Awakening Mind Part 1, "Know Thyself" (2023) - Complete HD Film

Trezirea

este următoarea etapă naturală
a dezvoltării omului.

"Trezirea" reprezintă simpla recunoaștere
a naturii ființei noastre esențiale.

Nu este vreo experiență mistică, religioasă ciudată

aflată doar la indemâna celor puțini

Este disponibilă tuturor.

Ceea ce suntem în esență
este deja deplin treaz, deplin conștient.

Și este total nelimitat.

Adevărata ta natură este mai aproape

decât este acel TU
care crezi că te defineste.

Conștiința
este realitatea supremă a universului.

Următorul pas în domeniul științei:
conștiința este fundamentală.

Ce este totuși Trezirea?

Să îmi explice și mie cineva.

Ce este Trezirea?

Fie că îl numiți sinele adevărat,
sinele iminent sau "fără sine",

sau natura Buddha, Tao
sau Conștiința Christică

chiar nu contează.

In acest film, ne vom referi la aceasta
drept "Conștientizarea".

Conștientizarea

nu este proprietatea unei religii.

Trezirea sau realizarea conștientizării

este ca trezirea dintr-un vis.

Visul personajului tău

în jocul vieţii.

Prin personajele noastre,

experimentăm lumea

în toată frumusețea și urâțenia ei.

Putem numi dualitate această
experiență a vieții și a morții.

De jur imprejur mergem
fixați pe aceste personaje,

gânduri și senzații.

Bine si rău.

Război și pace.

Lumină și întuneric.

Nașterea și moartea.

Până ne trezim și aflăm

noi nu suntem personajul.

În acest film,
lansam o invitație

pentru tine să experimentezi direct
adevărata ta natură.

Pentru a afla direct, nu intelectual...

Cine eşti tu?

Vom repeta aceasta

invitație în moduri diferite.

Când investighezi cine ești

lasă totul să fie exact așa cum este.

Nu mișca mintea
pentru a face ceva să se întâmple

sau pentru a găsi un răspuns
la nivelul mintii.

Și totuși, nu încerca să alungi mintea.

Pur și simplu intenționează să experimentezi direct
cine esti.

Lăsând mintea să fie o
"minte care nu știe"

Trezirea este răspunsul tuturor problemelor lumii
la toate nivelurile.

Toate problemele lumii
provin dintr-o iluzie.

Iluzia fundamentală a minții.

Și acea iluzie este aceea ca
Eu sunt acest personaj limitat.

Când trăim într-un sine mic,
separat

întotdeauna există vreun fel
de nemulțumire perpetuă.

Deci aceasta poate fi o mare nemulțumire
ca o traumă,

sau poate fi doar această
senzație de fundal...

"Ceva nu e bine.

Ceva nu e în regulă. Îmi lipsește ceva.”

Chiar și când am ceva plăcere,
chiar și atunci când obțin ceva în lume,

chiar și atunci când am o relație bună,

dacă am doar o pauză sau un moment,

există acest sentiment de nemulțumire

Sunt izolat sau rupt de ceva.

Deci acest sentiment, care se pare că

este prezent la majoritatea oamenilor,
ne poate motiva

sa ne trezim din acel mic, sine separat

a cărur natură este un fel de anxietate
a separării.

Acest caracter limitat are o tendință
să apuce ceea ce vrea.

Este doar o colecție
a tiparelor condiționate

de a pofti la ceea ce vrea sau
încercând să alunge ceea ce nu vrea.

Este acest proces nesfârșit,
poți spune un principiu al plăcerii

știi, mergând după plăcere, evitând durerea.

Și dacă credem că suntem acest

caracter, acest tipar condiționat,

atunci suferim
și creăm suferință în lume.

Lumea devine o reflectare
a acelei conștiințe egoiste.

Beneficiul trezirii

este că tu suferi mai puțin

si oamenii din jurul tău suferă mai puțin.

Nu există îndoială în mintea mea că
legătura mea inițială cu

înțelegerea mea despre Dumnezeu
a fost o trezire

in viața mea, cea mai mare trezire
experimentata vreodată.

Era ca și cum aș fi dormit într-adevăr
timp de 50 de ani.

Mergând ca un robot, făcând doar
lucrurile pe care am fost învăţat să le fac

din vremea când eram tânăr,
aveam o formulă,

ia fata, ia mașina, ia o slujbă,
ia casa, ia o soție.

