Sebastian Deterding: Ce spun proiectele voastre despre voi înșivă

Ce spune scaunul tău despre valorile tale? Designerul Sebastian Deterding ne arată cum viziunile noastre asupra moralității și asupra unei vieți bune se reflectă în designul obiectelor care ne înconjoară.

Astăzi vom discuta despre persuasiunea morală.

Ce este moral sau imoral în încercarea

de a schimba comportamentele oamenilor

cu ajutorul tehnologiei și al design-ului?

Nu știu la ce anume vă așteptați,

însă eu, gândindu-mă la această problemă,

mi-am dat seama destul de rapid

că nu sunt în stare să vă ofer răspunsuri.

Nu sunt în stare să vă spun ce anume este moral sau imoral

deoarece trăim într-o societate pluralistă.

Valorile mele pot fi radical diferite

de valorile voastre.

Asta înseamnă că ceea ce eu consider moral sau imoral bazându-mă pe acestea

ar putea să nu fie ceea ce voi considerați moral sau imoral.

Însă mi-am dat seama că există totuși un lucru pe care vi l-aș putea oferi.

Și asta e ceea ce a oferit întregii lumi tipul ăsta din spatele meu -

Socrate.

Întrebări.

Ceea ce pot și îmi doresc să fac cu voi

e să vă ofer, precum acea întrebare de la început,

un set de întrebări

pentru a vă da seama voi înșivă,

strat cu strat,

așa cum decojim o ceapă,

și ajungând la esența a ceea ce considerați

că este persuasiunea morală sau imorală.

Și aș dori să fac asta cu ajutorul câtorva exemple

de tehnologii în care oamenii au folosit elemente din jocurile electronice

pentru a-i convinge pe oameni să facă anumite lucruri.

Așadar, la început aș dori să vă pun o întrebare

foarte simplă, foarte evidentă:

Care sunt intențiile voastre atunci când proiectați ceva?

Și evident, intențiile nu sunt singura chestie,

așa că vă dau un exemplu cu o astfel de aplicație.

La ora actuală există niște tablouri de bord ecologice,

tablouri de bord pentru mașini

care încearcă să te motiveze să folosești combustibilul mai eficient.

Acesta este MyLeaf al mașinii Nissan,

în care modul în care șofezi este comparat

cu modul în care șofează alte persoane,

astfel veți putea intra în competiție pentru

cel care șofează folosind cel mai puțin combustibil.

Și aceste chestii sunt foarte eficiente, se pare,

atât de eficiente încât motivează oamenii

să se angajeze în comportamente periculoase la drum -

de exemplu nu se mai opresc la semaforul roșu.

Deoarece astfel ești obligat să te oprești și să repornești motorul,

iar asta ar consuma niște carburant, nu-i așa?

În ciuda faptului că aplicația are cele mai bune intenții,

în mod evident a apărut un efect secundar.

Iată un alt exemplu pentru astfel de efecte secundare.

Lăudabil:

un site care permite părinților să dăruiască mici insigne copiilor lor

ca răsplată pentru că au făcut ce li s-a spus -

de exemplu, să își lege șireturile.

Și la prima vedere totul pare foarte drăguț,

foarte inofensiv și bine intenționat.

Însă dacă urmărim ultimele studii despre starea de spirit

a oamenilor, se pare că urmărirea rezultatelor pozitive,

grija excesivă pentru a obține aprecierea publică,

preocuparea pentru toate aceste tipuri de simboluri ale aprecierii

nu sunt de fapt de mare ajutor

pentru bunăstarea noastră psihologică, pe termen lung.

Este mult mai bine dacă urmărești să înveți ceva.

E mult mai bine dacă te îngrijești de tine însuți

decât să îți faci gânduri despre cum arăți în fața altora.

Astfel, acel tip de instrument motivațional care a fost utilizat

de fapt prin și în sine

are un efect secundar pe termen lung

în sensul că de fiecare dată când utilizăm o anumită tehnologie

ce folosește concepte precum aprecierea publică sau statutul public,

noi de fapt întărim în mod pozitiv aceste concepte

ca și cum acestea ar fi lucruri bune și normale de care să fim preocupați -

în acel fel având și un posibil efect dăunător

asupra bunăstării noastre psihologice pe termen lung, ca parte a unei culturi.

Iată o a doua întrebare, foarte evidentă:

Care sunt efectele acţiunilor tale?

Efectele pe care le obții prin acest dispozitiv,

de exemplu: mai puțin combustibil,

dar și efectele uneltelor pe care le folosești de fapt

pentru a convinge oamenii să facă anumite lucruri -

precum aprecierea publică.

Oare asta să fie tot - intenție, efect?

Ei bine, există anumite tehnologii

care le combină pe amândouă în mod clar.

Atât efectele bune pe termen lung și scurt cât și o intenție

pozitivă precum cea din aplicația Freedom a lui Fred Stutzman,

în care ideea de bază ar fi,

ei bine, noi suntem de obicei atât de bombardați

cu apeluri telefonice și cerințe din partea altora,

cu ajutorul acestui dispozitiv poți să închizi conexiunea la

internet a calculatorului ales pentru o perioadă prestabilită

de timp, pentru a reuși să te ocupi de treburile tale.

