Cum m-am îndrăgostit de quasari, blazari și de universul nostru extraordinar

Prima dragoste a lui Jedidah Isler a fost cerul înstelat. Acum e astrofizician și studiază găurile negre supermasive și hiperactive. Într-o discuție fermecătoare, ea ne duce la trilioane de kilometri depărtare de Pământ pentru a ne prezenta niște obiecte care pot fi de până la 10 miliarde de ori mai mari decât Soarele- și care emit uneori jeturi puternice de particule în direcția noastră.

Prima mea iubire a fost cerul înstelat.

Iubirea e complicată.

Sunt imagini de pe culese de Hubble Space
Telescope Ultra-Deep Field,

unele dintre cele mai îndepărtate imagini
ale universului nostru observabil.

Tot ce vedeţi aici e o galaxie

alcătuită din miliarde de stele.

Cea mai îndepărtată galaxie se află la
un trilion de trilioane de km depărtare.

Ca astrofizician am privilegiul să studiez
cele mai exotice obiecte din univers.

Obiectele care m-au captivat
încă de la începutul carierei

sunt găurile negre
hiperactive și supermasive.

Cu o greutate de până la 10 miliarde de
ori mai mare decât a Soarelui,

aceste găuri negre galactice devorează
cu viteze de peste 1000 de ori mai mari

decât găurile negre „obişnuite”,
cum le numiţi voi.

(Râsete)

Aceste două caracteristici, alături
de altele, le califică drept quasari.

În același timp,
obiectele pe care le studiez,

produc unele dintre cele mai puternice
fluxuri de particule observate vreodată.

Aceste torente înguste, numite jeturi,

se mișcă cu o viteză
de aproape 99,99% din cea a luminii

și sunt îndreptate direct înspre Pământ.

Aceste găuri negre în jeturi,
îndreptate spre Pământ,

supermasive și hiperactive se numesc
blazari sau quasari strălucitori.

Blazarii sunt speciali pentru că sunt
printre cei mai eficienți

aceleratori de particule din univers

ce transportă cantități incredibile
de energie prin galaxii.

Aici puteți observa
o reprezentare artistică a unui blazar.

Discul în formă de farfurie format din
materialul înghițit de gaura neagră

se numește disc aderent,
reprezentat aici în albastru.

O parte din acest material
e aruncat pe marginea găurii negre

și accelerat la viteze nebuneşti în jet,

reperezentat aici în alb.

Deși un sistem de blazari
se întâlnește rar

procesul prin care natura atrage
material galactic în formă de disc

și apoi aruncă o parte afară în jeturi,
e destul de comun.

Vom reuși să ne depărtăm mai mult
de aceste sisteme de blazari

pentru a demonstra relația pe care
o au cu restul materialului galactic.

Pe lângă studiul cosmic
al materialului care intră și care iese,

alt obiectiv de mare interes actual
în astrofizica blazarilor

e sursa imensei cantități de energie
necesară pentru emiterea jetului.

Din această imagine mă interesează
unde se formează această pată albă

și dacă există vreo legătură între ea,

jet și materialul din discul circumstelar.

Un răspuns clar la acestă întrebare
a fost imposibil de obținut până în 2008,

când NASA a lansat un telescop nou
care detectează mai bine radiațiile gamma,

adică lumina a cărei energii
e de un milion de ori mai mare

decât cea a unui aparat de raze X.

Eu compar simultan

variațiile zilnice şi anuale
ale radiațiilor gama și vizibile,

pentru a localiza mai eficient
aceste bule de radiație gama.

Din studiile mele rezultă
că în anumite ocazii

aceste pete se formează mult mai aproape
de o gaură neagră decât credeam inițial.

Cu cât vom localiza mai exact
unde se formează aceste pete de raze gama,

vom putea înțelege mai bine
cum sunt accelerate aceste jeturi,

şi chiar vom putea dezvălui
procesele dinamice prin care se formează

unele dintre cele mai fascinante
obiecte din universul nostru.

Totul a început ca o poveste de dragoste.

Și încă e.

Acestă iubire m-a transformat dintr-o
tânără ce privea cerul cu curiozitate

într-un astrofizician de meserie,
fascinat de descoperiri pe bolta cerească.

Cine ar fi zis că urmărind Universul

mă va ancora într-atât
de misiunea mea de pe Pământ.

Nu se știe niciodată
unde ne poartă aripile primei iubiri.

Mulțumesc.

(Aplauze)