Astrophysicist Asks TOUGH Question: Brilliant Answer!

Jaiden Forrest: Acum câțiva ani,
Neil DeGrasse Tyson a fost întrebat

despre Dumnezeu într-un interviu la CBS.

În răspunsul său, el a provocat
intervievatorul

cu una dintre cele mai dificile
întrebări pentru creștini.

- Crezi în Dumnezeu?

- Eu?

- În Creatorul?

- Cu cât mă uit mai mult la Univers,
cu atât sunt mai puțin convins

că se întâmplă ceva foarte favorabil.

Dacă ideea ta despre un Creator este
a unei ființe atotputernice

și atotbune, asta nu este o pereche
neobișnuită de puteri prin care

poți descrie un Creator -
atotputernic și atotbun.

Iar eu mă uit la dezastrele care
afectează pământul și viața pe pământ:

vulcani, uragane, tornade, cutremure,
boli, epidemii, malformații congenitale.

Dacă te uiți la această listă cum
viața este făcută nefericită

pe pământ prin cauze naturale,

eu mă întreb: Cum să faci față
la toate acestea?

Dar dacă ai unele evidențe bune,
spune-le...

Jaiden Forrest: Intervievatorul
nu a răspuns provocării.

Dar în continuare vă voi arăta
un discurs al lui John Lennox,

în care abordează problema răului
natural și oferă o argumentație

pentru cazurile de care vorbea
Neil DeGrasse Tyson.

Voi lăsa discursul să se desfășoare
și apoi o să-mi spun

propriile gânduri despre el.
Să-l ascultăm:

John Lennox: Încerc să fiu sensibil și
să nu vă insult, doamnelor și domnilor,

prin a vă oferi răspunsuri simpliste
universale la această întrebare.

Ceea ce voi încerca să fac este să vă
împărtășesc ceea ce mie mi se pare util

ca o cale de a înțelege asta și care
pare a avea o logică.

Nu m-am putut abține să mă gândesc
la Richard Dawkins

când vorbește despre

natura supremă a realității
în această direcție.

Când el spune că acest univers este
exact așa cum te-ai aștepta să fie.

Într-un univers de foțe fizice oarbe
și replicare genetică,

unii oameni vor fi răniți, alții vor
avea noroc

și nu veți găsi nicio rimă

sau motiv în ea sau vreo dreptate.

"Universul pe care îl observăm", scrie
Dawkins, "are exact proprietățile

pe care ne-am aștepta să le aibă
dacă, la bază,

nu există niciun plan, niciun
scop, niciun rău și niciun bine,

nimic,

decât o nemiloasă nepăsare oarbă.

ADN-ul nici nu știe și nici nu-i pasă.

ADN-ul doar există.

Iar noi dansăm pe muzica lui."

Am menționat asta lui Richard Dawkins
în mod public de mai multe ori,

dar el nu a retractat niciodată.

Și, doamnelor și domnilor, trebuie
să înfruntăm această analiză

pentru că este din ce în ce mai
răspândită în mediul academic.

Ascultați cu atenție ce spune:

„Nu există bine, nu există rău.”

Dar, în același timp, nu îl auzim pe
Richard Dawkins plângându-se

că „Dumnezeu este rău”?

Ba da, l-am auzit.

Dar dacă nu există bine și rău,
atunci această afirmație

este lipsită de sens.

Acest lucru este extrem de important.

Știu că este o discuție teoretică,
dar este importantă.

Consecința logică a poziției lui
Dawkins este

desființarea categoriilor de bine și rău.

Totuși, dacă faci asta, doamnelor și
domnilor, este inutil să vorbești

despre Dumnezeu ca fiind rău sau
despre lume ca fiind rea, deoarece

spui că binele și răul nu există.

Acum, motivul pentru care Dawkins
continuă să vorbească despre rău

este că, la fel ca și noi,
descoperă că suntem ființe morale.

Indiferent dacă credem în Dumnezeu
sau nu, avem o sensibilitate față de

bine și rău, dreptate și nedreptate.
Indiferent dacă suntem atei sau nu,

vedem actele de cruzime de la Auchwitz
și spunem că sunt rele.

Totuși, acest lucru creează o problemă
pentru naturalism.

Dacă consecința logică la a crede că nu
există Dumnezeu înseamnă a desființa

categoriile de bine și rău, atunci
consecința logică a admiterii că

aceste categorii există este de a
reintroduce posibilitatea că există

un Dumnezeu, cu toate consecințele
pe care le implică asta.

Am avut niște împușcături îngrozitoare
de curând.

Dacă trăgătorii doar „dansau pe muzica
ADN-ului lor”,

îi poți învinovăți?
Desigur că nu.