O formulă care credeam că este
despre cum trebuia să funcționeze viața

până când am ajuns în jur de 53 ani.

Și mi-am dat seama că în timp ce făcusem
multe dintre acele lucruri și căpătasem

succes profesional până la un punct,
mi-am dat seama că nimic dintre

acestea nu contează. Eu, care m-am trezit
pe la 53 de ani, dându-mi seama

nimic din toate astea nu contează,

nimic din toate acestea nu înseamnă nimic.

Am fost șocat să descopăr
cum asta însemna practic

cât de inutil era totul.

Când încetați să urmați scenariul

care a fost stabilit pentru caracterul tău.

Cel moștenit de la părinți, societate

și condiționarea biologică,

atunci se deschid noi dimensiuni
în cadrul jocului.

Calea se deschide,

dar nu este o cale
pentru a ajunge la o anumită destinație.

Este o cale fără cale,

o desprindere a iluziei pentru a sosi

exact unde te afli în prezent.

Numele meu este Rupert Spira.

Vorbesc despre esențial

înțelegerea non-duală care stă la baza

tuturor marilor tradiții
spirituale și religioase.

Și scriu și conduc meditații ghidate

și port conversații
al cărui scop este să conducă

la o recunoaştere experienţială

a acestei înțelegeri.

Ințelege că

pacea si fericirea

după care tânjim cu toții

mai presus de orice altceva, nu poate niciodată,

prin definitie
să se regăsească în experienţa obiectivă.

Nu poate fi furnizată niciodată
prin obiecte, substanțe,

activități și relații.

Aș sugera

înțelegând aceasta

clar și nu petrecând
restul vieții proprii

căutând împlinirea
unde nu poate fi găsită.

Oricine se uită la acest film o face
tocmai pentru ca

fie a înţeles, fie cel puţin a intuit

că pacea și fericirea
pentru care tânjește nu pot fi găsite

în experienţă obiectivă şi au început

această investigație asupra
adevăratei lor naturi.

Este cea mai importantă investigație

care se poate face de cineva,
și este ancheta

de care depinde fericirea noastră.

Cea mai mare întrebare din viața mea,
desigur,

la care cred că majoritatea se uită
mai devreme sau mai târziu, este

"Ce rost are, de fapt?"

„Ce rost are viața?”

Asta, spre surprinderea mea,
mi s-a spus că scopul vieții

nu avea nimic de-a face
cu tot ceea ce făceam.

Nu era vorba despre meseria mea.

Nu era vorba despre cariera mea.

Nu era vorba de aproape nimic
din viața mea fizică.

Acestea au fost aspecte ale vieții mele,
nu erau scopul vieții.

Scopul vieții mele,
după cum am ajuns să înțeleg

a fost pentru mine să experimentez,

să exprim, demonstrez și împlinesc

adevărata mea identitate,
cine sunt cu adevărat.

Cred că e cea mai mare întrebare

cu care se confruntă majoritatea
oamenilor este o întrebare care cu greu

se întreabă cineva vreodată
sau la care răspunde vreodată.

Cea mai mare întrebare a vieții,

după înțelesul meu, este „Cine sunt eu?”

Cine sunt eu?

Sunt doar o entitate fizică?

ca o pasăre pe cer sau
ca un pește în mare?

poate mai sofisticat,
însă doar o entitate fizică.

Mă nasc, trăiesc, mor.

Acesta este începutul și sfârșitul.

Sau este posibil, doar posibil

să fiu mai mult decât atât?

Este posibil să fiu o entitate spirituală

pur și simplu având o experiență fizică?

Fiecare experiență din viața ta

te-a adus la acesta întrebare universală.

Cine eşti tu?

Nu căuta un răspuns cu mintea.

Lasă totul să fie exact așa cum este.

Cine este conștient de minte?

Simțiți tot ce apare.

Cine este conștient de aceste sentimente?

Aveți o experiență completă
a tot ceea ce apare

ca urmare a anchetei personale

Sunt Donald Hoffman și sunt profesor

emerit al științelor cognitive
la Universitatea din California la Irvine.

Munca mea a fost să predau,
deşi acum sunt emerit

eu nu predau. Și acum fac cercetări.

Chiar acum fac cercetări
pe conștiință, modele matematice

de conștiință și cum ar putea
apărea fizica și spațiu-timpul

dintr-o teorie a conștiinței complet
precisă din punct de vedere matematic.

