Cum pot menține albinele pacea dintre elefanți și oameni

Imaginează-ți că te trezești în miez de noapte cu un elefant care îți distruge acoperișul casei, în căutare de hrană. Aceasta e realitatea în unele comunități din Africa, unde, pe măsură ce zonele sălbatice se micșorează, oameni și elefanți concurează pentru spațiu și resurse mai mult ca niciodată. În aceast discurs captivant, zoologul Lucy King ne împătășește soluția ei pentru conflictul în creștere: garduri realizate din stupi de albine care țin la distanță elefanții, ajutând totodată fermierii să aibă noi mijloace de trai.

De când mă știu,

elefanții africani mi-au inspirat
un profund sentiment de venerație.

Sunt cele mai mari mamifere
care trăiesc acum pe Pământ,

cu o greutate de până la șapte tone

și cu o înălțime de trei metri
și jumătate.

Pot mânca până la 400 de kilograme
de hrană pe zi

și răspândesc semințe de plante
pe mii de kilometri

de-a lungul vieții lor de 50-60 ani.

Femelele sunt centrul
societății lor complexe.

Aceste femele, ce sunt lideri puternici,
hrănesc puii

și le îndrumă pașii prin provocările
savanelor africane

pentru a găsi hrană, apă și siguranță.

Societățile lor sunt foarte complexe,

iar noi nu am înțeles încă

modul în care comunică unii cu alții,
cum se exprimă,

cum funcționează dialectele lor.

Și încă nu am înțeles cum se orientează,

cum își amintesc cele mai sigure locuri
pentru a traversa un râu.

Sunt destul de sigură că, la fel ca mine,

majoritatea celor din aici simțiți

aceeași emoție pozitivă
pentru aceste animale magnifice.

E foarte greu de crezut
că nu ați văzut un documentar,

nu ați aflat despre inteligența lor

sau, dacă ați fost norocoși,
nu i-ați privit direct

când ați fost într-un safari
în sălbăticie.

Dar mă întreb câți dintre voi

ați fost cu adevărat înspăimântați de ei.

Am avut norocul să fiu crescută
în Africa de Sud

de doi părinți profesori

și aveau un concediu lung,
dar foarte puțini bani.

Obișnuiam să luăm vechiul
Ford Cortina Estate

și împreună cu sora mea
ne îngrămădeam în spate,

ne luam corturile și mergeam
în excursie în diferite rezervații

din Africa de Sud.

Era minunat pentru un tânăr zoolog
în devenire ca mine.

Dar îmi amintesc,
chiar și la acea vârstă fragedă,

că aflasem de gardurile electrice
înalte care înconjurau parcurile

ce ne separau.

Sigur, țineau elefanții
la distanță de comunități,

dar țineau și comunitățile
la distanță de zonele sălbatice.

A fost o provocare pentru mine
la acea vârstă fragedă.

Abia când m-am mutat în Kenya,
la vârsta de 14 ani,

am reușit să mă conectez cu vastele
întinderi sălbatice din Africa de Est.

Și acolo mă simt
cu adevărat și instinctiv,

acasă.

Am trăit mulți ani fericiți într-un cort,
studiind comportamentul elefanților,

în Rezervația Națională Samburu,

sub îndrumarea profesorului Fritz Vollrath
și a lui Iain Douglas-Hamilton,

studiind pentru doctorat și înțelegând
lumea complexă a elefanților.

Dar acum, în calitatea de șef
al programului de coexistență om-elefant

„Salvați elefanții”,

observăm că apar schimbări atât de repede,

încât e obligatorie o schimbare în unele
dintre programele noastre de cercetare.

Nu mai putem doar să stăm
și să înțelegem lumea elefanților

sau doar să studiem cum să oprim
comerțul cu fildeș,

care e oribil și încă în desfășurare.

Trebuie să ne schimbăm resursele progresiv

pentru a privi această problemă
în creștere a conflictului om-elefant,

pe măsură ce oamenii și pahidermele
concurează pentru spațiu și resurse.

În anii '70

aveam 1,2 milioane de elefanți
în toată Africa.

Azi, au mai rămas doar 400.000.

Dar în același timp,
populația umană crescut de patru ori,

iar pământul este împărțit într-un ritm

cu care e foarte greu să ții pasul.

Prea des, acești elefanți migratori
sfârșesc blocați în comunități,

căutând hrană sau apă,

ajung să spargă rezervoarele de apă,

să spargă conducte,

și desigur, să pătrundă în depozite
pentru hrană.

E cu adevărat o provocare uriașă.

Vă puteți imagina spaima

provocată de un elefant
care vă smulge acoperișul colibei

în mijlocul nopții

și nevoia de a vă protejați copii,

pe măsură ce trompa pătrunde înăuntru,
căutând hrană în întuneric?

Acești elefanți mănâncă
și zdrobesc culturi,

iar asta scade treptat

toleranța pe care oamenii obișnuiau
să o aibă față de elefanți.