Și eu cred că majoritatea dintre noi vor fi de acord,

e ceva care are intenții bune

și de asemenea, are și consecințe bune.

În cuvintele lui Michel Foucault,

"Este o tehnologie a sinelui."

Este o tehnologie care dă putere individului

să determine felul în care se modelează

cursul propriei sale vieți.

Însă problema ar fi,

așa cum Foucault menționa,

că fiecare tehnologie a sinelui

are o tehnologie de dominare pe partea cealaltă a monedei.

Așa cum puteți vedea la democrațiile moderne liberale

din zilele noastre, societatea, statul,

nu numai că ne permit să ne determinăm sinele, să îi dăm formă,

ci ne și cer asta.

Ni se cere să ne optimizăm sinele,

să ne controlăm,

să ne auto-administrăm în mod continuu

deoarece acesta este singurul mod

în care poate funcționa o societate liberală.

Aceste tehnologii vor ca noi să rămânem în jocul

pe care societatea l-a conceput pentru noi.

Ei doresc ca noi să ne integrăm și mai bine.

Ei doresc ca noi să ne auto-optimizăm pentru a ne integra.

Eu nu spun acum că acesta ar fi neapărat un lucru rău.

Pur și simplu cred că acest exemplu

ne direcţionează către o înțelegere a unui concept general,

și anume că indiferent la ce tehnologie sau design te uiți,

chiar și ceva ce pare a fi la fel de bine intenționat și având

efecte la fel de pozitive precum aplicația lui Stutzman,

vine cu un anumit sistem de valori încorporate.

Iar noi putem să avem îndoieli asupra acestor valori.

Putem să ne întrebăm: este oare un lucru bun

să ajungem să ne auto-optimizăm cu toții încontinuu

pentru a ne integra mai bine în acea societate?

Sau, ca că vă dau un alt exemplu,

ce părere aveți despre acea tehnologie care convinge

femeile musulmane să își poarte baticurile?

Este aceasta o tehnologie bună sau proastă

prin intențiile și efectele sale?

Păi acest lucru depinde de fapt

de tipul de valori pe care le scoți în evidență

pentru a face astfel de judecăți.

Așadar iată o a treia întrebare:

Care sunt valorile pe care le folosiți pentru a emite păreri?

Și dacă tot vorbim despre valori,

am observat că în discuțiile despre persuasiunea morală

atât online cât și discutând cu alții,

adesea apare un fel de părtinire cam ciudată.

Mă refer la faptul că ne întrebăm

dacă un lucru sau altul "încă mai este" etic?

Mai este "încă" permisibil?

Noi întrebăm chestii precum,

este oare acest formular de donații Oxfam -

în care donația lunară apare acolo ca și setare implicită

iar oamenii, poate fără să își dea seama,

sunt în acest fel încurajați sau înghiontiți

să facă donații regulate în locul unei singure donații -

este acest lucru încă permis?

Mai este acest lucru etic?

Nu suntem corecți.

Însă, de fapt, acea întrebare

"Încă mai este etic?"

este doar unul din modurile în care putem aborda etica.

Pentru că dacă ne uităm la începuturile eticii

în cultura vestică,

descoperim complet altă

definiție a eticii.

Pentru Aristotel, etica nu se referea la întrebarea,

dacă un lucru mai este încă bun sau rău?

Etica punea problema traiului bun.

Şi el a adăugat acolo cuvântul "arete,"

pe care noi, din latină, îl traducem ca "virtute."

Însă de fapt înseamnă excelență.

Înseamnă să trăiești viața la potențialul tău maxim

ca ființă umană.

Iar aceasta este o idee

pe care cred că Paul Richard Buchanan a introdus-o într-unul dintre eseurile sale recente

spunând "Produsele sunt dovezi vii

despre felul în care ar trebui să ne trăim viețile".

Produsele noastre de design nu sunt etice sau neetice

prin faptul că folosesc metode de persuasiune etice sau neetice.

Acestea au o componentă morală

pur și simplu prin viziunea și prin aspirația la o viață bună

pe care ni le prezintă.

Iar dacă privești în jur și te uiți la mediul proiectat de om

dintr-o astfel de perspectivă,

și te întrebi "Care este viziunea vieții bune

prezentată de produsele noastre, de design-ul nostru?"

te apucă adeseori tremuratul

observând cât de puține așteptări avem unii de la alții

cât de puține așteptări avem de la viețile noastre

și de la imaginea unei vieți bune.

Și iată ce-a de-a patra întrebare cu care aș dori să rămâneți:

Ce fel de viziune asupra unei vieți bune

este transmisă prin proiectele voastre?

Și dacă tot vorbim despre design,

puteți observa că deja am lărgit aria de discuție.

