-
De credeți în existența unui suflet etern,
Atman, ori nu credeți în existența unui
-
Suflet sau Sine, Anatman sau Anatta,
aceste credințe sunt de fapt obstacole
-
în calea descoperirii naturii voastre
reale. Agățarea de aceste convingeri duce
-
la apariția unei cunoașteri condiționate.
Samadhi rămâne de neatins până când
-
se renunță la acea identificare. Vechile
tradiții numeau tiparele mentale sankaras
-
(în pali) sau samskaras (în sanscrită).
Ideea în sine, dacă ne agățăm de ea,
-
dacă o adăugăm structurii eului,
devine o limitare; o capcană
-
pentru energiile lăuntrice, care
perpetuează iluzia cunoașterii. Și care
-
ne împiedică să cercetăm cu adevărat,
pentru a ajunge la contactul direct
-
cu misterul existenței. Una dintre cele
mai mari diviziuni din spiritualitate
-
îi separă pe cei ce cred în
existența unui suflet de cei ce nu cred.
-
Jumătate dintre maeștrii spirituali
vorbesc despre „suflet” sau „atman”, iar
-
ceilalți despre „gol”, fără suflet,
anatman, anatta sau „fără sine”. Confuzia
-
și scindarea între religii și învățături
izvorăsc din natura duală a limbajului.
-
Nu avem limbaj pentru a descrie
non-dualitatea. Aceste dificultăți există
-
încă de pe vremea lui Buddha, acum 2500
de ani. Mulți se miră când află
-
că Buddha nu a spus niciodată că sinele
nu există, ba chiar i-a mustrat
-
pe acei învățători care susțineau asta;
„Cei care predau doar despre non-sine
-
nu devin liberi.”
Se spune că odată un hoinar
-
l-a întrebat direct pe Buddha
dacă există sau nu un sine sau un suflet.
-
Răspunsul lui Buddha a fost tăcerea.
-
Știa că dacă ar răspunde „da” sau „nu”
i-ar induce în eroare pe ceilalți.
-
Am uitat această lecție esențială.
Am transformat sufletul într-un concept,
-
un subiect pentru orele de teologie. Am
transformat cuvinte ca „sine”, „fără sine”
-
au „Dumnezeu” în concepte, în loc să
le lăsăm să ni se reveleze prin sadhana,
-
prin realizarea directă
a samadhi și prajna.
-
În învățăturile sale târzii, Buddha
a vorbit de o esență lăuntrică —
-
un sine sau suflet care nu cunoaște
nici schimbarea, nici moartea.
-
L-a numit în feluri diferite: sinele
adevărat sau sufletul adevărat,
-
Buddha Dhatu, principiul Buddha, sau
Tathagata Garba; natura latentă de Buddha
-
din noi. A descris o comoară tainică,
prezentă în toate ființele simțitoare.
-
Despre sine, el spune: „Nu-i adevărat
că toate fenomenele sunt lipsite de Sine.
-
Sinele e realitatea. Sinele e etern.
Sinele e virtutea. Sinele e nemuritor.
-
Sinele e stabil. Sinele e pace. Nu-l poate
atinge moartea, nu-l poate lovi răul,
-
nu-l poate lovi nefericirea. E la fel de
indestructibil și radios ca un diamant.
-
Unora li se poate părea un concept monist,
dar el depășește monismul și dualismul
-
E dincolo de orice „ism”, dincolo de
limitele conceptuale ale minții.
-
El indică spre tărâmul Nirvanei;
încetarea tendințelor: vana, vikalpa,
-
kleshas, vasanas, karma — încetarea
tiparelor inconștiente care produc
-
senzația limitată de „Eu” și încetarea
suferinței care vine odată cu ea.
-
Buddha a spus că Tathagata nici nu există
nici nu încetează să existe după moarte.
-
Adevărul naturii noastre adevărate
depășește dualitatea minții. E dincolo de
-
percepție și non-percepție. Buddha indică
spre o non-dualitate radicală, dincolo de
-
noțiunile de sine și non-sine. Mintea cea
limitată creează iluzia de diviziune
-
și separare, naștere și moarte, existență
și non-existență. Așa cum a spus maestrul
-
Zen Dogen: ca să ajungem la înțelegere
învățăm să medităm, adică să ne desprindem
-
de minte și corp. Calea spre Eliberare
e trezirea dincolo de nivelul minții.
-
Ideea că nu există sine e adesea
confundată cu termenul budist „anatta”,
-
care nu e un concept, ci
o înțelegere directă apărută
-
în urma meditației. În budism
se vorbește de trei mari revelații,
-
sau trei semne ale existenței,
conștientizate experiențial,
-
prin meditație, nu prin
discuții filozofice sau intelectuale.
-
Ele sunt experimentate prin destrămarea,
încetarea straturilor minții.
-
Este conștientizarea impermanenței
— anicca: conștientizarea faptului că
-
totul apare și dispare. E înțelegerea
principiului că „anatta”:
-
tot ce ține de fenomenele schimbătoare
este golit de sine.
