Modul în care creditele de studii exploatează studenții pentru profit

„A fost odată ca niciodată în America”, spune profesorul Sajay Samuel, „când a merge la facultate nu însemna să absolvi studiile cu datorii”. Astăzi, învățământul superior a devenit un produs de consum, costurile au crescut, încărcând studenții cu o datorie combinată de peste 1 trilion de dolari, în timp ce universitățile și companiile de împrumuturi obțin profituri masive. Samuel propune o soluție radicală: conectarea costurilor de școlarizare cu veniturile preconizate ale unei specializări, astfel încât studenții să poată lua decizii în cunoștință de cauză în privința viitorului lor, să-și recupereze dragostea de a învăța și să contribuie în lume într-un mod semnificativ.

Azi 40 de milioane de americani au datorii
din cauza tranziției la o nouă economie.

Prea săraci ca să-și plătească facultatea,

aceștia au acum datorii
mai mari de un trilion de dolari.

Ei acceptă orice loc de muncă pot obține

pentru a achita o datorie
asociată persoanei lor.

În America,

chiar și un cartofor falit
are o a doua șansă.

Dar e aproape imposibil

ca un american să fie achitat
de creditul de studii.

Odată ca niciodată, în America,

să mergi la facultate nu însemna
să o absolvi cu datorii.

Tatăl prietenului meu Paul
a absolvit Universitatea de Stat Colorado

la Gl Bill.

Pentru generația sa,

studiile superioare erau gratuite
sau aproape gratuite,

deoarece erau gândite
ca fiind un bun public.

Nu şi acum.

Când Paul a absolvit și el
Universitatea de Stat Colorado,

a plătit pentru a fi licențiat în engleză
lucrând part-time.

Acum 30 de ani,

taxele pentru studii
erau accesibile, rezonabile,

iar datoriile acumulate
puteau fi plătite până în ziua absolvirii.

Nu și acum.

Fiica lui Paul a călcat pe urmele lui,

dar cu o diferență:

când a absolvit acum cinci ani,

avea o datorie foarte mare.

Studenții precum Kate
sunt nevoiți să facă un credit

deoarece costul unei educații superioare
a devenit prea mare

pentru multe dintre familiile americane.

Și ce dacă?

Dacă rămâi îndatorat
pentru a primi o educație scumpă

nu e ceva rău dacă o poți plăti

din venitul mare generat de aceasta.

Dar aici este diferența
dintre teorie și practică.

Chiar și un absolvent de facultate
câștiga în 2001 cu 10% mai mult

decât câștiga în 2013.

Deci...

costurile educației au mers în sus,

investițiile publice în jos,

venitul familial s-a diminuat,

venitul personal e mic.

Ne mai mirăm că mai mult
de un sfert dintre cei care trebuie

să își plătească creditul
pentru educație nu mai reușesc?

Dar și cele mai proaste vremuri
pot aduce ceva bun,

deoarece anumite adevăruri
ies la iveală în moduri greu de ignorat.

Vreau să vorbesc
despre trei dintre acestea astăzi.

1,2 trilioane de dolari
datorie pentru diplome

ne lămurește foarte evident

că învățământul superior e un produs
de consum pe care îl puteți cumpăra.

Cu toții vorbim despre educație
așa cum fac acum economiștii,

ca despre o investiție pe care o faci
pentru îmbunătăți capitalul uman,

pregătindu-l pentru muncă.

Ca o investiție pe care o faceți
pentru a sorta și clasifica oamenii

încât angajatorii
să-i poată angaja mai ușor.

U.S. News și World Report
clasifică facultățile

la fel cum raportul consumatorului
evaluează mașinile de spălat.

Limbajul e piperat cu barbarisme.

Profesorii sunt numiți
„furnizori de servicii”

studenții sunt numiți „consumatori”.

Sociologia și Shakespeare,
fotbalul și știința,

toate acestea sunt „conținut”.

