Obsesia nesănătoasă de a alege

Ne confruntăm cu un șir nesfârșit de alegeri și ne simțim anxioși, vinovați și inadecvați la gândul că poate facem alegerile greșite. Dar filozoful Renata Salecl întreabă: Nu cumva alegerile individuale ne distrag atenția de la un lucru mai important – puterea noastră de gânditori sociali? O chemare îndrăzneață pentru noi de a nu mai lua alegerile personale așa în serios și de a ne concentra mai mult pe alegerile noastre colective.

Când mă pregăteam pentru prelegere,

am căutat câteva citate

pe care să vi le împărtășesc.

Vestea bună e că am găsit trei

care mi-au plăcut în mod deosebit.

Prima, de Samuel Johnson, care spunea:

„Când faci o alegere în viață,

nu uita să trăiești.”

A doua, de Eschil, care ne reamintea că:

„fericirea este o alegere
care necesită efort”.

Iar a treia, de Graucho Marx, care spunea:

„Nu aș vrea să fac parte

dintr-un club
care m-ar accepta ca membru.”

Acum, vestea proastă este că

nu am știut pe care din aceste citate

să-l aleg să-l împărtășesc cu voi.

Anxietatea dulce a alegerii...

În vremurile de azi,
ale capitalismului post-industrial,

alegerile, împreună cu liberul arbitru,

și ideea de creator al propriului destin,

au fost ridicate la rang de ideal.

De asemenea, credem

și în progresul continuu.

Dar în spatele acestei ideologii

se află o creștere a anxietății,

a sentimentului de vinovăție,

a sentimentului de inadecvare,

a sentimentului că
nu facem alegerile potrivite.

Din păcate, ideologia aceasta
a liberului arbitru

ne-a împiedicat să ne gândim
la schimbările sociale.

Se pare ca această ideologie

a fost foarte eficientă în a ne îmbuna

ca gânditori politici și sociali.

În loc să ne angajăm în critici sociale,

ne facem tot mai mult autocritica,

uneori până la punctul de autodistrugere.

Cum se face că acea ideologie a alegerii

este încă atât de puternică,

chiar și în rândul celor

care nu au prea multe lucruri de ales?

Cum se face că și oamenii săraci

se identifică foarte mult
cu ideea liberului arbitru,

cu ideea rațională de alegere

pe care o îmbrățișăm?

Ideologia alegerii reușește

să ne deschidă un orizont de a ne gândi

la un viitor imaginar.

Să vă dau un exemplu.

Prietena mea Manya,

pe când studia la o universitate
în California,

câștiga bani

muncind la un dealer de autoturisme.

Când Manya vorbea

cu un client tipic, îl întreba

despre stilul său de viață,

cât vrea să cheltuie,

câți copii are,

la ce îi trebuie mașina?

Cei doi ajungeau la o concluzie bună

în legătură cu mașina cea mai potrivită.

Înainte de a pleca clientul spre casă

și de a cântări bine lucrurile,

Manya îi spunea clientului:

„Mașina pe care o cumpărați
acum e perfectă,

dar în câțiva ani,

când copiii vor pleca de acasă,

când veți avea ceva mai mulți bani,

cealaltă mașină va fi ideală.

Dar ce cumpărați acum e foarte bun.”

Majoritatea clienților lui Manya,

care se întorceau a doua zi,

cumpărau cealaltă mașină,

mașina care nu le trebuia,

mașina care costa prea mult.

Manya a avut atât de mult succes
cu vânzarea mașinilor,

încât, la scurt timp,
a început să vândă avioane.

(Râsete)

Și cunoașterea temeinică
a psihologiei umane

a pregătit-o bine
pentru slujba ei curentă:

aceea de psihoanalist.

De ce erau clienții lui Manya
atât de iraționali?

Succesul lui Manya a constat

în capacitatea de a deschide
în mințile clienților

imaginea unui viitor idealizat,

o imagine despre ei

în ipostaza de a fi
mai de succes, mai liberi.

Și pentru ei, alegerea celeilalte mașini

era ca și cum se apropiau de acest ideal

pe care Manya deja îl văzuse în ei.

Rareori luăm decizii perfect raționale.

Deciziile sunt influențate
de subconștientul nostru,

de comunitatea noastră.

Deseori alegem

ghicind ce vor gândi cei din jur

despre decizia noastră.

De asemenea, alegem

uitându-ne la ce aleg alții.