Și, din păcate, pierdem
aceste animale în fiecare zi,

în unele țări, în fiecare oră,

nu numai din cauza braconajul de fildeș

dar și din cauza conflictului
om-elefant în creștere,

pe măsură ce concurează
pentru spațiu și resurse.

E o provocare enormă.

Cum ții pahiderme de șapte tone,

care adesea vin în grupuri de 10-12,

departe de aceste ferme rurale foarte mici

când ai de-a face cu oameni

care trăiesc la limita sărăciei?

Ei nu au mulți bani.

Cum rezolvi această problemă?

Poți începe să construiești
garduri electrice,

și asta se întâmplă în toată Africa,

vedem asta din ce în ce mai mult.

Dar ele împart zone
și blochează coridoare.

Și vă spun că elefanții
nu se gândesc prea mult,

mai ales dacă blochează un loc bun cu apă

și au nevoie de apă

sau dacă e o femelă atrăgătoare
pe partea cealaltă.

Nu durează mult să doboare acești stâlpi.

Odată ce apare o gaură în gard,

se întorc, vorbesc cu tovarășii lor

și trec cu toții

și astfel ai 12 elefanți
în zona comunităților.

Și acum ai într-adevăr probleme.

Oamenii încearcă noi modele
de garduri electrice.

Elefanți nu se gândesc
prea mult nici atunci.

(Râsete)

Dar în loc să punem sârme dure,
drepte, electrice,

garduri care blochează migrația,

mai bine am privi altfel
această provocare.

Mă interesează mai mult metodele
holistice și naturale

de a separa elefanții și oamenii,
acolo unde e necesar.

Doar vorbind cu oamenii,

vorbind cu păstorii din nordul Kenyei

care cunosc foarte bine savana,

am aflat că elefanții nu se vor hrăni
cu copaci

care au stupi sălbatici în interior.

Era o poveste interesantă.

În timp ce elefanții își iau hrana
din copaci,

ei rup crengi și poate
și un stup sălbatic.

Albinele vor zbura din stupi

și vor înțepa elefanții.

Dacă elefanții au fost înțepați,

poate vor ține minte
că acel copac e periculos

și nu vor mai reveni în același loc.

Pare imposibil să fie înțepați
prin pielea lor groasă,

pielea elefantului are aproximativ
doi centimetri grosime.

Dar se pare că îi înțeapă în zonele umede:

în jurul ochilor, după urechi,
în gură, în trompă.

Vă dați seama că își vor aminti
asta foarte repede.

Și nu e singurul lucru de care se tem.

Albinele africane au
o abilitate extraordinară:

când înțeapă într-un loc
eliberează un feromon

care impulsionează celelalte albine
să înțepe în același loc.

Ei nu se tem doar de o înțepătură
de albină,

se tem de miile de albine

ce vin și îi înțeapă în același loc.

Și desigur, o femelă bună

își va feri întotdeauna puii
de această amenințare.

Puii au pielea mult mai subțire

și e posibil ca ei să poată fie înțepați

prin pielea lor subțire.

Deci pentru doctorat,
am avut această provocare neobișnuită

de a încerca să aflu

cum interacționează elefanții africani
și albinele africane,

când teoretic ei nu interacționează deloc.

Cum voi studia asta?

Ei bine, am înregistrat zumzetul
unor albine agitate

și l-am pus unor elefanți
care se odihneau sub copaci

printr-un sistem audio wireless,

pentru a înțelege cum ar reacționa
dacă ar fi albine în zonă.

Și s-a dovedit că reacționează
destul de dramatic

la sunetul albinelor sălabtice africane.

Aici, acest grup extraordinar de elefanți
aude zumzetul albinelor.

Le puteți vedea urechile
mișcându-se în sus și în jos,

își mișcă capetele dintr-o parte în alta,

un elefant își mișcă trompa
pentru a adulmeca.

Un alt elefant lovește unul din pui

ca să se ridice, ca și cum
ar exista o amenințare.

Unul dintre elefanți
declanșează o retragere

și curând întreaga familie de elefanți
aleargă după ea

prin savană, într-un nor de praf.

(Zumzet de albinelor)

(Zumzetul încetează)

Am făcut acest experiment de multe ori

și aproape întotdeauna elefanții fug.

Nu numai că fug,

dar se acoperă cu praf
pe măsură ce aleargă,

ca și cum ar lovi albinele în aer.

Am pus și microfoane infrasonore
în jurul elefanților

în timpul acestor experimente.

Am descoperit că ei comunicau
prin mormăieli infrasonore

pentru a se avertiza
de amenințarea albinelor

și pentru a sta departe de acea zonă.

Aceste descoperiri comportamentale

ne-au ajutat mult să înțelegem
cum ar reacționa elefanții

dacă ar auzi zumzăitul albinelor
sau dacă le-ar vedea.

