Cum a devenit Dracula cel mai faimos vampir din lume? - Stanley Stepanic

Vezi lecția completă: http://ed.ted.com/lessons/how-did-dracula-become-the-world-s-most-famous-vampire-stanley-stepanic

La mai mult de o sută de ani de la moartea creatorului său, Dracula continuă să fie cel mai faimos vampir din istorie. Dar acest nobil din Transilvania - nefiind nici primul vampir fictiv și nici cel mai popular din vremea sa - ar fi rămas îngropat în obscuritate, de n-ar fi fost o întorsătură a destinului. Stanley Stepanic ne lămurește cum o luptă critică a drepturilor de autor i-a adus personajul lui Bram Stoker renume literar.

Lecție de Stanley Stepanic, animație de Phuong Mai NGUYEN.

Cum a devenit Dracula
cel mai faimos vampir din lume?

La mai mult de 100 de ani
de la moartea creatorului său,

Dracula continuă să fie
cel mai faimos vampir din istorie.

Dar acest nobil din Transilvania,

nefiind nici primul vampir fictiv
și nici cel mai popular la vremea sa,

ar fi rămas în obscuritate,
fără o întorsătură a destinului.

Debutul lui Dracula a avut loc
în romanul eponim de Bran Stoker, în 1897.

Dar miturile cu vampiri
existau deja de foarte multă vreme.

Monștrii sugători de sânge erau deja parte
din folclor de cel puțin 800 de ani.

Folclorul slavon ne-a dat cuvântul vampir

sau „upir” în rusa veche.

Prima mențiune cunoscută în scris
vine din secolul XI.

Folclorul zonal al vampirilor
a precedat sosirea creștinismului,

persistând în ciuda eforturilor bisericii
de a elimina credințele păgâne.

Poveștile cu vampiri s-au născut
din interpretări eronate ale bolilor

precum turbarea,

pelagra

și descompunerea.

În cazul din urmă, gazele ce umflă corpul
și sângele prelins din gură,

puteau face un cadavru să pară
că a fost recent viu și s-a hrănit.

Vampirii au fost descriși a fi balonați,
cu dinții și unghiile supradimensionate.

Acest lucru a iscat multe ritualuri
pentru a preveni învierea morților,

precum îngroparea cadavrelor
cu usturoi sau semințe de mac,

dar și străpungerea,

arderea

sau mutilarea acestora.

Folclorul vampirilor a rămas
un fenomen local până în secolul XVIII

când Serbia a fost cuprinsă
de lupta dintre două mari puteri,

Monarhia Habsburgică

și Imperiul Otoman.

Soldații austrieci
și oficialii guvernamentali

au observat și documentat
ritualurile ciudate locale funerare,

rapoartele acestora
fiind mult mediatizate.

Isteria vampirilor rezultată a devenit
atât de incontrolabilă, că în 1755,

împărăteasa Austriei a fost forțată
să trimită propriul ei doctor.

Acesta a investigat
și a pus capăt zvonurilor,

prin publicarea
unei infirmări științifice amănunțite.

Panica s-a diminuat,

dar vampirul prinsese deja rădăcini
în imaginația Europei de Vest,

dând naștere unor opere
precum „Vampirul” în 1819

și „Carmila” de J. S. Le Fanu în 1872.

Această carte avea să influențeze mult
un tânăr critic de teatru

pe nume Bram Stoker.

Stoker, născut în Dublin în 1847,

fusese țintuit la pat de o boală
necunoscută până la vârsta de șapte ani.

În tot acel timp,
mama sa i-a spus povești populare

și povești adevărate de groază,

incluzând și experiențele sale
pe timpul unei epidemii de holeră în 1832.

I-a descris victimele îngropate de vii
în gropi comune.

Ani mai târziu, Stoker a scris povestiri
de genul fantezie, romantism și aventură

și în 1897, „Dracula”.

Deși personajul negativ principal eponim

este crezut a fi bazat pe figura istorică
a lui Vlad al III-lea Dracula (Drăculea)

sau Vlad Țepeș,

asocierea stă în mare parte
doar în nume.

Alte elemente și personaje
au fost inspirate direct și indirect

de diferite opere din epoca victoriană

precum „Străinul misterios”.

Romanul s-a bucurat la publicare
doar de un succes moderat la vremea sa,

și nu a fost nici
cea mai faimoasă operă a lui Stoker,

fiind menționat doar sumar
în 1912, într-un necrolog.

Un conflict vital al drepturilor de autor
a schimbat complet destinul lui Dracula

și a adus personajului reputație literară.

În 1922, un studio german a adaptat cartea
în clasicul film mut de azi, „Nosferatu”

fără a plăti redevențe.

În ciuda schimbărilor numelor de personaje
și puțin a poveștii,

paralelele erau evidente, iar studioul
a fost dat în judecată și a falimentat.

Pentru a preveni alte cazuri de plagiat,

văduva lui Stoker
s-a decis să obțină drepturi de autor

asupra versiunii teatrale „Dracula”,

aprobând o producție
a prietenului de familie Hamilton Deane.

Deși adaptarea lui Deane
a redus drastic povestea,

a devenit una clasică,

în mare parte mulțumită reprezentației
lui Bela Lugosi, pe Broadway.

El va juca și în versiunea cinematografică
din 1931, a studioului Universal,

oferindu-i personajului
multe din trăsăturile sale unice.

De atunci, Dracula a apărut iar
în nenumărate adaptări,

dobândind viață eternă, mult peste
paginile umile ale nașterii sale.