Și mai intuim și ce alegere
e social acceptabilă.

Din aceasta cauză,

chiar și când am ales deja,

– de exemplu am cumpărat o mașină –

continuăm să citim recenzii despre mașini,

de parcă încă vrem să ne convingem

că am făcut alegerea bună.

Deciziile provoacă anxietate.

Sunt legate de riscuri, de pierderi.

Sunt impredictibile.

Din aceasta cauză,

oamenii au din ce în ce mai multe probleme

în a lua orice decizie.

Nu de mult, eram la o recepție
la o nuntă

și am cunoscut o tânără frumoasă

care a început imediat să-mi povestească
câtă anxietate îi provoacă deciziile.

Mi-a spus:

„Mi-a trebuit o lună să-mi aleg rochia.”

Apoi a spus: „Săptămâni întregi am căutat

la ce hotel să stau pentru o noapte.”

„Iar acum trebuie să-mi aleg
un donator de spermă.”

(Râsete)

Am privit-o șocată pe această femeie.

„Donator de sperma? De ce atâta grabă?”

A răspuns: „Împlinesc 40 de ani
la sfârșitul anului,

și mi-am ales prost bărbații în viață.”

Alegerea, pentru că e legată de risc,

provoacă anxietate.

Faimosul filozof danez

Soren Kierkegaard

a evidențiat că anxietatea

e legată de posibilitatea de posibilități.

În ziua de azi credem
că putem preveni aceste riscuri.

Avem nesfârșite analize de piață,

proiecții ale câștigurilor viitoare.

Chiar și cu piața, care ține de șansă,

de întâmplare,
credem că putem prezice rațional

încotro se îndreaptă.

Aleatorul poate deveni foarte traumatic.

Anul trecut, prietenul meu
Bernard Harcourt

de la Universitatea din Chicago,
a organizat un eveniment,

o conferință despre ideea
de aleator, de întâmplare.

Amândoi eram în panoul conferinței,

și chiar înainte
de a ne prezenta articolele

– nu cunoșteam articolele unul altuia –

am hotărât să luăm aleatorul în serios.

Așa că am informat publicul

că ce vor audia în continuare

va fi un articol aleator,

un amestec de două articole

în care nu știam ce va spune celălalt.

Am ținut conferința astfel:

Bernard și-a citit primul paragraf,

eu mi-am citit primul paragraf,

Bernard și-a citit al doilea paragraf,

eu mi-am citit al doilea paragraf,

și tot așa până la finalul
articolelor noastre.

Veți fi surprinși să aflați

că majoritatea publicului nostru

nu a crezut că ce a audiat

a fost un articol aleator.

Nu le-a venit să creadă

că vorbind ca autorități,

ca doi profesori ce eram,

am lua aleatorul în serios.

Au crezut că am pregătit
articolele împreună

și că glumeam când am spus
că totul fusese aleator.

Trăim în vremuri cu multă informație,

cu baze mari de date,

cu multă știință despre corpul uman.

Ne-am decodat codul genetic.

Știm mai mult despre creierul uman
decât știam pe vremuri.

Dar, surprinzător, tot mai mult,

oamenii ignoră aceste informații.

Ignoranța și negarea sunt în creștere.

Privitor la actuala criză economică,

credem că pur și simplu ne vom trezi

și totul va fi la fel ca înainte,

și nu e nevoie de nicio schimbare
politică sau socială.

Privitor la criza ecologică,

credem că deocamdată
nu trebuie să facem nimic

sau că alții trebuie să ia
inițiativa înainte.

Sau chiar când
criza ecologică se întâmplă,

precum catastrofa de la Fukushima,

de multe ori există oameni care
trăiesc în același mediu,

cu aceeași cantitate de informație,

și jumătate din ei vor fi îngrijorați
în legătură cu radiația,

în timp ce cealaltă jumătate o vor ignora.

Psihoanaliștii știu foarte bine

că, în mod surprinzător, oamenii

nu sunt pasionați de cunoaștere,

ci de ignoranță.

Ce înseamnă asta?

Înseamnă că atunci când ne confruntăm

cu o boală ce amenință viața,

mulți oameni nu vor să știe.

Preferă să nege existența bolii,

motiv pentru care
nu e înțelept să-i informezi

dacă nu te întreabă.

Surprinzător, studiile arată că uneori

oamenii care își neagă boala

trăiesc mai mult
decât cei ce aleg rațional

cel mai bun tratament.

