Când mă pregăteam pentru prelegere, am căutat câteva citate pe care să vi le împărtășesc. Vestea bună e că am găsit trei care mi-au plăcut în mod deosebit. Prima, de Samuel Johnson, care spunea: „Când faci o alegere în viață, nu uita să trăiești.” A doua, de Eschil, care ne reamintea că: „fericirea este o alegere care necesită efort”. Iar a treia, de Graucho Marx, care spunea: „Nu aș vrea să fac parte dintr-un club care m-ar accepta ca membru.” Acum, vestea proastă este că nu am știut pe care din aceste citate să-l aleg să-l împărtășesc cu voi. Anxietatea dulce a alegerii... În vremurile de azi, ale capitalismului post-industrial, alegerile, împreună cu liberul arbitru, și ideea de creator al propriului destin, au fost ridicate la rang de ideal. De asemenea, credem și în progresul continuu. Dar în spatele acestei ideologii se află o creștere a anxietății, a sentimentului de vinovăție, a sentimentului de inadecvare, a sentimentului că nu facem alegerile potrivite. Din păcate, ideologia aceasta a liberului arbitru ne-a împiedicat să ne gândim la schimbările sociale. Se pare ca această ideologie a fost foarte eficientă în a ne îmbuna ca gânditori politici și sociali. În loc să ne angajăm în critici sociale, ne facem tot mai mult autocritica, uneori până la punctul de autodistrugere. Cum se face că acea ideologie a alegerii este încă atât de puternică, chiar și în rândul celor care nu au prea multe lucruri de ales? Cum se face că și oamenii săraci se identifică foarte mult cu ideea liberului arbitru, cu ideea rațională de alegere pe care o îmbrățișăm? Ideologia alegerii reușește să ne deschidă un orizont de a ne gândi la un viitor imaginar. Să vă dau un exemplu. Prietena mea Manya, pe când studia la o universitate în California, câștiga bani muncind la un dealer de autoturisme. Când Manya vorbea cu un client tipic, îl întreba despre stilul său de viață, cât vrea să cheltuie, câți copii are, la ce îi trebuie mașina? Cei doi ajungeau la o concluzie bună în legătură cu mașina cea mai potrivită. Înainte de a pleca clientul spre casă și de a cântări bine lucrurile, Manya îi spunea clientului: „Mașina pe care o cumpărați acum e perfectă, dar în câțiva ani, când copiii vor pleca de acasă, când veți avea ceva mai mulți bani, cealaltă mașină va fi ideală. Dar ce cumpărați acum e foarte bun.” Majoritatea clienților lui Manya, care se întorceau a doua zi, cumpărau cealaltă mașină, mașina care nu le trebuia, mașina care costa prea mult. Manya a avut atât de mult succes cu vânzarea mașinilor, încât, la scurt timp, a început să vândă avioane. (Râsete) Și cunoașterea temeinică a psihologiei umane a pregătit-o bine pentru slujba ei curentă: aceea de psihoanalist. De ce erau clienții lui Manya atât de iraționali? Succesul lui Manya a constat în capacitatea de a deschide în mințile clienților imaginea unui viitor idealizat, o imagine despre ei în ipostaza de a fi mai de succes, mai liberi. Și pentru ei, alegerea celeilalte mașini era ca și cum se apropiau de acest ideal pe care Manya deja îl văzuse în ei. Rareori luăm decizii perfect raționale. Deciziile sunt influențate de subconștientul nostru, de comunitatea noastră. Deseori alegem ghicind ce vor gândi cei din jur despre decizia noastră. De asemenea, alegem uitându-ne la ce aleg alții. Și mai intuim și ce alegere e social acceptabilă. Din aceasta cauză, chiar și când am ales deja, – de exemplu am cumpărat o mașină – continuăm să citim recenzii despre mașini, de parcă încă vrem să ne convingem că am făcut alegerea bună. Deciziile provoacă anxietate. Sunt legate de riscuri, de pierderi. Sunt