-
Și „dukkha” - conștientizarea faptului că
structura sinelui e alcătuită din tipare
-
de dorință și aversiune. E un tipar
al stării constante de neîmplinire.
-
Prin meditație și auto-investigare,
care la un moment devin același lucru,
-
putem transforma procesele inconștiente
ale minții în procese conștiente și abia
-
atunci ele pot fi abandonate. Cât timp
sunt inconștiente, ele se tot repetă.
-
Practica străveche ce însoțește Învățătura
perenă ne cere să nu mai reacționăm la
-
preferințele noastre. Să nu mai alimentăm
tiparele de dorință și aversiune.
-
Să lăsăm toate fenomenele să apară și
să dispară, fără a le deosebi între ele.
-
În câmpul schimbării, totul e „anicca”,
impermanență, iar noi observăm
-
această impermanență. Pătrundem în și
străbatem câmpul fenomenelor schimbătoare
-
cu conștiința noastră. Conștiința e
singurul lucru care nu se schimbă, nu vine
-
și nu pleacă. Conștiința nu e un lucru și
totuși nu e nici nimic. Prin meditație,
-
conștiința și câmpul fenomenelor
schimbătoare devin una în Samadhi,
-
revelând natura reală eternă, dincolo de
dualitate, dincolo de formă și non-formă.
-
Până și azi unii maeștri susțin că
„non-sinele” e cel mai înalt adevăr despre
-
sine și în mod ironic tocmai acest concept
devine temelia credinței lor condiționate.
-
Ideea de „non-sine” poate deveni o vacă
sacră, legată de o identitate spirituală
-
asumată ca identitate. Derapajul spiritual
apare atunci când ne agățăm de ideea
-
transcendenței. E o formă de evitare a
ceea ce se numește uneori lucrul cu umbra:
-
eliberarea de samskara, adică de tiparele
condiționate care ne conduc viața
-
în mod inconștient. Pentru eliberarea de
samskara, trebuie să trăim pe deplin
-
senzațiile, emoțiile ce apar
clipă de clipă,
-
rămânând echilibrați și deschiși lăuntric.
-
Ne putem antrena să devenim prezenți,
deschiși și echilibrați prin meditație,
-
doar că aceste calități
trebuie aplicate și în viața de zi cu zi.
-
Cu cât medităm mai intens, cu atât mai
multe sentimente vor apărea în viață și
-
cu atât mai mult vom simți viața. Trebuie
să ne permitem să simțim viața -
-
să nu ne ferim de nimic din ceea ce apare.
Să fim brutal de sinceri cu noi înșine.
-
Să observăm cum evităm cu disperare
sentimentele neplăcute sau cum
-
ne agățăm insistent de familiaritatea
tiparelor, cum ne apărăm ego-ul,
-
cum ne prezentăm ca fiind corecți sau
mereu într-o lumină bună. Cum fugim de
-
de disconfort, hrănind constant mintea
cu tot felul de distracții,
-
doar ca să evităm comuniunea profundă
cu prezentul. E posibil să trăim karma
-
blocați în arhetipuri și prinși
fără speranță în tipare,
-
în timp ce proclamăm „lipsa sinelui”, dar
fără legătură vie cu inima, în timp ce
-
ego-ul rămâne la cârmă, convins de
justețea propriei viziuni despre lume.
-
Cât timp structura egoului crede că știe
adevărul despre cine și ce ești,
-
explorarea profundă se oprește. Meditația
sau auto-investigarea devine robotică.
-
Îndată ce exprimi în cuvinte cine sau
ce ești și te identifici cu asta,
-
recazi pe loc în capcana minții dualiste,
prins din nou în mecanismele separării.
-
Putem începe să vorbim despre trezire ca
și cum am ști, dar așa ea devine amintire,
-
un tipar de gânduri condiționate atașate
structurii sinelui. Putem avea experiența
-
autentică Samadhi, trezirea naturii
noastre reale, dar de cele mai multe ori
-
mintea se va reactiva, iar ego-ul va țese
o poveste în jurul experienței,
-
o va revendica și înainte să ne dăm seama,
ne-a confiscat revelația
-
asupra adevăratei noastre naturi.
-
Stabilizarea și integrarea Samadhi
necesită nenumărate treziri,
-
multe umiliri ale minții și mici morți
repetate. E nevoie de practică regulată,
-
o sadhana neîntreruptă și vigilență
permanentă față de minte. Eliberarea
-
constantă a energiei interioare pentru
creșterea florii de lotus dinăuntru și
-
inițierea reconfigurării. Mintea
începătoare, neștiutoare, mintea oglindă e
-
esența meditației și a auto-investigării,
calea spre cunoașterea de sine. A fi aici
-
și acum fără filtrele condiționărilor
trecute, înseamnă a fi treaz.
-
Când nu trăiești prin prisma amintirilor,
atunci fiecare clipă are prospețime.
-
Echivalentul creștin al acestei afirmații
se găsește în citatul din Biblie
-
care spune că dacă este cineva în Hristos,
este o făptură nouă.
-
Cele vechi s-au dus:
iată că toate lucrurile s-au făcut noi.