâna lui

pentru că a contrazis unul dintre cei mai faimoşi oameni de

ştiinţă care au existat vreodată, Isaac Newton.

Vă amintiţi că Hooke studia mai multe domenii?

După ce Newton a publicat revoluţionara carte

despre mişcarea planetelor datorată gravitaţiei,

Hooke a susţinut că Newton

s-a inspirat din lucrările sale în fizică.

Lui Newton nu i-a plăcut asta,

relaţia dintre ei rămânând tensionată până după moartea lui Hooke,

pentru că bună parte din cercetarea lui Hooke,

şi fotografia sa, au fost, „mulțumită” lui Newton, dispărute.

Multe au fost redescoperite după moartea lui Newton,

dar nu şi portretul, aşa că nu ştim cum arăta Hooke.

Apoi, în 1800,

doi germani au descoperit ceva care azi pare evident,

dar care a unificat totul
în ceea ce cunoaștem azi drept teoria celulei.

Primul om de ştiinţă a fost Matthias Schleiden,

un botanist care studia plantele la microscop.

După ce a cercetat ani de zile diferite specii,

şi-a dat seama că fiecare plantă studiată

era alcătuită din celule.

În acelaşi timp, în altă parte a Germanei,

se afla Theodor Schwann,

care nu numai că studia celule animale la microscop,

având un anumit tip de celulă nervoasă numită după el,

dar a inventat şi masca de respirat pentru pompieri

şi a avut o pereche de perciuni.

După ce a studiat o vreme celule animale,

a concluzionat că animalele sunt formate din celule.

A mers imediat la poştă,

pentru că nu se inventase Twitter

şi a comunicat asta altor colegi ai săi,

s-a întâlnit cu Schleiden, cu care a lucrat la teoria celulei.

A apărut însă un măr al discordiei între ei

cu privire la partea finală a teoriei celulei,

cum că acestea provin din celulele existente.

Schleiden nu era de acord cu asta,

şi jura că celulele se formau independent,

şi se cristalizau spontan.

Atunci a apărut alt om de ştiinţă Rudolph Virchow,

susţinând că celulele într-adevăr provin din alte celule,

cercetare care - cum să spun - a fost împrumutată fără acord,

de la un cercetător evreu pe nume Robert Remak,

care a condus la și mai multă rivalitate
între oameni de știință.

Şi aşa, de la depunerile dentare la torquingul lui Newton,

de la cristalizare la celulele Schwann,

teoria celulei a devenit parte importantă a biologiei de azi.

Ştim azi despre ştiinţă lucruri care pot părea plictisitoare,

dar cum am ajuns să le știm e fascinant.

Aşa că dacă vă plictiseşte ceva,

cercetați mai adânc.

Precis există o istorie ciudată dar interesantă.