Însă această ignoranță

nu este de ajutor la nivel social.

Când nu știm încotro ne îndreptăm

pot apărea multe probleme sociale.

În plus, față de ignoranță,

astăzi ne confruntăm

și cu un tip de „evident”.

Filozoful francez

Louis Althusser a evidențiat că

ideologia funcționează într-un mod

care creează un văl de „evident”.

Înainte de a face
orice fel de critică socială,

e necesar să ridicăm acel văl de „evident”

și să ne gândim la lucruri puțin altfel.

Dacă ne întoarcem la această ideologie

a deciziei individuale, raționale,

pe care o adoptăm deseori,

e necesar ca tocmai în acest caz

să ridicăm acest văl de „evident”

și să ne gândim puțin altfel.

Pentru mine, o întrebare frecventă este

de ce încă îmbrățișăm această idee
a omului care își creează propriul destin,

idee pe care capitalismul
s-a bazat de la început?

De ce credem că suntem maeștri

ai vieții noastre,
încât putem lua în mod rațional

cele mai bune decizii,

și nu acceptăm pierderile sau riscurile?

Și pentru mine e foarte neobișnuit
să văd uneori oameni foarte săraci

neacceptând, de exemplu,

ideea ca bogații să fie taxați mai mult.

De multe ori ei încă se identifică

cu un soi de mentalitate a loteriei.

Bine, poate nu cred ca ei vor ajunge
undeva în viitor,

dar poate cred

că fiul lor va ajunge
următorul Bill Gates.

Și cine ar vrea să-și taxeze fiul?

Sau o altă întrebare pe care mi-o pun este

de ce oamenii care nu au
asigurare de sănătate

nu sunt de acord cu
sistemul de sănătate universal?

Uneori nu sunt de acord

pentru că se identifică
cu ideea de alegere,

dar ei nu au ce alege.

O vorbă celebră a lui
Margaret Thatcher este că

„nimic nu se compară cu societatea.”

„Societatea nu există, ci doar

indivizi și familiile lor.”

Din păcate, această ideologie
încă funcționează foarte bine,

motiv pentru care oamenilor săraci

le este rușine de sărăcia lor.

Ne putem învinovăți fără încetare

că nu luăm decizii corecte,

și de aceea nu am avut succes.

Ne temem că nu suntem suficient de buni.

De aceea muncim din greu,

petrecem multe ore la serviciu

și multe ore în a ne reface.

Când ne temem de decizii,

uneori renunțăm cu ușurință
la puterea de decizie.

Ne identificăm cu gurul

care ne spune ce să facem,

sau cu psihologul,

sau cu liderul totalitar

care nu pare să aibă dubii
legate de decizii,

care, cumva, știe.

De multe ori oamenii mă întreabă:

„Ce ați învățat studiind deciziile?”

Am învățat un lucru important.

Când mă gândesc la decizii,

personal nu le mai iau în serios.

Mai întâi am constatat
că multe din deciziile pe care le iau

nu sunt raționale.

Sunt legate de subconștientul meu,

de ce cred că aleg alții,

sau ce e acceptat social.

De asemenea, sunt adepta ideii că

ar trebui să ne gândim

dincolo de alegerile individuale,

că e foarte important
să regândim alegerile sociale,

din moment ce această ideologie
a alegerii individuale ne-a domolit.

Ne-a împiedicat să ne gândim
la schimbarea socială.

Petrecem atâta timp
luând decizii pentru noi,

că abia dacă reflectăm la deciziile
comunitare pe care le putem face.

Nu ar trebui să uităm că alegerea

e întotdeauna legată de schimbare.

Putem lua decizii individuale,

dar putem lua și decizii sociale.

Putem alege să avem mai mulți lupi.

Putem alege să ne schimbăm mediul,

ca să avem mai multe albine.

Putem alege alte agenții de rating.

Putem alege să controlăm corporațiile

în loc să lăsăm corporațiile
să ne controleze pe noi.

Avem posibilitatea de a face schimbări.

Am început cu un citat din Samuel Johnson,

care spunea că atunci când
luăm decizii în viață

nu ar trebui să uităm să trăim.

În cele din urmă, vedeți,

am putut alege pe care
din cele trei citate

să-l folosesc la începutul prelegerii.

Am putut alege,

iar națiunile, ca și oamenii,

pot alege să regândească

în ce fel de societate
vor să trăiască în viitor.

Mulțumesc.

(Aplauze)