Datoria studenților e profitabilă.

Doar că nu pentru voi.

Datoria voastră îngrașă profitul
industriei creditelor studențești.

Cele două gorile de 400 de kilograme,

Sallie Mae și Navient,

au înregistrat anul trecut un profit
combinat de 1,2 miliarde de dolari.

La fel ca ipotecile pentru locuințe,

împrumuturile studențești pot fi ambalate,
împachetate, feliate, tăiate

și vândute pe Wall Street.

Iar facultățile și universitățile

care investesc
în aceste împrumuturi securizate

câștigă de două ori.

O dată din școlarizarea voastră,

și apoi din nou
din dobânda aferentă datoriei.

Cu toți acești bani ce pot fi făcuți,

mai suntem surprinși că unii
din afacerea învățământul superior

au început să se implice
în publicitate falsă,

în înșelăciune...

în exploatarea ignoranței
pe care pretind că o educă?

Al treilea lucru:

diplomele sunt un brand.

În urmă cu mulți ani,
profesorul meu a scris:

„Când studenții sunt tratați
ca consumatori,

devin prizonierii
dependenței și invidiei”.

Așa cum consumatorilor le pot fi vândute
și revândute noi versiuni ale unui iPhone,

la fel și oamenilor le poate fi vândută
tot mai multă educație.

Facultatea este noul liceu,

deja spunem asta.

Dar de ce să ne oprim aici?

Oamenii pot fi supuși
la certificări și recertificări,

diplome de master, de doctorat.

Învățământul superior e, de asemenea,
comercializat ca obiect de statut.

Cumpărați o diplomă,

la fel cum ați face cu un Lexus
sau cu o geantă Louis Vuitton,

pentru a vă distinge de ceilalți.

Ca să puteți fi obiectul invidiei altora.

Diplomele sunt un brand.

Dar aceste adevăruri sunt adesea ascunse
de un domeniu zgomotos de vânzări.

Nu există o zi care să treacă

fără ca un politician
să ne spună la televizor:

„O diplomă universitară
e absolut esențială

pentru a ajunge pe acea scară
spre o viață de clasă mijlocie”.

Și obișnuita dovadă oferită
e bonusul de facultate:

un absolvent de facultate câștigă în medie
cu 56% mai mult ca un absolvent de liceu.

Să analizăm mai atent acest număr,

pentru că pe baza lui,

par a fi dezmințite
poveștile pe care le auzim

despre absolvenții de facultate
care lucrează ca chelneri și casieri.

Din 100 de persoane care se înscriu
la orice formă de învățământ postliceal,

45 nu o finalizează în timp util,

din mai multe motive, inclusiv financiare.

Din cei 55 care absolvă,

doi vor rămâne șomeri,

iar alți 18 lucrează
pe o poziție inferioară.

Deci, absolvenții de facultate
câștigă mai mult decât cei de liceu,

dar își pot acoperi cheltuielile
pentru școlarizarea exorbitantă

și veniturile pierdute
pe timpul facultății?

Acum chiar și economiștii recunosc

că a merge la facultate
merită doar pentru cei care o termină.

Dar asta doar pentru că salariile
celor cu liceu au fost reduse drastic,

de zeci de ani.

De zeci de ani,

muncitorilor cu diplomă de liceu

li s-a refuzat o parte corectă
din ceea ce au produs.

Și dacă ar fi primit,
așa cum ar fi trebuit,

atunci mersul la facultate ar fi fost
o investiție proastă pentru mulți.

Bonusul unui absolvent de facultate?

Cred că e o reducere
a salariului absolvenților de liceu.

Două din trei persoane
nu vor găsi un loc de muncă adecvat.

Iar viitorul pentru ei
nu pare tocmai promițător,

de fapt, e absolut sumbru.

Și ei vor suferi

cele mai dure pedepse
ale datoriei studențești.