Propria mea călătorie a fost

atât din partea spirituală
cât și din partea științei.

Deci tatăl meu a fost pastor,
pastor creștin fundamentalist.

Așa că am primit asta duminicile

și am învățat știință la școală
apoi au intrat în conflict, nu?

Poveștile pe care le primeam erau
contradictorii.

Astfel, în adolescență, am realizat
că trebuia să-mi dau seama singur.

Și am decis întrebarea la care

am vrut să răspund:
suntem masini?

Oamenii sunt doar mașini sau nu?

Din punct de vedere fizic,
suntem doar niște mașini

Din punct de vedere spiritual,
nu am fi mașini.

Nu a fost suficient de precis
să spunem ce am fi.

Așa că am decis să pun întrebarea

științific, suntem doar mașini?

Am crezut că cel mai bun mod să o fac
ar fi să studiez inteligența artificială.

Și așa am mers la MIT

în laboratorul care studiază
inteligența artificială

în ceea ce este acum creierul și
dep. de științe cognitive, studiind

latura umană a lucrurilor.
Am vrut să le fac.

Am vrut să văd ce pot face mașinile
dacă și ce este special,

despre oameni și neuroștiința umană.
Pentru a răspunde la asta,

chiar acea întrebare
au dreptate tradițiile spirituale?

suntem mai mult decât niște mașini

sau punctul de vedere fizic, științific
este cel corect?

Și noi suntem doar niște mașini,

iar conștiința este doar un artefact

a activității creierului.

Paradigma materialistă științifică
predominantă în ultimul secol

neagă existenţa a
orice dincolo de fizic,

a orice care nu poate fi

verificat prin metoda științifică.

Știința este un impas.

Nu poate trece dincolo de paradoxul
fundamental pentru fizica cuantică,

care l-a adus faţă în faţă
cu observatorul,

cu însăși conștiința.

La fel, religiile funcționează,
în cea mai mare parte,

doar la nivel de credinţă.

Și-au pierdut scopul inițial, care
urma să conducă la experiența directă,

la adevărul despre cine și ce suntem.

Diviziunea dintre știință și spiritualitate

le-a sărăcit pe amândouă.

Religiile și sistemele spirituale
au nevoie disperată de metode riguroase,

care demonstrează că generează condiţii
pentru ca trezirea să se întâmple.

Și știința are nevoie disperată
de o deschidere

la posibilitatea de a exista
ceva dincolo de planul fizic.

Nu este vorba despre renunțarea la religie
sau știință,

ci despre a merge mai adânc,
fiind dispuși să ne schimbăm pe noi înșine

astfel încât să devenim un instrument
mai bun pentru investigare.

Noi suntem cei care facem experimentul,

și experimentul în sine.

Religia a fost limba
și recipientul

a acestor tradiţii
de meditație, spiritualitate

care au fost notate și transmise

de-a lungul generațiilor.

Cu siguranță există un limbaj
foarte literal,

care desparte religiile si desparte

culturi când lucrurile sunt
luate la propriu.

Dar dacă simți spiritul religiei,

poți urmări

firul înapoi la trezirea autentică.

Oricine are potențialul,
indiferent dacă au credință sau nu,

deoarece trezirea este inerentă

în conștiința noastră umană,
doar prin nașterea noastră umană.

Deci, oricum ai numi-o,
și ori de câte ori se folosește limbajul,

sunt anumite principii
care par a fi la fel

de-a lungul acestor diferite religii,

spiritualități și tradiții de meditație.

Când eram mai tânăr, această înțelegere

era disponibilă în principal
în tradiţiile spirituale răsăritene.

Era disponibilă în tradiţiile Occidentale

dar era atât de deghizată și codificată

în acele tradiţii
încât să fie aproape inaccesibilă.

Atâția oameni din generația mea
au mers fizic

sau cel putin intelectual,
spre Est pentru a găsi această înțelegere

si cultura orientala prin comparatie cu

cea occidentală este exotică.

Și astfel această înțelegere
a căpătat o aromă de exotic

din culturile
în care s-a exprimat.

Și mulți oameni, inclusiv eu

gândit ca urmare a acestui fapt

că era ceva exotic
despre înţelegerea non-duală;

că este necesar un mod de viață
extraordinar,

că ar trebui să renunți la viața de familie,

să-ți crească părul, să obții un nume
special sau să te abonezi

la un fel de profesor sau tradiţie
sau să te angajezi în practici ciudate.