Sau 9/11 (atacatorii de pe 11 septembrie).

Doar dansau pe muzica ADN-ului lor?

Atunci cum am putea să-i învinovățim?

Știm în inimile noastre că asta nu poate
fi adevărat.

Charles Taylor în cartea sa genială
„Epoca seculară” scrie acest lucru:

„Epoca modernă, mai mult sau mai puțin,
respinge ideea unui legiuitor divin,

dar a încercat totuși să rețină ideile de
bine și rău moral, fără a observa că,

dându-L pe Dumnezeu deoparte,
au desființat și condițiile de

semnificație pentru binele și răul
moral, de asemenea.”

Aceasta este o ironie supremă
pentru mintea mea.

Așa că, deși ateismul pare să ofere
imediat o soluție:

„Este ceea ce este, sunt fapte
concrete, trebuie să le acceptăm".

Dar de fapt nu oferă deloc
o soluție.

Face situația și mai dificilă.

Ce poate spune ateismul

în contextul unei nedreptăți masive?

Hitler a ucis 6 milioane de evrei și
a luat o armă și s-a împușcat în cap

și a scăpat cu asta.

Pentru că nu va trebui niciodată să se
confrunte cu nicio întrebare

legată de responsabilitatea lui.

Este adevărat?

Cred că există ceva în fiecare ființă
umană care spune că:

„asta nu poate fi adevărat.”

Acum, desigur, un sentiment în inimile
noastre că ceva nu poate fi adevărat

nu înseamnă că nu este adevărat.

Dar așa cum a subliniat C.S. Lewis,
asta ar fi foarte ciudat.

Dacă într-o lume în care avem apetit
pentru mâncare nu ar exista mâncare,

dacă într-o lume în care avem apetit
pentru sex nu ar exista sex,

dacă într-o lume în care descoperim
că avem apetit pentru prietenie, dreptate

și moralitate acestea nu ar exista,
atunci ar fi o lume foarte ciudată.

Richard Dawkins mi-a spus odată:
„Da, imaginea pe care o pictez

este sumbră, dar asta nu înseamnă
că este falsă.”

Am spus: "Richard, dar nu înseamnă
nici că este adevărată."

Trebuie să investigăm dovezile,
doamnelor și domnilor,

pe măsură ce ne găsim drumul în această
problemă foarte dificilă.

Conform viziunii creștine asupra lumii,
trebuie să existe o judecată finală.

Care este un lucru important de spus în
societatea contemporană, nu este?

Este un lucru și mai mare să pretindem
că judecătorul final a fost deja numit.

Numele lui este Yeshua, Iisus Hristos.

Spuneți că nu este o credință seriosă,
pentru un profesor de Oxford.

Da, știu.

Nu știu ce legătură are profesorul
de la Oxford cu asta.

Și nu sunt singurul.

Doamnelor și domnilor, indiferent de
cum vedeți asta, unul dintre

cele mai minunate lucruri, pentru mine,
este conceptul că va exista o judecată.

Deoarece asta înseamnă că conștiința
noastră care ne spune despre

bine și rău nu este până la urmă
o iluzie.

Oamenilor nu le place să vorbească în
zilele noatre despre judecată

pentru că nu s-au gândit cu adevărat
la asta.

V-ar plăcea să trăiți în Statele
Unite fără poliție și tribunale?

Foarte puțini dintre voi sunteți
suficient de în vârstă să vă amintiți

ce s-a întâmplat când luminile
s-au stins în New York,

la începutul secolului al XX-lea.

Oamenii au devenit complet sălbatici
și au jefuit.

A fost unul dintre cele mai uimitoare
lucruri.

Odată ce ochiul Domnului a dispărut...

Există multe cărți scrise pe acest
subiect.

Este fascinant.

Noi vrem judecată...

Dar nu pentru mine, te rog.

Aceasta este problema.

Pretenția creștină,
doamnelor și domnilor,

este că, în cele din urmă, această lume
va fi judecată complet corect

și se va face dreptate.

Știți ce înseamnă asta pentru mine?

Îmi dă ceva ce ateismul prin definiție
nu-mi poate da. Și asta este speranța.

Prin alungarea lui Dumnezeu din ecuație
ați alungat prin definiție

orice speranță.

Acum aici, doamnelor și domnilor,
am să vă vorbesc sincer ca și creștin

pentru că alte religii trebuie să-și
apere propriile reacții la asta.

Am început prin a vorbi despre problema
suferinței.

Acum vreau să vă spun despre
un Dumnezeu care a suferit.

Acea conversație cu prietenii mei evrei,
nu s-a terminat acolo unde am menționat.