Și ei sunt cei care,

curios și trist,

sunt comercializați cel mai zgomotos
în legătură cu acest bonus salarial.

Nu este doar marketing cinic,

este cruzime.

Deci ce facem?

Cum ar fi dacă studenții
și părinții ar trata

învățământul superior
ca pe un produs de consum?

Toți ceilalți par să o facă.

Apoi, ca pentru orice alt produs
de consum,

ați cere să știți pentru ce plătiți.

Când cumpărați medicamente,

primiți o listă cu reacțiile adverse.

Când cumpărați
un produs educațional superior,

ar trebui să aibă un avertisment

care să le permită
consumatorilor să aleagă,

să facă alegeri în cunoștință de cauză.

Când cumpărați o mașină,

vă spune la ce consum să vă așteptați.

Cine știe la ce să se aștepte

de la o diplomă, să spunem,
în studii canadiene?

Există așa ceva, apropo.

Cum ar fi dacă ar exista
o aplicație pentru asta?

Una care să lege costurile
specializării cu venitul preconizat.

Haideți să o numim
Școlarizare Bazată pe Venit sau SBV.

Vă rog să faceți asta.

(Râsete)

Și descoperiți realitatea.

(Râsete)

Există trei avantaje,

trei beneficii
pentru Școlarizarea pe Bază de Venit.

Orice utilizator își poate da seama

câți bani va câștiga de la o facultate
și de la o specializare anume.

Astfel de utilizatori informați

e puțin probabil
să cadă victimă speculanților

domeniului vânzărilor.

Dar pot și alege cu înțelepciune.

De ce ar plăti cineva
mai mult pentru facultate

decât să zicem, 15% din veniturile
suplimentare pe care le câștigă?

Există un al doilea beneficiu
pentru Școlarizarea pe Bază de Venit.

Prin legarea costurilor de venituri,

administratorii facultăților ar fi forțați
să gestioneze mai bine costurile,

să găsească modalități inovatoare
de a face acest lucru.

De exemplu,

studenții plătesc aproximativ
aceeași taxă pentru fiecare specializare.

Acest lucru e vădit nedrept
și ar trebui să se schimbe.

Un student în inginerie
folosește mai multe resurse

facilități, laboratoare și facultatea

decât un student la filozofie.

Însă studentul la filozofie,
ca o consecință,

subvenționează studentul la inginerie.

Care apoi, apropo,
va câștiga mai mulți bani.

De ce ar trebui ca două persoane
să cumpere același produs,

să plătească la fel,

însă una dintre ele să primească jumătate
sau o treime din serviciu?

De fapt, unii absolvenți de facultate

folosesc 25% din venit
pentru a-și plăti datoriile studențești,

în timp ce alții plătesc 5%.

Acest tip de inechitate s-ar încheia
dacă specializările ar fi evaluate corect.

Acum desigur, toate aceste date...

Iar unul dintre voi va face asta, da?

Toate aceste date
trebuie să fie bine proiectate,

poate auditate de firme de contabilitate

pentru a evita minciunile statistice.

Știm despre statistici, nu?

Fie că e așa sau nu,

al treilea și cel mai mare beneficiu
al Școlarizării Bazate pe Venit,

e că i-ar elibera pe americani
de frica unui colaps financiar

pentru că au cumpărat un produs defect.

Poate, în timp,

americanii tineri și bătrâni
vor redescoperi,

cum a spus domnul mai devreme,

curiozitatea, dragostea lor de a învăța,

vor începe să studieze ce le place,

să le placă ce studiază,

să-și urmeze pasiunea...

vor fi stimulați de inteligența lor,

urmând căile
pe care le doresc cu adevărat.

La urma urmei, au fost Eric și Kevin,

cei care acum doi ani,

exact acest tip de tineri,

m-au determinat și au lucrat cu mine,

și încă o fac,

să studiez datoriile studenților
din America.

Vă mulțumesc pentru atenție!

(Aplauze)