Toate aceste lucruri
care nu aveau nimic de-a face

cu înțelegerea de bază.
Aveau de-a face cu o cultură

în care înţelegerea
a fost exprimată la un moment dat.

Deci acum înțelegerea
a fost complet cesionată

de ambalajul cultural tradiţional în care
mulți am auzit prima dată despre asta.

Și acum doar înțelegerea
esențială este disponibilă

într-un mod care ne permite să continuăm
la conducerea vieților noastre

exact așa cum sunt. Viața de familie,
viața la muncă...

nu este necesar să se facă
vreo schimbare externă în viața cuiva.

Provocarea pe care o avem pe această planetă

este că credem că există mai mult de

o esență.

Deci trăim într-o

lumea a ceea ce aș numi dualitate.

Există bărbat și femeie, alb și negru,

mare și mic, rapid și lent, sus
și jos, aici și colo, înainte

si după,
dar de fapt, există un singur lucru.

Toate lucrurile sunt un singur lucru.

Există un singur lucru.

Deci se dovedește că atunci când
ne uităm profund la toate

vedem că ici și colo, mari și mici, rapid
și încet, sus și jos, stânga și dreapta,

bărbat și femeie sunt toate același lucru,
pur și simplu exprimând

caracteristici diferite
dar nicidecum separati unul de altul

Eu cred că noi toți

suntem individuații

ale lui Dumnezeu.

Eu cred că Dumnezeu există în și

prin fiecare ființă umană
și pentru asta, în fiecare

ființă sensibilă din cosmos.

Deci văd atunci că sunt în relație cu Dumnezeu

precum un val spre ocean.

Un val nu este diferit de ocean; este

pur și simplu o răsărire a oceanului
în formă individuală.

Și când acea formă individuală
este completă,

valul se retrage înapoi în oceanul
de unde a venit.

Pentru a se ridica din nou într-o altă zi.

Deci cred că toți suntem
individualități ale divinității,

și când vedem totul ca fiind divin,

ne schimbăm relația cu totul.

Și totul devine

diferit în experiența noastră.

Așa se schimbă lumea.

Conștiința
este realitatea supremă a universului,

așa că ne-am putea întreba dacă conștiința
este realitatea supremă a universului

iar totul și toată lumea
este evident asta, atunci cum se face

că lumea ne apare ca o multiplicitate
și diversitate

de persoane discrete și independent
existente

și animale și lucruri
toate făcute din chestii numite materie.

Cum putem împăca această afirmație
despre conștiință ca fiind

realitatea supremă a universului
când apare

ca multiplicitate şi diversitate de obiecte
făcute din materie?

Deci, dovezile pe care le folosesc
pentru a sugera că conștiința

este fundamentală are multe aspecte.

Una este că fizica însăși

spune că spațiu-timp nu este fundamental

și teoria evoluționistă
este de asemenea de acord că spațiu-timp

și obiectele fizice
nu sunt realitate fundamentală.

Acum, ambele teorii ne spun doar că
spațiu-timp nu este fundamental.

Nu ne spun
ceea ce este dincolo de spațiu-timp.

Și așa argumentul meu este că
ceea ce constată fizicienii

dincolo de spațiu-timp,
sunt structuri matematice,

dar despre ce e vorba cu ele

nu este chiar clar. Ce este cu acest
tărâm dincolo de spațiu-timp?

Astfel propun că tărâmul
dincolo de spațiu-timp este despre conștiință.

Și aș sugera că
conștiința infinită are capacitatea

de a se localiza ca numeroase separate
subiecte de experiență,

adică toate fiinţele simţitoare, toţi oamenii
sau animalele.

Fiecare dintre noi suntem localizari
de conștiință infinită,

în conștiința infinită
făcută numai din conștiință infinită

din perspectiva căreia vede

propria activitate ca lume exterioară.

Deci ceea ce ni se pare ca
o lume făcută din materie

din perspectivele noastre localizate,
este din punctul de vedere al realitatii,

pur si simplu activitatea unei
conștiințe infinite.

Cu alte cuvinte, în analiza finală,
nu există

lucruri sau oameni ce există
în mod discret, independent.

Există un întreg infinit, indivizibil.

Unitatea ființei care este doar refractată

într-o aparentă multiplicitate
și diversitate a obiectelor și lucrurilor,

când Unul, Unicul își privește propria activitate

prin facultăţile perceptive

a minții finite.

