Acest cercetător nebun face urechi din mere

TED Fellow Andrew Pelling e un biohacker, iar natura îi furnizează baza materială. Materialele sale favorite sunt cele mai simple (şi deseori le găseşte în gunoi). Clădind pe structura din celuloză care dă forma unui măr, el „creşte” celule vii asemănătoare urechilor umane, devenind astfel pionierul unui proces care cândva ar putea fi folosit pentru repararea părţilor din corpul uman, în siguranţă şi economic. Şi are şi alte idei chiar mai nebuneşti de împărtăşit... „Ceea ce mă face cu adevărat curios este dacă într-o zi ar fi posibil să reparăm, reclădim şi chiar să ne îmbunătăţim propriile corpuri cu lucruri pe care le facem în bucătărie”, spune el.

Vă fac o mărturisire.

Îmi place să caut
prin gunoiul oamenilor.

Nu e ceva macabru.

De obicei caut electronice vechi,

chestii pe care le pot duce în atelier
să le demontez.

Am un fetiş pentru CD-ROM drive-uri.

Fiecare are 3 motoare distincte,

aşa că pot construi
lucruri care se mişcă.

Au întrerupătoare
cu care opreşti şi porneşti lucruri.

Au până şi un nenorocit de laser,

aşa că poţi transforma un robot deosebit
într-unul fantastic.

Am construit multe lucruri
cu ce am găsit prin gunoaie,

iar unele sunt chiar folositoare.

Dar e o treabă,

mie, gunoiul îmi dă ocazia să mă joc.

să fiu creativ şi să fac lucruri
pentru amuzamentul meu.

Asta-mi place să fac, aşa că
mi-am făcut din asta slujba curentă.

Conduc un laborator universitar
de cercetări biologice,

unde punem preţ pe curiozitate
şi explorare, mai presus de orice.

Nu ne concentrăm
pe o problemă anume,

şi nu ne-am propus
să rezolvăm tratarea vreunei boli.

E doar un loc unde oamenii pot veni

să pună întrebări fascinante
şi să găsească răspunsuri.

Mi-am dat seama acum mulţi ani

că dacă provoc oamenii să-şi construiască
echipamentul necesar

din gunoaiele găsite de mine,

e o metodă grozavă
de dezvoltare a creativităţii.

Rezultatul a fost
că artişti şi cercetători din toată lumea

au început să vină la laboratorul meu.

Şi nu doar pentru că noi punem preţ
pe idei neconvenţionale,

ci pentru că noi le testăm şi le validăm
cu o rigoare ştiinţifică.

Într-o zi dezasamblam ceva

şi brusc mi-a venit ideea:

aş putea considera biologia
ca pe ceva de tip hardware?

Aş putea dezasambla un sistem biologic,

să-i amestec componentele
şi să le reasamblez

într-un mod nou şi creativ?

Am început să lucrăm la asta
în laboratorul meu,

şi vreau să vă arăt rezultatul.

Poate cineva din sală să îmi spună
ce fruct e ăsta?

Audienţa: Măr!

Andrew Pelling:
Da, e un măr.

Acum vreau să observaţi

că ăsta e mult mai roşu
decât majoritatea merelor.

Asta pentru că am crescut
celule umane în interiorul lui.

Am luat un măr McIntosh nevinovat,

i-am scos toate celulele de măr şi ADN-ul

şi i-am implantat celule umane.

După îndepărtarea tuturor celulelor de măr

rămâne această structură din celuloză.

Ea dă forma şi textura plantelor.

Aceste mici găuri...

aici se aflau toate celulele de măr.

Apoi intervenim noi

şi implantăm nişte celule de mamifer,
cele în albastru.

Acestea încep să se înmulţească

şi vor umple întreaga structură.

Pe cât de ciudat pare,

e de fapt o reminiscenţă
a organizării ţesuturilor noastre.