impredictibile. Din aceasta cauză, oamenii au din ce în ce mai multe probleme în a lua orice decizie. Nu de mult, eram la o recepție la o nuntă și am cunoscut o tânără frumoasă care a început imediat să-mi povestească câtă anxietate îi provoacă deciziile. Mi-a spus: „Mi-a trebuit o lună să-mi aleg rochia.” Apoi a spus: „Săptămâni întregi am căutat la ce hotel să stau pentru o noapte.” „Iar acum trebuie să-mi aleg un donator de spermă.” (Râsete) Am privit-o șocată pe această femeie. „Donator de sperma? De ce atâta grabă?” A răspuns: „Împlinesc 40 de ani la sfârșitul anului, și mi-am ales prost bărbații în viață.” Alegerea, pentru că e legată de risc, provoacă anxietate. Faimosul filozof danez Soren Kierkegaard a evidențiat că anxietatea e legată de posibilitatea de posibilități. În ziua de azi credem că putem preveni aceste riscuri. Avem nesfârșite analize de piață, proiecții ale câștigurilor viitoare. Chiar și cu piața, care ține de șansă, de întâmplare, credem că putem prezice rațional încotro se îndreaptă. Aleatorul poate deveni foarte traumatic. Anul trecut, prietenul meu Bernard Harcourt de la Universitatea din Chicago, a organizat un eveniment, o conferință despre ideea de aleator, de întâmplare. Amândoi eram în panoul conferinței, și chiar înainte de a ne prezenta articolele – nu cunoșteam articolele unul altuia – am hotărât să luăm aleatorul în serios. Așa că am informat publicul că ce vor audia în continuare va fi un articol aleator, un amestec de două articole în care nu știam ce va spune celălalt. Am ținut conferința astfel: Bernard și-a citit primul paragraf, eu mi-am citit primul paragraf, Bernard și-a citit al doilea paragraf, eu mi-am citit al doilea paragraf, și tot așa până la finalul articolelor noastre. Veți fi surprinși să aflați că majoritatea publicului nostru nu a crezut că ce a audiat a fost un articol aleator. Nu le-a venit să creadă că vorbind ca autorități, ca doi profesori ce eram, am lua aleatorul în serios. Au crezut că am pregătit articolele împreună și că glumeam când am spus că totul fusese aleator. Trăim în vremuri cu multă informație, cu baze mari de date, cu multă știință despre corpul uman. Ne-am decodat codul genetic. Știm mai mult despre creierul uman decât știam pe vremuri. Dar, surprinzător, tot mai mult, oamenii ignoră aceste informații. Ignoranța și negarea sunt în creștere. Privitor la actuala criză economică, credem că pur și simplu ne vom trezi și totul va fi la fel ca înainte, și nu e nevoie de nicio schimbare politică sau socială. Privitor la criza ecologică, credem că deocamdată nu trebuie să facem nimic sau că alții trebuie să ia inițiativa înainte. Sau chiar când criza ecologică se întâmplă, precum catastrofa de la Fukushima, de multe ori există oameni care trăiesc în același mediu, cu aceeași cantitate de informație, și jumătate din ei vor fi îngrijorați în legătură cu radiația, în timp ce cealaltă jumătate o vor ignora. Psihoanaliștii știu foarte bine că, în mod surprinzător, oamenii nu sunt pasionați de cunoaștere, ci de ignoranță. Ce înseamnă asta? Înseamnă că atunci când ne confruntăm cu o boală ce amenință viața, mulți oameni nu vor să știe. Preferă să nege existența bolii, motiv pentru care nu e înțelept să-i informezi dacă nu te întreabă. Surprinzător, studiile arată că uneori oamenii care își neagă boala trăiesc mai mult decât cei ce aleg rațional cel mai bun tratament. Însă această ignoranță nu este de ajutor la nivel social. Când nu știm încotro ne îndreptăm pot apărea multe probleme sociale. În plus, față de ignoranță, astăzi ne confruntăm și cu un tip