Le-am spus: "Vreau să vă spun ceva
care va fi foarte greu."

Ei a spus: "E în regulă".

Am spus: "După cum știți până acum,
eu cred că Yeshua Hamashiach,

adică Iisus este Mesia."

"Da", au spus ei.

Am spus: "Cred ceva și mai mult, care va
fi și mai greu pentru voi."

Au spus: "Continuă, spune!
Ce anume crezi tu?"

Am spus: "Eu cred că El este Dumnezeu
întrupat. El era Dumnezeu."

Și apoi am spus: "Știți că a fost
răstignit."

„Da”.

Am spus: "Încearcă să mă urmărești doar
o clipă. Știu că va fi foarte greu,

dar încearcă și vino cu mine."

Dacă acesta este Dumnezeu pe cruce,
ce îți spune asta?"

Am spus: "Cred că cel puțin îți spune

asta, că Dumnezeu nu a rămas
departe de problema suferinței umane,

ci a devenit parte din ea."

Și nu voi uita niciodată răspunsul lui.

El a spus: "De ce nimeni nu mi-a spus
asta până acum?"

Doamnelor și domnilor, acesta este un
lucru foarte profund.

Am făcut o duzină de afirmații majore
care merg împotriva

sâmburelui naturalismului și a academiei
secolului 21.

Dar cu cât trăiesc mai mult și cu cât
studiez aceste lucruri, cu atât

le găsesc mai pline de sens.
Nu rezolvă problema, ci îmi dau o cale.

Îmi veți spune:
"De ce ați crede acea poveste?"

"Sunteți un om de știință,
de ce ați crede acea poveste?"

O cred doamnelor și domnilor, pentru că
Iisus a dat dovada că este

Dumnezeu întrupat prin învierea Sa
din morți.

Și spun că eu cred, în calitate de om
de știință, pentru că există dovezi.

Jaiden Forrest: Toate cele acoperite
în discurs, nu răspund holistic

la problema răului natural, dar, așa
cum a spus John Lennox, ne duce la ușă.

Nu este dovedit că această suferință
înseamnă că nu există Dumnezeu.

De fapt, faptul că noi chiar credem în
conceptul de bine și rău, este o dovadă

că suntem ființe morale.

Este posibil să nu fim de acord cu
privire la ce este exact acel rău,

dar arată că toți avem în comun
o conștiință.

În plus, conștiința noastră ne va
condamna atunci când facem lucruri

despre care ea ne spune că nu sunt
corecte.

Asta este diferit pentru toată lumea.

Vă puteți reduce „la tăcere”
conștiința.

Vedem asta la soldați în armată, când
ucid din ce în ce mai mulți oameni

devine aproape o obișnuință și conștiința
lor devine amorțită.

Nu fac nicio afirmație morală despre
soldați și uciderea în armată,

doar încerc să spun că conștiința
noastră poate fi „redusă la tăcere”,

dar este acolo.

Noi nu suntem stăpâni pe conștiința
noastră.

Nu deținem controlul asupra lucrurilor
pe care simțim că le-am făcut și

care sunt greșite.

Cred că aceasta este o dovadă super
puternică pentru lucrurile care

transcend dincolo de noi, ne depășesc.

Pentru că dacă există lucruri care ne
transcend, cum ar fi:

conștiința noastră, dragostea,
dreptatea, atunci asta ne cere

ceva superior nouă,

pe lângă adaptări biochimice și
aceste fenomene fizice.

Neil DeGrasse Tyson, ne-a provocat
să aducem dovezi.

John Lennox a dat o argumentație bună
aici, a subliniat pe bună dreptate

că această problemă nu se bazează pe
existența unui Dumnezeu bun sau nu

în mijlocul suferinței.

Esența problemei se rezumă într-adevăr
la învierea istorică a lui Iisus.

Deoarece dacă Iisus nu a înviat din
morți, afirmațiile Bibliei sunt false,

El nu ar fi Dumnezeu.

Acel Dumnezeu nu ar fi real.

În mod sincer, dacă ajungem cu adevărat
la esențial, cel mai important lucru

pe care să ne concentrăm aici, este să
ne uităm la dovezile învierii și să

stabilim dacă este adevărată.

Am un videoclip grozav care detaliază
asta pe canalul meu, pe care

îl voi pune pe ecran chiar aici.

Vă recomand să-l vizualizați.

Este foarte cuprinzător și intră în
faptele istorice care au schimbat

o generație de savanți, care sunt de
încredere din punct de vedere istoric.

Nu sunt doar lucruri scoase direct
din Biblie.

Acestea fiind spuse.

Sper că v-a plăcut acest videoclip.

O zi grozavă! La revedere.