Am descoperit în studiile preclinice

că poţi implanta aceste structuri în corp,

iar corpul le va coloniza
cu celule şi aport sangvin

ca să le menţină în viaţă.

În acest moment
oamenii încep să mă întrebe

„Andrew, poţi să creezi
părţi de corp din mere?”

Eu spun „Ai venit exact unde trebuia”.

(Râsete)

I-am pus problema asta soţiei mele.

Ea creează instrumente muzicale

şi sculptează mult în lemn,
ca ocupaţie de bază.

Am întrebat-o:

„Mi-ai putea sculpta nişte urechi

dintr-un măr, pentru laborator?”

Şi ne-a sculptat.

Am dus la laborator
urechile făcute de ea.

Apoi am început să le pregătim.

Da, ştiu.

(Râsete)

E un laborator bun, fiţi serioşi.

(Râsete)

Apoi am început să creştem celule pe ele.

Iată rezultatul.

Să ne-nţelegem,
laboratorul meu nu fabrică urechi.

Oamenii au lucrat la asta de zeci de ani.

Problema e următoarea:

armăturile din comerţ
pot fi foarte scumpe şi problematice,

deoarece provin
de la produse brevetate,

animale sau cadavre.

Noi am folosit un măr,
care costă câţiva penny.

Ce mai e remarcabil aici

e că nu-i greu să faci
lucrurile astea.

Echipamentul de care ai nevoie
poate fi realizat din gunoaie,

iar etapa cheie din procedură
necesită doar apă şi săpun.

Aşa că am pus toate instrucţiunile
online ca „open source”.

Apoi am fondat o companie
ghidată de această misiune

şi creăm kituri ca să facilităm

oricui are măcar o chiuvetă
şi un ciocan de lipit, să le facă acasă.

Sunt curios dacă într-o zi

va fi posibil să reparăm, reclădim
şi chiar să ne îmbunătăţim corpurile

cu lucruri pe care le facem în bucătărie.

Că veni vorba de bucătărie:

iată nişte sparanghel.

E gustos şi face pipi să miroasă ciudat.

(Râsete)

Eram în bucătărie şi am obsevat că

dacă te uiţi la secţiunea
tulpinilor de sparanghel,

vezi aceste mici vase.

Cu imagistica de laborator

vezi cum celuloza formează
aceste structuri.

Această imagine îmi aminteşte
de două lucruri:

de vasele noastre de sânge

şi de structura şi organizarea
sistemului nervos şi al şirei spinării.

Aşa că iată întrebarea:

Putem creşte axoni şi neuroni
prin aceste canale?

Pentru că dacă putem,

atunci poate putem folosi sparanghelul
să formăm noi conexiuni

între capetele lezate
ale nervilor secţionaţi,

sau poate chiar o şiră a spinării.

Nu mă înţelegeţi greşit,

e fantastic de provocator
şi e chiar greu de făcut

şi nu suntem singurii
care lucrează la asta.

Dar doar noi folosim sparanghel.

(Râsete)

Actualmente avem
date pilot promiţătoare

şi lucrăm cu specialişti
în inginerie celulară şi neurochirurgi

ca să aflăm ce e fezabil.

Aşa că, toată munca prezentată aici,

tot ce am construit,
tot ce e pe scenă acum,

şi celelalte proiecte
în care e implicat laboratorul meu,

toate sunt rezultatul faptului
că m-am jucat prin gunoiul vostru.

Joaca...
joaca e cheia practicii mele ştiinţifice.

Aşa îmi antrenez mintea
ca să fiu neconvenţional şi creativ

şi să decid să fac urechi umane din mere.

Aşa că data viitoare
când vă uitaţi la vreun aparat vechi,

spart, stricat sau o porcărie,

vreau să vă gândiţi la mine.

Pentru că îl vreau eu.

(Râsete)

Serios, vă rog să vă străduiţi
să mă contactaţi

şi să vedem ce putem construi.

Vă mulţumesc.

(Aplauze)