Pentru că noi nu discutăm numai despre tehnologiile persuasive,

ci despre orice produs de design pe care îl aducem pe lume.

Nu știu dacă cunoașteți deja faptul că Paul Watzlawick,

marele cercetător în domeniul comunicațiilor,

care, încă prin anii '60 a demostrat

că ne este imposibil să nu comunicăm.

Chiar dacă am alege tăcerea,

noi am ales tăcerea. Comunicăm ceva prin alegerea de a tăcea.

Și așa cum nu putem să nu comunicăm,

nu putem nici să nu convingem.

Orice am face sau orice ne abținem să facem,

orice am aduce pe lume,

ca obiect de design,

va avea o componentă persuasivă.

Va încerca să influențeze oamenii.

Va transmite o anumită viziune a vieții bune

chiar în fața noastră.

Și asta e ceea ce spunea Peter-Paul Verbeek,

filosoful olandez.

Indiferent de ceea ce noi ca designeri intenționăm sau nu să facem,

noi materializăm moralitatea.

Noi facem ca anumite lucruri să fie mai greu sau mai ușor de realizat.

Noi organizăm existența oamenilor.

Noi așezăm în fața oamenilor o anumită viziune asupra binelui

sau a răului sau a normalității sau a uzualului

prin tot ceea ce aducem pe lume.

Chiar și ceva la fel de inofensiv precum un set

de scaune școlare, reprezintă o tehnologie persuasivă.

Deoarece acestea prezintă și materializează

o anumită viziune a vieții bune -

acea viață bună în care educația și învățarea și ascultarea

se referă la o persoană care predă, iar ceilalți ascultă,

în care învățarea are loc în timp ce suntem așezați,

în care învățăm pentru noi înșine,

în care nu avem voie să schimbăm aceste reguli

deoarece scaunele sunt fixate pe pardoseală.

Și chiar ceva atât de inofensiv precum un simplu proiect pentru un scaun -

de exemplu acesta realizat de Arne Jacobsen -

reprezintă o tehnologie persuasivă.

Deoarece, din nou, comunică ideea unei vieți bune.

O viață bună -

o viață la care tu aderi în calitate de designer

spunând "în viața cea bună,

bunurile sunt produse la fel de sustenabil sau de nesustenabil

precum acest scaun. Muncitorii sunt tratați la fel de bine

sau de rău precum muncitorii care au construit acest scaun."

Viața cea bună este o viață în care designul are importanță

pentru că cineva, în mod evident, și-a consumat timpul

și banii pentru un astfel de scaun bine-proiectat,

o viață în care tradiția are valoare

deoarece acesta este un clasic tradițional

și cuiva i-a păsat de asta,

iar acolo unde consumul devine izbitor,

acolo unde este normal și acceptabil

să cheltuiești sume enorme de bani pentru un astfel de scaun

pentru a semnala altora care este statutul tău social.

Așadar acestea ar fi acele straturi, acele tipuri de întrebări

prin care doream să vă îndrum astăzi -

întrebarea "Care sunt intențiile

pe care le aduceți la lumină atunci când proiectați ceva?

Care sunt efectele, intenționate și neintenționate pe care le realizați?

Care sunt valorile pe care le utilizați

pentru a judeca?

Care sunt virtuțile și aspirațiile

exprimate prin asta?

Și cum se aplică aceste lucruri,

nu doar tehnologiei persuasive,

ci în absolut tot ceea ce proiectați?

Ne oprim aici?

Nu cred.

Cred că toate aceste lucruri sunt, în final,

inspirate din esența tuturor acestor lucruri -

iar asta nu e altceva decât viața în sine.

De ce să ne oprim la design, atunci când întrebarea

"Care este viața cea bună?" ne inspiră în tot

ceea ce proiectăm și să nu ne întrebăm

cum se aplică asta vieților noastre?

"De ce trebuie ca lampa sau casa să fie obiecte de artă

și nu propriile noastre vieți?"

cum spunea Michel Foucault.

Am să vă dau un exemplu practic despre Buster Benson.

Acesta e Buster în timp ce construia o mașinărie de ridicat

la birourile noii sale afaceri de antreprenoriat Habit Labs,

în care ei încearcă să realizeze și alte aplicații

precum Health Month.

Și de ce construiește el o asemenea chestie?

Ei bine, iată un set de axiome

formulate de firma lui de antreprenoriat Habit Labs,

legat de modul în care aceștia doreau să lucreze ca echipă

atunci când construiau aceste aplicații -

un set de principii morale alcătuite de ei înșiși

pentru a lucra împreună -

iar una dintre acestea fiind

"Noi ne îngrijim de propria noastră sănătate și de

administrarea propriul nostru nivel de epuizare."

Căci în final cum altfel ai putea să te întrebi sau să afli

ce fel de viziune asupra vieții bune dorești să transmiți

și să creezi prin proiectele tale

fără a-ți pune întrebarea

care ar fi viziunea asupra unei vieți bune

în care dorești să trăiești tu însuți?

Și cu asta, vă mulțumesc.

(Aplauze)