Dacă suntem treji,

realizăm că există o singură
conștientizare

deghizată în toate aceste
diferite ființe de pe planetă,

o singură conștientizare
strălucind prin ochii tuturor.

Apoi ne vedem la propriu în alții.

Și acea tendință de a funcționa ca un ego,

tendința de a lua pentru sine

cade pentru că realizăm direct adevărul.

Adevarul este
că toți suntem o singură conștiință.

Experiența sinelui meu spiritual

a fost posibilă doar pe tărâmul

fizic dintr-un motiv foarte bun,

pentru că numai în tărâmul fizic
era disponibil opusul.

Cu alte cuvinte, folosește
doar un exemplu simplu,

dacă aș vrea să mă experimentez pe mine,
dacă aș putea vorbi

metaforic, ca lumină,

Nu am putut experimenta să fiu lumina
dacă aș fi în mijlocul luminii,

nimic altceva în jurul meu decât lumina,

care este o definiție perfectă
a tărâmului spiritual.

Așa că aș ajunge într-un tărâm
pe care îl numesc tărâmul fizicului,

unde este ceva
altfel decât lumina.

Pentru că dacă vreau să mă experimentez
ca lumină,

nu doar mă cunosc așa,
dar să si experimenteaz,

Nu puteam face asta decât acolo unde era

opusul luminii,
în acest caz, întunericul.

Așa că am adus

această oportunitate către tărâmul fizic
unde există lumina și întunericul

simultan, iar apoi în acea exterioară

expresia mea ca lumină,
aș putea fi cine sunt cu adevărat.

Și această înțelegere sugerează

că în spatele diferențelor noastre
toti suntem aceeași ființă,

nu o ființă asemănătoare, ci suntem cu toții
la propriu una... aceeași ființă.

Și dragostea este experiența simțită

a acestei unităţi sau fiinţe împărtăşite.

Este o teoremă a teoriei noastre că există
în cele din urmă o singură conștiință.

Deci avem această dinamică a multor,
multor agenți conștienți.

Dar teoria ne spune că până la urmă
toţi acei agenţi conştienţi

sunt de fapt doar proiecții
ale unei singure conștiințe.

Paradigma actuală în știință

a fost, și a fost de secole,

că spațiul și timpul
sunt natura fundamentală a realității.

Acestea sunt ireductibile
și reprezintă temelia tuturor.

Și înainte de Einstein, spațiul
și timpul au fost privite ca separate.

Acum, spațiul și timpul împreună,
unificat în spațiu-timp sunt privite

ca natura fundamentală a realităţii.

Și atunci știința a presupus asta

spațiu-timp și obiectele aflate în
spațiu-timp sunt realitatea fundamentală.

Și așa, de exemplu,
când vorbim despre conștiință,

conștiința însăși trebuie să fie cumva un
produs al obiectelor din spațiu și timp.

În acel cadru fizic,
spațiul, timpul și obiectele fizice

fără o conștiință
sunt realitatea fundamentală.

Și conștiința vine mai târziu
în evoluția universului, nu?

Așa că big bang-ul a existat
fără conștiință,

a existat doar spațiu-timp și energie.

Energia s-a unit
în particule masive

și în cele din urmă viața a apărut după
cine stie cate milioane

sau sute de milioane
sau miliarde de ani.

Apoi, după aceea a apărut acea conștiință,
chiar mai tarziu.

Din acest punct de vedere, când mori,
complexitatea fizică care a dat

naștere onștiinței se dizolvă
și astfel conștiința ta se dizolvă.

Și astfel cadrul fizicist
chiar elimină cu totul

conștiința ca lucru fundamental,
și spune că

când corpul tău moare,
conștiința ta merge cu el.

Din alt punct de vedere...

ce am făcut cu colegii mei,
am folosit teoria evoluționistă

pentru a sublinia că este o implicație

a teoriei evoluționiste, că spațiul
si timpul nu sunt fundamentale,

deci interpretarea fizicistă
a evoluției este greșită.

Ideea că acel spațiu
și timp și particule

au evoluat cumva
datorita organismelor umane

este cadrul greșit, pentru că
spațiu-timpul în sine nu este fundamental.

Propunem o dinamică dincolo
de spațiu-timp, mult mai bogată.

Dinamica conștiinței.

Ceea ce nu facem este să aruncăm
vechile noastre teorii.