Asta m-a determinat să inventez
un gard din stupi de albine

pe care îl construim în jurul
fermelor mici de unu-două pogoane

în zonele cele mai vulnerabile din Africa,

unde oameni și elefanți
concurează pentru teritoriu.

Aceste garduri din stupi
sunt foarte simple.

Folosim 12 stupi adevărați
și 12 stupi falși

pentru a proteja un pogon de teren.

Un stup fals e o simplă bucată de placaj

pe care o tăiem în pătrate,
o vopsim în galben

și o agățăm printre stupi.

Practic păcălim elefanții

să creadă că sunt mai mulți
stupi decât în realitate.

Desigur, costul gardului
se reduce la jumătate.

Deci avem un stup și un stup fals,

un stup de albine și un stup fals,

la fiecare zece metri de gard.

Stupii sunt susținuți de stâlpi,

au un acoperiș pentru a proteja albinele

și sunt interconectate
cu o bucată de sârmă

care merge de jur împrejur,
conectând stupii.

Deci, dacă un elefant încearcă
să intre în fermă

va evita cu orice preț stupul,

dar ar putea încerca să treacă
printre stupul adevărat și cel fals,

dar va face toți stupii să se miște
când sârma îi atinge corpul.

Și după cum știm din cercetarea noastră,

acest lucru va determina elefanții să fugă

și sperăm să își amintească
să nu mai revină în acea zonă periculoasă.

Albinele roiesc în afara stupului

și îi sperie pe elefanți.

Studiem aceste garduri
folosind camere video,

pentru a înțelege
cum reacționează elefanții

în timpul nopții,

atunci când au loc cele mai multe
distrugeri de recolte.

Și am reușit, în fermele studiate,

să ținem la distanță 80% din elefanți

de hotarele acestor ferme.

Albinele și gardurile de stupi
polenizează terenurile.

Avem astfel atât o reducere
majoră a distrugerilor recoltelor,

dar și o creștere a producției
prin polenizarea

pe care albinele o oferă recoltelor.

Rezistența gardurilor din stupi
e foarte importantă,

coloniile de albine trebuie
să fie foarte puternice.

Încercăm să ajutăm fermierii
să planteze culturi favorabile polenizării

pentru a-și mări numărul stupilor,

pentru a crește puterea albinelor

și desigur, pentru a produce
cea mai bună miere.

Această miere aduce un venit
suplimentar important fermierilor.

E o alternativă sănătoasă pentru zahăr,

și în societatea noastră

e un cadou valoros oferit soacrelor,

ceea ce îl face aproape inestimabil.

(Râsete)

Acum îmbuteliem mierea

și numim această minunată miere sălbatică
„Mierea prietenoasă cu elefanții”.

Este un nume amuzant,

dar atrage atenția asupra
proiectului nostru

și ajută oamenii să înțeleagă
ce încercăm să facem

pentru a salva elefanții.

Lucrăm cu multe femei

în peste 60 de zone cu conflicte
între oameni și elefanți,

din 19 țări din Africa și Asia

pentru a construi aceste
garduri din stupi,

lucrăm alături de mulți fermieri,

dar mai ales cu femei-fermier,

le ajutăm să trăiască mai bine,
în armonie cu elefanții.

Încercăm să dezvoltăm
și o serie de opțiuni

pentru a trăi în armonie
cu aceste masive pahiderme.

Una din acestea e să încercăm
și să îi convingem pe fermieri,

pe femei în special,

să regândească ceea ce plantează

în interiorul fermelor.

Ne preocupăm de plantarea culturilor

pe care elefanții nu le mănâncă
în mod special, precum: ardeii chili,

ghimbir, moringa, floarea-soarelui.

Dar pe care albinele
și gardurile de stupi le iubesc

pentru că au flori frumoase.

Una din aceste plante
e o plantă țepoasă numită sisal,

poate o cunoașteți sub numele de iută.

Această plantă extraordinară
poate fi tăiată în fâșii

din care pot fi țesute produse.

Lucrăm cu aceste femei minunate,

care trăiesc zilnic cu provocările
elefanților,

pentru a folosi această plantă
la împletirea de coșuri,

pentru a avea un venit alternativ.

Am început construcția
acum trei săptămâni

a unui centru de afaceri pentru femei,

unde vom lucra cu aceste femei

nu numai ca experte în apicultură,

dar și ca împletitoare minunate de coșuri,

vom prelucra uleiuri de chili,
floarea soarelui,

vom face balsam de buze și miere,

și continuăm să-i ajutăm
pe acești fermieri

să realizeze proiecte ecologice
ce le permit să trăiască și să muncească

mai bine alături de elefanți.

Indiferent că vorbim de femele,

de mame sau cercetătoare ca mine,

văd mai multe femei venind acum în față,

care se gândesc diferit și mai curajos
la provocările cu care ne confruntăm.

Cu mai multă inovație

și poate cu mai multă empatie
unii față de alții,

cred că putem trece
de la o stare de conflict cu elefanții

la o conviețuire adevărată.

Vă mulțumesc!

(Aplauze).