de „evident”. Filozoful francez Louis Althusser a evidențiat că ideologia funcționează într-un mod care creează un văl de „evident”. Înainte de a face orice fel de critică socială, e necesar să ridicăm acel văl de „evident” și să ne gândim la lucruri puțin altfel. Dacă ne întoarcem la această ideologie a deciziei individuale, raționale, pe care o adoptăm deseori, e necesar ca tocmai în acest caz să ridicăm acest văl de „evident” și să ne gândim puțin altfel. Pentru mine, o întrebare frecventă este de ce încă îmbrățișăm această idee a omului care își creează propriul destin, idee pe care capitalismul s-a bazat de la început? De ce credem că suntem maeștri ai vieții noastre, încât putem lua în mod rațional cele mai bune decizii, și nu acceptăm pierderile sau riscurile? Și pentru mine e foarte neobișnuit să văd uneori oameni foarte săraci neacceptând, de exemplu, ideea ca bogații să fie taxați mai mult. De multe ori ei încă se identifică cu un soi de mentalitate a loteriei. Bine, poate nu cred ca ei vor ajunge undeva în viitor, dar poate cred că fiul lor va ajunge următorul Bill Gates. Și cine ar vrea să-și taxeze fiul? Sau o altă întrebare pe care mi-o pun este de ce oamenii care nu au asigurare de sănătate nu sunt de acord cu sistemul de sănătate universal? Uneori nu sunt de acord pentru că se identifică cu ideea de alegere, dar ei nu au ce alege. O vorbă celebră a lui Margaret Thatcher este că „nimic nu se compară cu societatea.” „Societatea nu există, ci doar indivizi și familiile lor.” Din păcate, această ideologie încă funcționează foarte bine, motiv pentru care oamenilor săraci le este rușine de sărăcia lor. Ne putem învinovăți fără încetare că nu luăm decizii corecte, și de aceea nu am avut succes. Ne temem că nu suntem suficient de buni. De aceea muncim din greu, petrecem multe ore la serviciu și multe ore în a ne reface. Când ne temem de decizii, uneori renunțăm cu ușurință la puterea de decizie. Ne identificăm cu gurul care ne spune ce să facem, sau cu psihologul, sau cu liderul totalitar care nu pare să aibă dubii legate de decizii, care, cumva, știe. De multe ori oamenii mă întreabă: „Ce ați învățat studiind deciziile?” Am învățat un lucru important. Când mă gândesc la decizii, personal nu le mai iau în serios. Mai întâi am constatat că multe din deciziile pe care le iau nu sunt raționale. Sunt legate de subconștientul meu, de ce cred că aleg alții, sau ce e acceptat social. De asemenea, sunt adepta ideii că ar trebui să ne gândim dincolo de alegerile individuale, că e foarte important să regândim alegerile sociale, din moment ce această ideologie a alegerii individuale ne-a domolit. Ne-a împiedicat să ne gândim la schimbarea socială. Petrecem atâta timp luând decizii pentru noi, că abia dacă reflectăm la deciziile comunitare pe care le putem face. Nu ar trebui să uităm că alegerea e întotdeauna legată de schimbare. Putem lua decizii individuale, dar putem lua și decizii sociale. Putem alege să avem mai mulți lupi. Putem alege să ne schimbăm mediul, ca să avem mai multe albine. Putem alege alte agenții de rating. Putem alege să controlăm corporațiile în loc să lăsăm corporațiile să ne controleze pe noi. Avem posibilitatea de a face schimbări. Am început cu un citat din Samuel Johnson, care spunea că atunci când luăm decizii în viață nu ar trebui să uităm să trăim. În cele din urmă, vedeți, am putut alege pe care din cele trei citate să-l folosesc la începutul prelegerii. Am putut alege, iar națiunile, ca și oamenii, pot alege să regândească în ce fel de societate vor să trăiască în viitor. Mulțumesc. (Aplauze)