Când fizicienii spun:
spațiu-timp este condamnat,

asta nu înseamnă că nu mai suntem
atenți la Einstein.

Absolut nu.
Acordăm atenție lui Einstein.

Orice teorie nouă dincolo de spațiu-timp
a fizicienilor vine cu un proiect mai bun

în spațiu-timp, ni-l dă înapoi pe Einstein
și sa ne dea înapoi teoria cuantică

sau te înșeli.

Toate vechile noastre teorii

sunt prieteni minunati,
și o să le păstrăm

drept cazuri speciale ale unei
teorii mai profunde.

Deci, în teoria noastră a conștiinței,
trebuie să facem același lucru.

Nu putem propune pur și simplu ceea ce ne dorim.

Trebuie să avem o teorie
a conștiinței care proiectează

și care ne dă înapoi spațiu-timp,

și ne dă înapoi teoria cuantică,
și ne dă înapoi relativitatea specială

și generală, și ne dă înapoi
evoluția prin selecție naturală.

Dacă nu putem face asta în detaliu
matematic precis, apoi nu este

un motiv pentru ca oamenii de știință să ne ia
teoria conștiinței în serios.

E ca și cum conștiința infinită își pune
o cască de realitate virtuală.

Conștiința infinită pune o cască VR
făcută din gândire și percepție.

Și făcând asta,
în momentul în care pune casca VR,

se localizează pe sine
în cadrul propriei activitati.

Și prin căștile alea
se uită prin facultățile

de percepție ale unei minți finite; văzul,
auzul, atingerea, degustarea și mirosul.

Și fragmentează
unitatea propriei fiinţe

și îl face să apară ca 10.000 de lucruri.

Ceea ce sugerez este că

există mult mai mult pentru univers
decât mintea finită.

Nu sugerez că universul apare doar în
fiecare dintre mințile noastre finite.

Universul există în afara minții noastre
finite dar în interiorul conștiinței.

Dar sunt limitările
minții noastre finite

care dau universului aspectul său.

Deci, când ne uităm la univers,
vedem realitatea

care există înainte de a fi percepută.

Dar o vedem prin lentila
capacităților noastre perceptive,

ceea ce îi conferă aspectul.

Deci ideea trezirii în multe tradiții
spirituale a fost ideea

că ceea ce am luat este realitate

obiecte din spațiu și timp, corpurile
noastre fizice și așa mai departe

nu este realitatea finală,
că există o realitate mult mai profundă,

o realitate a conștiinței care transcende
spațiu și timp și obiecte fizice,

și că nu suntem divorțați
de acea realitate.

Acea realitate este, într-un anumit sens,
esența a ceea ce suntem.

Și așa trezirea este trezirea
din iluzia

că sunt doar un mic corp în spațiu
și timp, la faptul că sunt

de fapt autorul a tot ce văd în
interiorul spațiului și al timpului.

Creez totul din mers
în timp ce privesc și percep.

Cineva devine trezit recunoscând că

ceea ce suntem în esență este deja

pe deplin treaz, pe deplin conștient,

complet, întreg, împlinit în pace.

Este ca și cum ai întreba cum face

soarele să devină luminat?

Natura sa este lumina.

Este deja complet iluminat.

Natura fiinţei noastre esenţiale
este deja pace și fericire.

Nu ne este clar tuturor, pentru că
ființa noastră esențială este așa

bine amestecată cu conținutul
de experiență care este înnăscută

Pacea și fericirea sunt
estompate de experienţă.

Din acest motiv credem că ființa noastră
esențială trebuie să fie iluminată.

Nu, ființa noastră esențială
nu trebuie să fie iluminată

nu mai mult decât soarele
trebuie luminat dimineața devreme.

Soarele strălucește mereu
cu aceeași luminozitate.

Ființa noastră esențială strălucește mereu
cu aceeași pace și bucurie.

Dar acea pace și bucurie sunt estompate
de agitația

si lipsa care caracterizeaza
gândurile și sentimentele noastre.

Nu există persoană care să se trezească

Deci eu care m-am trezit

M-am trezit din această structură

numită Dan la un centru de meditație.

Era un centru Zen.

Făceam o meditație Zen sesshin

care este o perioadă lungă
de practică intensivă.

Deci Zen este uimitor
pentru crearea acestui recipient

unde sunt aceste condiţii
fără de scăpare.

Deci personajul Dan
care a învățat meditația,

personajul Dan făcea
toată această meditație,

acest făcător de meditație,

și-a dat seama că nu se poate trezi.

Este ca toate trucurile de meditație,

toate practicile care fuseseră învăţate
nu au fost de folos.

S-a ajuns la punctul în care
personajul respectiv

care încerca să se trezească, nu a reușit

să se trezească și a trebuit să eșueze.

Că personajul pe care l-am trăit,
personajul pe care l-am jucat

toată viața mea, a trebuit să renunțe
sau să moară și

ce a ramas?

Ce a mai rămas
când nu era nici un făcător

când nu exista un meditator

meditând sau făcând ceva
numit, meditație,

ceea ce a rămas era adevărata mea natură

sau eu... doar eu.

Când ne trezim din acest mic,
sentiment de sine separat, inseamnă

nu că omorâm egoul

sau că ne luptăm.

De fapt, îi permitem
să se semi-retragă

din meseria sa de identitate a ego-ului

și apoi să se relaxeze pentru a fi parte

a echipei noastre, parte a
conștiinței noastre.

Și asta ne dă imediat un sens
de libertate

că nu ne uităm la lume
printr-o lentilă mică,

că suntem cu inima deschisă și
cu mintea deschisă într-un fel

expansiv și totuși în același timp,
mai intim conectat.

Iluminarea nu este despre a
deveni trezit.

Nimeni nu devine treaz
sau iluminat.

Este o recunoaștere a luminii,
lumina cunoașterii pure

a căror natură este pacea și fericirea

că suntem mereu și că suntem deja.

Numele meu este Lisa Natoli,
și sunt cunoscută ca profesor spiritual.

Predau despre vindecare și trezire
si transformare.

Trezire
este recunoașterea adevăratei tale naturi,

și este realizarea a ce ești
cu adevărat, a ceea ce este conștiința.

Iar conștiința este doar un cuvânt pentru
multe cuvinte pe care oamenii le folosesc

pentru conștientizare, viață, iubire, Dumnezeu,

Lumină.

Deci trezindu-ne la recunoașterea
că nu sunt acest corp

că eu sunt, ceea ce nu moare niciodată
și ceea ce nu se naște niciodată,

și asta a fost o idee foarte dificilă
pentru mine.

Sunt pe o cale spirituală din 1992.

Am început cu "Un Curs în Miracole".
(carte)

Întotdeauna am studiat-o religios.

Adică, am fost cineva foarte implicat
să cunoască

Sinele, cunoașterea lui Dumnezeu,
trezirea... nu am putut să înțeleg,

pentru că eram sub credinţa

că trezire a fost ceva mistic,

că s-ar întâmpla ceva,
că ar apărea ceva,

și ar fi ca Isus

sau Buddha
sau toți acești maeștri iluminați

și pentru mine nu se întâmpla.

Nu puteam să înțeleg de ce.

De ce sunt asa dedicat

iar eu am momente profunde de liniste si
fericire și bucurie... și încă mă chinui.

Am început să-mi dau seama de simplitatea

a adevăratei noastre naturi,
care este conștientizarea.

Deci pentru cineva care mă ascultă
chiar acum,

Conștientizarea care aude această voce,
asta suntem.

Și nu are o locație,
nu are gen biologic.

nu are culoare,
nu are corp,

și este total nelimitată.

Deci trezirea este locul în care ne trezim

la adevărata noastră natură.

Ne trezim la realizarea
că EU sunt conștientizarea

a acestei experiențe chiar acum
precum sunt aici.

Și este atât de obișnuit

încât o ratăm.

Credem că nu poate fi atât de simplu.

Recunoașterea adevăratei noastre naturi,

nu duce la fericire.

Este fericirea... natura ființei

este fericirea însăși.

Deci recunoașterea adevăratei noastre
naturi este experiența fericirii.

Cine este conștient în acest moment?

Mintea va

căuta ceva,
sau va încearca să complice lucrurile.

Ești deja

ceea ce mintea caută.

Mintea o va rata mereu.

Așa că nu te uita în minte
pentru un răspuns.

Nu îndepărta gândurile

și nu te lăsa prins în gânduri.

Renunță pur și simplu la interesul
sau atașamentul față de gânduri, idei

și credințe.

Intenționează să experimentezi direct

cine ești.

Nu încerca să negi mintea
sau să atingi o stare anume.

Toate faptele, toate manipulările,

Toate mișcările sunt mai controlante
de minte.

Permite minții să fie așa cum este.

Uneori oamenii se pot trezi
chiar și în viața de zi cu zi.

Nu au neapărat nevoie de practică.

Așa că uneori se vor întâmpla lucruri
în viață unde există o întrerupere

în tiparul tău.
Și poate exista o trezire spontană.

Dar dacă viața cuiva merge pur și simplu
într-un fel de model robotic

sau într-un model repetitiv, atunci

este nevoie de un fel de intervenție.

dacă cineva este chemat la trezire,
acea întrerupere în tiparul tău

este numită uneori "sadhana"
sau practică spirituală.

Și aceste practici sunt întotdeauna

condiţionate.

Sunt ceva ce învățăm
cu mintea condiționată.

Deci pot crește probabilitatea
ca trezirea să se întâmple,

prin slăbirea legăturilor
în cadrul structurii de sine.

Se spune că uneori
trezirea are loc întâmplător,

dar practica te face mai predispus
la aceasta.

Tehnicile,
practicile pot fi foarte utile

pentru a te face mai predispus.

Dar apoi, la un moment dat,
trebuie renunțat la ele.

Pentru că dacă mintea
face în mod continuu ceva practic

sau orice altceva, atunci mintea are

frâiele, mintea e pe scaunul șoferului.

Deci practicile sunt utile, foarte utile

ca trepte
pentru realizarea structurii de sine,

Ai putea spune mai putin dens
prin iluminarea structurii sinelui

astfel încât să devină mai permeabil

la adevărata noastră natură.

Paradoxul cu practica este
că atunci când te trezești în sfârșit,

realizezi că toate practicile

au fost făcute de sinele fals,

personajul din jocul VR,
și că TU,

adevăratul sine nu a fost niciodată legat.

Tot ce trebuie să faci este
sa renunți la preferințele ego-ului,

să renunţe la fixarea asupra lucrurilor.

Orice în domeniul schimbării
fenomenelor nu este adevăratul sine,

"tu" care crezi că ești, "tu"
cu care ai fost mereu

identificat, nu se va trezi niciodată

te trezești din acel personaj.

Te trezești din amăgirea
că ai fost acest personaj condiționat.

Deci, când oamenii vin la acestea
reuniuni, ei cred asta

„Eu” acest mic „eu” se va trezi,
se va întâmpla ceva grozav.

Dar la un moment dat,
acel eu mic nu o va face niciodată.

Trebuie să renunțe, trebuie să eșueze.

Și doar în acel eșec

ne dăm seama cine suntem, că am fost
mereu conștienți, am fost mereu prezenți.

Tocmai ne-am cuplat în acest personaj
iar noi am crezut

că asta eram.

Mi-am început căutarea spirituală
în clasica tradiție Advaita Vedanta

care era o cale devoțională

care a implicat meditația pe mantre,

pe care le-am practicat
foarte sârguincios timp de 20 de ani.

Și meditația cu mantre implică

concentrarea atenției asupra unui sunet

iar apoi treptat sunetul se estompează.

Cu toate acestea, de fapt abia
după ce am intrat în legătură

cu calea directă

căutarea mea spirituală
chiar a ajuns la punctul culminant.

Pentru că în această abordare directă,

nu acordăm atenție vreunui obiect,
oricât de subtil,

de exemplu, o mantră, un sunet,
respirația,

permitem atenției noastre să
se cufunde în interior

sau înapoi în sursa sa.

Să folosim o analogie.

Imaginează-ți că îți urmărești viața
pe un ecran de televizor.

Ești identificat cu personajul
de pe ecran.

Zi dupa zi,

an de an esti implicat
în povestea personajului

când deodată te trezești din poveste

pentru a observa ecranul
pe care apare personajul

și realizezi că nu ești personajul la
care te-ai uitat.

Pe ecran, obiectele pot veni și pleca.

Personajele vin și pleacă,

dar ecranul rămâne neschimbat.

Personajul se poate uda,

dar ecranul nu se udă.
Personajul poate fi deranjat,

dar ecranul nu este deranjat.

Fără ecran,
personajele nu ar exista,

totuși ecranul trece neobservat.

Personajele își văd de viața
regizată.

Conștientizarea este ca ecranul.

Este ca spațiul
în care toate gândurile,

mișcările, toate stările de conștiință
vin si pleacă.